ADEVARATA PROBLEMA DIN LUME ,IN VREMURILE DE AZI-NU E CEEA CE CREZI TU...

28 August 2015

ADEVĂRATA PROBLEMĂ DIN LUME, ÎN VREMURILE DE AZI

NU E CEEA CE AR CREDE MAJORITATEA OAMENILOR

Neale Donald WALSCH

http://cwg.org/index.php?b=660

Reflecţiile lui Neale

Dragii mei prieteni,

Aceasta este prima parte a unui articol alcatuit din mai multe partin pe care l-am scris ... cu ceva timp în urmă, şi care este încă relevant, la ora actuală. Sunt convins că vei avea beneficii, ca urmare a citirii şi aprofundării acestei serii ...

Bun ... Aşadar, ceea ce observăm acum, este Restaurarea Omenirii.

Mă refer la ceea ce se petrece pe tot cuprinsul planetei, în clipa de faţă. Oricine poate constata. Toată lumea ştie că se întâmplă ceva neobişnuit, fiindcă prea multe evenimente se acumulează, strângându-se unul peste celălalt, pentru a nu atrage atenţia în mod flagrant.

Numeroase instituţii financiare au fost compromise; diferite guverne au fost destituite; multiple afaceri au fost închise; multe servicii au fost desfiinţate; un mare număr de case au fost ipotecate; nenumărate relaţii au fost tensionate, până la punctul de rupere, destrămare.

Ce se întâmplă, în acest caz? Oare suntem în toiul a ceea ce unii oameni, care au aderat la anumite confesiuni religioase, numesc Vremurile de pe Urmă? Sau vom fi atins ceea ce alţi entuziaşti şi tălmaci (sau, mai degrabă, răstălmaci) ai calendarului mayaş, numesc Sfârşitul Istoriei? Ori să fie, cel puţin, încheierea unui ciclu enorm de lung din istoria locuirii acestei planete de către omenire, după care nu vom mai trăi experienţa vieţii, aşa cum o ştim?

Cu adevărat, serios vorbind, ce anume se întâmplă, în acest caz?

Aidoma multor oameni, am apelat la Dumnezeu, pentru a primi răspuns la această întrebare. Spre deosebire de alţi oameni, răspunsul pe care l-am primit este pozitiv. Da, într-adevăr, au existat tensiuni, frământări şi chiar conflicte, lupte, şi încă vor mai fi; dar ... destrămarea completă a societăţii?! Nu. Distrugerea planetei?! Nu. Extincţia speciei noastre?! Nu. Revenirea la condiţiile de viaţă ale oamenilor cavernelor?! Nu. Eliminarea tuturor lucrurilor bune din viaţă?! Nu. De fapt, dimpotrivă. În realitate, exact invers.

Atunci, de ce tot acest zbucium? Care-i rostul său? Şi de ce e necesar?

Am ajuns la înţelegerea că totul face parte din Scopul, Procesul şi Făgăduinţa lui Dumnezeu. Se referă la renaşterea omenirii, la reluarea alianţei, la redeşteptarea şi avântul voinţei sale, la restaurarea intenţiilor sale, precum şi la restabilirea identităţii sale.

În cartea mea, Furtuna de dinaintea Liniştii, i-am dat acestui proces un nume – denumindu-l Restaurarea Omenirii. Am recurs la acest termen, întrucât mi s-a clarificat faptul că ceea ce se întâmplă nu ne va aduce tot ce e mai rău, din toate timpurile, ci tot ce e mai bun, din toate timpurile. Dicţionarul defineşte RESTAURAREA ca fiind ... „o examinare amănunţită a unei instalaţii mecanice ori a unui sistem, făcându-i-se reparaţii sau aducându-i-se schimbări, dacă este cazul.” Nu distrugerea lucrurilor, ci examinarea lucrurilor, cu reparaţii sau schimbări făcute numai dacă este cazul.

Ei bine, putem constata şi noi că sunt necesare multe schimbări în modul nostru de viaţă pe Pământ – dar putem fi, totodată, de acord că distrugerea masivă sau totală a vieţii, aşa cum o ştim, nu este necesară. Aşadar, Viaţa examinează şi repară, chiar acum; dar ea nu distruge.

Acest proces de examinare şi reparare este în curs de desfăşurare, atât cu, cât şi fără control conştient. Trăim într-un sistem cu autocorecţie.

Cele trei principii fundamentale ale vieţii sunt Funcţionalitatea, Adaptabilitatea şi Sustenabilitatea. Viaţa este astfel proiectată, încât să funcţioneze eficient şi perfect; iar când abilităţile sale, în acest sens, sunt ameninţate, în vreun fel sau altul, viaţa se adaptează imediat, menţinându-şi sustenabilitatea, prin funcţionarea într-un alt mod.

Ceea ce se desfăşoară acum, e chiar acest proces. Întru totul. Şi de această dată, el este, într-o oarecare măsură, urmarea propriilor noastre intenţii şi directive; iar, pe de altă parte, celelalte adaptări se produc în mod spontan, fără vreo acţiune specific omenească directă, făţişă, evidentă, de luare a deciziilor. În ambele cazuri, adaptările sunt în beneficiul nostru. În viaţă, nu se petrece nimic care să nu fie în beneficiul nostru şi nici nu ar avea cum, de altfel; întrucât, altminteri, nici nu s-ar mai produce. Şi aceasta pentru că evoluţia urmează o singură direcţie: mai departe şi mai sus, către niveluri tot mai înalte de eficienţă şi magnificenţă.

Orice schimbare, aşadar, nu poate fi decât o schimbare în bine. O reclamă însăşi evoluţia – procesul evolutiv în sine.

Procesul „restaurării” noastre curente, a fost descris de numeroşi oameni, drept ieşirea la Lumină, ori dezvoltarea, înflorirea speciei noastre, într-o nouă, spiritualizată, superbă expresie a ei înseşi, mult mai evoluată decât a fost vreodată trăită ca experienţă sau realizată. Extraordinara vizionară şi futuristă, Barbara Marx Hubbard, denumeşte acest proces „naşterea” noastră în comunitatea cosmică de fiinţe (supra)simţitoare şi (supra)conştiente. Orice termen am utiliza, este evident că ceea ce se petrece peste tot în jurul nostru, la ora actuală, nu e „situaţia obişnuită, de până acum”.

Cel mai important lucru, cea mai măreaţă realizare pe care o observ, este că învăţăm despre noi înşine. Ne dăm seama, cel puţin, că sursa şi cauza problemelor noastre neîncetate nu este ceea ce credeam noi că ar fi. Nu e ceea ce presupuneam. Nu e ceea ce ne închipuiam.

Descoperim că motivul pentru care persistă frământările lumii, în pofida rapidităţii cu care am evoluat, ca specie – înfăţişându-ni-se aceleaşi provocări cu care ne-am confruntat în urmă cu o sută, cinci sute şi chiar o mie de ani în urmă – rezidă în tentativa noastră de a ne soluţiona problemele la orice nivel, cu excepţia nivelului la care problema există, în realitate.

Rezultatul: Problemele noastre nu au dispărut. Încă ne confruntăm, ca specie, cu suferinţa, pe scară largă. Majoritatea oamenilor lumii încă îndură sărăcia şi mizeria, lipsurile, nevoile; subnutriţia şi foametea; boala şi mortalitatea evitabilă; penuria de resurse şi incapacitatea de împlinire a nevoilor fundamentale; lipsa de oportunităţi şi adeseori, chiar a educaţiei elementare; absenţa dreptăţii, a echităţii şi până şi a intenţiilor de egalitate; prezenţa disperării, dacă nu chiar a disperării totale – precum şi mânia şi violenţa care decurg din toate acestea.

Am văzut aceste probleme în mod limpede, dar nu am văzut cu claritate, modul de soluţionare a acestora. Ne-am închipuit că problemele noastre sunt de natură politică; şi, prin urmare, am pus în funcţiune întreg aparatul politic, pentru a crea soluţii. Ne-am întrunit în şedinţe şi adunări generale, în congrese şi senate, în orice organ deliberativ pe care l-am putut constitui. Am propus spre aprobare legislaţii; am adoptat legi; am iniţiat proiecte de lege şi am depus moţiuni; am aprobat statute şi ordonanţe; am elaborat reguli şi regulamente; am semnat tratate şi convenţii; am emis declaraţii comune. Am făcut tot ce am crezut de cuviinţă, valorificând toate competenţele şi aptitudinile oamenilor (poate, cu excepţia dragostei, pur şi simplu) ... şi totuşi, nu au fost create soluţii pe termen lung, pentru problemele menţionate anterior.

Prin urmare, ne-am imaginat că problemele noastre trebuie să fie de natură economică; şi am căutat, apoi, să punem în funcţiune angrenajul economic şi să ne valorificăm aptitudinile economice, pentru a crea soluţii ......

VA URMA. CONTINUAREA, SĂPTĂMÂNA VIITOARE ...

A

Te îmbrăţişez cu Dragoste,