AFIRMATII VINDECATOARE-SWAMI KRIYANANDA

Afirmatii pentru Autovindecare

1. Succesul

Adevăratul succes înseamnă transcendentă.

Înseamnă să găsim ceea e ne dorim cu adevărat, ceea ce
înseamnă nu obiecte, ci pacea lăuntrică,

înţelegerea de sine şi, mai presus de toate, bucuria Lui
Dumnezeu.

Succesul exterior înseamnă, de asemenea, transcendenţă.
Înseamnă ridicarea deasupra împlinirilor

trecute pentru a ajunge la noi niveluri de realizare.

Succesul poate să însemne şi acceptarea eşecurilor,
când o asemnea acceptare ne ajută să depăşim o

ambiţie falsă.Mai mult de-atât, orice eşec poate să fie
o treaptă către cea mai mare realizare.

Succesul nu trebuie să fie măsurat prin lucrurile
realizate, ci prin înţelegerea şi abilităţile
noastre

crescânde şi prin apropierea tot mai mare de Dumnezeu.

Afirmaţie

Las în urma mea şi eşecurile şi împlinirile.

Ceea ce voi face astăzi va crea un viitor nou şi mai bun,
plin de bucurie interioară.

Rugăciune

Tu, Creator al galaxiilor şi al nenumăratelor,
sclipitoarelor stele, însăşi puterea Universului este a
Ta!

Fie că eu să reflect această putere în oglinda măruntă
a vieţii şi conştiinţei mele.

2. Dragostea

Descoperi dragostea nu fiind iubit, ci iubind.

Nu putem cunoaşte vreodată dragostea dacă încercăm
să-i facem pe alţii să fie atraşi de noi; după cum

nu o putem descoperi nici concentrându-ne dragostea asupra
lor. Pentru că dragostea este infinită; nu

ne aparţine niciodată, ca să o putem crea.

Cu cât uităm mai mult de noi înşine dăruindu-ne
celorlalţi, cu atât mai bine putem înţelege ce este
cu

adevărat dragostea. Şi, cu cât iubim mai mult, ca o
canalizare a dragostei Lui Dumnezeu, cu atât mai

bine putem înţelege că dragostea Lui este unica dragoste
din întregul univers.

Afirmaţie

Îi voi iubi pe ceilalţi ca şi cum ar fi prelungiri ale
eului meu şi ele dragostei pe care o simt venindu-mi

de la Dumnezeu.

Rugăciune

Tu, Cel infinit, fă-mă să fiu un canal pentru dragostea
Ta! Prin mine, sădeşte seminţele dragostei în

inimile pustii de pretutindeni.

3. Fericirea

Fericirea este o atitudine a minţii, născută din simpla
hotărâre de a fi fericit, indiferent de împrejurările

externe. Fericirea nu rezidă în lucruri, nici în
realizările exterioare. Este aurul naturii noastre
interioare,

îngropat sub rutina dorinţelor exterioare ale
simţurilor.

Atunci când ştii că nimic din afara ta nu te poate afecta
– nici o dezamăgire, nici un eşec, nici un fel de

neînţelegere cu ceilalţi -, ştii că ai reuşit să
găseşti adevărata fericire.

Fii hotărât să păstrezi aceasta flacăra aprinsă pentru
totdeauna în inima ta.

Afirmaţie

Jur ca de astăzi înainte să fiu fericit în orice
împrejurare. VIN din bucuria Lui Dumnezeu. SUNT

bucuria Lui Dumnezeu.

Rugăciune

Tu, Domn al bucuriei, umple-mă cu o fericire fără
margini. Pentru că sunt copilul Tău, făcut după

imaginea Ta plină de iubire. După cum Tu eşti bucurie şi
eu, în sufletul meu, sunt la fel.

4. Energia

Energia este a noastră nu atunci când ne adunam puterile,
ci atunci când o dedicăm de bună voie, cu

bucurie, realizării lucrurilor în care credem cu
convingere.

Credinţa si energia merg mană în mână. Daca ai
credinţă în ceea ce faci, poţi să muţi munţii din
loc.

Energia este cu atât mai mare cu cât cauza ta este mai
dreaptă. Cu cât este mai mare credinţa, cu atât

mai mare este si puterea voinţei. Si cu cât mai mare este
puterea voinţei, cu atât mai mare este fluxul

de energie care te străbate.

Afirmaţie

Am înăuntrul meu energia pentru a realiza tot ceea ce
vreau să fac. În spatele fiecărei acţiuni a mea se

află puterea fără margini a Lui Dumnezeu.

Rugăciune

Energie Cosmică, vitalizează toate celulele corpului meu;
încarcă-mi mintea cu inspiraţie fără limite;

umple-mi sufletul cu bucuria Ta nesfârşită.

5. Împărtăşirea

Adevărata fericire rezidă nu în faptul de a poseda, ci
în a împărtăşi cu alţii ceea ce ai tu. Astfel se

dezvoltă sentimentul identităţii proprii, pe măsură ce
înveţi să trăieşti şi să te bucuri de un sentiment
tot

mai puternic al realităţii.

Oamenii care împărtăşesc de bună voie cu ceilalţi se
simt constant scăldaţi de un izvor interior de

fericire.

Împărtăşirea este poarta prin care sufletul scapă de
închisoarea preocupării de sine. Este una din cele

mai curate cai către Dumnezeu.

Afirmaţie

Ceea ce le dau celorlalţi nu risipesc, pentru că, în
realitatea mea cea mare, rămâne totdeauna al meu.

Sunt fericit prin fericirea tuturor!

Rugăciune

Tu, Cel Infinit, care împărtăşeşti, învaţă-mă
să-mi găsesc fericirea prin ceilalţi.

6. Munca

Munca trebuie făcută cu o atitudine creativă –
niciodată în scopul unui câştig egoist, ci pentru
şansa

de a avea o lume mai bună pe care ne-o oferă.

Cei care muncesc cu gândul la răsplata trăiesc în
viitor; îşi pierd obiceiul de a trăi aici şi acum,

singurul loc unde poate fi găsită fericirea
adevărată.

Munca trebuie să fie făcută întotdeauna cât mai bine cu
putinţă – nu din autoamăgire, ci în semn de

mulţumire pentru darul vieţii, luminii soarelui, apei şi
aerului – şi în semn de mulţumire pentru puterea

data nouă de Dumnezeu pentru a le fi de folos semenilor
noştri.

Afirmaţie

Voi munci gândindu-mă la Tine, Doamne, Dumnezeule. Ţie
îţi închin ce este mai bun în mine.

Rugăciune

Doamne, Dumnezeule, Preaiubit, care ai creat atât de
minunat munţii înalţi, înzăpeziţi, râurile în

matca lor, florile colorate şi parfumate, oceanele întinse
şi unduitoare şi stelele depărtate şi

strălucitoare: arată-Ţi prin mine bucuria Ta
perfectă.

7. Siguranţa

Omul se străduieşte toată viaţa să strângă averi,
să-şi asigure proprietăţile împotriva pierderii şi

sănătatea împotriva devastării bolilor. Îşi
întemeiază credinţa pe măsuri exterioare şi nu vede că
o

asemenea credinţa este ca şi cum i-ai cere valului să nu
se mişte!

Siguranţa este numai a aceluia care îşi pune credinţa
numai în Dumnezeu. Cel mai practic dintre

oameni este acela care îşi dă viaţa Lui Dumnezeu,
rugându-se: “Siguranţa mea îţi aparţine Ţie,

Doamne, Dumnezeule.” Asta nu înseamnă că nu ar trebui
să fim conştienţi. Însă, după ce ne dăm toată

silinţa, grija trebuie să o lăsăm în seama Lui
Dumnezeu!

Afirmaţie

Trăiesc în sălaşul prezenţei interioare a Lui Dumnezeu.
Nimeni şi nimic nu poate trece prin zidurile

acestea ca să-mi facă vreun rău.

Rugăciune

Primesc, Doamne, Dumnezeule, tot ceea ce vine la mine, ca
venind din mâinile Tale. Ştiu că îmi vine

cu binecuvântare, pentru că al Tău sunt, aşa cum Tu
eşti de-a a pururea al meu.

8. Mulţumirea sufletească

Se spune că mulţumirea sufletească este virtutea
supremă. Mulţumirea sufletească înseamnă să

trăieşti din plin ceea ce este bun din fiecare moment. Mai
presus de orice, înseamnă să trăieşti în urma

momentului prezent, în acel Acum Etern.

Cât de mult pierd în viaţă oamenii care îşi doresc
permanent ca lucrurile să fie altfel decât sunt! Care

se plâng fără încetare şi care îşi spun că lumea le
datorează cu mult mai puţin decât le dă!

Trebuie să zâmbim înlăuntrul nostru cu Dumnezeu, ştiind
că viaţa este visul Său. Mulţumirea

sufletească este calea cea mai sigură de a obţine tot
ceea ce este mai bun din fiecare împrejurare.

Afirmaţie

Prin cele mai puternice furtuni ale vieţii, sunt mulţumit,
pentru că am în inima pacea Lui Dumnezeu.

Rugăciune

Doamne, Dumnezeule, cum Tu trăieşti de-a pururea împăcat
cu Tine însuţi, ajută-mă şi pe mine să

trăiesc, de-a pururea, cu mulţumirea în suflet că pot fi
vrednic să trăiesc în bucuria Ta

9. Devotamentul

Niciodată nu poţi să ajungi la un final fericit fără
devotament. Niciodată nu poţi să obţii un succes

adevărat dacă nu sunt implicate sentimente din inimă.
Însăşi puterea voinţei este o combinaţie de

energie şi sentimente, îndreptate în sensul
realizării.

În căutarea Lui Dumnezeu, dezvăluirea dragostei naturale
din inimă, sub forma devotamentului

profund, este principala cerinţă a succesului. În lipsa
devotamentului, nu poate să fie întreprins nici

măcar un singur pas către El. Devotamentul nu este un
sentiment: este dorinţa profundă de a fi una cu

Dumnezeu şi de a cunoaşte singura realitate care
există.

Afirmaţie

Cu sabia devotamentului tai funiile inimii care mă leagă
de iluzii. Cu cea mai profundă dragoste îmi

pun inima la picioarele Omniprezenţei.

Rugăciune

Tată Preaiubit, Mamă, Dumnezeule: sunt al Tău cu totul!
Alţii să Te caute sau să nu Te caute; nu

contează pentru dragostea mea pentru Tine. Prin toate
încercările vieţii, rugăciunea mea este una:

dezvăluie-Te mie!

10. Iertarea

Iertarea este sabia victoriei! Când îi iertăm pe aceia
care încearcă să ne facă rău, îi lăsăm fără de

însăşi puterea de a ne face rău. Mai mult chiar, dacă
răspund cu iubire, îşi unesc forţele cu ale noastre

şi, astfel, forţa noastră se dublează.

Însă iertarea nu trebuie dată pentru efectul pe care îl
are asupra celorlalţi, ci pentru libertatea pe care

o afirmă în inimile noastre. Nu permite ca vreo
circumstanţă exterioară să-ţi condiţioneze
fericirea

interioară. Nu te mulţumi cu mulţumirea omului. Nu te
mulţumi decât atunci când simţi în inima ta

bucuria Lui Dumnezeu.

Afirmaţie

Tot ceea ce mi se întâmplă este spre binele meu. Primesc
cu braţele deschise toate durerile şi le

consider ocazii de a-mi lărgi înţelegerea.

Rugăciune

Doamne, Dumnezeule, atât de des durerile prin care am
trecut prin viaţă m-au îndurerat! Întăreştemi

puterea de a iubi, să pot pune totul la picioarele Tale,
Prietenul meu etern.

11. Puterea voinţei

Puterea voinţei şi nu ideea vagă şi abstractă de noroc
este secretul adevăratei împliniri. Puterea

voinţei, la nivelurile subtile ale energiei, generează
ceea ce pare numai să fie noroc, atrăgând asupra

noastră, ca un magnet, ocaziile. Puterea voinţei noastre
este întărită de înlăturarea din minţile noastre a

tendinţei de a spune nu: obstrucţiile dubiilor,
trândăviei şi ale fricii – da, chiar şi ale fricii de
a avea

succes!

Puterea voinţei este cultivata prin perseverarea în
împlinirea tuturor scopurilor pe care ţi le propui.

Trebuie să se înceapă cu întreprinderi mici, iar pe
urmă să se treacă la unele mari. Puterea infinită a

voinţei vine din alăturarea redusei puteri omeneşti a
voinţei la conştiinţa infinită, atotputernică, a Lui

Dumnezeu.

Afirmaţie

Voinţa mea este să fac ceea ce este drept să fac. În
lături, voi munţi care staţi în calea mea! Nimic

nu-mi poate opri înaintarea!

Rugăciune

Tu, Putere Infinită, îmi voi folosi voinţa, dar
călăuzeşte-mi Tu voinţa în tot ceea ce fac, să fie
pe

potriva voinţei Tale.

12. Sănătatea

Sănătatea înseamnă mai mult decât a nu fi bolnav! Este
o stare radioasă a binelui interior.

Bolile fizice pot fi vindecate de medicamente. Însă nici
un medicament nu poate să inducă acea stare

de energie fără limite care apare atunci când fiecare
celulă a corpului cooperează cu mintea de

bunăvoie, bucuroasă, în tot ceea ce caută să facă.

O asemenea stare de bine radioasă apare după ce mintea a
fost curăţată de orice umbră de

nehotărâre, de frică, de dubiu; când ai învăţat să
spui DA în viaţa şi când ai învăţat să iubeşti.

Afirmaţie

Celulele corpului meu îmi ascultă voinţa: dansează cu o
vitalitate divină! Mă simt bine! Sunt un râu

curgător de putere şi energie fără limite!

Rugăciune

Tu Puternică Sursă a tot ceea ce este drept şi bun,
ajută-mă să văd puterea mea ca expresie a puterii

Tale infinite. Ajută-mă să alung întunericul bolii: este
de-a pururea străin luminii Tale!

13. Autocontrolul

Dacă un lac este făcut să se scurgă prin prea multe
pâraie, seacă în curând. La fel, dacă energiile din

inima unui om se împart în nenumărate torente de
dorinţe, omul este secat, în cele din urmă, de
însăşi

puterea de a simţi. Sătul de plăceri, devine uscat,
blazat şi indiferent până şi la cele mai mari minuni.

Senzualul îşi imaginează că, renunţând la plăceri, ar
renunţa la fericire. Dar, de fapt, cu cât omul îşi

înfrânează mai mult simţurile şi învaţă să
trăiască împăcat cu eul său interior, cu atât mai
mult

descoperă că străluceşte de fericire, sănătate şi de
o senzaţie radioasă de libertate şi bine.

Afirmaţie

Sunt puternic prin mine. Sunt întreg cu eul meu. Bucuria
şi perfecţiunea universului aşteaptă să fie

descoperite în însăşi fiinţa mea lăuntrică!

Rugăciune

Nu tânjesc după nimic din ce-mi poate oferi lumea, Doamne,
Dumnezeule. Tu, Infinită Perfecţiune,

fă-mă una cu Tine!

14. Răbdarea

“Răbdarea”, după cum bine s-a spus, “este calea cea
mai scurtă până la Dumnezeu”. Pentru a-ţi

armoniza inima cu ritmurile Eternităţii, trebuie ca, mai
întâi, să te armonizezi la ritmurile prelungi ale

vieţii. Nu trebuie să-i permiţi minţii tale să se lase
absorbită de micile încreţituri de la suprafaţa
mării.

Răbdarea înseamnă, de asemenea, adaptarea la orice este
viaţa, în loc să-ţi doreşti să fie cu totul

altceva. Răbdarea este o condiţie obligatorie pentru orice
fel de succes. Pentru că, atunci când avem

de-a face cu lucrurile aşa cum sunt ele, le putem schimba
în orice altceva am vrea noi să fie.

Afirmaţie

Nu sunt nici o încreţitură pe suprafaţa mării şi
încă nici un val la ţărm; sunt vasta adâncime a

oceanului, neatinsă de furtunile puternice de la
suprafaţă, neatinsă de vreo schimbare superficială.

Rugăciune

Îndelung Te-am chemat, Doamne, Dumnezeule, dar Tu nu mi-ai
răspuns. Cât amar de vreme mi-ai

îndurat nestatornicia! În viaţa aceasta, o Doamne, şi
toată eternitatea, de va trebui, Te voi chema

mereu!

15. Entuziasmul

Entuziasmul este spiritul bucuriei canalizate prin puterea
voinţei Dacă vrem să cunoaştem bucuria,

trebuie să trăim mereu aşteptându-ne la ea. Nici măcar
o fericire vremelnică nu le poate fi cunoscută

celor care o cer posaci sau care ostenesc pentru ea cu ochii
în pământ Pentru a câştiga fericirea, trebuie

să osteneşti cu fericirea. Pentru a ajunge la bucuria
divină, trebuie să fii profund entuziast în tot ceea
ce

faci!

Niciodată nu presupune Niciodată nu înlătura acel
sentiment subtil de îndoială care însoţeşte

entuziasmul fals, provocat de emoţii.

Afirmaţie

În tot ceea ce fac, entuziasmul meu se avântă să
îmbrăţişeze infinitul!

Rugăciune

O, Extaz Perfect! Călăuzeşte-mă să te exprim pe Tine
prin toate simţămintele mele. Fie ca

entuziasmul meu să fie calea pentru bucuria Ta!

16. Bunăvoinţa

Bunăvoinţa trebuie să fie cultivată în mod deliberat.
Este o stare de spirit şi nu depinde de condiţiile

exterioare.

Majoritatea oamenilor sunt binevoitori sau răuvoitori în
funcţie de lucrurile pe care le plac sau nu.

Acest obicei tinde să creeze o predilecţie pentru
reavoinţă, care treptat devine cronica şi atrage
eşecul

cronic.

Nu aştepta ca împrejurări favorabile să trezească
bunăvoinţa în tine. Antrenează-te în atitudinea de a

spune DA vieţii! Adeseori, fie şi numai prin această
atitudine, vei descoperi că succesul soseşte, pe

neaşteptate, la uşa ta!

Afirmaţie

Întâmpin cu braţele deschise tot ceea ce-mi iese în
cale, ca prilej pentru a-mi continua dezvoltarea.

Rugăciune

Doamne, Dumnezeule, ajută-mă să înfrâng atracţia
satanică a reavoinţei! Cu cât îmbrăţişez viaţa
mai

strâns în numele Tău, cu atât mai mult îţi simt
bucuria.

17. Smerenia

Smerenia nu înseamnă înjosire; înseamnă capacitatea de
a te uita pe tine însuţi. Înseamnă să ştii că

numai Dumnezeu Unicul este Cel Care Face. Înseamnă
realizarea faptului că nimic din această lume

înşelătoare a aparenţelor nu este atât de important, cu
excepţia lucrurilor care ne apropie mai mult de

Dumnezeu.

Nu-ţi spune niciodată că eşti păcătos sau slab, sau
incompetent, sau leneş, decât în condiţiile în care

o asemenea afirmaţie te poate ajuta să te supui bucuros
puterii lui Dumnezeu. Apoi, TRĂIEŞTE prin

această putere! Nu purta niciodată masca falsei smerenii.
Smerenia înseamnă acceptarea de sine şi

onestitatea faţă de tine însuţi. Ai dreptul să accezi
la orice putere dacă o cauţi în Infinit şi dacă nu

nutreşti niciodată gândul că aceasta ar rezida în
fiinţa ta nevolnică.

Afirmaţie

Trăiesc prin puterea Ta, Doamne, Dumnezeule. Ceea ce am
este de-a pururea al Tău – de-a pururea

al Tău!

Rugăciune

Tu eşti Cel Ce Face, Doamne, Dumnezeule, nu eu. Arată-Ţi
perfecţiunea prin mine, care mă

străduiesc tot mai dornic să trăiesc în lumina Ta!!

18. Curajul

Există trei feluri de curaj omenesc: orb, pasiv şi
dinamic. Curajul orb nu ţine seama de costuri până

în momentul în care e pus faţă-in-faţă, cu groaza, cu
consecinţele. Curajul pasiv este puterea voinţei de

adaptare la realitate, indiferent care ar fi aceasta.
Curajul dinamic este puterea voinţei de a accepta

realitatea propriilor fapte.

Există şi un al patrulea tip de curaj: nu omenesc ci
divin. Curajul divin provine din a trăi conştient

de prezenţa lui Dumnezeu înlăuntrul tău şi din
înţelegerea faptului că El reprezintă singura
Realitate.

Trăieşte mai mult în El, pentru că nimeni şi nimic nu
poate să atingă ceea ce eşti tu de fapt.

Afirmaţie

Trăiesc apărat de Infinita Lumina a lui Dumnezeu. Câtă
vreme rămân în sânul ei, nimic şi nimeni nu

îmi poate face vreun rău.

Rugăciune

La Tine caut puterea, Doamne, Dumnezeule. Ţine-mă aproape
în braţele tale de dragoste. Pe urmă,

indiferent ce se a petrece în viaţa mea, voi accepta
bucuros.

19. Slujirea

Slujirea înnobilează. Este un mijloc de a ne oferi
nimicnicia noastră omenească marii Realităţi care

este Dumnezeu.

Slujirea nu trebuie făcută cu gândul că eşti doar în
slujba oamenilor. Trebuie să fie făcută în spiritul

conştiinţei lăuntrice ca Dumnezeu sălăşluieşte în
toate fiinţele. Când îi slujim pe ceilalţi în acest
spirit,

descoperim că, chiar spiritele noastre se eliberează de
egoism. Iar atunci ne inundă pacea, prin

realizarea faptului că nu există nimeni cu care trebuie
să concurezi.

Ce bucurie, să ştim că îi aparţinem lui Dumnezeu!

Afirmaţie

Îl voi sluji pe Dumnezeu prin ceilalţi, iar prin slujirea
Lui mă voi elibera de stăpânirea egoului. Sunt

liber, în Dumnezeu! În Dumnezeu, sunt liber!

Rugăciune

Tot ceea ce fac, Doamne, Dumnezeule, fac din dragoste pentru
Tine. Acceptă florile slujirii mele, pe

care le pun pe altarul Omniprezenţei Tale.

20. Venitul

Banii trebuie consideraţi că un flux de energie, nu ca un
lucru care poate fi adunat. Pentru că, atunci

când banii sunt trataţi ca o realitate materială, îţi
blochează fluxul creativ.

Banii, asemenea materiei, reprezintă doar energie
îngheţată. Energia este cea care creează materia.

Energia mişcă, schimba şi dezvolta permanent materia.
Materia, neatinsă de energie este inertă.

Dacă ai nevoie să-ţi măreşti venitul, trebuie să ştii
că energia pe care o dezvolţi este mult mai

importantă decât schemele respective de câştig. Energia
va atrage oportunitatea. Reincarcă-te cu

energie din Sursa cosmică şi, indiferent care este venitul
de care ai nevoie, acesta va veni la tine.

Afirmaţie

Tezaurul Infinitului îmi aparţine, pentru că bogăţia
din el este energia, iar eu sunt energie!

Rugăciune

Tu, Puternic Izvor de Lumină Infinită, din care sunt
zămislite nenumărate galaxii: lasă-mă să-mi spăl

ambiţiile omeneşti în apele Tale. Lasă-mă să mă
îmbăiez în vâltoarea radioasă a energiei Tale. Tu
eşti

bogăţia mea; Tu, bogăţia mea; Tu, Siguranţa mea!

21. Bunătatea

Când poţi considera toate fiinţele umane ca fiind membrii
propriei tale familii lărgite – fraţii şi

surorile, mamele, taţii şi copiii -, atunci vei descoperi
că, oriunde te-ai duce, dragostea te aşteaptă, te

aşteaptă cu braţele deschise! Dumnezeu este acela care
priveşte în urmă la tine, când îl vezi pe El în

toate!

Bunătatea înseamnă recunoaşterea faptului că toate
sunt, cu adevărat, ale noastre. Bunătatea nu vine

din a lua seama la ceea ce cred alţii despre noi. Vine din
simpla înţelegere a faptului că bunătatea îşi

este sie înseşi recompensa, că merită să le-o arăţi
celorlalţi, datorită izvorului nesecat de bunătate din

noi înşine. Pentru cei care manifestă o simpatie
întinsă, însuşi universul le este căminul.

Afirmaţie

Întreaga lume este casa mea, iar rasa umană familia mea.
Cu bunătatea lui Dumnezeu îi voi

îmbrăţişa pe toţi oamenii.

Rugăciune

Mama Sfântă, ajută-mă să înţeleg că prin bunătate
faţă de alţii nu doar atrag bunătatea lor, ci şi

bunătatea Ta. Fă-mă să le arăt întotdeauna bunătate
celorlalţi. Fie că bunătatea mea să fie calea

dragostei Tale lipsite de egoism.

22. Sinceritatea

Sinceritatea nu înseamnă afirmarea caustică a unor
lucruri neplăcute şi a unor opinii care nu flatează.

Asemenea afirmaţii sunt de regulă născute din mândrie.
Însă sinceritatea este efortul de a vedea

întotdeauna divinul din spatele aparenţelor. Este efortul
de a exprima întotdeauna acel aspect al

adevărului care se poate dovedi cel mai benefic.

Sinceritatea, aplicată nouă înşine, înseamnă să nu ne
ascundem în spatele unor justificări flatante;

înseamnă să vedem cu onestitate motivele reale care stau
la baza tuturor lucrurilor pe care le facem şi

să nu ne ferim de realităţile neplăcute dinlăuntrul
nostru. Sinceritatea înseamnă să vezi lucrurile aşa

cum sunt ele în realitate, însă căutând mai în
profunzime modurile de a îmbunătăţi aceste
realităţi.

Afirmaţie

Un lucru care pur şi simplu este; nu îl pot schimba doar
pentru că aş vrea. Fără teamă, prin urmare,

accept adevărul, ştiind că, în miezul fiecărui lucru,
adevărul lui Dumnezeu este întotdeauna bun.

Rugăciune

Tată Ceresc, nu mă voi teme de adevăr, pentru că ştiu
că adevărul vine de la Tine. Ajută-mă să-Ţi

văd, dincolo de toate aparenţele, privirea zâmbitoare şi
plină de compasiune.

23. Introspecţia

Adeseori, oamenii se amăgesc pe ei înşişi cu
raţionalizări simpliste: “poate că nu am fost atât de
bun

pe cât aş fi putut să fiu – îşi spun ei -, dar nu ai
fi făcut şi tu la fel, dacă te-ar fi tratat într-un
asemenea

mod? Nu este vina mea. El a greşit.” Astfel, vina pentru
orice greşeală este pusă la uşa vecinului.

Introspecţie înseamnă să te vezi dintr-un centru al
calmului interior, lipsit de orice predilecţie

mentală, deschis la ceea ce poate fi în neregulă în
privinţa ta – nici acuzându-te şi nici
condamnândute.

Introspecţia înseamnă să te raportezi la ceea ce vezi
în mintea supraconstientă şi să accepţi cu

detaşare călăuzirea, atunci când vine.

Afirmaţie

Sunt ceea ce sunt; dorinţa nu mă poate schimba. Prin
urmare, să-mi înfrunt greşelile cu gratitudine

pentru că, numai înfruntându-le pot să fac ceva în
privinţa lor şi le pot schimba.

Rugăciune

Nu mă lasa să mă înşel cu dorinţe, Doamne, Dumnezeule.
Învaţă-mă să văd dincolo de jocul

gândurilor mele privirea Ta de-a pururea calmă, a
înţelepciunii.

24. Calmul

Calmul este dobândit pe deplin atunci când valul vieţii
este absorbit de marea cosmică, în extazul

divin. Şi în viaţa cotidiană putem obţine calmul
într-o anumită măsură, păstrându-ne receptivitatea

concentrată asupra Spiritului care se afla la baza tuturor
circumstanţelor exterioare.

Calmul vine cu hotărârea de a trăi permanent fericit
momentul actual, renunţând la trecut şi fără a-ţi

face griji din pricina viitorului, punându-ţi viata, cu
încredere, în mâinile lui Dumnezeu şi ştiind că El

stăpâneşte totul. Calmul vine odată cu non-ataşamentul
– ştiind că nimic din lumea aceasta nu ne

aparţine cu adevărat.

Afirmaţie

Cu toate că vânturile greutăţilor urlă în jurul meu,
rămân de-a pururea calm în mijlocul furtunilor

vieţii.

Rugăciune

Cu Tine alături, ştiu ca valurile greutăţilor nu mă pot
doborî niciodată. Ţine-mă de mână, Doamne,

Dumnezeule; nu-mi da niciodată drumul!

25. Pacea lăuntrică

Pacea lăuntrică nu este rezultatul banilor din bancă, ci
al rugăciunilor şi meditaţiei. Cu cât intri mai

mult în contact cu Dumnezeu prin meditaţie, cu atât mai
mult simţi aşternându-se asupra ta, ca un val,

pacea lăuntrică, răcorindu-ţi trupul, calmându-ţi
neliniştirile şi atingându-ţi nervii cu plăceri
permanent

noi. Pacea este asemenea unei cascade lipsite de greutate,
care spală toate grijile şi conferă un

sentiment nou, fericit, de încredere.

Pacea lăuntrică este a aceluia care ştie că Dumnezeu
este singurul lui Tezaur!

Afirmaţie

Din lacurile de pace lăuntrică sorb apa sclipitoare a
păcii Tale.

Rugăciune

Tot ceea ce am este al Tău, Doamne, Dumnezeule. Ajută-mă
să Te cunosc ca Râul Păcii care curge

liniştit peste nisipurile experienţelor vieţii mele.

26. Non-ataşamentul

Nimic nu ne aparţine. Nimeni nu ne aparţine. Mental, ar
trebui să facem un rug din dragostea noastră

pentru Dumnezeu şi să aruncăm în el orice ataşament,
orice dorinţă, orice speranţă şi orice dezamăgire.

Îţi este de ajutor să-ţi examinezi mental inima în
fiecare seară şi să o eliberezi de orice dorinţă.

Smulge-ţi din inima toţi spinii oricărui nou ataşament
pe care îl găseşti. Aruncă-i cu bucurie în focul

devotamentului.

Roagă-te cu ardoare lui Dumnezeu: “Îmi distrug toate
ataşamentele. Nu îmi aparţin, Doamne,

Dumnezeule. Sunt liber întru Tine.”

Afirmaţie

Nimic din lume nu poate pune stăpânire pe mine! Sufletul
meu, asemenea unui balon lipsit de

greutate, se înalţă spre cer către libertatea
eternă!

Rugăciune

Îmi distrug orice ataşament. Nu îmi mai aparţin, Doamne,
Dumnezeule. Sunt liber întru Tine!

27. Consideraţia faţă de ceilalţi

Consideraţia faţă de ceilalţi este una dintre
caracteristicile unui spirit rafinat. Mulţi oameni aflaţi
pe

calea spirituală simt că, din moment ce au această
cauză, Împărăţia lui Dumnezeu şi, pentru că se

străduiesc să-şi cultive un spirit al non-ataşamentului,
nu mai contează cum se exprimă faţă de ceilalţi.

Pe bună dreptate, lipsa lor de consideraţie reprezintă o
afirmare a independenţei lor faţă de opiniile şi

sentimentele celorlalţi. “Dacă Dumnezeu este
mulţumit”, îşi spun în sinea lor, “ce mai
contează

nemulţumirea oamenilor?”

Cu toate acestea, prin lipsa de bunătate nu-I putem fi
niciodată plăcuţi lui Dumnezeu, care este însăşi

Bunătatea. Sensibilitatea faţă de ceilalţi este un
mijloc de autodezvoltare. Îţi găseşti cu adevărat

libertatea în tine însuţi atunci când le poţi respecta
celorlalţi realităţile, deoarece eşti împăcat pe
deplin

cu propria ta realitate.

Afirmaţie

Fiind sensibil la realităţile celorlalţi, sunt pregătit
să percep adevărul, indiferent de veşmântul pe

care îl poartă.

Rugăciune

Mamă Sfântă, mă închin Ţie în toate formele Tale,
atât ignorante, cât şi înţelepte. Găsindu-te pe
Tine

în ele, fie să te pot păstra cu evlavie în
Omniprezenţă!

28. Discernământul

La fel cum ştiinţa măsoară viteza relativă a oricărui
obiect în funcţie de o singură constantă, viteza

luminii, şi credinciosul judecă valoarea relativă a
oricărei idei în funcţie de o singură constantă,

Dumnezeu. Discernământul este limpede numai atunci când
leagă totul de Absolutul Etern. Astfel, în

vreme ce inteligenţa poate să se joace la nesfârşit cu
ideile, discernământul întreabă: “Să fie aceasta

înţelepciune? Să vină de la Dumnezeu?”

Adevăratul discernământ nici măcar nu este produsul
raţiunii. Este intuiţie sufletească. Raţiunea,

chiar şi raportată la cele mai înalte puncte de
referinţă, este nesigură în comparaţie cu inspiraţia
venită

de la superconştient. Pentru a discerne cu claritate, mai
întâi meditează. Cere-i lui Dumnezeu să-ţi

călăuzească înţelegerea.

Afirmaţie

Cu hotărâre îmi înăbuş capacităţile, pentru ca
mintea să-mi fie deschisă la călăuziri înţelepte
ale

sufletului meu.

Rugăciune

Călăuzeşte-mă, Doamne, Dumnezeule, ca în toate
lucrurile să vad voinţa Ta, pentru că ştiu că doar

prin voinţa Ta toate lucrurile ajung la perfecţiune.

29. Renunţarea

Renunţarea înseamnă să întoarcem spatele lucrurilor
neesenţiale, pentru a-i putea acorda întreaga

atenţie lui Dumnezeu. Putem privi renunţarea ca o
investiţie care, iniţial, poate să pară o pierdere,
dar

care cu timpul îi înmulţeşte de multe ori valoarea
iniţială. Cel mai mic dar pe care i-L facem lui

Dumnezeu ni se întoarce, cu binecuvântări divine,
înmiit. Renunţarea nu înseamnă nimic mai puţin

decât dăruirea lui Dumnezeu a propriei fiinţe.

Renunţarea vine din inimă. Nu este vorba despre ceea ce
porţi ori despre regulile exterioare pe care

le aplici. Când renunţi la tot pentru Dumnezeu, păstrezi
această renunţare ca pe un secret scump între

tine şi El. Aşadar, toate dorinţele tale, toate
năzuinţele tale îi sunt dedicate exclusiv Lui.

Afirmaţie

Resping farmecele ispititoare ale acestei lumi, cu baloanele
ei irizate, gata să se spargă în orice

moment. Uite unde zbor: deasupra munţilor înalţi. Sunt
liber! Sunt liber!

Rugăciune

Doamne, Dumnezeule, ajută-mă să înţeleg că în nici o
experienţă exterioară nu voi putea găsi

împlinirea. Toate cele după care a tânjit inima mea mă
aşteaptă întru Tine.

30. Nevătămarea

Nevătămarea este o regulă fundamentală în viaţa
spirituală. Ea înseamnă în primul rând o atitudine a

minţii. În exterior, nu poţi evita să provoci
vătămări – de exemplu, insectelor zburătoare când
mergi cu

maşina. Răul pe care îl faci, pe de altă parte,
dorindu-le raul altor persoane, le afectează nu numai pe

acestea, ci mai ales pe tine însuţi. Din punct de vedere
spiritual, o atitudine negativă te desparte de

armonia unităţii cu viaţa.

Nevătămarea, pe de altă parte, îmbracă această unitate
şi este, la rândul ei, susţinută de ea.

Nevătămarea este o forţă puternică pentru victorie,
deoarece atrage cooperarea întregului univers, în

care a face rău întâmpină o rezistenţă
nesfârşită.

Afirmaţie

Le trimit ploaia binecuvântărilor tuturor celor ale căror
inimi au nevoie de tămăduire şi care, până

acum, au cunoscut numai ura.

Rugăciune

Mama Sfântă, când alţii încearcă să-mi facă rău,
dă-mi înţelepciunea să văd că victoria sta în

binecuvântarea lor, nu în răzbunare. Dacă răspund cu
furie, eu pierd, chiar dacă a mea este victoria

exterioară, pentru că înlăuntru eu voi fi rănit cu
adevărat. Însă, dacă răspund cu binecuvântări

loviturilor lor, voi rămâne de-a pururea în siguranţă
între zidurile de neclintit ale păcii mele interioare.

31. Concentrarea

Concentrarea este secretul succesului în orice
întreprindere. În lipsa concentrării, gândurile,
energia,

inspiraţia, hotărârea – toate forţele tale interioare
– se risipesc. Concentrarea reprezintă focalizarea

calmă a întregii tale atenţii asupra scopului imediat
următor. Concentrarea înseamnă mai mult decât

efort mental: înseamnă canalizarea sentimentelor inimii
tale, a credinţei tale şi a aspiraţiilor tale

profunde spre orice ai face. În acest fel, până şi
lucrurile mărunte ale vieţii pot ajunge pline de sens.

Afirmaţie

Orice aş face în viaţă, acord întreaga mea atenţie
acestui lucru. Asemenea unui fascicul laser, ard

toate problemele şi toate piedicile cu care mă
confrunt!

Rugăciune

Ajută-mă să Te văd, Doamne, Dumnezeule, aşa cum te
înfăţişează Scripturile:” cel mai Milostiv”.

Ajută-mă să-mi concentrez asupra Ta privirea, dragostea,
aspiraţiile, întreaga mea fiinţă.

32. Extinderea propriei persoane

Extinderea propriei persoane reprezintă esenţa tuturor
aspiraţiilor. De ce căutăm să posedăm lucruri?

Deoarece, prin achiziţionarea lor, credem că ne vom
extinde stăpânirea. De ce căutam să învăţăm mai

mult? Deoarece credem că, prin extinderea cunoştinţelor,
ne extindem capacitatea de înţelegere. Şi de

ce căutăm în permanenţă experienţe noi? Deoarece
credem că, prin intermediul lor, ne vom extinde

conştientizarea. Când întinzi o bucată de aluat, nu
devine doar mai întins ci şi mai subţire. La fel de

frecvent este cazul în care ne extindem mintea numai către
exterior. Tinzând foarte departe în exterior,

sacrificăm profunzimea vieţii noastre.

Extinderea propriei persoane, la care întreaga viaţă
aspiră este cea a spiritului: o extindere a

compasiunii, a dragostei, a conştientizării, care vin din
simţirea prezenţei lui Dumnezeu

pretutindeni.

Afirmaţie

Mă simt pe mine însămi în paraiele curgătoare, în
zborul păsărilor, în vântul şuierător de deasupra

munţilor, în dansul fragil al florilor într-o adiere.
Renunţând la eul meu mic şi egotic, mă extind

pretutindeni cu marele Eu al sufletului meu!

Rugăciune

Slăvit Spirit din tot ceea ce există! Ajută-mă în
nimicnicia mea să mă descopăr una cu tot ceea

ce există!

33. Generozitatea

Majoritatea oamenilor consideră generozitatea simplul gest
de a le oferi beneficii materiale

celorlalţi. Cu toate acestea, mai important şi mai
aducător de satisfacţii este un spirit generos:

bunăvoinţa de a-l lăsa pe celălalt să strălucească,
chiar dacă aceasta înseamnă că tu însuţi să fii

eclipsat; bucuria adusă de câştigul său, chiar dacă
aceasta înseamnă o pierdere personală pentru tine

însuţi; grija pentru siguranţă celuilalt, chiar dacă,
printr-un accident, proprietatea ta a fost distrusă.

Generozitatea înseamnă, mai presus de orice,
recunoaşterea faptului că tot ceea ce avem şi

suntem îi aparţine numai lui Dumnezeu şi că El este Cel
care împarte totul după voia Lui.

Afirmaţie

Sunt fericit pentru norocul tuturor, chiar mai mult decât
pentru al meu, pentru că în fericirea mea

pentru ei rezidă libertatea lăuntrică.

Rugăciune

Tot ceea ce am şi ceea ce sunt îţi aparţine Ţie. Mama
Sfântă, fă cu acestea după cum Îţi este voia!

34. Vioiciunea

În viaţă există două curente: unul care te poartă în
jos, către inconştient; celălalt te poartă în sus
către

conştientul cosmic. Primul este un impuls născut din
senzaţia familiarităţii trecute. Viaţa, asemenea

unui lotus, evoluează din tina conştiinţei inferioare
către lumina conştiinţei divine. Subconştient, ne

imaginăm pe noi înşine simţindu-ne confortabil în
privinţa stadiilor pe care le-am traversat până acum,

dar nu suntem întotdeauna prea pregătiţi pentru aventură
continuării creşterii!

Al doilea curent din viaţă este impulsul sufletului. Nu
putem găsi fericirea întorcându-ne în tină.

Împlinirea rezidă numai în înălţarea către
conştiinţa divină perfectă. Pentru a realiza aceasta,
trebuie să

fim vioi în tot ceea ce facem. Deoarece în fluxul
conştientizării tot mai mari rezidă bucuria pe care o

căutăm cu toţii.

Afirmaţie

Sunt treaz! Plin de energie! Entuziast! Acord întreaga mea
vioiciune fiecărui lucru pe care îl fac,

ştiind că în conştiinţa absolută Îl voi găsi pe
Dumnezeu.

Rugăciune

Lasă-mă să mă rog întotdeauna cu atenţie vioaie,
trează prezenţei Tale care mă ascultă, ştiind că Tu

îmi auzi şi cea mai slabă şoaptă a gândurilor!

35. Inspiraţia

Inspiraţia este de două feluri: redescoperirea sau
rearanjarea gândurilor care există deja în

subconştient şi apariţia bruscă a unor noi gânduri sau
a unor noi intuiţii venite din superconştient. Fără

îndoială, această inspiraţie superioară este mai de
dorit decât cea inferioară, deoarece se bazează pe

adevăr, nu pe imaginaţie.

Pe de altă parte, nu este întotdeauna uşor să recunoşti
care este deosebirea dintre inspiraţia inferioară

şi cea superioară, mai ales când inspiraţia inferioară
este însoţită de emoţii. Când apare inspiraţia,

primeşte-o cu o dragoste calmă şi vezi dacă, neatinsă
de emoţii, impulsul ei devine mai puternic sau

mai slab. Dragostea este apa care hrăneşte adevărata
inspiraţie.

Afirmaţie

Îmi înalt gândurile către calmul lăuntric; în calm
primesc inspiraţia de la Eul meu superior.

Rugăciune

O, Spiritule, Tu eşti adevărul. În Tine stă împlinirea
fiecărei nevoi a mea. Inspiră-mă acum,

Doamne, Dumnezeule! Arată-mi calea pe care trebuie să o
urmez din cele multe care mi se

deschid în faţă!

36. Puterea

Puterea este un atribut al lui Dumnezeu. Oamenii asociază
adeseori cuvântul putere cu ambiţia fără

scrupule şi cu dominaţia asupra celorlalţi. Însă
puterea este greşit direcţionată dacă este
exercitată

asupra altora cu scopuri egoiste şi este greşit folosită
dacă este exercitată fără grijă faţă de binele

celorlalţi. Înţeleasă aşa cum se cuvine, puterea este
capacitatea de a ne stăpâni propriile energii mai

presus de toate pentru propria noastră transcendenta, dar
şi pentru binele celorlalţi. O astfel de putere

este importantă pentru evoluţia spirituală.

Mulţi oameni îşi imaginează că dezvoltarea spirituală
se manifestă sub forma unui gen de

amabilitate excesiv de dulce. Însă sfinţii sunt oameni cu
o enormă putere interioară, în faţa cărora

adeseori ceilalţi tremură! Însă puterea lor este
destinată numai binelui. Rădăcinile ei sunt îngropate

adânc în solul dragostei pure.

Afirmaţie

A mea este puterea universului, călăuzită pentru trezirea
mea şi pentru trezirea altor suflete

adormite!

Rugăciune

Ajută-mă să simt că puterea Ta trece prin venele mele,
îmi străbate gândurile şi îmi aprinde

sentimentele nobile de dragoste pentru Tine!

37. Înţelepciunea

Adeseori auzim expresia “mai trist, dar mai înţelept”.
Aceasta este marca înţelepciunii lumeşti, pe

care oamenii o echivalează cu dezamăgirea. Pe bună
dreptate, speranţele lumeşti, mai devreme sau

mai târziu, sfârşesc cu dezamăgire şi uneori cu o mare
durere.

Însă nu aşa stau lucrurile şi în cazul înţelepciunii
divine! Pe calea spirituală, expresia ar trebui să fie

“mai fericit şi mai înţelept”! Pentru că adevărata
înţelepciune omenească înseamnă recunoaşterea

cel puţin a căii care te scoate din dezamăgire,
ducându-te către lumină şi adevăr.

Înţelepciunea divină este însăşi Omniştiinţa.
Într-o asemenea înţelepciune nu există nici o umbră
de

durere, ci doar fericire absolută, fericire infinită,
fericire eternă!

Afirmaţie

Învăţând lecţiile pe care mi le dă viaţa, evoluez
către o bucurie şi o libertate tot mai mari.

Rugăciune

Îţi sunt recunoscător, Doamne, Dumnezeule, pentru fiecare
încercare pe care mi-o trimiţi. De fiecare

dată când mă poticnesc, ajută-mă să învăţ. De
fiecare dată când slăbiciunea mea omenească mă face
să

cad, ajută-mă să devin mai puternic. Ajută-mă să
găsesc în spatele fiecărei dureri înţelepciunea Ta

calmă şi reconfortantă.

38. Bucuria

Adevărata bucurie nu este o stare emoţională. Nu este
ceea ce simţi când îţi este îndeplinită vreo

dorinţă sau atunci când totul merge, în sfârşit, bine.
Este ceva lăuntric; este ceva care ţine de suflet. La

început, poate să fie cultivata, dar nu reacţionând
emoţional la lucrurile exterioare.

Nu te lasa purtat de valuri alternative de succes şi eşec.
Nu te alătura, în entuziasmul lor, al

cumpărătorilor şi vânzătorilor din bazarul acestei
lumi. Fii calm înlăuntrul tău, statornic şi vesel în

pofida tuturor câştigurilor şi a pierderilor din viaţă.
Pe urmă, prin meditaţie calmă, profundă,

simte bucuria sufletului. Păstrează această bucurie în
toate activităţile tale. Nu o limita, las-o să

crească, până când mica ta bucurie devine bucuria lui
Dumnezeu.

Afirmaţie

Sunt statornic şi vesel tot timpul. Ştiu că bucuria nu
există în afara mea, ci înlăuntrul meu.

Rugăciune

În calmul meditaţiei, în centrul păcii mele lăuntrice,
ajută-mă să îţi simt prezenţa emoţională şi

aducătoare de bucurie.

39. Încrederea în sine

Încrederea în sine, aşa cum este înţeleasă în mod
normal, readuce în minte imaginile generalilor de

armată şi a eroilor Vestului Sălbatic – oamenii care,
pe scurt, ştiu să fie stăpâni pe ei înşişi. Insă

alternativele pe care ţi le pune în faţă viaţa sunt cu
mult mai complexe de obicei.

Încrederea în sine pe calea spirituală este cu totul
altceva. Înseamnă încredere în eul tău lăuntric, nu

în ego. Înseamnă să trăieşti înlăuntru, să
trăieşti prin adevăr, nu prin opinii. Înseamnă să
trăieşti prin

ceea ce vrea Dumnezeu, nu prin ceea ce vor oamenii. Prin
urmare, înseamnă să trăieşti după

credinţă, ştiind cu certitudine că, deşi omul este
supus greşelilor, Dumnezeu este infailibil.

Afirmaţie

Trăiesc cu certitudinea adevărului lăuntric al lui
Dumnezeu. În eul meu lăuntric, şi nu în opiniile

celorlalţi sta adevărata victorie.

Rugăciune

Ce contează dacă oamenii mă acuză? Ce importanţă au
aplauzele lor? Trăiesc pentru a fi pe placul

Tău, Doamne, Dumnezeule, încrezător că, atunci când Tu
eşti cu mine, sunt apărat, chiar şi de o hoardă

de duşmani.

40. Conştientizarea

Conştientizarea devine tot mai profundă cu cât este mai
concentrată asupra ei înseşi. Însă, cu cât

interesele cuiva se extind mai mult către lumea
exterioară, cu atât mai subţire devine linia de

comunicare cu conştientizarea sa.

Atunci când conştiinţa îţi este concentrată asupra
lucrurilor exterioare, atunci capătă acele

caracteristici pe care le atribuie acestor lucruri. De
exemplu, bijutierii au ochii strălucitori. Oamenii

care nu au sentimentul valorilor spirituale au ochii morţi.
Omul trebuie să înveţe să-şi mute centrul de

atenţie de la lucrurile “de care” este conştient la
cele “cu care” este conştient. Trebuie să devină
mai

conştient la “sursa” conştientizării sale, la centrul
său cel mai profund: Dumnezeul. Prin aceasta

conştientizare, bucuria faţă de lumea înconjurătoare
devine de o mie de ori mai mare.

Afirmaţie

Văd lumea cu ochii calmului şi ai credinţei. Pentru că
ştiu că, aşa cum îi văd pe ceilalţi, aşa voi

deveni eu însumi.

Rugăciune

Insuflă-mi, până în miezul fiinţei mele, bucuria Ta.
Ajută-mă să fiu conştient de Tine, Doamne,

Dumnezeule, în tot ceea ce văd.

41. Gândirea pozitivă

Devenim ceea ce gândim. Şi ceea ce gândim devin şi
viaţa şi împrejurările ei. Din conştiinţa divină

ne vin răspunsurile tuturor întrebărilor şi soluţiile
tuturor problemelor. Confuzia domneşte în conştiinţa

noastră inferioară.

Gândeşte pozitiv în tot ceea ce faci, deoarece în acest
fel te ajuţi să te armonizezi cu fluxul divin.

Toate lucrurile armonioase şi benefice sunt atrase către
cel care este armonizat lăuntric cu

dumnezeirea. Gândirea pozitivă, combinată cu sentimentul
armonizării cu divinitatea, nu este niciodată

îngâmfată, deoarece îşi trage puterea nu din ego, ci
din bucuria dumnezeiasca dinlăuntrul său.

Afirmaţie

Viaţa mea exterioară este reflectarea gândurilor mele
interioare. Plin de bucurie dumnezeiască, exprim

bucuria şi armonia lui Dumnezeu în tot ceea ce fac.

Rugăciune

Atunci când Tu eşti aproape, Doamne, Dumnezeule,
problemele nu pot exista. Dă-mi puterea să Te

port întotdeauna în inima mea.

42. Umorul

Un simţ al umorului bine dezvoltat este un mijloc eficient
pentru a-ţi păstra simţul perspectivei pe

parcursul încercărilor şi greutăţilor vieţii. Neluând
lucrurile prea în serios îţi cultivi non-ataşamentul.

Cu toate acestea, nu ar trebui să râzi prea mult,
deoarece, astfel, mintea îşi pierde profunzimea, iar

atitudinea ta faţă de viaţă devine superficială. Prin
urmare, trebuie să dobândeşti un simţ al perspectivei

chiar şi în ceea ce priveşte umorul. Cel mai bun mijloc
pentru aceasta este să împărtăşeşti râsul cu

Dumnezeu; să râzi cu sentimentul lăuntric al bucuriei
Lui. Nu râde niciodată “de” oameni, ci “cu” ei.

Pentru că umorul trebuie să fie generos, şi atunci toată
lumea va râde alături de tine.

Afirmaţie

Prin râs îmi amintesc toate greşelile. Mă bucur atunci
când, râzând, râd şi de mine!

Rugăciune

Ajută-mă, Doamne, Dumnezeule să mă bucur de comedia
vieţii, cu Tine şi, aceasta să îmi

amintească, că adevărata sănătate mintală există
numai prin Tine!

43. Constanţa

Mulţi oameni confundă progresul cu mişcarea şi cu
schimbarea exterioară. Astfel, cu cât pot să

stârnească mai multă pulbere de entuziasm, cu atât se
simt mai eficienţi! Cu cât pot să intre mai mult

într-o stare de exuberanţă când lucrurile merg bine, cu
atât mai bine, îşi imaginează ei, au mers toate.

Iar răspunsul lor la orice cădere este să caute ceva care
să le producă, din nou, o stare de exaltare. O

asemenea viaţă este ca şi cum ai merge cu maşina pe un
drum brăzdat adânc de făgaşe; mişcarea se

desfăşoară la fel de mult în sus şi în jos cât se
desfăşoară înainte.

În cazul constanţei, progresul este o linie dreaptă, nu
şerpuită. Pe de altă parte însă progresul trebuie

să însemne înţelegere progresivă. Constanţa conferă
claritate a percepţiei, care este abilitatea de a

vedea lucrurile aşa cum sunt în realitate, nedistorsionate
de dispoziţia emoţională.

Afirmaţie

Nu sunt impresionat de câştig şi de pierdere. În oglinda
calmă a înţelegerii mele se reflectă lumina

Ta.

Rugăciune

Când mă bucur, Doamne, Dumnezeule, să mă bucur întru
Tine. Iar când sufăr, ajută-mă să văd

întotdeauna prin negură lumina Ta!

44. Acceptarea

Una din lecţiile cele mai dificile din viaţă este să
înveţi să accepţi lucrurile aşa cum sunt. Cât de

multă energie pierdem încercând să ne dorim să fi
îndepărtat inevitabilul! “” Dacă nu s-ar fi
întâmplat

asta!” “Dacă aş fi putut să ajung la timp!” Toţi
aceştia “dacă” şi “ar fi putut fi” din viaţă ne
împiedică

să ne confruntăm în mod realist cu ceea ce se petrece.

Acceptarea vine din cunoaşterea faptului că realitatea
rezidă în noi înşine şi că tot restul este un vis.

Acceptarea acestei unice realităţi face că tot restul să
fie acceptabil. În loc să înveţi să te pui de acord

cu o mie şi una de provocări individuale, fă efortul
suprem de a-l accepta necondiţionat pe

Dumnezeu în inia ta. Acceptă tot ceea ce vine în viaţă
ca venind numai de la El.

Afirmaţie

Accept cu imparţialitate calmă tot ceea ce-mi aduce
viaţa. Liber în inima mea, nu sunt condiţionat de

nici o circumstanţă exterioară.

Rugăciune

Aruncă lumina Ta, care destramă iluziile, asupra
cotloanelor ascunse ale sentimentelor din inima

mea, să nu-mi rămână pe undeva, fără să-mi dau seama,
un loc în care să nu Te accept. Dacă greşesc,

întăreşte-mă să-Ţi accept disciplina, căci doar în
voia Ta stă fericirea pe care o caut!

45. Deschiderea

Deschiderea poate să fie mare virtute, dar numai când este
manifestată cu discernământ. A fi deschis

ideilor greşite sau oamenilor care ar putea să-ţi facă
rău ar fi o prostie. Pentru că nu prin deschidere

poate fi înfrântă greşeala, ci prin dragoste.

Deschiderea minţii este o virtute atunci când se
concentrează asupra dorinţei de adevăr. Deschiderea

inimii este o virtute atunci când se concentrează pe
dragostea de Dumnezeu. Însă, atât mintea, cât şi

inima au nevoie de filtre pentru a elimina ceea ce nu este
adevăr şi ceea ce nu vine de la Dumnezeu.

Putem face acest lucru cerând aprobarea prezenţei divine
la orice ne-ar apărea în cale. Trebuie să fim

permanent deschişi adevărului şi lui Dumnezeu şi
totdeauna închişi sau cel puţin indiferenţi la
greşeală

şi iluzie.

Afirmaţie

Mintea mea este deschisă adevărului, indiferent care este
sursa lui. Afirmaţiile adevărate

rămân valide, chiar dacă sunt aruncate la mânie.

Rugăciune

Mama Sfântă, fă-mă să-ţi aud armoniile pretutindeni:
în paraiele şipotitoare, în cântecul

privighetorilor – da, până şi în vuietul traficului
oraşului! În spatele tuturor zgomotelor pământeşti,
fămă

să aud numai vocea Ta!

46. Vigoarea morală

Lipsa de vigoare morală subminează voinţă şi face
intelectul asemenea unui burete, gata să absoarbă

atitudinile la modă ale momentului. Oamenii cu un intelect
dezvoltat suferă adeseori de “complexul lui

Hamlet”: imposibilitatea de a lua vreo decizie sau de a se
angajă la ceva anume. Îşi justifică decizia

zicând: “Vreau să fiu drept faţă de toate
părţile”. Însă chiar şi o acţiune imperfectă este
mai bună decât

lipsa de acţiune.

Când crezi ceva, ţine-te de lucrul acela! Când crezi în
cineva, stai alături de omul acela! Un

asemenea angajament personal loial este o lege superioară
celei a “luării în considerare a tuturor

părţilor”. Energia este necesară pentru a realiza orice
în viaţă. Cu vigoare morală, toate lucrurile sunt

posibile. Însă, în lipsa ei, rezultatul fiecărei
acţiuni este eşecul.

Afirmaţie

Deciziile pe care le iau în viaţa vin din lăuntrul meu,
din ceea ce simt eu că este drept. Sunt devotat

adevărului şi canalizării lui în exterior, către
lume.

Rugăciune

Mama Sfântă, cu fiecare acţiune a voinţei mele, fă-mă
să exprim vitalitatea Ta divină, adevărul Tău

divin, perfecţiunea Ta. Ajută-mă să Te slujesc numai pe
Tine sau să mor încercând!

47. Perseverenţa

“Loialitatea”, obişnuia să spună deseori marele meu
maestru spiritual, “este prima lege a lui

Dumnezeu”. Majoritatea oamenilor sunt nestatornici. Îşi
schimba slujbele, soţii sau soţiile, prietenii,

credinţele, ideile – nu datorită vreunei evoluţii a
conştientizării, ci, pur şi simplu, din lipsă de

perseverenţa.

Trebuie să fii loial principiilor tale şi să nu-ţi
permiţi să fii stăpânit de sentimente. Să fii loial

celorlalţi şi scopului propus în viaţa – nu din motive
sentimentale, ci în numele principiului – este

calea progresului divin. Perseverenţa poate fi dificilă,
pentru că, în fiecare lucru pe care îl întreprinzi,

exista o anumită măsură de rutină plictisitoare. Prin
urmare, nu te lăsa stăpânit de simpatii şi antipatii,

ci fă tot ceea ce trebuie să faci. Dacă este drept, nu
lasa nimic să se interpună până nu închei ceea ce
ţiai

propus.

Afirmaţie

Voi termina ceea ce mi-am propus înainte să încep
altceva. Cuvântul meu este legământul meu. Şi la

fel este şi hotărârea mea.

Rugăciune

Cu toate că himerele distracţiei (N.B. sau altei
preocupări deşarte; rătăcirii) mă cheamă să las

deoparte şi să slăbesc hotărârea devotamentului,
ţine-mă hotărât pe calea mea, Doamne,

Dumnezeule. Scopul meu în viaţa eşti Tu!

48. Recunoştinţa

Recunoştinţa este modul de a oferi înapoi energie pentru
energia primită. Numai hoţul ia fără să

plătească pentru ceea ce primeşte. Iar cel care acceptă
un gest de bunăvoinţă fără să răspundă cu

recunoştinţă, ca şi cum gestul de recunoştinţă ar fi
reprezentat un drept care i se cuvenea, îl înjoseşte
şi

pe cel care oferă şi pe el însuşi. Îl înjoseşte pe
cel care oferă deoarece lipsa lui de recunoştinţă

insinuează faptul că gestul de bunăvoinţă a fost
determinat de motive egoiste; şi se înjoseşte pe sine

însuşi deoarece, neoferind ceva la rândul lui, întrerupe
cercul creativităţii, în lipsa căruia fluxul de

prosperitate, atât materială cât şi spirituală, este
blocat.

Nu accepta nimic înlăuntrul tău, pentru tine însuţi, ci
oferă totul lui Dumnezeu. Nu te lasa

cumpărat prin gesturile de bunăvoinţă ale celorlalţi.
Fii recunoscător, mai presus de toate, în sufletul

tău, binecuvântându-i sau rugându-te pentru ei.
Arată-ţi recunoştinţa în primul rând faţă de
Dumnezeu,

deoarece numai de la El vin toate binecuvântările
adevărate.

Afirmaţie

Îi aduc mulţumiri, celui care oferă, pentru fiecare dar
şi Celui Preamărit, Care oferă şi Care Se află

în spatele tuturor lucrurilor pe care le primesc.
Recunoştinţa mea se înalţă cu slăvirea
devotamentului

către tronul Omniprezentei.

Rugăciune

Îţi mulţumesc, Ţie, Doamne, Dumnezeule, pentru toate
lucrurile cu care m-ai binecuvântat. Şi,

mai presus de orice, Îţi mulţumesc Ţie pentru dragostea
Ta!

49. Nemurirea

Nu eşti corpul tău. Nu eşti gândurile tale, dorinţele
tale, personalitatea ta schimbătoare. Corpul tău

are o anumită vârstă, dar tu însuţi nu ai nici o
vârstă! Corpul tău poate să obosească sau să nu se
simtă

bine, dar tu însuţi, sufletul neobosit, nu poţi obosi, nu
poţi cunoaşte boala!

Spune-ţi întotdeauna: “Sunt un copil al
eternităţii!” Nu te lasa identificat cu forma ta
exterioară, nici

cu schimbarea, ci trăieşte în afara timpului.
Identificarea noastră cu schimbarea este cea care
creează

iluzia trecerii timpului. Simte faptul că, în ciuda
tuturor schimbărilor exterioare, tu, sufletul nemuritor,

rămâi acelaşi. Însă moartea nu va fi altceva decât o
nouă schimbare; nu te lasa identificat cu ea. Apoi

când moartea va veni, te vei înalta cu eterna
libertate!

Afirmaţie

Sunt copilul eternităţii! Nu am vârstă. Sunt spiritul
neschimbător din miezul tuturor schimbărilor!

Rugăciune

Indiferent încotro se îndreaptă corpul meu exterior,
fă-mă să simt prezenţa Ta neschimbată înlăuntrul

meu. Oriunde m-ar duce gândurile, fă-le să se întoarcă
întotdeauna, asemenea fiului rătăcitor, pentru aşi

găsi odihna întru Tine.

50. Simţul practic

Mulţi căutători spirituali şi alţi oameni mânaţi de
idealuri înalte pierd din vedere necesitatea de a

face practic idealismul lor. Mulţi chiar resping ofensaţi
ideea că încearcă să pună în practică un ideal –

ca şi cum însuşi efortul de a face acest lucru ar
însemna, pe undeva, să-i reducă puritatea!

Însă Dumnezeu nu este un visător nefolositor! Dacă
universul nu ar fi fost menţinut într-un echilibru

perfect, atunci haosul, nu armonia, ar fi fost starea lui
caracteristică. Şi noi trebuie să dăm dovadă de

spirit practic în idealismul nostru. Viaţa, pentru a se
afla într-o permanentă stare de expansiune, trebuie

să se afle în căutarea adevărului. “Va da roade?”
este întrebarea preliminară celei “Este
adevărat?”.

Testul unui ideal este valoarea sa practică. Prin spirit
practic, ne maturizăm pornind de la starea de

visare inactivă pentru a deveni emisarii adevărului.

Afirmaţie

Cu toate că spiritul meu se înalţă în cerurile
conştiinţei, picioarele şi mâinile muncesc, aici, pe

pământ, pentru a face adevărul real pentru toţi.

Rugăciune

Doamne, Dumnezeule, nu-mi lăsa gândurile să mă înalţe
la norii frumoşi ai posibilităţilor imaginate

decât dacă-mi dai şi puterea de a-mi materializa
visurile!

51. Aducerea aminte de Dumnezeu

A-ţi aduce aminte de Dumnezeu înseamnă nu numai să te
gândeşti tot timpul la El, ci şi să-ţi dai

seama că a-l descoperi înseamnă un act de adevărata
aducere aminte. Pentru că de la El am venit. Când

norii iluziilor ni se risipesc din minte, ceea ce va
rămâne va fi ceea ce a existat întotdeauna ascuns în

spatele norilor: soarele strălucitor al conştiinţei
divine!

Nu trebuie să te încordezi, nu trebuie să te forţezi
mental să te gândeşti la Dumnezeu. Trebuie să ştii

că a fost al tău întotdeauna – mai apropiat decât cele
mai apropiate gânduri şi sentimente, mai apropiat

decât rugăciunile înşele pe care le îndrepţi către
El! Nu gândi numai “despre” El; gândeşte-te “la”
El!

Împărtăşeşte-ţi cu El sentimentele trecătoare, cele
mai zadarnice fantezii. Vorbeşte cu El. Exersează-I

prezenta – la început poate numai un minut pe zi, apoi
câteva ore pe zi şi apoi tot timpul.

Afirmaţie

Voi trăi aducerea aminte a ceea ce sunt în realitate:
extaz infinit! Dragoste infinită!

Rugăciune

Doamne, Dumnezeule, Tu eşti întotdeauna cu mine.
Ajută-mă să simt, în spatele gândurilor mele,

inspiraţia Ta; în spatele fiecărei emoţii, calmul Tău,
dragostea Ta care transformă totul!

52. Obiectivitatea

Oamenii spun adeseori despre cinism că este însemnul
realismului. De fapt, într-un univers lipsit de

un centru vizibil, este justificabil să-ţi formezi o
înţelegere a lui pornind de la orice punct de reper
care

poate fi conceput. Totuşi, această înţelegere nu va
reflecta decât cine şi ce eşti tu însuţi. Vederea
din

străfunduri duce lipsa perspectivei care poate fi
dobândită numai din înălţimi. De pe vârful
muntelui,

toate lucrurile sunt vizibile la adevăratele lor
proporţii.

Străduieşte-te întotdeauna să fii un canal pentru
gândurile şi aspiraţiile înalte. Nu coopera
niciodată

cu ceea ce este mărunt şi rău. Aminteşte-ţi, universul
este, pentru oricare fiinţă umană, atât o oglindă

cât şi o afirmaţie. Cel care nutreşte gânduri înalte
va fi el însuşi înnobilat.

Afirmaţie

Voi vedea bunătatea în toate lucrurile. Voi privi lumea
din jurul meu nu din adâncul legăturii cu

materia, ci de pe înălţimile aspiraţiei spre divin.

Rugăciune

Doamne, Dumnezeule, universul a fost făcut după
perfecţiunea imaginată de Tine. Ajută-mă să scot

la iveală această imagine şi în alţii,
binecuvântându-i întru dragostea Ta!
J. DONALD WALTERS

(SWAMI KRIYANANDA)

Traducere din limba engleză

Bogdan Chircea

Cum sa meditam-Omraam Mikael Aivanhov

OMRAAM MIKHAEL AIVANHOV

Cum să medităm

Conferinţa din 03.02.1974

     Întrebare: – Mă întreb adesea cum să meditez şi am nevoie de câteva sfaturi practice acolo unde nu reuşesc.
Răspuns: Este o întrebare foarte bună, deşi v-am vorbit în conferinţe speciale despre acest subiect. Cuvântul “meditaţie” s-a răspândit mult, mai ales meditaţia abstractă, numită “transcedentală”… Nu numai că nu cunoaştem semnificaţia cuvântului “meditaţie”, dar folosim la întâmplare şi termenul transcendental !…
Da, cuvântul “meditaţie”… Voi încerca să fiu cât mai concis şi clar în expunere, deoarece problema este foarte vastă… Am explicat ce este concentrarea, căci ea le precede pe toate celelalte. Dacă nu ştim să ne concentrăm, nu ştim nici să medităm, nici să contemplăm, nu putem nici să ne rugăm, nici să ne identificăm. Am explicat că există mai multe procedee:

1. Concentrarea depinde mai degrabă de voinţă.
2. Meditaţia atinge mai degrabă latura intelectuală, aceea de a cunoaşte, de a aprofunda lucrurile.
3. Contemplarea atinge latura sufletească, oprindu-se asupra frumuseţii, a strălucirii, a perfecţiunii.
4. Rugăciunea este legată de inimă: o cerere adresată Cerului.

Există o întreagă lucrare în aceste procese, iar când ajungi să declanşezi forţe şi curenţi în interiorul fiinţei, oprindute asupra laturii sublime, divine, te poţi asemăna cu acestea, adică fuzionezi şi devii o parte a Divinităţii. Este un lucru foarte rar, greu, dar minunat în sine.
În vreme ce, concentrarea există şi la animale (la pisici)… toată lumea se concentrează ! Ca şi un om sărman, în vremea războiului, când totul lipsea… Omul nostru rămăsese nemişcat în faţa unei băcănii ce avea tot felul de mezeluri şi nu mai pleca de acolo ore întregi. Proprietarul magazinului îl luă la rost, iar sărmanul om îi răspunse că era în concediu !… Există tot felul de concentrări !… Suntem foarte exersaţi în concentrarea asupra unei femei frumoase, a unei sticle de băutură, asupra banilor vecinului, da, iată ce este concentrarea, în vreme ce meditaţia înseamnă ceva mult mai greu.
Aici trebuie să avem anumite nevoi, gânduri, ca să cunoaştem, dar numai bunul Dumnezeu poate şti asupra căror subiecte meditează oamenii !…
Iar contemplarea este şi ea foarte răspândită şi cunoscută: toată lumea ştie puţin să contempleze un apus de soare, un peisaj, un tablou, ochii cuiva… Dar aceasta nu este contemplare adevărată ! Veţi vedea imediat asupra căror subiecte merită să ne concentrăm, să medităm. V-am arătat doar că aceste lucruri există, dar veţi vedea cât de departe sunt aceste “înţelesuri” ale omului obişnuit de ceea ce înţelege cu adevărat un Iniţiat din aceste cuvinte: concentrare, meditaţie, contemplare… În vreme ce, identificarea există şi ea, în special la persoanele mediumice care se identifică cu persoana suferindă şi cu organul suferind al acesteia: în transă, mediumul ajunge să fuzioneze cu persoana respectivă. Acest tip de identificare se practică în lumea întreagă fără a ţine seama că atunci când ne gândim prea mult la o persoană, ajungem să facem aceleaşi lucruri ca aceasta; este vorba aici de o identificare parţială, întâlnită în cazul îndrăgostiţilor…
Să începem acum să medităm. Oamenii obişnuiţi meditează, adică încearcă să vadă cum să-şi plătească facturile, cum să-şi plătească impozitele, cum să-şi cumpere o casă, o maşină, cum să-şi găsească o nouă amantă… Toate acestea se produc în cadrul meditaţiilor ! Dar nu aceasta este meditaţia adevărată !
Meditaţia, aşa cum înţeleg Iniţiaţii, înseamnă exerciţiu, concentrare asupra unui subiect, împiedicând astfel mentalul să se disperseze, să se împrăştie sau să vagabondeze. Ce fel de subiect ? Iniţiaţii îşi aleg mereu subiecte de meditat educative, constructive, înalte. Dar veşnicia, vidul, abstractul sunt subiecte prea grele, prea îndepărtate. Trebuie început prin ceva concret, mai aproape de noi, de exemplu sănătatea, frumuseţea, pacea, inteligenţa, lumina, armonia, etc., lucruri de care avem nevoie. Când medităm asupra unui lucru care ne lipseşte, pe care îl iubim şi îl căutăm, este mult mai uşor; dimpotrivă, când medităm asupra unor lucruri plictisitoare, este mult mai greu să ne oprim gândul. Este uşor să te opreşti asupra lucrurilor plăcute: de exemplu asupra borcanului de dulceaţă !…
Asupra căror lucruri putem medita ? Asupra a tot ceea ce este sublim. Pentru moment, oamenii meditează asupra a tot felul de lucruri întunecoase, ascunse, misterioase, învăluite în spionaj şi crime. Nu, acestea nu sunt meditaţii !… Este o lucrare a intelectului, dar meditaţia este un lucru spiritual. În acest fel, yoghinii, înţelepţii Indiei, înţeleg meditaţia: ei doresc să iasă din această stare grosieră, obişnuită, concentrându-şi intelectul asupra unor subiecte foarte înalte, ca grandoarea şi nobleţea, ca imensitatea şi generozitatea. Concentrându-ţi astfel intelectul, atingi anumite regiuni unde se găsesc aceste virtuţi, regiuni superioare celor în care trăim; concentrându-te, posezi antene cu care atingi particule, atragi emanaţii ce îţi pătrund în fiinţă şi astfel la sfârşitul meditaţiei te simţi mai bine: ai pornit ceva, ai simţit ceva, ai înţeles ceva în plus, avansezi. Dacă meditaţi în acest fel, zilnic, veţi ajunge departe, veţi atinge latura divină de unde veţi primi lucruri extraordinare. În vreme ce, cu cât meditaţi mai mult asupra lucrurilor urâte, dezgustătoare, personale, se primesc unele lucruri, dar nu avansate, pure şi binefăcătoare.
Iniţiaţii tocmai acest lucru îl cer, să înveţi să ieşi din toate aceste lucrări intelectuale ce atrag răul, negativul. Din păcate, oamenii tocmai acest lucru îl fac, atingând prin meditaţiile lor lucruri ce nu sunt binefăcătoare.
Vă voi spune procedura de meditaţie. Acum să vedem câte ceva despre contemplare. Când începem să medităm, declanşăm deja intelectul, fiind concentraţi asupra a ceva minunat şi agreabil; apoi constaţi că gândul a prins gustul “acestei lucrări”, chiar atunci când vă opriţi şi reveniţi la lucrurile pământene. Dacă aţi constatat acest lucru, este foarte bine, dar trebuie să reveniţi, dându-i acestui curent direcţie până când îl puteţi opri fără să îl dispersaţi, deşi el se află în aceeaşi direcţie; aceasta este contemplarea: contemplaţi un singur lucru, fie frumuseţea divină, armonia sau pacea. Nu mai există meditaţie, nici gânduri care vin sau pleacă, există în faţa voastră numai o imagine sublimă, puterea divină, iubirea sa, şi atunci totul devine puternic în voi, energiile vă pătrund fiinţa în mare cantitate, căci prin contemplare putem ajunge la extaz. Prin meditaţie nu se poate ajunge la extaz: există delectare, bucurie, încântare, dar extazul nu vine decât după contemplări sublime, când suntem atât de prinşi în momentul divin, încât începem să plângem, suntem inundaţi de fiinţe divine. Mulţi discipoli au cunoscut extazul, de altfel ei îşi povestesc această stare în cărţile lor. Dar ca să ajungi aici, îţi trebuie multe calităţi, nu poţi ajunge numai prin forţă sau insistenţă căci îţi poţi rupe gâtul. Trebuie să ai multă iubire pentru lucrurile acestea; numai atunci nu îţi mai poate scapa nimic şi reuşeşti. Dar forţând intelectul, îţi blochezi creierul, ai dureri de cap, te poţi dezechilibra nervos. Voinţa fără iubire nu te poate duce la extaz. Tocmai aici vă explicam că există mai multe căi ca să găsiţi beatitudinea sau perfecţiunea. Există trei căi: calea inteligenţei, a ştiinţei; calea iubirii; calea voinţei. Unii aleg calea iubirii şi prin iubire ajung la perfecţiune. Alţii au o inteligenţă deosebită şi prin studii, lecturi, ajung la ţelul propus. Alţii ajung prin voinţă, prin tenacitate, prin exerciţii şi lucrări… Trebuie să lucraţi conform firii şi temperamentului vostru, alegând una dintre aceste căi. Eu le-am ales pe toate trei, dorind ca totul să fie armonios în fiinţa mea, asemenea triunghiului echilateral; eu vreau ca voinţa, intelectul şi inima să fie egale în mine, şi nu deformate. Poate că nu totdeauna va fi posibil acest lucru, dar trebuie cel puţin să vi-l doriţi ca ideal.
     Acum, în cazul meditaţiei, al concentrării, v-am mai explicat faptul că natura umană nu trebuie forţată, nici bruscată. Dacă veţi dori să vă concentraţi dintr-odată, veţi întâmpina greutăţi să vă îndreptaţi gândul într-o anumită direcţie. Dar dacă sunteţi diplomaţi, pedagogi, veţi rămâne un moment în linişte, lăsând toate amintirile deoparte; în câtva timp, amănuntele trec, apoi gândul începe să vă asculte, tocmai fiindcă i-aţi dat libertate… Acum, vă puteţi concentra pe ceva ce iubiţi: sănătate, frumuseţe, forţă, inteligenţă… Da, faceţi-o preţ de câteva minute… Apoi odihniţi-vă puţin, căci nu veţi putea medita de la început ore întregi. Pentru început zece-cincisprezece minute ajung, mărirea duratei de timp vine odată cu exerciţiul, în mod natural şi firesc. Dar, la început, încercaţi în câteva mici reprize, de câteva ori pe zi. Atunci veţi ajunge să declanşaţi în voi ceea ce v-aţi dorit, veţi rămâne mai mult timp, fără să simţiţi… Vă place şi vă simţiţi bine şi puteti prelungi această stare ore întregi, poate zile !… Zece sau cincisprezece minute poate că nu dau rezultate, dar meditaţia mai lungă vă va duce cu siguranţă la rezultate. Să nu cădeţi în capcana simbolurilor (cruce, etc.,) crezând că vă pot salva de orice; numai propria voastră atitudine spre împlinirea lucrurilor contează. Rugăciunile, simbolurile nu te pot salva de rău. Ca în povestea călugărului beţiv care, înainte de culcare, se ruga Domnului, apoi se culca liniştit, fiindcă a fost iertat… Într-o seară a uitat să-şi spună rugăciunea şi cineva îl trezeşte în timpul nopţii, amintindu-i că a uitat să-şi spună rugăciunea. Era diavolul !… Da, interesele diavolului erau ca bietul să bea în continuare şi să-şi spună rugăciunea… Diavolii nu se tem nici de rugăciuni, căci atunci când nu faci lucrurile cum trebuie, degeaba le faci ! Există oameni care se roagă întreaga viaţă, dar nenorocirile nu îi ocolesc. Ei nu fac decât contrariul în comportamentul lor şi de aceea lucrurile ies mereu pe dos. Trebuie să te rogi cu hotărârea să schimbi ceva, astfel rugăciunile sunt anihilate. Rugăciunea este puternică numai când este însoţită de fapta dreaptă. Dar totul este promis în timpul rugăciunii; apoi, când suntem salvaţi, nu ne mai ţinem promisiunea şi în locul ei aprindem o biată lumânare pentru sfântul sau sfânta care ne-a îndeplinit rugăciunea. Nu, nu este totul aşa de uşor !…
Dar când procedăm în mod inteligent, conştient, ajungem după zile de meditaţii, de concentrări şi contemplări la identificarea cu Cerul. Pentru moment, toată lumea se identifică cu corpul fizic, iată pericolul identificării ! Noi nu suntem numai “corp fizic”; după o asemenea identificare devenim slabi, temători, bolnavi… căci corpul fizic este plămădit dintr-o materie vulnerabilă, oxidată. Astfel trăim numai viaţa corpului fizic. Dacă ne identificăm însă cu spiritul care este nemuritor şi veşnic, puternic şi luminos, devenim una cu El, adică puternici şi adevăraţi, invulnerabili. Iată unde este marea eroare, dragii mei, în filozofia identificării cu corpul fizic în care se complace marea parte a omenirii.
Nimeni nu se gândeşte să se identifice cu ceea ce este mai luminos, mai sublim, mai puternic, nemuritor, adică cu soarele. Oamenii se identifică cu luna sau cu pământul, cu ceva ce este mereu deplorabil. Numai Iniţiaţii se identifică cu soarele, ca să devină una cu el. O meditaţie trebuie să ajungă tocmai în acest punct: să-ţi imaginezi că totul este de o asemenea puritate şi luminozitate încât poţi ajuta întreaga omenire. Aceasta este cea mai bună cale pentru meditaţie, deşi, rezultalele vin după ani şi ani de zile. Într-o bună zi, nu ştim când, vom deveni asemenea soarelui… Problema constă în a avea acest ideal, acest gust, solid şi constant. Nu trebuie niciodată să vă identificaţi cu lucruri trecătoare, urâte şi dezgustătoare… căci veţi deveni asemenea lor. Iată cum operează legea.
Eu îmi dau seama imediat dacă cineva a meditat aşa cum trebuie: îi observ expresia feţei, iar dacă aceasta s-a schimbat, atunci da, persoana respectivă a reuşit ceva; în schimb, dacă văd un chip rece şi şters, nu, nu s-a întâmplat nimic în interiorul acelei persoane… Putem să ne petrecem toată viaţa aşa, aiurea, fără rost !…
Deci, concentrarea, meditaţia, contemplarea şi identificarea sunt mijloace, iar scopul este să devenim ceva sublim, restul fiind doar mijloace… Concentrarea este însă baza meditaţiei. Ea este o putere în sine. Atlanţii cunoşteau aceste lucruri. Ei aveau cristale extraordinare tăiate şi şlefuite în forme geometrice deosebite; expuse razelor soarelui, razele lor erau dirijate apoi pentru a pune în mişcare vapoare, fabrici, rachete… totul făcându-se cu ajutorul cristalelor, adică a luminii concentrate.
Dacă concentrăm o rază de soare în lentila unei lupe, putem să ardem totul. Altminteri, puteţi lucra ani în şir fără să produceţi nici un pic de căldură. Deci, trebuie să concentrăm toate forţele şi gândurile fiinţei asupra unei singure idei, a unui singur punct. Apoi, veţi putea face minuni cu puterea ce se degajă de aici.
Acest lucru este greu de obţinut, ştiinţa de a te concentra. Priviţi numai exemplul pisicii care se concentrează în faţa “găurii” de şoarece, repetându-i acestuia: “Ieşi odată de acolo !…”. Şoarecele iese sub influenţa magică a pisicii… Nimeni nu a observat acest comportament al pisicii. De aceea, egiptenii aveau un adevărat cult pentru pisici, găsind că este un animal sfânt care are posibilităţi şi virtuţi deosebite. Pisica este un animal misterios, ea vede în întuneric, ea se poate dedubla şi poate capta toate influenţele şi magiile negative ce se abat asupra stăpânilor, având astfel un rol protector.
O bună meditaţie se pregăteşte dinainte. Aşa cum vă sfătuiesc şi eu să o faceţi seara, înainte de culcare, pregătind astfel meditaţia de a doua zi, de la răsăritul soarelui. Noaptea trebuie trăită în calm, astfel ca dimineaţa să vă puteţi concentra cu seninătate.
Să luăm exemplul unei persoane care a dus o viaţă cumpătată de-a lungul anilor, pregătindu-şi condiţiile pentru a se putea concentra asupra unor subiecte divine. Acest om poate evolua, în vreme ce acela care a dus o viaţă dezordonată, oricât s-ar concentra, n-ar reuşi nimic. Este un semn rău pentru aceia care nu  reuşesc să mediteze. Dacă nu reuşesc, înseamnă că sunt bântuiţi de tot felul de gânduri meschine şi joase care îi împiedică să se elibereze spre lucruri divine. Acesta este adevărul !… Dacă eu nu reuşesc, sunt singurul vinovat !…
Pentru acela care a dus o viaţă cumpătată şi realizarea este mai aproape, în timp ce pentru ceilalţi, lucrurile sunt mult mai grele şi complicate. Eu sunt destul de dur în definiţii, dar ele sunt adevărate. Când te hotărăşti să duci o viaţă curată şi cinstită, lucrurile se limpezesc şi încep să se împlinească. Începi să călătoreşti cu gândul, să vizitezi alte lumi, să captezi influenţe benefice, minunându-te apoi de tot ceea ce s-a întâmplat.
Eu am cunoscut foarte bine aceste lucruri, le-am trăit şi simţit. Unele nici nu vreau să vi le revelez, căci sunt prea sacre, iar voi nu le puteţi împlini deocamdată; astfel, risc să fiu pedepsit de lumea se sus… Pregătiţi-vă, totuşi, pentru vremea când veţi primi aceste lucruri de o eficienţă extraordinară. Dar voi nu credeţi în existenţa unor lumi superioare, şi atunci vă las să le descoperiţi singuri, dar va fi poate prea târziu ! Trebuie să vă străduiţi mai întâi de toate să credeţi, să credeţi pe acela care vi le destăinuie, verificându-i în acelaşi timp spusele.
Aşa se petrec lucrurile şi în universităţi unde aveţi tot felul de dascăli. Să luăm exemplul chimiei: la început, învătaţi istoria ei, cunoscându-i pe toţi marii chimişti ai lumii; apoi, încercaţi să îi depăşiţi. Când este vorba despre ştiinţă, acceptaţi descoperirile predecesorilor voştri, încercând să mergeţi mai departe. Dar în domeniul misticii, în domeniul spiritual, nu acceptaţi că cineva, înaintea voastră, a putut descoperi unele adevăruri, crezând că le veţi putea descoperi singuri. Nu veţi reuşi !…
Acest fel de judecată prostească a unora, constând în posibilitatea lor de a descoperi singuri lucrurile, este dăunător. Puteţi lucra o viaţă întreagă şi nu veţi descoperi că apa este formată din hidrogen şi oxigen.
Iată câteva reflecţii despre meditaţie. Nu poţi medita cu capul plin de tot soiul de gânduri, trebuie să te cureţi, dar voi nu ştiţi nici cum să procedaţi. Eu am explicat acest lucru în mai multe conferinţe, cum să înlocuieşti vechile clişee ale minţii cu cele noi. Cele vechi sunt prea puternice, nu puteţi lupta împotriva lor, trebuie numai să le înlocuiţi, să le grefaţi pe cele noi peste cele vechi. “Noul” se cumpără din magazinele cereşti… căci totul merge foarte sus.
Noii veniţi îşi imaginează că sunt atotştiutor, nefiind preocupaţi de aceste lucruri, ei nu au atins încă problemele cele mai importante ale existenţei. Ne trebuie timp, răbdare şi tenacitate, iubire, apoi viaţa devine frumoasă !…
Când ajungem să fim atinşi de aceste subiecte minunate, după ani de sârguinţă, putem să cădem în extaz şi atunci putem începe identificarea. Care este scopul fiinţei pe pământ ? Să ne asemănăm cu Tatăl Nostru Ceresc. Nimeni nu se ocupă cu aceste lucruri, numai Iniţiaţii o fac, chiar dacă muncesc de secole…
Reţineţi acest lucru, fără meditaţie nu există progres în desăvârşirea fiinţei umane. Puteţi citi, vă puteţi instrui, dar dacă totul vă vine din exterior, nu din propriile strădanii, totul se va şterge. În vreme ce, făcând eforturi proprii, dezvoltaţi capacităţi pentru veşnicie. În India întâlnim numai acest lucru: toată lumea meditează. Poate că lucrul cel mai trist este faptul că în trecut s-a insistat prea mult pe elementul pasiv, mistic, acela de a nu depune nici un efort şi iată cum mizeria şi boala se instalează !…
Nu putem să absolutizăm nici un domeniu atunci când ne aflăm pe pământ. Europenii se opun filozofiei indiene, ei adoptând latura activă, dinamică, abandonând latura meditativă, a contemplării şi rugăciunii, înfundându-se astfel în planul material. După părerea mea, cele două laturi trebuie să existe în egală măsură în fiinţa umană. India cu misticismul ei a ajuns în mizerie, în vreme ce Europa, cu toate construcţiile ei, a sărăcit interiorul fiinţei umane. Europenii se îndreaptă spre ruină fiindcă au abandonat anumite practici pe care orientalii le exersează. Învăţământul nostru se plasează la graniţa dintre Orient şi Occident, găsind echilibrul între cele două laturi.
Fără meditaţie şi contemplare nu veţi ajunge prea departe. Eu vă spun sincer. Fiindcă trebuie să vă exersaţi zilnic, şi mai ales asupra unor subiecte care vă depăşesc. Mulţi spun că “meditează”, dar de fapt ei “judecă”, “gândesc”, fiindcă sensul verbului “a medita” este mult mai profund… Meditaţia este exclusiv spirituală, bazată pe subiecte divine. La fel, contemplarea, identificarea, în timp ce rugăciunea se adresează inimii.
Altminteri, meditaţia se confundă cu o simplă reflecţie pământeană, fără substrat divin. Puţini oameni reuşesc să mediteze, şi mai puţin să se identifice cu Divinul: Marii Maeştri ori oamenii cei mai abrutizaţi ajung la identificare… Ultimii se identifică cu pământul, cu ţărâna şi pulberea, căci stă spus în Biblie că “din ţărână ai venit şi te vei întoarce în ţărână”. Iată de ce ei sunt slabi şi vulnerabili… Nici chiar savanţii nu au realizat faptul că procesul de identificare schimbă totul în fiinţă la nivel vibratoriu şi atomii îşi schimbă nivelul vibraţiei atunci când vreţi să vă identificaţi cu Divinitatea. Da, totul se schimbă atunci…
Un minut de meditaţie
.http://eusuntvictor.wordpress.com