CARTEA URANTIA---Revarsarea Spiritului Adevarului

Cartea Urantia

Capitolul 194

Revărsarea Spiritului Adevărului

^{(2059.1) 194:0.1} CĂTRE ora unu după-amiază, în vreme ce cei o sută douăzeci de credincioşi erau în rugăciune, ei şi-au dat cu toţii seama de o stranie prezenţă în sală. În acelaşi timp, toţi aceşti ucenici au devenit conştienţi de un sentiment nou şi profund de bucurie. Această nouă conştiinţă de forţă spirituală a fost imediat urmată de un puternic imbold de a ieşi pentru a proclama public evanghelia împărăţiei şi vestea bună că Iisus înviase dintre morţi.
^{(2059.2) 194:0.2} Petru s-a ridicat şi a declarat că aceasta s-ar putea să fie venirea Duhului Adevărului pe care le-o făgăduise Maestrul. El le-a propus să meargă la templu şi să înceapă proclamarea bunei vestiri lăsată în seama lor.
^{(2059.3) 194:0.3} Aceşti bărbaţi au fost instruiţi şi învăţaţi că evanghelia pe care ar trebui ei s-o predice era paternitatea lui Dumnezeu şi filiaţia omului, însă chiar în clipa aceasta de extaz spiritual şi de triumf spiritual, cea mai bună şi mai mare veste la care se puteau gândi era faptul că Maestrul lor reînviase. Şi aşa au mers înainte, învestiţi cu putere de sus, predicând fericitele vestiri oamenilor - chiar şi mântuirea prin Iisus - dar s-au poticnit neintenţionat în greşeala de a substitui unele fapte despre evanghelie mesajului însuşi al evangheliei. Petru fără să-şi dea seama a înaintat în această greşeală, iar ceilalţi l-au urmat, până la Pavel, care a creat o nouă religie întemeiată pe această nouă versiune a veştii celei bune.
^{(2059.4) 194:0.4} Evanghelia împărăţiei este aceasta: faptul paternităţii lui Dumnezeu asociat adevărului care decurge din fraternitatea oamenilor bazată pe această filiaţie, creştinismul aşa cum s-a dezvoltat el din ziua aceea, este: faptul lui Dumnezeu ca Tată al Domnului Iisus Christos, asociat experienţei de comuniune a credinciosului cu Christos reînviat şi înălţat.
^{(2059.5) 194:0.5} Nu este de mirare că aceşti oameni pătrunşi de spirit ar fi profitat de această ocazie ca să-şi exprime sentimentele lor de triumf asupra forţelor care au căutat să-l distrugă pe Maestrul lor şi să pună capăt influenţei învăţăturilor lui. Într-un asemenea moment le era mai uşor să-şi aducă aminte de asocierea lor personală cu Iisus şi să fie înflăcăraţi de încredinţarea că Maestru era încă în viaţă, că prietenia lor nu se sfârşise, şi că spiritul se revărsase peste ei întocmai cum li se făgăduise.
^{(2059.6) 194:0.6} Aceşti credincioşi s-au simţit deodată transportaţi într-o altă lume, o nouă existenţă de bucuriei, de puterii şi de glorie. Maestrul le-a zis că împărăţia va veni cu putere, iar unii dintre ei au crezut că începeau să înţeleagă la ceea ce se referea.
^{(2059.7) 194:0.7} Şi când toate acestea sunt luate în considerare, nu este greu de înţeles cum au ajuns aceşti oameni să predice o nouă evanghelie despre Iisus în locul mesajului lor iniţial cu privire la paternitatea lui Dumnezeu şi la fraternitatea oamenilor.

1. Predica Penticostului

^{(2060.1) 194:1.1} Apostolii erau ascunşi de patruzeci de zile. Ziua aceasta se întâmpla să fie festivalul de Rusalii al iudeilor, şi erau în Ierusalim mii de vizitatori din toate colţurile lumii. Mulţi au venit pentru acest festival, dar majoritatea zăboveau în oraş încă de la Paştele evreiesc. Acum aceşti apostoli înfricoşaţi au reapărut după săptămânile lor de recluziune pentru a se arăta cu îndrăzneală în templu, unde au început să predice noul mesaj al Mesiei reînviat. Şi toţi discipolii erau deopotrivă de conştienţi de a fi primit o nouă înzestrare spirituală de clarviziune şi de putere.
^{(2060.2) 194:1.2} Era aproape de ora două când Petru s-a ridicat chiar în locul unde Maestrul lor predicase ultima dată în templul acesta, şi a rostit acea chemare înflăcărată care a ajuns să câştige peste două mii de suflete. Maestrul plecase, dar ei au descoperit deodată că povestea lor despre el avea o mare putere asupra oamenilor. E foarte firesc ca ei să continue să proclame ceea ce justifica fostul lor devotament faţă de Iisus şi, în acelaşi timp, îi constrângea pe oameni să creadă în el. Şase apostoli au participat la această reuniune: Petru, Andrei, Iacob, Ioan, Filip şi Matei. Ei au vorbit mai mult de un ceas şi jumătate şi şi-au exprimat mesajele în greacă, în ebraică şi în armeană; au pronunţat câteva cuvinte şi în alte limbi pe care le ştiau mai puţin.
^{(2060.3) 194:1.3} Conducătorii iudeilor au fost stupefiaţi de îndrăzneala apostolilor, dar s-au temut să-i molesteze, din cauza marelui număr de oameni care credeau în relatarea lor.
^{(2060.4) 194:1.4} Către ora patru şi jumătate, peste două mii de noi credincioşi au coborât cu apostolii în bazinul lui Siloe unde Petru, Andrei, Iacob şi Ioan i-au botezat în numele Maestrului. Se lăsase noapte când au reuşit să boteze această mulţime.
^{(2060.5) 194:1.5} Rusaliile erau marea sărbătoare a botezului când se admiteau în comunitate prozeliţi din afară, acei gentili care doreau să-l slujească pe Iehova. Le era deci cu atât mai uşor unui mare număr de iudei şi de gentili credincioşi să se lase botezaţi în ziua aceea. Făcând astfel, ei nu se rupeau în nici un fel de la credinţa iudaică. Credincioşii în Iisus chiar au format, pentru o vreme, o sectă în cadrul iudaismului. Cu toţii, inclusiv apostolii, erau încă loiali exigenţelor esenţiale ale sistemului ceremonial iudaic.

2. Semnificaţia rusaliilor

^{(2060.6) 194:2.1} Iisus a trăit şi a propovăduit pe pământ o evanghelie care elibera omul de superstiţia că el era un copil de diavol şi l-a înălţat la demnitatea de fiu al lui Dumnezeu prin credinţă. Acest mesaj al lui Iisus, aşa cum l-a predicat şi l-a trăit în vremea sa, rezolva în mod eficient dificultăţile spirituale ale omului din epoca în care a fost enunţat. Iar acum că M a părăsit personal această lume, el a trimis în locul lui Duhul Adevărului menit să trăiască în om şi să reformuleze mesajul lui Iisus pentru fiecare nouă generaţie. Astfel, fiecare nou grup de muritori ce apar pe faţa pământului vor avea o nouă versiune adusă la zi a evangheliei; o iluminare personală şi o guvernare colectivă aşa cum se vor revela ele a fi pentru om o soluţie eficace a dificultăţilor lui spirituale întotdeauna noi şi variate.
^{(2060.7) 194:2.2} Bineînţeles, cea dintâi misiune a acestui spirit constă în întreţinerea şi personalizarea adevărului, căci înţelegerea adevărului este ceea ce constituie forma cea mai elevată a libertăţii umane. După aceea, acest spirit are ca scop distrugerea în credincios a simţului de a fi orfan. Iisus trăise printre oameni; toţi credincioşii ar fi încercat un sentiment de solitudine dacă Duhul Adevărului n-ar fi venit să locuiască în inimile omeneşti.
^{(2061.1) 194:2.3} Revărsarea spiritului Fiului a pregătit eficient mintea tuturor oamenilor normali pentru revărsarea universală ulterioară a spiritului Tatălui (Ajustorul) peste toată omenirea. Într-un anumit sens, Duhul Adevărului este atât spiritul Tatălui universal, cât şi acela al Fiului Creator.
^{(2061.2) 194:2.4} Nu faceţi greşeala de a vă aştepta să dobândiţi ferma conştiinţă intelectuală a Spiritului adevărului răspândit de atunci. Spiritul nu creează niciodată o conştiinţă de sine însuşi, ci numai o conştiinţă de Mihail, Fiul. Încă de la început, comuniunea cu Duhul Adevărului nu se găseşte deci în conştiinţa voastră de acest spirit, ci mai degrabă în experimentarea de către voi a unei comuniuni sporite cu Mihail.
^{(2061.3) 194:2.5} Spiritul vine şi pentru a-i ajuta pe oameni să îşi amintească şi să înţeleagă cuvintele Maestrului, precum şi să ilumineze şi să interpreteze viaţa lui pe pământ.
^{(2061.4) 194:2.6} Pe urmă, Duhul Adevărului vine să îl ajute pe credincios să fie martor la realităţile învăţăturilor şi la viaţa lui Iisus aşa cum a trăit-o el în trup, şi aşa cum a trăit-o el din nou în fiecare credincios din generaţiile succesive de fii de Dumnezeu pătrunşi de spirit.
^{(2061.5) 194:2.7} Se părea astfel că Duhul Adevărului vine realmente pentru a conduce pe toţi credincioşii în tot adevărul, pentru a-i face ajungă la cunoaşterea tot mai mare şi la conştiinţa spirituală vie şi crescândă a realităţii filiaţiei eterne şi a ascendenţei cu Dumnezeu.
^{(2061.6) 194:2.8} Iisus a trăit o viaţă care este o revelaţie a omului care este supus voii Tatălui, şi nu un exemplu pe care fiecare trebuie să încerce a-l urma în literă. Viaţa sa în trup precum şi moartea sa pe cruce şi învierea sa ulterioară au devenit curând o nouă evanghelie a răscumpărării astfel plătit pentru a-l scăpa pe om de dominaţia răului - de condamnarea unui Dumnezeu ofensat. Cu toate acestea, chiar dacă evanghelia a ajuns să fie în mare măsură deformată, subzistă încă faptul că acest nou mesaj referitor la Iisus comporta multe adevăruri şi învăţături fundamentale din evanghelia lui iniţială a împărăţiei. Mai devreme sau mai târziu, aceste adevăruri trecute sub tăcere, acela al paternităţii lui Dumnezeu şi acela al fraternităţii oamenilor vor ieşi la iveală pentru a transforma în chip eficient civilizaţia întregii omeniri.
^{(2061.7) 194:2.9} Însă aceste erori intelectuale nu au interferat în nici un fel cu marile progrese ale credincioşilor în creşterea spiritului. În mai puţin de la o lună după acordarea Duhului Adevărului, apostolii au făcut individual mai multe progrese spirituale decât în decursul celor patru ani, ori aproape patru, de asociere personală şi bazată pe afecţiune cu Maestrul. Această înlocuire cu faptul învierii lui Iisus a adevărului evangheliei salvatoare a filiaţiei cu Dumnezeu, nu a mai împiedicat, în nici un fel, răspândirea rapidă a învăţăturilor lor; dimpotrivă, faptul că mesajul lui Iisus fusese adus sub egida noilor învăţături despre persoana lui şi despre învierea lui a părut să uşureze în mare măsură predicarea bunei vestiri.
^{(2061.8) 194:2.10} Expresia „botez al spiritului”, care a fost atât de general folosită către această epocă, însemna pur şi simplu primirea conştientă a darului Duhului Adevărului şi recunoaşterea personală a acestei noi puteri spirituale ca o sporire a tuturor influenţelor spirituale simţite anterior de sufletele cunoscătoare de Dumnezeu.
^{(2061.9) 194:2.11} De la acordarea Duhului Adevărului, omul este supus învăţăturii şi îndrumării unei triple înzestrări spirituale: Duhul Tatălui (Ajustorul Gândirii); Duhul Fiului, Duhul Adevărului; spiritul Spiritului, Duhul Sfânt.
^{(2062.1) 194:2.12} Într-un fel, omenirea este supusă dublei influenţe a septuplului apel al influenţelor spirituale universale. Rasele primitive evolutive ale muritorilor au suferit contactul succesiv al celor şapte spirite-minte adjutante ale Spiritului Mamă al universului local. După aceea, pe măsură ce omul înaintează în sus pe scara inteligenţei şi a percepţiei spirituale, şapte influenţe superioare ale spiritului vin în cele din urmă să planeze asupra lui şi să locuiască în el. Iată cele şapte spirite ale lumilor în progres:

^{(2062.2) 194:2.13} 1. Spiritul revărsat al Tatălui Universal - Ajustorul Gândirii.
^{(2062.3) 194:2.14} 2. Prezenţa în spirit a Fiului Etern - gravitaţia spiritului universului universurilor şi canalul cert al oricărei comuniuni spirituale.
^{(2062.4) 194:2.15} 3. Prezenţa în spirit a Spiritului Infinit - mintea spirit universală a oricărei creaţii, sursa spirituală a înrudirii spirituale a tuturor inteligenţelor aflate în progres.
^{(2062.5) 194:2.16} 4. Duhul Tatălui Universal şi al Fiului Creator - Duhul Adevărului, în general considerat ca fiind Duhul Fiului Universului.
^{(2062.6) 194:2.17} 5. Spiritul Spiritului Infinit şi al Spiritului-Mamă al Universului - Duhul Sfânt, în general considerat ca fiind spiritul Spiritului Universului.
^{(2062.7) 194:2.18} 6. Mintea-spirit a Spiritului-Mamă al Universului - cele şapte spirite-mentale adjutante ale universului local.
^{(2062.8) 194:2.19} 7. Duhul Tatălui, al Fiilor şi al Spiritelor - spiritul cu nume nou al muritorilor în ascensiune ai regatelor după fuziunea sufletului omenesc născută din spirit cu Ajustorul Gândirii din Paradis, şi după ce aceşti ascenderi vor fi atins ulterior divinitatea şi strălucirea statutului de Corp Paradiziac al Finalităţii.

^{(2062.9) 194:2.20} Şi astfel acordarea Duhului Adevărului a adus lumii şi oamenilor ei cea din urmă înzestrare menită să-i ajute în căutarea ascendentă a lui Dumnezeu.

3. Ce s-a Petrecut la Rusalii

^{(2062.10) 194:3.1} Multe învăţături bizare şi ciudate au fost asociate relatărilor iniţiale din ziua Rusaliilor. În perioada care a urmat, evenimentele acestei zile în care Duhul Adevărului, noul învăţător, a venit să locuiască printre oameni, ele au fost confundate cu stupidele debordări de sentimentalism exacerbat. Principala misiune a acestui spirit, răspândit de Tată şi de Fiu, constă în a le propovădui oamenilor adevărurile despre iubirea Tatălui şi despre compătimirea Fiului. Acelea sunt adevărurile divinităţii pe care le pot înţelege oamenii mai pe deplin decât toate celelalte trăsături de caracter divine. Duhul Adevărului caută în primul rând să dezvălui natura spirituală a Tatălui şi caracterul moral al Fiului. Fiul Creator, în trup, l-a revelat pe Dumnezeu oamenilor; Duhul Adevărului, în inimă, la revelat pe Fiul Creator oamenilor. Când un om produce în viaţa sa „roadele spiritului”, el nu exprimă altceva decât trăsăturile de caracter pe care maestrul le-a manifestat în propria sa viaţă pământească. Când Iisus era pe pământ, el şi-a trăit viaţa ca o persoană indivizibilă - Iisus din Nazareth. Ca spirit lăuntric al „noului învăţător”, de la Rusalii înainte, M a putut să îşi trăiască viaţa din nou în experienţa oricărui credincios instruit în adevăr.
^{(2062.11) 194:3.2} Multe evenimente care survin în cursul unei vieţi umane sunt greu de înţeles şi de împăcat cu ideea că noi locuim într-un univers în care adevărul prevalează şi dreptatea triumfă. Se pare prea adesea că minciuna, calomnia, necinstea şi nedreptatea - păcatul - sunt mai presus. La urma urmei, triumfă oare credinţa asupra răului, a păcatului şi a inechităţii? Da. Şi viaţa şi moartea lui Iisus sunt dovada eternă că adevărul bunătăţii şi credinţa creaturii călăuzite de spirit vor fi întotdeauna justificate. Spectatorii au făcut haz de Iisus pe cruce când au zis: „Să vedem dacă Dumnezeu va veni să-l elibereze.” Părea întunecată ziua crucificării, dar a fost glorios de luminoasă în dimineaţa învierii; a fost şi mai strălucită şi mai fericită în ziua de Rusalii. Religiile disperării pesimiste caută să obţină uşurarea de poverile vieţii; ele doresc cu ardoare extincţia într-un somn şi într-o odihnă nesfârşite. Acestea sunt religii ale fricii şi groazei primitive. Religia lui Iisus este o nouă evanghelie a credinţei care să fie proclamată omenirii zbuciumate. Această nouă religie este întemeiată pe credinţă, pe speranţă şi pe iubire.
^{(2063.1) 194:3.3} Paragraph 194:3.3 is missing here.
^{(2063.2) 194:3.4} Viaţa de muritor îi adusese lui Iisus loviturile cele mai dure, cele mai crude şi cele mai severe; şi acest om făcuse faţă acestor situaţii disperante cu credinţă şi curaj, şi cu determinarea neclintită de a face voia Tatălui său. Iisus a înfruntat viaţa în toată teribila ei realitate, şi a stăpânit-o - chiar şi până în moartea. El nu s-a servit de religie pentru a se elibera de viaţă. Religia lui Iisus nu caută să scape de această viaţă pentru a se bucura de o fericire care vă aşteaptă într-o altă existenţă. Religia lui Iisus oferă bucuria şi pacea unei noi existenţe spirituale care însufleţeşte şi înnobilează viaţa pe care oamenii o trăiesc actualmente pe pământ.
^{(2063.3) 194:3.5} În ziua de Rusalii, religia lui Iisus a rupt toate restricţiile naţionale şi lanţurile rasiale. Este pe veci adevărat că „acolo unde se află spiritul Domnului, acolo este libertatea”. În ziua aceea, Duhul Adevărului a devenit darul personal al Maestrului fiecărui muritor. Acest spirit a fost acordat pentru a-i califica pe credincioşi să predice mai eficient evanghelia împărăţiei, dar ei au făcut greşeala de a lua experienţa primirii spiritului astfel răspândit drept o parte a noii evanghelii pe care o formulau într-un mod inconştient.
^{(2063.4) 194:3.6} Ţineţi cont de faptului că Duhul Adevărului a fost revărsat peste toţi credincioşii sinceri şi că apostolii nu au fost singurii beneficiari ai acestui dar al spiritului. Cei o sută şi douăzeci de bărbaţi şi de femei adunaţi în sala de sus l-au primit cu toţii pe noul învăţător, precum şi toate inimile oneste din toată lumea. Acest nou învăţător a fost revărsat peste omenire, şi fiecare suflet l-a primit în acord cu propria lui dragoste de adevăr şi de propria lui aptitudine de a pricepe şi de a înţelege realităţile spirituale. În cele din urmă, adevărata religie este eliberată de dominaţia preoţilor şi de toate clasele sacre, şi îşi găseşte manifestarea reală în sufletul individual al oamenilor.
^{(2063.5) 194:3.7} Religia lui Iisus încurajează tipul cel mai elevat de civilizaţie umană, în sensul că ea creează tipul cel mai elevat de personalitate spirituală şi proclamă caracterul sacru al acestei persoane.
^{(2063.6) 194:3.8} Venirea Duhului Adevărului de Rusalii a făcut posibilă o religie care nu este nici radicală, nici conservatoare; ea nu este nici veche, nici nouă; nu trebuie să fie dominată nici de bătrâni, nici de tineri. Faptul vieţii pământeşti a lui Iisus a oferit un punct pentru ancora timpului, în vreme ce revărsarea Duhului Adevărului asigură expansiunea veşnică şi creşterea nesfârşită a religiei pe care Iisus a trăit-o şi a evangheliei pe care a proclamat-o. Spiritul călăuzeşte în tot adevărul. El ne învaţă expansiunea şi creşterea constante ale unei religii de progres fără de sfârşit şi de revelaţie divină. Acest nou învăţător va dezvălui mereu credincioşilor căutători de adevăr ceea ce era atât de divin conţinut în persoana şi în natura Fiului omului.
^{(2064.1) 194:3.9} Manifestările asociate cu acordarea „noului învăţător” şi primirea făcută predicilor apostolilor de către oamenii din diverse rase şi naţiuni, reuniţi la Ierusalim, denotă universalitatea religiei lui Iisus. Evanghelia împărăţiei n-ar trebui identificată cu nici o rasă, ori cultură, limbă anume. Ziua de Rusalii a marcat marele efort al spiritului de a elibera religia lui Iisus de lanţurile iudaice pe care le moştenise. Chiar şi după această demonstraţie în care spiritul a fost răspândit peste toată carnea, apostolii s-au străduit mai întâi să impună tuturor convertiţilor lor exigenţele iudaismului. Pavel însuşi a avut greutăţi cu fraţii lui din Ierusalim, pentru că refuza să-i supună pe gentili acestor practici iudaice. Nici o religie revelată nu se poate răspândi în toată lumea dacă comite cumva grava greşeală de a se lăsa impregnată de o cultură naţională, sau de a se asocia cu practicile rasiale, economice sau sociale deja stabilite.
^{(2064.2) 194:3.10} Acordarea Duhului Adevărului a fost independentă de orice formă, ceremonie, loc sacru şi comportament special al celor care au primit plenitudinea manifestării lui. În momentul în care spiritul a venit peste persoanele adunate în sala de sus, ele şedeau în mod firesc acolo şi le venea să se aplece într-o rugăciune tăcută. Spiritul s-a revărsat atât în ţară cât şi în oraş. Nu era necesar ca apostolii să se retragă în solitudine vreme de ani lungi de meditaţie solitară cu scopul de a primi spiritul. Rusaliile disociază pentru totdeauna ideea de experienţă spirituală de noţiunea de mediu deosebit de favorabil.
^{(2064.3) 194:3.11} Ziua de Rusalii, cu înzestrarea ei spirituală, era menită să detaşeze pentru totdeauna religia Maestrului de orice subordonare la forţa fizică. Învăţătorii acestei noi religii sunt de acum încolo înarmaţi cu arme spirituale; ei trebuie să pornească la cucerirea lumii cu o îngăduinţă de nezdruncinat, cu o bunăvoinţă incomparabilă şi cu o iubire abundentă. Ei sunt înzestraţi pentru a triumfa asupra răului prin bine, pentru a învinge ura prin iubire, pentru a nimici frica cu o credinţă vie şi plină de curaj în adevăr. Iisus îi învăţase deja pe aceia care îl urmau că religia sa nu era niciodată pasivă; discipolii săi trebuiau să fie întotdeauna activi şi pozitivi în slujba lor de milostenie şi în manifestările lor de dragoste. Aceşti credincioşi nu îl mai priveau pe Iehova ca pe „Stăpânul Oştirilor”. Ei considerau acum Deitatea eternă ca fiind „Dumnezeul şi Tatăl Domnului Iisus Christos”. Ei au făcut măcar atâta progres, chiar dacă, într-o anumită măsură, ei nu au reuşit să înţeleagă pe de-a-ntregul adevărul că Dumnezeu este şi Tatăl spiritual al fiecărui individ.
^{(2064.4) 194:3.12} Rusaliile au înzestrat omul muritor cu puterea de a ierta rănile personale, de a suporta cu blândeţe cele mai rele nedreptăţi, de a rămâne impasibili în faţa primejdiilor înfricoşătoare şi de a sfida răul urii şi al mâniei prin acţiunile temerare ale iubirii şi ale îndurării. De-a lungul istoriei ei Urantia a suferit ravagiile marilor războaie devastatoare. Toţi participanţii la aceste conflicte teribile au avut parte de înfrângere. Nu rămâne decât un singur învingător, un singur scăpat de aceste lupte încrâncenate, care şi-a mărit renumele - Iisus din Nazareth cu evanghelia sa de triumf asupra răului prin bine. Secretul unei mai bune civilizaţii este inclus în învăţăturile Maestrului cu privire la fraternitatea oamenilor, la bunăvoinţa iubirii şi la încrederea reciprocă.
^{(2065.1) 194:3.13} Până la Rusalii, religia nu revelase decât omul în căutarea lui Dumnezeu; de la Rusalii, omul încă îl caută pe Dumnezeu, dar se vede, de asemenea, strălucind deasupra lumii spectacolul Dumnezeului care îl caută pe om şi îşi trimite spiritul să locuiască în el atunci când l-a găsit.
^{(2065.2) 194:3.14} Înainte de învăţăturile lui Iisus, care au atins apogeul lor de Rusalii, femeile nu erau deloc sau prea puţin luat în considerare din punct de vedere spiritual în doctrinele vechilor religii. După Rusalii şi în fraternitatea împărăţiei femeia s-a găsit în faţa lui Dumnezeu pe picior de egalitate cu bărbatul. Printre cele o sută douăzeci de persoane care au primit această vizită specială a spiritului, se găseau multe femei care au avut în aceste binecuvântări o parte egală cu aceea a credincioşilor masculini. Bărbaţii nu mai puteau pretinde să monopolizeze îndeplinirea serviciului religios. Fariseii puteau continua să-i mulţumească lui Dumnezeu pentru a „nu fi născut femei, leproşi şi gentili”, însă, printre fidelii lui Iisus, femeile au fost definitiv eliberate de orice discriminare religioasă bazată pe sex. Rusaliile au înlăturat orice separaţie religioasă fondată pe distincţii rasiale, pe deosebiri culturale, pe caste sociale sau pe prejudecăţi privitoare la sex. Nu este surprinzător ca aceşti credincioşi în noua evanghelie să strige: „Acolo unde este spiritul Domnului, acolo este libertatea” .
^{(2065.3) 194:3.15} Mama şi un frate de-al lui Iisus se aflau printre cei o sută douăzeci de credincioşi. În calitate de membrii ai acestui grup comun de ucenici, ei au primit în egală măsură spiritul răspândit . Ei nu au primit din acest dar binecuvântat o parte mai mare decât tovarăşii lor. Nici un dar special nu a fost conferit membrilor familiei pământeşti a lui Iisus. Rusaliile au marcat sfârşitul preoţimii speciale şi orice credinţă în familiile sacre.
^{(2065.4) 194:3.16} Înainte de Rusalii, apostolii au renunţat la multe lucruri pentru Iisus. Îşi sacrificaseră căminul, familia, prietenii, bunurile pământeşti şi situaţia lor. Cu prilejul Rusaliilor, ei s-au dăruit lui Dumnezeu, iar Tatăl şi Fiul au răspuns dăruindu-se pe ei înşişi oamenilor - trimiţându-şi spiritele să trăiască în oameni. Această experienţă constând în pierderea de sine şi în găsirea spiritului nu a fost o experienţă emoţională; ea a fost un act de renunţare de sine inteligentă şi de consacrare fără rezerve.
^{(2065.5) 194:3.17} Rusaliile au fost chemarea la unitate spirituală în rândurile credincioşilor în evanghelie. Când spiritul s-a pogorât peste discipolii din Ierusalim, acelaşi lucru s-a produs în Filadelfia, în Alexandria şi în toate celelalte locuri unde se aflau credincioşii sinceri. A fost literalmente adevărat „că nu era decât o singură inimă şi un singur suflet în mulţimile de credincioşi”. Religia lui Iisus este cea mai puternică influenţă unificatoare pe care o cunoscuse lumea vreodată.
^{(2065.6) 194:3.18} Rusaliile erau menite să diminueze înfumurarea indivizilor, a grupurilor, a naţiunilor şi a raselor - acest spirit de înfumurare a cărui încordare a crescut până într-acolo încât să se dezlănţuie în războaie devastatoare. Numai şi numai o apropiere spirituală putea să unifice omenirea, şi Duhul Adevărului este o influenţă mondială universală.
^{(2065.7) 194:3.19} Venirea Duhului Adevărului purifică inima omului şi îi face pe beneficiarii lui să formuleze un scop al viţii unificate cu voia lui Dumnezeu şi cu bunăstarea oamenilor. Spiritul egoismului material a fost scufundat în acest nou dar spiritual al altruismului. Rusaliile, într-o epocă ca cea de acum, semnifică faptul că Iisusul istoric a devenit fiul divin al experienţei vii. Când bucuria acestui spirit răspândit este încercată conştient în viaţa umană, ea este un tonic pentru sănătate, un stimulent pentru minte şi o energie inepuizabilă pentru suflet.
^{(2065.8) 194:3.20} Nu rugăciunea a făcut să se pogoare spiritul în ziua Rusaliilor, dar ea a contribuit mult la determinarea capacităţii receptiva care caracterizează pe credincioşii individuali. Rugăciunea nu face inima divină să se reverse literalmente, dar foarte adesea rugăciunea deschide canalele mai largi şi mai adânci prin care darurile divine pot să curgă către inima şi sufletul celor care îşi amintesc astfel să menţină, prin rugăciunea sinceră şi prin adorarea autentică, o comuniune neîntreruptă cu Autorul lor.

4. Începuturile bisericilii Creştinii

^{(2066.1) 194:4.1} Când duşmanii lui Iisus l-au prins într-un mod atât de subit şi l-au răstignit atât de rapid între doi hoţi, apostolii şi ucenicii lui au fost complet demoralizaţi. Gândul că Maestrul fusese arestat, legat, chinuit şi răstignit era mai mult decât puteau îndura apostolii înşişi. Ei au uitat învăţăturile şi avertismentele sale. Se putea ca Iisus să fi fost într-adevăr „un profet puternic în cuvintele şi în lucrările lui înaintea lui şi a tuturor oamenilor”, dar nu prea avea cum să fie acel Mesia care speraseră ei că va reinstaura regatul Israelului.
^{(2066.2) 194:4.2} Vine apoi învierea care eliberează apostolii de disperare şi restabileşte credinţa lor în divinitatea Maestrului. În mai multe rânduri, ei îl văd şi îi vorbesc, şi el îi aduce pe muntele Olivet unde îşi ia rămas bun de la ei şi îi anunţă că se va reîntoarce alături de Tatăl său. El le-a recomandat să rămână în Ierusalim până ce vor fi înzestraţi cu putere - până ce va veni Duhul Adevărului. Şi, în ziua Rusaliilor, acest nou învăţător a sosit, iar apostolii au pornit îndată pentru a predica evanghelia lor cu o nouă putere. Ei sunt discipolii curajoşi şi îndrăzneţi ai Domnului viu, iar nu ai unui conducător răposat şi învins. Maestrul trăieşte în inima acestor evanghelişti. Dumnezeu nu este o doctrină în mintea lor; el a devenit o prezenţă vie în sufletul lor.
^{(2066.3) 194:4.3} ”Zi de zi, ei stăteau neclintiţi, de comun acord, în templu şi rupeau pâinea acasă. Ei îşi luau masa cu voioşie şi unitate de inimă, slăvind-ul pe Dumnezeu şi având favoarea întregului popor. Ei erau cu toţii umpluţi de spirit şi proclamau cuvântul lui Dumnezeu cu îndrăzneală. Şi mulţimea de credincioşi nu avea decât o singură inimă şi un singur suflet; nici unul dintre ei nu zicea decât că bunurile pe care le poseda îi erau proprii, şi ei aveau toate lucrurile în comun.”
^{(2066.4) 194:4.4} Ce li s-a întâmplat acestor oameni cărora Iisus le poruncise să meargă să predice evanghelia împărăţiei, paternitatea lui Dumnezeu şi fraternitatea oamenilor? Ei aveau o nouă evanghelie; erau înflăcăraţi de o nouă experienţă; sunt plini de o nouă energie spirituală. Mesajul lor s-a schimbat brusc pentru a deveni proclamarea Christosului reînviat: „Iisus din Nazareth, acest om pe care Dumnezeu l-a aprobat prin lucrări mari şi prin minuni, care a fost trimis la îndrumarea precisă şi potrivit cu precunoaşterea a lui Dumnezeu, voi l-aţi răstignit şi l-aţi făcut să piară. El a îndeplinit astfel lucrurile pe care Dumnezeu le anunţase cu mult timp înainte prin gura tuturor profeţilor. Pe acest Iisus l-a reînviat Dumnezeu. Dumnezeu l-a făcut în acelaşi timp Domnul şi Christosul. Fiind înălţat la dreapta lui Dumnezeu, şi primind de la Tată făgăduinţa spiritului, el a răspândit ceea ce vedeţi şi auziţi. Căiţi-vă, pentru ca păcatele voastre să poată fi şterse, pentru ca Tatăl să-l poată trimite pe Christos, care v-a fost trimis vouă, Iisus însuşi, pe care cerurile trebuie să îl primească până la ziua restabilirii tuturor lucrurilor.”
^{(2066.5) 194:4.5} Evanghelia împărăţiei, mesajul lui Iisus avea să fie schimbat subit în evanghelia Domnului Iisus Christos. Apostolii proclamau acum faptele vieţii sale, ale morţii sale şi ale reînvierii sale, predicând speranţa că el va reveni curând pe această lume pentru a desăvârşi lucrarea pe care o începuse. Mesajul primilor credincioşi se preocupa aşadar de predicarea despre faptele primei lui veniri şi de propovăduirea speranţei celei de-a doua veniri a lui, eveniment pe care socoteau că trebuia să survină foarte curând.
^{(2067.1) 194:4.6} Christosul avea să devină crezul Bisericii care se forma cu repeziciune: Iisus este viu; este mort pentru oameni; a dăruit spiritul; a revenit. Iisus era în toate gândurile discipolilor şi determina toate noile lor concepte despre Dumnezeu şi despre toate celelalte. Ei erau mult prea entuziasmaţi de noua doctrină în care „Dumnezeu este Tatăl Domnului Iisus” pentru a-i face griji în legătură cu vechiul mesaj în care „Dumnezeu este Tatăl iubitor al tuturor oamenilor”, şi chiar şi al fiecărei persoane luate individual. Este adevărat că o minunată manifestare de iubire fraternă şi de bunăvoinţă neasemuită a luat naştere în aceste comunităţi primitive de credincioşi în Iisus, şi nu o comunitate de fraţi în împărăţia familial al Tatălui lor din ceruri. Bunăvoinţa lor provenea din iubirea născută din conceptul de consacrare a lui Iisus, iar nu din recunoaşterea fraternităţii muritorilor. Totuşi, membrii lor erau plini de bucurie şi trăiau o viaţă atât de nouă şi atât de excepţională încât toţi oamenii erau atraşi de învăţăturile lor cu privire la Iisus. Ei au comis marea greşeală de a folosi comentariul viu şi ilustrat al evangheliei împărăţiei în locul acestei evanghelii înseşi, însă chiar aceea reprezenta cea mai mare religie pe care o cunoscuse omenirea până atunci.
^{(2067.2) 194:4.7} Negreşit, o nouă comunitate se năştea în lume. „Mulţimea care credea persevera în doctrina şi în comuniunea apostolilor, rupând pâinea şi rugându-se.” Ei se numeau unii pe alţii fraţi şi surori; ei se salutau unii pe alţii cu o sărutate sfântă; ei aveau grijă de cei săraci. Aceasta era şi o comunitate de viaţă, cât şi de adorare. Nu rezulta dintr-un decret, ci din dorinţa de a-şi împărtăşi bunurile cu tovarăşi lor credincioşi. Ei sperau cu încredere că, în cursul generaţiei lor, Iisus va reveni să desăvârşească stabilirea împărăţiei Tatălui. Această împărtăşire spontană a posesiunilor pământeşti nu era o caracteristică directă a învăţăturii lui Iisus; ea a rezultat din sinceritatea şi din încrederea cu care aceşti bărbaţi şi aceste femei credeau că Maestrul avea să revină neîncetat pentru a-şi desăvârşi lucrarea şi a instaura împărăţia. Dar rezultatele finale ale acestei experienţe bine intenţionate de iubire fraternă nechibzuită au fost dezastruoase şi aducătoare de amărăciuni. Mii de credincioşi sinceri şi-au vândut proprietăţile şi şi-au împărţit capitalurile şi alte active rentabile. Cu timpul resursele „împărţirii egale” creştine s-au redus şi au sfârşit prin a se epuiza- dar viaţa continua. Foarte curând credincioşii din Antiohia au făcut colecte pentru a nu-i lăsa pe coreligionarii lor din Ierusalim să moară de foame.
^{(2067.3) 194:4.8} În această epocă, credincioşii sărbătoreau cina Domnului în felul în care fusese stabilită, adică ei se adunau pentru masa colectivă de bună comuniune şi luau parte la sacrament la sfârşitul mesei.
^{(2067.4) 194:4.9} La început, ei au botezat în numele lui Iisus, şi numai după aproape de douăzeci de ani au început ei să boteze „în numele Tatălui, al Fiului şi al Duhului Sfânt”. Nu se cerea nimic altceva decât botezul pentru admiterea în comunitatea credincioşilor; aceasta n-avea încă nici o organizare; ea era pur şi simplu frăţia lui Iisus.
^{(2067.5) 194:4.10} Această sectă a lui Iisus s-a mărit rapid şi, încă o dată, saducheii le-au acordat atenţie. Fariseii erau puţin cam îngrijoraţi de situaţie, văzând că nici una dintre învăţături nu interfera în nici un fel cu respectarea legilor iudaice. Dar saducheii au început să-i întemniţeze pe conducătorii sectei lui Iisus, până în momentul în care Gamaliel, unul dintre principalii rabini, i-a făcut să accepte recomandările sale: „Nu vă mai atingeţi de aceşti oameni şi lăsaţii în pace, căci, dacă acest proiect sau această lucrare vine de la oameni, ea va fi nimicită; dar, dacă vine de la Dumnezeu, voi nu o veţi putea distruge, şi poate că vă veţi găsi chiar în conflict cu Dumnezeu.” Saducheii s-au decis să urmeze sfatul lui Gamaliel, şi a urmat apoi o perioadă de pace şi de linişte în Ierusalim, în decursul căreia noua evanghelie cu privire la Iisus s-a răspândit cu repeziciune.
^{(2068.1) 194:4.11} Totul s-a petrecut cu bine la Ierusalim până în momentul în care grecii au sosit în mare număr în Alexandria. Doi elevii de-ai lui Rodan au venit la Ierusalim şi au făcut numeroase convertiri în rândurile elenilor. Printre primii se aflau Ştefan şi Barnaba. Aceşti greci capabili nu împărtăşeau foarte tare punctul de vedere al iudeilor, şi nici nu se conformau prea mult lumii de adorare a iudeilor, nici unora dintre practicile lor ceremoniale. Acţiunile acestor credincioşi greci sunt cele care au pus capăt relaţiilor paşnice dintre fraternitatea lui Iisus pe de o parte, şi farisei şi saduchei pe de altă parte. Ştefan şi asociatul lui grec au început să facă predici mai conforme cu învăţătura lui Iisus, ceea ce a provocat un conflict imediat cu conducătorii iudei. În cursul unei cuvântări publice, când Ştefan a ajuns la acea parte a discursului său considerată reproşabilă, ei s-au dispensat de orice autoritate juridică şi l-au omorât pe loc aruncând cu pietre.
^{(2068.2) 194:4.12} Ştefan, şeful coloniei greceşti de credincioşi în Iisus din Ierusalim, a devenit astfel primul martir al credinţei noi şi cauza specifică a organizaţiei oficiale a Bisericii creştine primitive. De fapt, credincioşii au făcut faţă acestei noi crize constatând că nu mai puteau să-şi prelungească statutul lor de sectă interioară a religiei iudaice. Ei s-au înţeles cu toţii că trebuiau să se separeu de necredincioşi. La puţin timp după moartea lui Ştefan, Biserica din Ierusalim a fost organizată sub îndrumarea lui Petru, şi a lui Iacob, fratele lui Iisus, care îi fusese numit şef titular.
^{(2068.3) 194:4.13} Atunci au izbucnit noile şi implacabilele persecutări de către iudei, astfel încât învăţătorii activi ai noii religii cu privire la Iisus, religie care a fost numită ulterior creştinism în Antiohia, s-au risipit până la hotarele imperiului proclamându-l pe Iisus. Aşadar, înainte de epoca lui Pavel, grecii fuseseră aceia care au dirijat difuzarea mesajului. Aceşti primi misionari, precum şi următorii, au reluat itinerarul urmat cândva de Alexandru, mergând în Antiohia prin Gaza şi Tyr, şi de acolo în Macedonia prin Asia Mică, apoi în Roma şi în părţile cele mai îndepărtate ale imperiului.

‹ Capitolul 193, Apariţiile finale şi urcarea la cer up Capitolul 195, După rusalii ›

Revelatia lui Christos pe care lumea nu o cunoaste-Evanghelia lui IIsus

Buna sa va fie inima!Aveti aici

mai jos extrase din cartea Acesta este Cuvantul Meu

Alpha  si  Omega - Evanghelia lui Isus, Revelatia lui Christos pe care lumea nu o cunoaste,

revelata prin Gabriele din Wurzburg ; Extrasele se refera la Legea iubirii referitoare la animale.

Acesta este Cuvantul Meu Alpha  si  Omega

Evanghelia lui Isus

Revelatia lui Christos

pe care lumea nu o cunoaste

Christos,

Fiul lui Dumnezeu,

Coregentul Cerurilor,

Mantuitorul tuturor oamenilor si a tuturor sufletelor,

Constructorul si domnitorul

Imparatiei lui Dumnezeu pe pamant,

se reveleaza din nou.

In cartea "Acesta este Cuvantul Meu", Christos reveleaza, printre multe altele, eterna Lege a iubirii referitoare la animale. Din multele indicaţii, invaţaturi si instrucţiuni cu privire la animale, va redam doar cateva citate:

" Fiţi deci plini de consideraţie, de compasiune, binevoitori si prietenosi nu doar cu ai
vostri, ci si cu toate creaturile care sunt in grija voastra; deoarece voi sunteţi pentru ei ca
niste zei la care isi ridica privirile in necazul lor. Feriţi-va de furie, deoarece mulţi
pacatuiesc in furia lor si se caiesc dupa ce le-a trecut furia." (pag. 186)

"Nu taiaţi niciodata vreun animal pentru folosul vostru personal. Vedeţi, natura, viaţa
creaţiei se ingrijeste de voi. Fructele campurilor, ale gradinilor si ale padurilor ar trebui sa
va fie de ajuns. Si niciodata sa nu calcaţi in picioare intenţionat viaţa, nici cea a unui animal
si nici cea a unei plante. Cine intenţionat calca viaţa in picioare, creaza cauze. Deoarece
calca in picioare propria sa viaţa si astfel va avea de suferit." (pag. 187)

"Fiţi binecuvantaţi voi cei din cercul interior, care auziţi Cuvantul Meu si carora va
sunt dezlegate misterele, voi cei care nu capturaţi sau ucideţi nici o faptura nevinovata, ci
cautaţi binele in tot; caci acestora le aparţine viaţa eterna." ( pag. 201)

"Doar sufletele si oamenii umpluţi de Spiritul Meu, implinesc ce le-am spus Eu.

Oamenii Spiritului nu vor captura, nu vor ţine inchise si nici nu vor ucide fapturi nevinovate.
Cine traieste in adevar, stie ca iubirea nesfarsita domneste si acţioneaza in fiecare
creatura.” (pag. 203)

"Egoistul, omul dominator, asteapta ca semenii sai sa-I slujeasca. El pretinde si de la
animal sa-l slujeasca peste puterile si posibilitaţile acestuia. El insusi hotareste, dar nu
slujeste. De aceea le pricinuieste oamenilor si animalelor chinuri de nedescris. Daca omul ii
face dependenţi de el - ca niste sclavi - pe semenii sai, atunci el subjuga si animalele. Cine
nu-si mai asculta constiinţa devine nemilos cu omul si cu animalul...  El nu mai simte nevoile
semenului sau si nici ale animalului. Daca firea omului se abrutizeaza, atunci intregul om
este sarac in sentimente." (pag. 208)

"Isus mergea la Ierusalim si a intalnit o camila cu o povara grea de lemne. Camila
nu putea sa urce muntele si cel care o mana o lovea si o maltrata cu cruzime dar nu putea sa
o miste din loc.

Si cand Isus a vazut acestea, i-a spus omului: " De ce-l lovesti pe fratele tau? " Si
omul i-a replicat: "Nu stiam ca e fratele meu. Acesta nu e un animal de povara facut ca sa-mi
slujeasca? "

Si Isus a spus: "Nu acelasi Dumnezeu a creat din acelasi material acest animal si pe
copii tai care te slujesc, si nu aţi primit voi amandoi aceesi rasuflare de la Dumnezeu? " (pag.
432)

Si nu se afla scris in profeţi: "Luaţi jertfele voastre si arderile voastre de tot si
aruncaţi-le! Incetaţi sa mancaţi carne; caci nu le-am spus aceasta parinţilor vostri si nici nu
le-am poruncit-o cand ii scoteam din Egipt ...”  (pag. 444)

"In legea lui Dumnezeu nu se afla nimic despre jertfele de sange si nici despre arderi
de tot, nici despre uciderea constienta a animalelor si nici despre consumul carnii
animalelor ...

E lege: omul trebuie sa fie drept si milos si sa mearga umil spre imparaţia lui
Dumnezeu din interior, unde se afla adevarata si eterna patrie a sufletului ...

De la inceput Dumnezeu le-a dat oamenilor fructele, seminţele si plantele erbacee ca
hrana ... (pag. 446)

"Cine varsa sange nevinovat si cine mananca carne, este nemilos si va avea de
indurat pe propria piele lipsa sa de mila."(pag. 446)

"Isus a ajuns intr-un sat si a vazut acolo un pui de pisica fara stapan, care plangea
de foame si mieuna la El. Si El l-a luat in braţe, l-a invelit cu haina Sa si l-a lasat sa se
odihneasca la pieptul Sau.

Si cand a mers prin sat i-a dat pisicii sa bea si sa manance. Si ea a mancat si a baut
si i-a aratat mulţumirea sa. Si El a dat-o unei femei care era dintre discipolii Sai, o vaduva cu
numele Lorenza care s-a ingrijit de ea.” (pag 450 - 451)

Si caţiva din apostolii Lui au venit la El si l-au vorbit despre un egiptean, un fiu al
lui Belial care ii invaţa pe oameni ca nu ar fi impotriva legii ca animalele sa fie chinuite,
daca suferinţa lor aduce foloase oamenilor ...” (pag. 473)

"Cine vaneaza animale, va fi el insusi vanat.

Cine chinuieste animale, va fi el insusi chinuit ...

Cine chinuieste si ucide animale are mainile patate cu sange. Cel care mananca din
carnea animalelor, pangareste natura si o mutileaza este impur. Astfel de oameni nu pot
umbla cu lucrurile sfinte si nici nu pot avea parte de asa-numitele "taine" ale cerului si deci
nu pot nici sa-i inveţe si sa le explice altora legea cerului" (pag. 474)

"Si iarasi va spun: oricine cauta sa intre in posesia corpului vreunei fapturi pentru
hrana, pentru placere sau pentru castig se pangareste pe el insusi. (pag. 556)

"Cine foloseste violenţa faţa de om sau animal si desconsidera viaţa pacatuieste
impotriva vieţii omului sau a animalului ...  Toate formele de viaţa poarta in ele viaţa din
Dumnezeu. Ele simt intenţiile semenilor, le simt ca bucurie sau durere. Ce-i face omul unui
semen sau unei forme de viaţa, cade asupra lui." (pag. 557)

"Nu stiţi ce este scris'? Supunerea este mai buna decat jertfa si ascultarea mai buna
decat grasimea berbecului. Eu, Domnul sunt satul de arderile voastre de tot si de jertfele
voastre fara valoare, deoarece mainile voastre sunt pline de sange.

Si nu este scris: ce inseamna o adevarata jertfa? Spalaţi-va si curaţaţi-va si
indepartaţi raul din faţa ochilor Mei; incetaţi sa faceţi rau si invaţaţi sa faceţi bine. Fiţi
drepţi cu orfanii si cu vaduvele si cu toţi cei care sunt oprimaţi. In acest fel veţi implini legea.

Va veni ziua in care tot ce este in curtea exterioara si aparţine jertfelor de sange va fi
indepartat iar credinciosii puri Il vor adora pe Cel Etern in puritate si adevar."(pag. 575)

      "Cel insetat de sange ramane insetat de sange si tanjeste dupa razbunare si vrea si
verse in continuare sangele semenilor sai ... In amagirea lor ei privesc varsarea de sange ca

pe un lucru onorabil si nu se sfiesc sa-i aduca Celui Etern si jertfe animale. Orice jertfa de
sange este satanica si reprezinta o profanare a vieţii din Dumnezeu. Prin aceste fapte
intunecate de razbunare, intunericul vrea sa-L batjocoreasca pe Dumnezeu." (pag. 576)

"Eu va spun: iubiţi-va dusmanii, binecuvantaţi-i pe cei care va blestema si daţi
lumina in intunericul lor, si lasaţi Spiritul iubirii sa locuiasca in inimile voastre si sa se
reverse spre toţi. Si iarasi va mai spun: iubiţi-va unii pe alţii si toate creaturile lui
Dumnezeu." ( pag.824-825)

"Oamenii care au ajuns la un grad inalt de puritate se vor iubi unii pe alţii si toate
creaturile lui Dumnezeu, asa cum i-am iubit si ii iubesc Eu." ( pag. 825)

Introducerea la cartea 

Acesta este Cuvantul Meu, Alpha  si  Omega

 - Evanghelia lui Isus, Revelatia lui Christos pe care lumea nu o cunoaste :

Christos, Fiul lui Dumnezeu, a vorbit intotdeauna, in cei doua mii de ani care au trecut, prin gura unor profeti. Astazi, in aceasta mare cotitura a vremurilor, El se reveleaza din nou, prin profeta Sa. El explica si aprofundeaza invataturile Sale pe care le-a dat oamenilor pe cand era Isus din Nazaret. Aceasta se intampla si in marea Sa opera de revelatie  Acesta este Cuvantul Meu. Alfa si Omega. Evanghelia lui Isus. Revelatia lui Christos pe care, intre timp, o cunosc adevaratii crestini din toata lumea.

Aceasta opera ne da o larga privire de ansamblu asupra a ceea ce a fost, ce este si ce va fi. Christos daruieste omenirii, in aceasta revelatie, recomandari atot-cuprinzatoare despre o viata cu adevarat spirituala, traita dupa Legile lui Dumnezeu. Prin urmare, se implinesc in aceasta opera cuvintele Lui pe care le-a rostit ca Isus din Nazaret : -As mai avea multe a va spune … - (Ioan, 16, 12). Cladind pe Evanghelia lui Isus, un text evanghelic care exista deja, in afara Bibliei, Christos descrie in cartea  Acesta este Cuvantul Meu, viata si actiunile Sale ca Isus din Nazaret; El ne arata, mai ales, cum putem trai, in vremea noastra, dupa Legile lui Dumnezeu, dupa cele Zece Porunci si dupa Predica de pe Munte si ne da posibilitatea sa privim in viitor, in a Sa Imparatie a Pacii pe pamant.

Predica de pe Munte a lui Isus contine esenta Drumului Interior cu toate treptele si toate detaliile sale, Drum pe care Christos ni-l invata astazi, in Viata Universala, prin Cuvantul Sau Profetic. Drumul Interior,  Mai aproape de Tine, Doamne, este Drumul autocunoasterii si al invingerii greselilor omenesti, din iubire pentru Dumnezeu. Cel care parcurge cu succes aceasta cale spre iubirea dezinteresata, spre egalitate, libertate, unitate, fraternitate si dreptate primeste puterea de a implini tot mai mult Predica de pe Munte si Cele Zece Porunci in viata de zi cu zi.

Cartea de fata doreste sa ii faca pe oamenii care cauta sa inteleaga Predica de pe Munte – si nu doar partile continute in Biblie ci invataturile pe care Christos le da astazi omenirii, prin Cuvantul Sau Profetic, cu explicatii si aprofundari. Cartea de fata da, in plus, cititorului, o privire in profunzimea operei de revelatie Acesta este Cuvantul Meu. Alfa si Omega. Evanghelia lui Isus. Revelatia lui Christos pe care, intre timp, o cunosc adevaratii crestini din toata lumea.

In aceasta opera, Christos construieste pe baza cartii Evanghelia lui Isus. Ce a fost cu 2000 de ani in urma. Deoarece multe evenimente sunt transmise posteritatii incomplet iar alteori gresit, Christos explica si rectifica, astazi, acest text. Acele parti de care Domnul nu se ocupa amanuntit corespund, in esenta, cu adevarul vietii si actiunii sale ca Isus din Nazaret. Christos aprofundeaza si dezvolta relatarile esentiale din Evanghelia lui Isus. Astfel, in opera completa « Acesta este Cuvantul Meu », este dat omenirii intreg adevarul, toate aspectele esentiale ale vietii lui Isus si ale invataturii Sale.

In cartea Acesta este Cuvantul Meu, dupa un pasaj sau dupa cateva pasaje din Evanghelia lui Isus, urmeaza, de fiecare data, cuvintele prin care Christos, in anul 1989, explica, rectifica si aprofundeaza aceste pasaje. Aceasta alcatuire a fost pastrata si in redarea extrasului de fata. Pentru a structura textul si a-l face mai lizibil, am adaugat titluri la fiecare capitol.

Pentru cititorul care doreste sa infaptuiasca poruncile Predicii de pe Munte in viata sa este importanta si urmatoarea informatie : dupa ce a revelat continutul complet al Predicii de pe Munte si Drumul spre Dumnezeu aflat in interiorul fiecarui om, Christos a mai revelat, in anul 1991, supremul, Legea Absoluta, in opera Sa : « Marile invataturi cosmice ale lui Isus din Nazaret catre apostolii si discipolii Sai care puteau sa il inteleaga. Viata oamenilor cu adevarat plini de Dumnezeu ». Legea absoluta este Legea cerurilor data ca ajutor suplimentar tuturor acelora care au pornit catre purificarea inimii, prin infaptuirea Legii lui Dumnezeu.

Dumnezeu a dat si da. El nu intreaba daca oamenii recunosc Cuvantul Lui, Cuvantul lui Dumnezeu si daca traiesc dupa el. Fiecare poate examina si se poate decide. Cine poate intelege, sa inteleaga.

Prietenii lui Christos

din Viata Universala

Cartea poate fi descarcata gratuita in mai multe limbi europene :

In limba engleza la adresa :

http://www.universelles-leben.org/cms/en/books-to-download.html

In limba franceza la adresa :

http://www.universelles-leben.org/cms/fr/download-de-livres.html

In limba spaniola  la adresa :

http://www.universelles-leben.org/cms/es/download-de-libros.html

In limba germana  la adresa :

http://www.universelles-leben.org/cms/buecher-und-download.html.

ORIGINEA URANTIEI-ISTORIA URANTIEI

Cartea Urantia

Capitolul 57.

Originea Urantiei

^{(651.1) 57:0.1} LA PREZENTAREA extraselor din arhivele Jerusemului pentru înregistrările Urantiei cu privire la antecedentele şi la istoria ei timpurie, noi suntem îndrumaţi să calculăm timpul în termeni de uz curent - prezentul calendar de ani bisecţi de 365¼ de zile. De regulă, nu se va face nici o încercare de a se indica numărul exact de ani, deşi aceştia sunt cunoscuţi. Noi vom folosi cele mai apropiate numere întregi ca pe o metodă mai bună de prezentare a acestor fapte istorice.
^{(651.2) 57:0.2} Când se face referire la un eveniment vechi de acum unul sau două milioane de ani, noi intenţionăm să datăm o astfel de întâmplare ca petrecută cu acel număr de ani în urma, având ca punct de plecare primele decenii ale secolului al XX-lea al erei creştine. Vom descrie astfel derularea acestor evenimente mult îndepărtate ca având loc în perioade regulate de mii, de milioane şi de miliarde de ani.

1. Nebuloasa Andronover

^{(651.3) 57:1.1} Urantia îşi are originea în soarele vostru, iar soarele vostru este unul dintre diversele vlăstare ale nebuloasei Andronover, care a fost odată organizat ca o parte componentă a puterii fizice şi a substanţei materiale ale universului local al Nebadonului, şi însăşi această mare nebuloasă şi-a aflat originea în sarcina-forţă universală a spaţiului din suprauniversul Orvontonului, cu mult, mult timp în urmă.
^{(651.4) 57:1.2} În perioada de la începutul acestei relatări, Organizatorii Principali de Forţă Primară ai Paradisului avuseseră mult timp controlul deplin asupra energiilor spaţiale care au fost mai târziu organizate sub forma nebuloasei Andronover.
^{(651.5) 57:1.3} În urmă cu 987 de miliarde de ani, organizatorul de forţă asociat, îndeplinind atunci funcţiile inspectorului activ numărul 811.307 din seria Orvontonului, care călătorea în afara Uversei, a raportat Celor Îmbătrâniţi de Zile că toate condiţiile spaţiale erau favorabile iniţierii de fenomene de materializare într-un anumit sector al segmentului, la vremea aceea oriental, al Orvontonului.
^{(651.6) 57:1.4} În urmă cu 900 de miliarde de ani, după cum atestă arhivele Uversei, s-a înregistrat un permis dat de către Consiliul uversan al Echilibrului guvernului suprauniversului şi autorizând trimiterea unui personal şi a unui organizator de forţă în regiunea proiectată anterior de către inspectorul cu numărul 811.307. Autorităţile Orvontonului l-au împuternicit pe descoperitorul originar al acestui univers potenţial pentru a executa mandatul Celor Îmbătrâniţi de Zile, care prevedea organizarea unei noi creaţii materiale.
^{(652.1) 57:1.5} Înregistrarea acestei permisiuni semnifică faptul că personalul şi organizatorul de forţă plecaseră deja de pe Uversa în lunga călătorie către sectorul spaţial estic, unde urmau ca ulterior să se angajeze în acele activităţi prelungite încheiate cu ivirea unei noi creaţii fizice în Orvonton.
^{(652.2) 57:1.6} În urmă cu 875 de miliarde de ani, enorma nebuloasă Andronover, cu numărul 876.926, a fost iniţiată cum trebuie. S-a cerut numai prezenţa organizatorului de forţă şi a personalului de legătură pentru a se inaugura vârtejul de energie care s-a transformat până la urmă într-un vast ciclon spaţial. Ca urmare a iniţierii acestor mişcări de revoluţie nebulare, organizatorii de forţă vii se retrag pur şi simplu, perpendicular pe planul discului în rotaţie; apoi, calităţile inerente ale energiei asigură evoluţia progresivă şi ordonată a acestor noi sisteme fizice.
^{(652.3) 57:1.7} Cam prin această perioadă, expunerea trece la funcţionarea personalităţilor suprauniversului. În realitate, povestea are propriul ei început în punctul acesta - aproape în momentul în care organizatorii de forţă ai Paradisului se pregăteau să se retragă, după ce au făcut ca toate condiţiile de spaţiu-energie să fie gata pentru acţiunea directorilor de putere şi a controlorilor fizici ai suprauniversului Orvontonului.

2. Stadiul nebular primar

^{(652.4) 57:2.1} Toate creaţiile materiale evolutive sunt născute din nebuloasele circulare gazoase, şi toate aceste nebuloase primare sunt circulare pe tot parcursul primei părţi a existenţei lor gazoase. Pe măsură ce îmbătrânesc, ele devin de regulă spirale, iar atunci când funcţiunea lor de formaţiune solară şi-a terminat cursul, ele sfârşesc adesea ca roiuri stelare ori ca sori enormi, înconjuraţi de un număr variabil de planete, de sateliţi şi de mici grupuri de materie, asemănătoare în multe feluri propriului vostru minuscul sistem solar.
^{(652.5) 57:2.2} În urmă cu 800 de miliarde de ani, creaţia Andronover a fost bine statornicită ca fiind una dintre magnificele nebuloase primare ale Orvontonului. Când astronomii universurilor apropiate au privit în afară la acest fenomen al spaţiului, ei au văzut prea puţine lucruri care să le atragă atenţia. Estimările gravitaţiei făcute în creaţiile adiacente au indicat că materializările spaţiale aveau loc în regiunile andronoveriene, însă asta era tot.
^{(652.6) 57:2.3} În urmă cu 700 de miliarde de ani, sistemul Andronoverului a atins proporţii gigantice, şi au fost trimişi controlori fizici suplimentari pe nouă creaţii materiale înconjurătoare, pentru a oferi sprijin şi cooperare centrelor de putere ale acestui nou sistem material care evolua atât de rapid. La această dată îndepărtată, toate materialele lăsate moştenire creaţiilor ulterioare erau conţinute în limitele acestei gigantice roţi spaţiale, care a continuat să se rotească mereu şi, după ce a ajuns la diametrul ei maxim, să se rotească tot mai repede pe măsură ce a continuat să se contracte şi să se condenseze.
^{(652.7) 57:2.4} În urmă cu 600 de miliarde de ani, s-a ajuns la apogeul perioadei de mobilizare a energiei Andronoverului; nebuloasa a dobândit maximul masei ei. În această perioadă, ea era un gigantic nor circular de gaz într-o formă întrucâtva asemănătoare cu un sferoid turtit. Aceasta a fost perioada timpurie a formării diferenţiale a masei şi a variaţiei vitezei de rotaţie. Gravitaţia şi alte influenţe erau pe cale de a începe acţiunea lor de conversie a gazelor din spaţiu în materie organizată.

3. Stadiul nebular secundar

^{(653.1) 57:3.1} Enorma nebuloasă a început atunci să capete forma spirală şi să devină clar vizibilă, chiar şi pentru astronomii universurilor îndepărtate. Aceasta este istoria naturală a majorităţii nebuloaselor; înainte de a începe să emane sori şi de a porni lucrarea de construcţie a universului, aceste nebuloase spaţiale secundare sunt observate de obicei sub aspectul fenomenelor spirale.
^{(653.2) 57:3.2} Observând această metamorfoză a nebuloasei Andronover, astronomii acestei ere îndepărtate au văzut exact ceea ce văd astronomii secolului al douăzecilea atunci când îşi îndreaptă telescoapele spre spaţiu şi privesc nebuloasele spirale din epoca prezentă a spaţiului extern adiacent.
^{(653.3) 57:3.3} Aproape în perioada în care s-a atins maximul masei, controlul gravitaţiei conţinutului de gaz a început să slăbească; a urmat stadiul scurgerilor de gaz - gazul ţâşnind ca două braţe gigantice distincte, care au plecat din două părţi opuse ale masei-mamă. Rotaţia rapidă ale acestui enorm nucleu central au dat curând o aparenţă de spirală celor doi curenţi de gaz care ţâşneau. Răcirea şi condensarea ulterioară a unor porţiuni dintre aceste braţe care s-au exteriorizat, au produs până la urmă un aspect noros. Aceste porţiuni mai dense erau vaste sisteme şi subsisteme de materie fizică, care se roteau prin spaţiu în mijlocul norului gazos al nebuloasei, totul fiind ţinut în siguranţă sub imperiul gravitaţiei roţii-mamă.
^{(653.4) 57:3.4} Însă nebuloasa începuse să se contracte, iar creşterea în viteză a mişcării de revoluţie a micşorat şi mai mult controlul gravitaţiei. În puţin timp, regiunile gazoase externe au început efectiv să scape de sub influenţa imediată a nucleului nebular, ieşind afară în spaţiu şi urmând nişte circuite cu contur neregulat, reîntorcându-se la regiunile nucleare pentru a închide circuitele, şi aşa mai departe. Dar acesta nu era decât un stadiu temporar al progresiei nebulare. Viteza mereu crescândă a rotirii urma ca în curând să lanseze în spaţiu sori enormi, pe circuite independente.
^{(653.5) 57:3.5} Şi iată ce s-a întâmplat pe Andronover cu epoci în urmă. Roata de energie a tot crescut, până când a ajuns la expansiunea ei maxima şi, apoi, când a început contracţia, ea s-a rotit tot mai repede până când, în cele din urmă, a fost atins stadiul centrifugal critic şi a început marea dezintegrare.
^{(653.6) 57:3.6} În urmă cu 500 de miliarde de ani, s-a născut primul soare andronoverian. Această rază arzândă s-a desprins de sub dominaţia gravitaţiei materne, şi a s-a lansat în spaţiu într-o aventură independentă în cosmosul creaţiei. Orbita ei a fost determinată de calea ei de ieşire. Aceşti sori tineri au devenit repede sferici, şi şi-au început lungile lor cariere pline de evenimente ca stele ale spaţiului. Exceptând nucleele nebulare terminale, marea majoritate a sorilor Orvontonului au avut o naştere similară. Aceşti sori expulzaţi trec prin diverse perioade de evoluţie şi de serviciu universal subsecvent.
^{(653.7) 57:3.7} În urmă cu 400 de miliarde de ani, nebuloasa Andronover a intrat în perioada sa de recaptare. Mulţi dintre sorii apropiaţi mai mici au fost capturaţi din nou ca rezultat al lărgirii treptate şi al condensării pe mai departe a nucleului-mamă. Foarte curând, a fost inaugurată faza terminală de condensare nebulară, perioada care precede întotdeauna segregarea finală a acestor imense agregate spaţiale de energie şi materie.
^{(654.1) 57:3.8} Abia la un milion de ani după această epocă, Mihail din Nebadon, un Fiu Creator din Paradis, a ales această nebuloasă aflată în dezintegrare ca fiind locul aventurii lui în construirea universului. Aproape imediat, a început crearea lumilor arhitecturale ale Salvingtonului şi ale grupurilor planetare, cele o sută de sedii de constelaţie. A fost nevoie de aproape un milion de ani pentru a completa aceste îngrămădiri de lumi, în special lumi create. Planetele-sediu ale sistemului local au fost construite de-a lungul unei perioade care se întinde din vremea aceea, până în urmă cu cinci miliarde de ani.
^{(654.2) 57:3.9} În urmă cu 300 de miliarde de ani, circuitele solare andronoveriene erau bine stabilite, iar sistemul nebular trecea printr-o perioadă de tranziţie, de relativă stabilitate fizică. Cam în această perioadă, personalul lui Mihail a sosit pe Salvington, iar guvernul Uversei, capitala Orvontonului, şi-a extins recunoaşterea fizică până la universul local al Nebadonului.
^{(654.3) 57:3.10} În urmă cu 200 de miliarde de ani, contracţia şi condensarea Andronoverului au progresat cu o enormă generare de căldură în roiul lui central, sau în masa lui nucleară. Spaţiul relativ a apărut chiar şi în regiunile de lângă roata soarelui-mamă central. Regiunile externe deveneau mai stabile şi mai bine organizate; unele planete dezvoltându-se în jurul sorilor nou-născuţi, se răciseră suficient pentru a fi potrivite implantării de viaţă. Cele mai vechi planete locuite ale Nebadonului datează din vremurile acelea.
^{(654.4) 57:3.11} Acum, mecanismul universal terminat al universului Nebadonului începe pentru prima dată să funcţioneze, iar creaţia lui Mihail este înregistrată pe Uversa ca fiind univers de reşedinţă şi de ascensiune progresivă a muritorilor.
^{(654.5) 57:3.12} În urmă cu 100 de miliarde de ani, s-a ajuns la apogeul nebular al tensiunii condensării; a fost atins punctul de maximă tensiune a căldurii. Acest stadiu critic al luptei gravitaţie-căldură durează uneori aproape o veşnicie, dar, mai devreme sau mai târziu, căldura câştigă lupta cu gravitaţia, şi începe perioada spectaculoasă a dispersiei soarelui; aceasta marchează sfârşitul carierei secundare a unei nebuloase spaţiale.

4. Stadiile terţiar şi cuaternar

^{(654.6) 57:4.1} Stadiul primar al nebuloasei este circular; cel secundar, spiral; stadiul terţiar este acela al primei dispersii a soarelui, în timp ce stadiul cuaternar îmbrăţişează al doilea şi cel din urmă ciclu al dispersiei soarelui, cu nucleul mamă sfârşind fie ca o îngrămădire globulară, fie ca un soare solitar care funcţionează ca centru al unui sistem solar terminal.
^{(654.7) 57:4.2} În urmă cu 75 de miliarde de ani, această nebuloasă atinsese culmea stadiului ei din familia solară. Acesta a fost apogeul primei perioade de pierderi de sori. Majoritatea acestor sori au luat de atunci în stăpânire sisteme extinse de planete, de sateliţi, de insule întunecate, de comete, de meteori, şi de nori de praf cosmici.
^{(654.8) 57:4.3} În urmă cu 50 de miliarde de ani, a fost încheiată această primă perioadă de dispersie solară; nebuloasa îşi încheia rapid ciclul ei terţiar de existenţă, în cursul căruia dădu-se naştere unui număr de 876.926 de sisteme solare.
^{(654.9) 57:4.4} Perioada de acum 25 de miliarde de ani a asistat la încheierea ciclului terţiar al vieţii nebuloasei, şi a adus cu sine organizarea şi relativa stabilizare a întinselor sisteme stelare provenite din nebuloasa-părinte. Însă procesul contracţiei fizice şi producerea sporită de căldură au continuat în masa centrală a rămăşiţei nebulare.
^{(655.1) 57:4.5} În urmă cu 10 de miliarde de ani, a început ciclul cuaternar al Andronoverului. Se atinsese maximul de temperatură al masei nucleare; punctul critic de condensare era tot mai aproape. Nucleul-mamă iniţial se convulsiona sub presiunea combinată a propriei lui tensiuni de condensare a căldurii interne şi a efectului de maree tot mai puternic al gravitaţiei sistemelor solare eliberate. Erupţiile nucleare care trebuiau să inaugureze doilea ciclu nebular de dispersie solară erau iminente. Ciclul cuaternar al existenţei nebulare era pe cale de a începe.
^{(655.2) 57:4.6} Acum 8 de miliarde de ani, a început teribila erupţie definitivă. Numai sistemele externe sunt în siguranţă în momentul unei asemenea prefaceri totale, iar acesta a fost începutul sfârşitului nebuloasei. Această revărsare finală a soarelui s-a desfăşurat pe durata unei perioade de aproape două miliarde de ani.
^{(655.3) 57:4.7} Perioada de acum 7 miliarde de ani a asistat la apogeul prăbuşirii finale a Andronoverului. Aceasta a fost perioada naşterii sorilor terminali mai mari şi, de asemenea, perioada apogeului perturbărilor fizice locale.
^{(655.4) 57:4.8} Perioada de acum 6 miliarde de ani marchează sfârşitul prăbuşirii definitive şi naşterea soarelui vostru, al cincizeci şi şaselea din ultima familie solară secundă a Andronoverului. Erupţia finală a nucleului nebular a dat naştere la 136.702 de sori, majoritatea fiind corpuri cereşti solitare. Numărul total de sori şi de sisteme solare care îşi au originea în nebuloasa Andronover a fost 1.013.628. Numărul soarelui sistemului solar este 1.013.572.
^{(655.5) 57:4.9} Acum marea nebuloasă Andronover nu mai există, însă ea trăieşte mai departe în numeroşii sori şi în familiile lor planetare, care îşi au originea în acest nor-mamă spaţial. Rămăşiţa nucleară finală a acestei magnifice nebuloase încă arde cu o strălucire roşiatică, şi continuă să răspândească lumină şi căldură moderate peste rămăşiţele familiei ei planetare de o sută şi şaizeci şi cinci de lumi, care gravitează acum în jurul acestei venerabile mame a două puternice generaţii de monarhi ai luminii.

5. Originea Monmatiei — sistemul solar al Urantiei

^{(655.6) 57:5.1} În urmă cu 5 miliarde de ani, soarele vostru era un glob ceresc incandescent, după ce adunase în el cea mai mare parte a materiei circulante din spaţiul apropiat, rămăşiţele recentei transformări care au însoţit propria lui naştere.
^{(655.7) 57:5.2} Astăzi, soarele vostru a atins o stabilitate relativă, dar ciclurile petelor solare de unsprezece ani şi jumătate amintesc de faptul că a fost o stea variabilă în tinereţea ei. În primele zile ale soarelui vostru, contracţia continuă şi creşterea gradată a temperaturii care a urmat, au iniţiat extraordinare convulsii pe suprafaţa lui. Aceste titanice înălţări şi coborâri ritmice au necesitat trei zile şi jumătate pentru a completa un ciclu de luminozitate variabilă. Această stare variabilă, această pulsaţie periodică, au făcut ca soarele vostru să fie extrem de sensibil la anumite influenţe din afară, care urmau să fie întâlnite curând.
^{(655.8) 57:5.3} Astfel a fost scena spaţiului local pregătită pentru originea unică a Monmatiei, acesta fiind numele familiei planetare a soarelui vostru, sistemul solar căruia îi aparţine lumea voastră. Mai puţin de un procent din sistemele planetare ale Orvontonului au avut o origine similară.
^{(655.9) 57:5.4} În urmă cu 4, 5 miliarde de ani, enormul sistem Angona a început să se apropie de acest soare solitar. Centrul acestui mare sistem era un întunecat gigant al spaţiului, solid, extrem de încărcat şi posedând o extraordinară atracţie gravitaţională.
^{(656.1) 57:5.5} Pe măsură ce Angona se apropia de soare, în momente de maximă expansiune din timpul pulsaţiilor solare, vapori de material gazos erau azvârliţi în spaţiu ca nişte gigantice limbi solare. La început, aceste limbi de gaz cuprinse de flăcări cădeau invariabil înapoi în soare, dar pe măsură ce Angona a venit din ce în ce mai aproape, atracţia gravitaţională a giganticului vizitator a devenit atât de mare, încât aceste limbi de gaz se frângeau în anumite puncte, rădăcina căzând înapoi în soare, în timp ce secţiunile exterioare se desprindeau pentru a forma corpuri independente de materie, de meteoriţi solari, care au început imediat să se învârtă în jurul soarelui pe propriile lor orbite eliptice.
^{(656.2) 57:5.6} Pe măsură ce sistemul Angona s-a apropiat, extruziunile solare au devenit tot mai importante, tot mai multă materie a fost atrasă din soare, pentru a se forma corpuri independente circulante în spaţiul înconjurător. Această situaţie s-a dezvoltat timp de aproape cinci sute de mii de ani, până când Angona s-a a ajuns la cea mai mare apropiere de soare; imediat după aceea, soarele, în conjuncţie cu una dintre convulsiile lui periodice, a suferit o dislocare parţială; din părţi opuse şi simultan, s-a revărsat un volum enorm de materie. Dinspre partea Angonei, a fost atrasă o vastă coloană de gaze solare, ambele ei capete erau mai degrabă subţiate şi centrul ei era mult bombat; ea a scăpat definitiv de sub controlul gravitaţional imediat al soarelui.
^{(656.3) 57:5.7} Această imensă coloană de gaze solare care a fost astfel separată de soare s-a dezvoltat ulterior în cele douăsprezece planete ale sistemului solar. Evacuarea reverberaţională de gaz din partea opusă a soarelui, într-un sincronism ciclic cu gigantica extruziune ancestrală a sistemului solar, s-a condensat de atunci în meteorii şi în praful spaţial din sistemul solar, deşi multă, foarte multă din această materie a fost ulterior recaptată de gravitaţia solară, pe măsură ce sistemul Angona s-a retras în spaţiul îndepărtat.
^{(656.4) 57:5.8} Deşi Angona a reuşit să îndepărteze materialul ancestral al planetelor sistemului solar şi al enormului volum de materie care circulă acum în jurul soarelui ca asteroizi şi meteori, ea nu şi-a asigurat pentru sine nimic din această materie solară. Sistemul vizitator nu a venit îndeajuns de aproape pentru a sustrage efectiv vreun pic din substanţa soarelui, dar s-a rotit suficient de aproape pentru a atrage în spaţiul intermediar tot materialul care cuprinde sistemul solar actual.
^{(656.5) 57:5.9} Cele cinci planete interne şi cel cinci externe formate curând în miniatură de nucleele pe cale de răcire şi de condensare de la extremităţile conice şi mai puţin voluminoase ale giganticei protuberanţe a gravitaţiei pe care a Angona a reuşit să le desprindă de soare, în vreme ce Saturn şi Jupiter s-au format din porţiunile centrale mai voluminoase şi mai proeminente. Puternica atracţie gravitaţională a lui Jupiter şi a lui Saturn a capturat de la început aproape tot materialul sustras de la Angona, după cum atestă mişcarea retrogradă a unora dintre sateliţii lor.
^{(656.6) 57:5.10} Jupiter şi Saturn, fiind provenite din chiar centrul enormei coloane de gaze solare supraîncălzite, conţineau atât de mult material solar puternic încălzit, încât aveau o lumină strălucitoare şi emanau un volum enorm de căldură; ele au fost în realitate sori secundari pentru o perioadă scurtă după formarea lor ca corpuri separate ale spaţiului. Aceste două planete, cele mai mari ale sistemului solar, au rămas în mare parte gazoase până în ziua de azi, nefiind nici măcar răcite până la punctul de completă condensare sau solidificare.
^{(656.7) 57:5.11} Nucleele de contracţie gazoasă ale celorlalte zece planete au ajuns curând la stadiul de solidificare, şi astfel au început să atragă la ele cantităţi sporite de materie meteorică care circulă prin spaţiul apropiat. Lumile sistemului solar au avut astfel o dublă origine: nuclee de condensare gazoasă, crescute mai târziu de capturarea de enorme cantităţi de meteori. Într-adevăr, ele continuă încă să capteze meteori, dar în număr mult mai mic.
^{(657.1) 57:5.12} Planetele nu se învârt în jurul soarelui în planul ecuatorial al mamei lor solare, ceea ce ele ar fi făcut dacă ar fi fost respinse de mişcare de rotaţie a soarelui. Mai degrabă, ele călătoresc în planul protuberanţei solare cauzate de Angona, plan care forma un unghi accentuat cu cel al planului ecuatorului solar.
^{(657.2) 57:5.13} În timp ce Angona nu a putut capta nimic din masa solară, soarele a adăugat familiei voastre planetare care se metamorfoza ceva din materialul circulant din orbita sistemului vizitator. Datorită intensului câmp gravitaţional al Angonei, planetele tributare din familia ei au urmat orbite aflate la distanţă mare de întunecatul gigant; la puţin timp după extruziunea masei ancestrale a sistemului solar şi în timp ce Angona era încă în vecinătatea soarelui, trei dintre planetele majore ale sistemului Angonei s-au rotit atât de aproape de masivul ancestru al sistemului solar, încât atracţia lui gravitaţională, sporită de cea a soarelui, a fost suficientă ca să răstoarne echilibrul influenţa gravitaţiei Angonei şi să detaşeze permanent aceste trei tributare ale rătăcitorului celest.
^{(657.3) 57:5.14} Tot materialele sistemului solar provenite din soare au circulau originar pe orbite cu direcţie omogenă. Fără intruziunea acestor trei corpuri străine din spaţiu, toate materialele sistemului solar ar menţine încă aceeaşi direcţie de mişcare orbitală. Ca să zicem aşa, impactul celor trei tributare ale Angonei a injectat forţe direcţionale noi şi străine în sistemul solar emergent, de unde şi apariţia mişcării retrograde. Mişcarea retrogradă din orice sistem astronomic este întotdeauna accidentală şi apare întotdeauna ca rezultat al impactului colizional al corpurilor străine din spaţiu. Se poate ca asemenea coliziuni să nu producă întotdeauna o mişcare retrogradă, însă nici o mişcare retrogradă nu apare niciodată altfel decât într-un sistem care conţine mase care au origini diverse.

6. Stadiul sistemului solar

^{(657.4) 57:6.1} Ulterior naşterii sistemului solar a urmat o perioadă de diminuare a revărsării solare. Pentru o altă perioadă de cinci sute de mii de ani, soarele a continuat să reverse un volum tot mai scăzut de materie în spaţiul înconjurător. Însă în cursul acestor timpuri ale orbitelor rătăcitoare, când corpurile din jur au avut cea mai mare apropiere de soare, părintele solar a fost în stare să recaptureze o mare parte din aceste materiale meteorice.
^{(657.5) 57:6.2} Planetele aflate cel mai aproape de soare au fost primele care au avut rotaţia încetinită de fricţiunea cauzată de efectele de maree. Asemenea influenţe gravitaţionale contribuie în egală măsură la stabilizarea orbitelor planetare, în timp ce acţionează ca o frână asupra ritmului de rotaţie al planetelor în jurul axei lor, făcând ca o planetă să se învârtă tot mai încet, până când rotaţia lor axială încetează, lăsând o emisferă a planetei întotdeauna întoarsă către soare sau către corpul mai mare, după cum o arată şi exemplele planetelor Mercur şi Luna, aceasta din urmă arătându-şi întotdeauna aceeaşi faţă către Urantia.
^{(657.6) 57:6.3} Când fricţiunile cauzate de efectele de maree ale Lunii şi ale Pământului se vor egaliza, Pământul va întoarce mereu aceeaşi emisferă către Lună, iar ziua şi luna vor fi analoge - de o durată de circa patruzeci şi şapte de zile terestre. Când este atinsă o asemenea stabilitate a orbitelor, fricţiunile mareice vor intra în acţiune inversă, nemaiîndepărtând Luna de Pământ, ci atrăgând treptat satelitul către planetă. Şi apoi, în acel viitor mult îndepărtat când Luna va intra în raza de aproximativ unsprezece mii de mile a Pământului, acţiunea gravitaţiei acestuia va face ca Luna să se sfărâme, şi această explozie a gravitaţiei mareice va împrăştia luna în mici particule, care s-ar putea strânge în jurul lumii ca nişte inele de materie asemănătoare cu acelea ale lui Saturn sau ar putea să fie treptat atrase către Pământ sub formă de meteori.
^{(658.1) 57:6.4} Dacă corpurile din spaţiu sunt similare în mărime şi în densitate, se pot produce coliziuni. Însă dacă două corpuri spaţiale de densitate similară sunt relativ inegale în mărime, atunci, dacă acela care este mai mic se apropie progresiv de acela mai mare, sfărâmarea corpului mai mic se va produce atunci când raza orbitei lui va deveni de două ori şi jumătate mai mică decât raza corpului mai mare. Coliziunile dintre giganţii spaţiului sunt într-adevăr rare, dar aceste explozii produse de efectelor de maree gravitaţională ale corpurilor mai mici sunt destul de comune.
^{(658.2) 57:6.5} Stelele căzătoare se produc în roiuri, deoarece ele sunt fragmente ale unor corpuri de materie mai mari care au fost dislocate de gravitaţia mareică exercitată de corpurile spaţiale învecinate şi chiar mai mari. Inelele lui Saturn sunt fragmentele unui satelit dezintegrat. Una dintre lunile lui Jupiter se apropie acum periculos de mult de zona critică de dislocare produsă de efectul de maree şi, în câteva milioane de ani, ea va fi fie revendicată de planetă, fie va fi supusă unei dezintegrări de către gravitaţie din cauza efectelor de maree. A cincia planetă a sistemului solar, cu foarte mult timp în urmă, a parcurs o orbită neregulată, apropiindu-se periodic tot mai mult de Jupiter, până când a intrat în zona critică de dezintegrare gravitaţională cauzată de efectele de maree; ea a fost atunci rapid fragmentată, şi a devenit roiul actual de asteroizi.
^{(658.3) 57:6.6} Perioada de acum 4 miliarde de ani a asistat la organizarea sistemelor lui Jupiter şi al lui Saturn, sub o formă foarte asemănătoare celei de astăzi, în afară de lunile lor, care au continuat să crească în mărime timp de mai multe miliarde de ani. De fapt, toate planetele şi sateliţii sistemului solar sunt încă în creştere, ca rezultat al captărilor meteorice continue.
^{(658.4) 57:6.7} Cu 3, 5 miliarde de ani în urmă, nucleele de condensare ale celorlalte zece planete erau bine formate, iar miezurile majorităţii lunilor erau intacte, deşi câţiva dintre sateliţii mai mici s-au îmbinat mai apoi pentru a forma lunile mai mari din ziua de azi. Această perioadă se poate considera ca fiind era asamblării planetare.
^{(658.5) 57:6.8} Cu 3 miliarde de ani în urmă, sistemul solar funcţiona cam tot aşa cum funcţionează astăzi. Mărimea membrilor lui a continuat să crească în mărime pe măsură ce meteorii din spaţiu au continuat să se reverse peste planete şi peste sateliţii lor la o viteză formidabilă.
^{(658.6) 57:6.9} Cam în această perioadă, sistemul vostru solar a fost înscris în registrul fizic al Nebadonului şi i s-a dat numele de Monmatia.
^{(658.7) 57:6.10} Cu 3 miliarde de ani în urmă, planetele crescuseră imens în mărime. Urantia era o sferă bine dezvoltată, având aproximativ o zecime din masa ei prezentă şi crescând rapid prin acumulare meteorică.
^{(658.8) 57:6.11} Toată această extraordinară activitate face în mod normal parte din edificarea unei lumi evolutive de ordinul Urantiei şi constituie preliminariile astronomice pentru pregătirea terenului pentru începerea evoluţiei fizice a unor asemenea lumi spaţiale în vederea aventurilor de viaţă din timp.

7. Era meteorică — Era vulcanică
Atmosfera planetară primitivă

^{(658.9) 57:7.1} Pe tot parcursul acestei epoci primitive regiunile spaţiale ale sistemului solar mişunau de mici corpuri formate prin fragmentare şi condensare. În absenţa unei atmosfere de combustie protectoare asemenea corpuri s-au prăbuşit direct pe suprafaţa Urantiei. Aceste impacturi neîncetate au ţinut suprafaţa planetei mai mult sau mai puţin încălzită, şi aceasta, împreună cu acţiunea sporită a gravitaţiei pe măsură ce sfera s-a lărgit, a început să pună în mişcare acele influenţe care au făcut ca treptat elementele mai grele, cum este fierul, să se acumuleze tot mai mult către centrul planetei.
^{(659.1) 57:7.2} Cu 2.000.000.000 de ani în urmă pământul a început să devină net mai mare decât luna. Întotdeauna planeta fusese mai mare decât satelitul ei, însă nu a fost o diferenţă aşa de mare în mărime cam până prin timpul acesta, când enorme corpuri spaţiale au fost captate de pământ. Urantia avea atunci cam o cincime din mărimea ei prezentă şi devenise îndeajuns de mare ca să reţină atmosfera primitivă care începuse să apară ca rezultat al conflictului elemental intern dintre interiorul încălzit şi scoarţa pe cale de răcire.
^{(659.2) 57:7.3} Acţiunea vulcanică propriu-zisă datează din timpurile acelea. Căldura internă a pământului a continuat să fie sorită de tot mai adânca îngropare a elementelor mai grele sau radioactive aduse din spaţiu de către meteori. Studiul acestor elemente radioactive a revelat faptul că la suprafaţa ei Urantia are o vechime de peste un miliard de ani. Ceasul cu radium este ceasornicul vostru cel mai fiabil pentru a se evalua ştiinţific vârsta planetei, dar toate aceste estimări sunt prea slabe, deoarece materialele radioactive disponibile pentru cercetarea voastră provin toate din suprafaţa pământului şi, de aceea, ele reprezintă achiziţiile relativ recente ale Urantiei în acest domeniu.
^{(659.3) 57:7.4} Cu 1.500.000.000 de ani în urmă pământul avea două treimi din mărimea lui prezentă, în timp ce luna se apropia de masa ei actuală. Avansarea rapidă a pământului faţă de lună în ceea ce priveşte mărimea i-a permis să înceapă sustragerea lentă a puţinei atmosfere pe care a avut-o iniţial satelitul său.
^{(659.4) 57:7.5} Activitatea vulcanică este acum la apogeul ei. Întregul pământ este un veritabil infern în flăcări, suprafaţa fiind asemănătoare cu starea ei primitivă de fuziune de dinainte ca metalele mai grele să fi gravitat către centru. Aceasta este era vulcanică. Cu toate acestea, se formează treptat o scoarţă, constituită în principal din granit comparativ mai uşor. Se pregăteşte scena pentru o planetă care poate că într-o bună zi va putea susţine viaţa.
^{(659.5) 57:7.6} Atmosfera planetară primitivă se dezvoltă lent, conţinând acum ceva vapori de apă, monoxid de carbon, dioxid de carbon, şi clorură de hidrogen, dar este puţin sau chiar nici un pic de azot liber sau oxigen liber. Atmosfera unei lumi din era vulcanică prezintă un spectacol straniu. Pe lângă gazele enumerate ea este greu încărcată cu numeroase gaze vulcanice şi, pe măsura formării centurii de aer, cu produsele de combustie ale grelelor ploi meteorice care se abat pe suprafaţa planetei. Această combustie meteorică menţine oxigenul atmosferic la un nivel apropiat de epuizare, iar ritmul bombardamentului meteoric este încă formidabil.
^{(659.6) 57:7.7} În curând, atmosfera a devenit mai stabilă şi suficient de răcită pentru a declanşa precipitaţii de ploaie pe suprafaţa stâncoasă fierbinte a planetei. Timp de mii de ani Urantia a fost învăluită într-o singură vastă şi continuă pătură de vapori. În cursul acestor ere soarele n-a strălucit niciodată pe suprafaţa pământului.
^{(659.7) 57:7.8} O mare parte din carbonul atmosferei a fost extras din carbonaţii variatelor metale care abundau în straturile superficiale ale planetei. Mai târziu, cantităţi mult mai mari dintre aceste gaze de carbon au fost consumate de viaţa prolifică a primelor plante.
^{(660.1) 57:7.9} Chiar şi în cursul perioadelor ulterioare scurgerile persistente de lavă şi căderile de meteori au consumat aproape complet oxigenul din aer. Chiar şi primele depuneri din oceanul primitiv care avea să apară în curând nu conţineau nici pietre colorate, nici şisturi. O lungă perioadă de timp după apariţia oceanului, nu a existat practic nici un pic de oxigen liber în atmosferă; şi el n-a apărut în cantităţi semnificative până când n-a fost generat mai târziu de algele marine şi de alte forme de viaţă vegetală.
^{(660.2) 57:7.10} Atmosfera planetară primitivă a erei vulcanice oferă puţină protecţie împotriva impacturilor cauzate de coliziunile roiurilor meteorice. Milioane şi milioane de meteori pot să străpungă pătura de aer şi să se izbească de scoarţa planetară ca nişte corpuri solide. Dar odată cu trecerea timpului, sunt tot mai puţini meteori destul de mari pentru a rezista scutului fricţiunii atmosferic constant reîntărită prin îmbogăţirea cu oxigen a erelor de mai târziu.

8. Stabilizarea scoarţei
Epoca cutremurelor de pământ
Oceanul lumii şi primul continent

^{(660.3) 57:8.1} Perioada de acum 1 miliard de ani este data începutului efectiv al istoriei Urantiei. Planeta a atins cu aproximaţie mărimea ei actuală, iar în această perioadă, ea a fost înscrisă în registrele fizice ale Nebadonului şi i s-a dat numele Urantia.
^{(660.4) 57:8.2} Atmosfera, precum şi precipitaţiile neîncetată de umiditate, au facilitat răcirea scoarţei terestre. Acţiunea vulcanică a egalizat de la început presiunea căldurii interne şi contracţia scoarţei. Apoi vulcanii s-au diminuat rapid şi cutremurele şi-au făcut apariţia în timp ce această epocă de adaptare şi de răcire a scoarţei a progresat.
^{(660.5) 57:8.3} Istoria geologică reală a Urantiei începe în momentul când scoarţa terestră este suficient de rece ca să provoace formarea primului ocean. Condensarea de vapori de apă pe suprafaţa în răcire a Pământului, odată începută, a continuat până când a devenit practic completă. La sfârşitul acestei perioade, oceanul acoperea toată suprafaţa planetei, până la o adâncime medie de aproape doi kilometri. Mareele erau şi atunci, aşa cum sunt observate şi azi, dar acest ocean primitiv nu era sărat; el era practic un înveliş de apă dulce al lumii. În acele zile, cea mai mare parte a clorului era combinată cu diverse metale, dar a fost suficient ca, în combinaţie cu hidrogenul, să producă această apă uşor acidă.
^{(660.6) 57:8.4} La începutul acestei ere îndepărtate, Urantia ar trebui considerată ca o planetă înconjurată de apă. Mai târziu, scurgerile de lavă de origine mai adâncă, şi prin urmare mai dense, au ieşit la suprafaţă pe fundul prezentului Ocean Pacific, iar această parte a suprafeţei acoperite de apă s-a scufundat considerabil. Prima masă de sol continental a ieşit la iveală din oceanul lumii pentru a restabili echilibrul şi a compensa îngroşarea progresivă a scoarţei terestre.
^{(660.7) 57:8.5} Cu 950 de milioane de ani în urmă Urantia prezintă tabloul unui mare continent de pământ şi al unui întins corp de apă, Oceanul Pacific. Vulcanii sunt încă răspândiţi peste tot, iar cutremurele sunt şi frecvente şi severe. Meteorii continuă să bombardeze pământul, dar ei se micşorează atât în frecvenţă, cât şi în mărime. Atmosfera se limpezeşte, dar cantitatea de dioxid de carbon continuă să fie importantă. Scoarţa pământului se stabilizează treptat.
^{(660.8) 57:8.6} Cam prin epoca aceasta a fost Urantia alipită sistemului Sataniei pentru administrarea ei planetară şi a fost înscrisă în registrul de viaţă al Norlatiadekului. Apoi a început recunoaşterea administrativă a măruntei şi insignifiantei sfere, care era destinată să fie planeta pe care Mihail se va angaja ulterior în formidabila sa acţiune de manifestare ca muritor şi va participa la acele experienţe care de atunci au făcut ca Urantia să devină cunoscută local sub numele de „lumea crucii.”
^{(661.1) 57:8.7} Cu 900 de milioane de ani în urmă, s-a asistat la sosirea pe Urantia a primului grup de cercetare al Sataniei trimis din Jerusem pentru a examina planeta şi a face un raport despre posibilităţile de adaptare ca staţiune experimentală a vieţii. Această comisie era constituită din douăzeci şi patru de membri, cuprinzând Purtătorii Vieţii, Fii Lanonandeki, Melchizedekii, serafimii, şi alte ordine de viaţă celestă care se ocupau de organizarea şi de administrarea iniţiale ale planetei.
^{(661.2) 57:8.8} După ce a făcut o examinare minuţioasă a planetei, această comisie s-a reîntors în Jerusem şi a făcut un raport favorabil Suveranului Sistemului, recomandând ca Urantia să fie înscrisă în registrul de experimentare a vieţii. Lumea voastră a fost corespunzător înregistrată în Jerusem ca o planetă zecimală, şi Purtătorii Vieţii au fost anunţaţi că primesc permisiunea de a institui noi modele de mobilizare mecanică, chimică şi electrică în momentul sosirii lor ulterioare cu ordinele de transplantare şi de implantare a vieţii.
^{(661.3) 57:8.9} La timpul cuvenit, măsurile luate pentru ocuparea planetei au fost luate de către comisia mixtă a celor doisprezece de pe Jerusem şi aprobată de către comisia planetară a celor şaptezeci de pe Edentia. Aceste planuri, propuse de către consilierii sfătuitori ai Purtătorilor Vieţii, au fost în final acceptate pe Salvington. Curând după aceea, transmisiunile Nebadonului au dat vestea că Urantia va deveni cadrul în care Purtătorii Vieţii vor executa în Satania al şaizecilea lor experiment destinat să amplifice şi să amelioreze tipul satanian de modele de viaţă a Nebadonului.
^{(661.4) 57:8.10} La scurt timp după ce Urantia a fost recunoscută prima dată în transmisiunile universului către tot Nebadonul, ei i s-a acordat statutul deplin al acestui univers. Curând după aceea, ea a fost înregistrată în arhivele planetelor sediu din sectorul major şi din cel minor ale suprauniversului; şi înainte ca această epocă să se termine, Urantia fusese deja înscrisă în registrul de viaţă planetară al Uversei.
^{(661.5) 57:8.11} Toată această epocă a fost caracterizată de furtuni violente şi frecvente. Scoarţa terestră primitivă era într-o stare de flux continuu. Răcirea suprafeţei a alternat cu imense scurgeri de lavă. Nicăieri pe suprafaţa lumii nu se poate găsi nici cea mai mică urmă din această scoarţă planetară originară. Ea a fost amestecată de prea multe ori cu lave ieşite de la mari adâncimi şi cu depuneri ulterioare din oceanul mondial primitiv.
^{(661.6) 57:8.12} Nicăieri pe suprafaţa lumii nu se vor găsi mai multe reziduuri modificate ale acestor străvechi roci preoceanice, decât în Canada nord-estică în jurul Golfului Hudson. Această vast platou granitic este compus din piatră care aparţinea erelor preoceanice. Aceste straturi de rocă au fost încălzite, curbate, răsucite, încreţite şi au trecut fără întrerupere prin aceste experienţe metamorfice deformante.
^{(661.7) 57:8.13} De-a lungul erelor oceanice, straturi enorme de piatră stratificată fără fosilă s-au depus pe acest fund ancestral al oceanului. (Calcarul se poate forma ca rezultat al unui precipitat chimic; nu toate calcarele mai vechi a fost produse prin sedimentarea vieţii marine.) În nici una dintre aceste străvechi formaţiuni de rocă nu se vor găsi urme de viaţă; ele nu conţin fosile decât dacă depunerile ulterioare, datând din epocile acvatice, nu s-au amestecat cumva, accidental, cu aceste straturi mai vechi, anterioare vieţii.
^{(662.1) 57:8.14} Scoarţa terestră primitivă a fost extrem de instabilă, dar munţii nu erau în curs de formare. Planeta s-a contractat sub presiunea gravitaţiei pe măsură ce se format. Munţii nu sunt rezultatul dislocării scoarţei în curs de răcire a unei sfere în contracţie; ei apar mai târziu sub acţiunea ploii, a gravitaţiei şi a eroziunii.
^{(662.2) 57:8.15} Masa continentală de pământ a acestei ere a crescut până a acoperit aproape zece procente din suprafaţa pământului. Cutremurele severe nu au început până când masa continentală de pământ nu s-a ridicat bine deasupra apei. De îndată ce au început, ele au sporit în frecvenţă şi în severitate de-a lungul vremurilor. În milioane şi milioane de ani cutremurele au ajuns să se domolească, dar Urantia tot mai are o medie de cincisprezece zilnic.
^{(662.3) 57:8.16} Acum 850 de milioane de ani, a început prima epocă reală a stabilizării scoarţei pământului. Majoritatea metalelor mai grele s-au fixat către centrul globului; scoarţa în curs de răcire a încetat să se mai surpe la o scară aşa de extinsă ca epocile anterioare. S-a stabilit un echilibru mai bun între extruziunile de pământ şi fundul mai dens al oceanului. Pe sub scoarţa terestră, fluxul de lavă s-a extins aproape în toată lumea, ceea ce a compensat şi a stabilizat fluctuaţiile cauzate de răcire, de contracţie şi de glisările. superficiale
^{(662.4) 57:8.17} Frecvenţa şi violenţa erupţiilor vulcanice şi a cutremurelor de pământ au continuat să se diminueze. Atmosfera se curăţa de gazele vulcanice şi de vaporii de apă, dar procentajul de dioxid de carbon era încă ridicat.
^{(662.5) 57:8.18} Perturbaţiile electrice din aer şi din pământ erau şi ele în descreştere. Scurgerile de lavă au adus la suprafaţă un amestec de elemente care au diversificat scoarţa şi au izolat mai bine planeta de anumite energii spaţiale. Şi toate astea au contat mult în facilitarea controlului asupra energiei terestre şi în regularizarea fluxului ei, aşa cum o revelează funcţionarea polilor magnetici.
^{(662.6) 57:8.19} Cu 850 de milioane de ani în urmă s-a asistat la inaugurarea primei epoci a marelui pământ, perioada emergenţei continentale sporite.
^{(662.7) 57:8.20} De la condensarea hidrosferei pământului, mai întâi în oceanul mondial şi ulterior în Oceanul Pacific, această masă mai recent de apă ar trebui reprezentată ca acoperind atunci nouă zecimi din suprafaţa pământului. Meteorii care cădeau în mare s-au acumulat pe fundul oceanului, căci ei sunt în general compuşi din materiale dense. Cele care cădeau pe pământ au fost foarte oxidate, apoi uzate prin eroziune şi în cele din urmă înghiţite în bazinele oceanice. Astfel fundul oceanului a devenit tot mai greu, cu atât mai mult cu cât la aceasta s-a adăugat greutatea unei mase de apă care avea în anumite locuri o adâncime de şaisprezece kilometri.
^{(662.8) 57:8.21} Apăsarea crescândă care adâncea Oceanul Pacific a continuat să acţioneze pentru ridicarea maselor terestre continentale. Europa şi Africa au început să se înalţe din adâncurile Pacificului laolaltă cu acele mase numite acum Australia, America de Nord şi de Sud, şi continentul Antarcticii, în vreme ce albia Oceanului Pacific a continuat să se afunde pentru a compensa această mişcare. La sfârşitul acestei perioade, pământurile apărute constituiau aproape o treime din suprafaţa globului şi nu formau decât o singură masă continentală.
^{(662.9) 57:8.22} Odată cu această înălţare a pământurilor au apărut primele diferenţe climatice ale planetei. Înălţarea pământului, norii cosmici, şi influenţele oceanice sunt factorii principali în fluctuaţia climatică. Creasta masei de pământ asiatice a atins o înălţime de aproape cincisprezece mii de metri în timpul apogeului emergenţei solului. Dacă ar fi fost multă umezeală în aerul care plutea asupra acestor regiuni foarte ridicate, s-ar fi format pături enorme de gheaţă, iar epoca glaciară ar fi sosit mult mai devreme. S-au scurs mai multe sute de milioane de ani înainte ca mase continentale tot atât de mari să mai apară deasupra apei.
^{(663.1) 57:8.23} Cu 750 de milioane de ani în urmă primele breşe în masa continentală au început să apară odată cu marea surpare nord-sud, care a fost mai târziu măturată de apele oceanului. Aceste breşe au pregătit calea pentru alunecarea lentă către vest a continentelor Americii de Nord şi de Sud, inclusiv a Groenlanda. Această lungă falie est-vest a separat Africa de Europa şi a detaşat de continentul asiatic masele de pământ ale Australiei, ale Insulelor Pacificului, şi ale Antarcticii.
^{(663.2) 57:8.24} Cu 700 de milioane de ani în urmă Urantia se apropia de condiţiile de maturitate necesare pentru menţinerea vieţii. Deriva continentală se continua; oceanul a pătruns tot mai mult în pământuri sub forma unor lungi braţe de mare furnizând apele puţin adânci şi micile golfuri adăpostite care sunt atât de potrivite ca habitat pentru viaţa marină.
^{(663.3) 57:8.25} Epoca de acum 650 de milioane de ani a asistat la o noua scindare a maselor de pământ şi, în consecinţă, la o nouă extindere a mărilor continentale. Aceste ape au atins rapid gradul de salinitate indispensabil vieţii de pe Urantia.
^{(663.4) 57:8.26} Aceste mări şi cele care le-au succedat sunt cele care au stabilit analele vieţii Urantiei, aşa cum s-au descoperit ulterior în pagini de piatră bine conservate, volum după volum, pe măsură ce erele se succedau erele şi odată cu scurgerea vremii. Aceste mări înconjurate de pământ din timpuri străvechi au fost adevăratul leagăn al evoluţiei.
^{(663.5) 57:8.27} [Prezentat de către un Purtător al Vieţii, membru al Corpurilor originare al Urantiei, în prezent observator locuitor permanent.]

‹ Partea a III a: Istoria Urantiei up Capitolul 58, Stabilirea vieţii pe Urantia ›

• Home
• Cartea Urantia
• Fundaţia Urantia
• Contactează-Ne
• Contactează Alţi Cititori

Cartea Urantia

• Titlul paginii
• Partea I: Universul Central şi Supraunversuriles
• Partea a II a: Universul Local
• Partea a III a: Istoria Urantiei
  • Capitolul 57, Originea Urantiei
  • Capitolul 58, Stabilirea vieţii pe Urantia
  • Capitolul 59, Era vieţii marine pe Urantia
  • Capitolul 60, Urantia pe parcursul erei vieţii terestre primitive
  • Capitolul 61, Era mamiferelor pe Urantia
  • Capitolul 62, Rasele la aurora omului primitiv
  • Capitolul 63, Prima familie umană
  • Capitolul 64, Rasele evolutive de culoare
  • Capitolul 65, Supracontrolul evoluţiei
  • Capitolul 66, Prinţul planetar al urantiei
  • Capitolul 67, Rebeliunea planetară
  • Capitolul 68, Începutul civilizaţiei
  • Capitolul 69, Instituţiile umane primitive
  • Capitolul 70, Evoluţia guvernului uman
  • Capitolul 71, Dezvoltarea statului
  • Capitolul 72, Guvernul pe o planetă vecină
  • Capitolul 73, Grădina Edenului
  • Capitolul 74, Adam şi Eva
  • Capitolul 75, Greşeala lui Adam şi a Evei
  • Capitolul 76, A doua grădină
  • Capitolul 77, Creaturile mediane
  • Capitolul 78, Rasa violetă după zilele lui Adam
  • Capitolul 79, Expansiunea andită în orient
  • Capitolul 80, Expansiunea Andită în Occident
  • Capitolul 81, Dezvoltarea civilizaţiei moderne
  • Capitolul 82, Evoluţia căsătoriei
  • Capitolul 83, Instituţia căsătoriei
  • Capitolul 84, Căsătoria şi viaţa familială
  • Capitolul 85, Originile adoraţiei
  • Capitolul 86, Evoluţia primitivă a religiei
  • Capitolul 88, Fetişurile, farmecele şi magia
  • Capitolul 87, Cultele fantomelor
  • Capitolul 89, Păcatul, sacrificiul şi ispăşirea
  • Capitolul 90, Şamanismul — vraciul şi preoţii
  • Capitolul 91, Evoluţia rugăciunii
  • Capitolul 92, Evoluţia ulterioară a religiei
  • Capitolul 93, Machiventa Melchizedek
  • Capitolul 94, Învăţăturile lui Melchizedek în Orient
  • Capitolul 95, Învăţăturile lui Melchizedek în Levant
  • Capitolul 96, Yahweh — Dumnezeul evreilor
  • Capitolul 97, Evoluţia conceptului de Dumnezeu la Evrei
  • Capitolul 98, Învăţăturile lui Melchizedek în Occident
  • Capitolul 99, Problemele sociale ale religiei
  • Capitolul 100, Religia în experienţa umană
  • Capitolul 101, Natura reală a religiei
  • Capitolul 102, Fundamentele credinţei religioase
  • Capitolul 103, Realitatea experienţei religioase
  • Capitolul 104, Creşterea conceptului trinităţii
  • Capitolul 105, Deitate şi realitate
  • Capitolul 106, Nivelurile realităţii universului
  • Capitolul 107, Originea şi natura ajustorilor gândirii
  • Capitolul 108, Misiunea şi ajutorul ajustorilor gândirii
  • Capitolul 109, Poziţia ajustorilor în raport cu creaturile universului
  • Capitolul 110, Poziţia Ajustorilor în raport cu muritorii individuali
  • Capitolul 111, Ajustorul şi sufletul
  • Capitolul 112, Supravietuirea personalitătii
  • Capitolul 113, Păzitorii Serafici ai Destinului
  • Capitolul 114, Guvernarea planetară a serafimilor
  • Capitolul 115, Fiinţa Supremă
  • Capitolul 116, Atotputernicul suprem
  • Capitolul 117, Dumnezeu Supremul
  • Capitolul 118, Cel suprem şi cel ultim - timpul şi spaţiul
  • Capitolul 119, Efuziunile lui Christ Mihail
• Partea a IV a: Viaţa şi Învăţăturile lui Iisus

Cartea Urantia

• Citeşte
• Study
• Descarcă
• Cumpără

Study the Book