BINECUVANTARE

Viata mea, cuvintele mele, inima mea, toate iti apartin Tie, Doamne! Faca-se Voia Ta in Toate! Mintea mea a devenit mintea Ta, corpul meu a devenit Corpul Tau, Spiritul meu este Unul cu Spiritul Tau. Vino Tu si traieste prin mine. Binecuvanteaza-mi fiinta si inalta-mi Spiritul, pentru a simti splendoarea uniunii cu Tine! Multumesc. AMIN.ASA SA FIE,SI ASA ESTE!

IMNUL UNIVERSULUI

„Da, Doamne, cred: şi cred din ce în ce mai puternic, pentru că nu este doar o încercare de a mă consola, ci de a mă desăvârşi, tu eşti la originea impulsului şi la sfârşitul acestui drum, pe care toată viaţa mea nu pot decât să îl urmez. Şi tu eşti cel care însufleţeşti pentru mine, cu omniprezenţa ta, miriada de influenţe cărora mă supun permanent. În viaţa care izvorăşte din mine şi în materia care mă susţine găsesc mai mult decât darurile tale. Te găsesc pe tine însuţi care mă faci să particip la existenţa ta. O, Doamne, a cărui chemare precede prima noastră mişcare, dăruieşte-mi aspiraţia de a exista – pentru ca, prin acea sete divină care este darul tău, accesul la marile ape să se deschidă în mine. Nu mă lipsi de setea divină de viaţă, acea energie primordială. Şi tu, a cărui înţelepciune iubitoare îmi dă formă din toate formele şi întâmplările lumii, ajută-mă să pot să cred, să cred cu înflăcărare şi mai presus de orice, în prezenţa ta activă.” ~Teilhard de Chardin, Imnul Universului

IERTARE!

IERTAREA sa ne primeneasca Inimile de vina greselilor si greutatilor trecutului, CONSTIENTIZAREA momentului "Acum" sa ne limpezeasca Mintile de gandurile prea multe si prea-lumesti, RESPIRAREA in Ritmul Propriu sa ne readuca Sanatatea in trupurile noastre, ACCEPTAREA Prezentei Lui "Sunt Cine Sunt" sa ne calauzeasca spre Acasa, IUBIREA si INTELEPCIUNEA Lui Christos sa ne inspire zi de zi precum in vechime au luminat pe fericitii contemporani ai LUI IISUS! NAMASTE! "Încurajat să intru în mine însumi, călăuzit de Tine, am intrat în adâncul inimii mele... O, Adevăr veşnic şi Iubire adevărată şi scumpă Veşnicie! Tu eşti Dumnezeul meu, după tine suspin ziua şi noaptea... Târziu de tot Te-am iubit, O, Frumuseţe atât de veche şi atât de nouă, târziu de tot Te-am iubit! Şi iată, Tu erai înăuntrul meu şi eu eram afară, şi acolo Te căutam... Tu erai cu mine şi eu nu eram cu Tine. Mă ţineau departe de Tine acele creaturi care, dacă nu ar fi în Tine, nici măcar nu ar exista. M-ai chemat, ai strigat, ai spart surzenia mea. M-ai luminat, m-ai străfulgerat şi, în cele din urmă, ai vindecat orbirea mea. Ai suflat peste mine parfumul Tău şi eu l-am respirat şi acum mă topesc după Tine. Te-am gustat şi acum mi-e foame şi sete de Tine!". SF.AUGUSTIN

CUNOASTEREA

CUNOAȘTEREA: Inteligența spirituală care trăiește înăuntrul fiecărei persoane. Sursa a tot ceea ce știm. Înțelegere intrinsecă. Înțelepciune eternă. Partea nesfârșită din noi care nu poate fi influențată, manipulată sau coruptă. Un potențial în toate formele de viață inteligentă. Cunoașterea este Dumnezeu în tine și Dumnezeu este întreaga Cunoaștere din Unives.
„Neînfricarea ta, în viitor, trebuie să nu fie născută din prefăcătorie, ci născută din certitudinea ta în Cunoaștere. În acest fel, tu vei fi un refugiu al păcii și o sursă de bogăție pentru alții. Asta îți este menit să fii. Din acest motiv ai venit în lume.

IISUS

Cel mai mare OM din istorie, Cel mai mare OM din istorie, Iisus, n-a avut servitori, si totusi I se spunea Stapan N-a avut diploma, si totusi I se spunea Invatator. N-a avut medicamente, si totusi I se spunea Vindecator. N-a avut armata, si totusi se temeau de EL N-a castigat nici un razboi, si totusi a cucerit lumea. N-a comis nici o crima, si totusi l-au rastignit. A fost inmormantat, si totusi traieste si azi.

luni, 23 septembrie 2013

NOUA MEDICINA GERMANICA-DR.HAMER--SE APLICA SI LA NOI IN ROMANIA CU SUCCES

      AM AJUNS SI EU LA A STUDIA ACEST NOU COCEPT DE MEDICINA ,ADICA L-AM EXPERIMENTAT PE PIELEA MEA ,POT SA SPUN ,SI DA ,ESTE FOARTE ADEVARAT.CHIAR FUNCTIONEAZA!
    AI NEVOIE DE INDRUMARE SI CHIAR SE POATE REZOLVA TOTUL,FARA TRATAMENTE GRELE .DAR AI NEVOIE DE UN INDRUMATOR CARE STIE CE FACE!
  SI LA NOI IN TARA DEJA S-AU PREGATIT MEDICI IN ACEASTA NOUA MEDICINA!
www.autovindecarea.blogspot.ro-AICI VEI GASI PE DR.CRINA VERES DIN ORASUL CLUJ-NAPOCA
DOAMNE AJUTA!

Doctorul german Ryke HAMER a tratat cu succes peste 31.000 de pacienti, doar stand de vorba cu ei.
Nu facea nimic magic, decat ca le explica logic si rational despre stransa legatura dintre starea mentala si boala. Adica, fiecare om s-a imbolnavit din cauza unui program mental distructiv, nascut in urma unui SOC emotional.
El a numit acest soc, dupa numele fiului sau : Dyrk Hamer Syndome sau DHS (sindromul Dirk Hamer).

Povestea doctorului Ryke Hamer
Dr. Hamer  era in anii '70 Cercetator si Sef al Clincii de Oncologie din Munchen unde trata cancerul folosind, la fel ca ceilalti doctori, tratamentele clasice de tratarea cancerului, care se dovedeau a fi mai mult sau mai putin eficiente.
Insa cursul vietii doctorului Hamer avea sa se schimbe radical, in luna decembrie a anului 1978, cand a primit teribila veste ca fiul sau DIRK , de doar 19 ani, a fost impuscat mortal. Mai mult decat atat, la cateva luni de la eveniment a murit sotia lui
Aceste socuri l-au ranit la nivel un profund, insa, ca si cum n-ar fi fost destul, peste cateva luni s-a imbolnavit de CANCER la TESTICULE.
Ajunsese un doctor care trata pancientii de cancer, iar in paralel trebuia sa se trateze pe el insusi de cancer.  Era speriat de rata mare de insucces a tratamentelor clasice, pe care ar fi trebuit sa le urmeze si el, insa nu mai avea incredere in ele. Desi pare descurajator, acest context urma sa-l ajute pe Dr. Hamer sa revolutioneze lumea medicala.

Ce-a descoperit de fapt ?

Povestind zilnic cu pacientii pe care ii trata de cancer, a constatat ca fiecare dintre ei a suferit un soc emotional puternic, cu mai putin de un an sau maximum doi in urma.
A realizat ca acelasi tip de soc puternic, pe care-l descriau multi pacienti, l-a avut si sotia lui, in momentul in care a murit copilul, si dr. Hamer insusi, cand a ramas fara familie.
In urma acestor constatari, a intuit o posibila legatura intre socurile emotionalesi cancer.. Pentru a verfica aceasta ipoteza, i-a rugat pe pacientii sa-si sa faca o tomografie, pe care dr. Hamer a studiat-o in amanunt, in incercarea de a gasi ceva revelator. Si a gasit!
In urma studiului a sesizat o LEGATURA intre diferitele zone creiereului si anumite organe.
Mai exact, a sesizat aparitia unor vibratii mai anormale, vizibile pe tomografie, sub forma de cercuri concentrice, in diferite zone ale creierului. Mai interesant era ca oamenii cu acelasi tip de cancer, aveau vibratii mai intense, in EXACT aceleasi zone ale creierului.
Cu alte cuvinte, fiecare tip de cancer avea o zona corespondenta in creier, care nu mai functiona corect.
Cu aceasta descoperire a pus bazele a ceea ce se numeste NOUA MEDICINA (pentru care va fi desconsiderat de ceilalti doctori, dupa care i se va retrage dreptul de a mai profesa, pentru ca strica afacerile marilor companii farmaceutice)
Dr. Hamer si-a dedicat urmatorii ani exclusiv studiului in acest sens, reusind sa faca cunoscut in intreaga lume, conceptul de NOUA MEDICINA, prin care vindecase, dupa primii ani, in jur de 6000 de pacienti cu o rata de succes de 97%.
Noua medicina porneste de la Regula de Fier a Cancerului.

Regula de Fier a Cancerului:

a. Fiecare cancer sau alta afectiune grava, are drept cauza un CONFLICT care genereaza UN SOC EMOTIONAL: numit DHS(Sindromul Dirk Hamer), care imbolnaveste omul mai intai la nivel mental, cand apar dereglari in creier, iar in final boala se rasfrange asupra unui organ.
b.Tipul conflictului care a generat SOCUL EMOTIONAL (DHS) determina ZONA in care apar vibratii anormale in creier .  Zona de pe creier in care apar aceste inele concentrice, determina organul in care va aparea boala.
c. Cu cat dureaza mai mult conflictul, cu atat se imbolnaveste mai rau organul corespunzator acestui tip de conflict.
Aceste concluzii au rezultat in urma experimentelor practice pe care dr. Hamer le-a facut pe oameni si pe animale.
A demonstrat mai intai cum si animalele, la fel ca oamenii, sunt predispuse bolilor un urma unui conflict care genereaza un soc emotional.
A aratat cum o caprioara care isi pierde puiul si nu face in scurt timp altul, dezvolta, in perioada imediat urmatoare, o forma de CANCER LA SAN. In schimb, daca dupa ce a pierdut puiul se imperecheaza din nou, cancerul nu mai apare sau, chiar daca a aparut, SE VINDECA (in general se calcifeaza, devenind inofensiv).

De ce se intampla asta?

Pentru ca, prin nasterea altui pui, ea rezolva conflicul emotional aparut la nivel incostient, cand a pierdut primul pui.

De ce cancer la san?

E o lege a naturii!
Pe fondul conflictului, se porenste automat un program natural si inconstient, care intensifica activitatea glandelor mamare, pregatindu-si corpul pentru a face un pui nou si a-l alapta. Insa daca nu are posibilitatea de a face alt pui, se produc dereglari la nivelul glandelor mamare, care duc spre cancer. E modul prin care natura o determina, instinctiv, sa mai faca pui. De aceea 90% din tumorile descoperite la animale sunt calcifiate, deoarece ele rezolva instinctiv si natural, conflictul.
Studiile dr-ului Hamer au mers mai departe demonstrand ca EXACT acelasi principiu functionaza pentru oameni.
O femeie care pierde un copil este predispusa, in urmatorul an, la cancer de san. Pentru a scapa, ea trebuie sa rezolve acest conflict emotional, facand ALT copil, adoptand unul sau atasandu-se de un animal sau om, cu aceleasi sentimente pe care le avea pentru primul copil.
Partea si mai REA este ca o femeie care are copilul sanatos, insa traieste mereu cu frica ca-l va pierde, se expune unui risc urias de cancer la san, exact pe acelasi mecanism.

Pe acest sistem actioneaza TOATE conflictele emotionale.
Adica: o femeie care afla ca sotul o inseala cu o femeie mai tanara, va avea parte de un conflict de inferioritate, generat de o stare de inutilitate sexuala.
Acest tip de sentiment duce intotdeuna la cancer de uter. Aceasta femeie poate scapa de cancer, daca sa impaca cu sotul sau isi gaseste alt barbat cu care sa faca sex. In caz ca nu reuseste, aceasta framantare interioara o va imbolnavi.
SAU un barbat care a fost parasit de sotie va putea trece in faza de autovindecare (explic imediat ce e), numai dupa ce se va impaca cu aceasta sau va avea alta femeie cu care sa faca sex.
SAU o persoana care a iesit la pensie si se simte INUTILA se va imbolnavi mai mult ca sigur. Ea va putea trece in faza de vindecare a bolii, DOAR dupa ce se va inscrie la un club sau sa isi va gasii o noua pasiune sau o noua ocupatie.
SAU oamenii cu stima de sine scazuta se expun, mai devreme sau mai tarziu, la bolile de oase (decalcifiere, osteoporoza etc.), pana in momentul cand constientizeaza si rezolva aceasta nemultumire care genereaza un coflict emotional de tip DHS.
Acelasi sistem, ca mai sus, functioneaza pentru TOATE BOLILE (nu numai cancerul), insa fiecare tip de conflict emotional afecteaza alt organ.

Un alt principiu esential in NOUA MEDCINA este ca toate bolile se desfasoara in 2 FAZE:

Faza de imbonavire (de conflict) si Faza de vindecare (post conflict)

Conform dr. Hamer, fiecare boala are:
a. Faza de Conflict Activ (de Imbolnavire), in care se instaleaza  o stare de tensiune si neliniste, lipsa poftei de mancare insotita de pierderi in greutate si lipsa somnului (insomnii) .
Mainile si picioare devin mereu RECI, pielea devine sensibila sau iritata, iar starea generala e una de tensiune continua -  semne care indica faptul ca tumoarea/boala este in plina devoltare si contiuna sa creasca. Insa, odata ce omul constentizeaza si rezolva conflicutul emotional, corpul intra in:
b. Faza Conflict Rezolvat (de Autovindecare) In aceasta faza, corpul se VINDECA.
Primul semn e ca mainile si picioarele devin din nou CALDE !
Insa, vindecarea se poate manifesta si prin diferite BOLI  si STARI de OBOSEALA prelungite (asemenea conceputului de criza de vindecare, din homeopatie).
Cand apare una dintre aceste probleme, ele intotdeauna vorba despre boli calduroase, gen febra sau hipertensiune, si niciodata nu vei avea  mainile si picioarele reci, daca esti in faza de vindecare, decat daca te afli in faza de imbolnavire (de conflict emotional).

Asadar, cand incepe faza vindecarii, apare cel putin o starea de de epuizare si oboseala excesiva, cu o nevoie puternica de a dormi MULT, deoarece corpul face eforturi imense pentru a se regenarea si reechilibra.
In aceasta faza, PROCESELE aparute pe timpul fazei de imbolnavire sunt REVERSATE: Tumorile sunt eliminate sau capsulate (calcifiate), iar leziunile de tip necroza sau ulcer sunt inlaturate, prin regenerarea naturala a tesuturilor. La sfarsitul fazei de AUTOVINDECARE, tesuturile si organele afectate sunt refacute complet si, deseori, devin mult mai rezistente decat au fost inainte de aparitia SOCULUI, deoarece organismul si-a format anumite mecanisme de aparere si preventie.
Ca exemplu pentru fazele de imbolnavire-vindecare, dat de dr. Hamer, e o mama care-si vede copilul lovit de o masina. In drum spre spital, mainile si picioarele ii devin reci ca gheata, ii dispare complet pofta de mancare si, in acea noapte, are insomnie. Toate acestea, pana cand doctorul o anunta a doua zi, ca totul este in regula si nimic rau nu se poate intampla.
Atunci, mainile si picoarele femeii redevin calde, ii revine pofta de mancare si poate dormi profund noaptea.Totusi, este foarte posibil ca, in perioada urmatoare, sa faca febra usoara sau diferite bube sa-i apara pe corp, deoarece corpul face eforturi imense pentru a regenera tesuturile stricate. Eu chiar am o prietena care, dupa un accident teribil de masina, s-a umplut de bubite mici pe corp, care au disparut singure in 2-3 saptamani. Atat a durat pentru ea, faza de autovindecare, dupa acel soc emotional.

Atentie!

* Conflictul emotional NU este determinat direct de eveniment, ci de modul in care persoana resimte, la nivel psihic, evenimentul declansator. In functie de aceasta dimensiune interioara a evenimentului, poate sa apara sau nu, un conflict emotional, iar intensitatea si localizarea efectelor acestuia vor depinde de intensitatea si tipul trairii interioare.

Legatura dintre organ si conflictele emotionale

Boli la:
Colon - Conflict peste care nu poti trece nicicum
Oase -Lipsa stimei de sine, inferioritate
Intestinul subtire -  Ura care nu poate fi digerata
Uter - Sentiment de inferioritate sexuala
Prostata - Conflict/cearta pe latura sexualitatii
Tiroida - Te simti neputincios, fara control
Plamani - Frica puternica fata de alta persoana
Piele - Lipsa integritatii, om coruptibil, fara coloana vertebrala
Testicule, Ovare - Pierdere valoroasa, ce nu poate fi recuperata
Pancreas - Conflict cu membrii familiei
Urechea interna - Sentimentul de imposibilitate de a afla ce vrei - adevarul
Sanaul stang - Conflict care pun in pericol copilul, casa, familia
Sanul drept - Conflict cu partenerul sau cu persoanele rivale
Rectul - Frica de a fi nefolositor
Gura - Nu poti mesteca (suporta) o problema/situatie
Caile respiratoprii - Conflict teritorial (nesigur in privinta casei)
Laringe - Frica Frica si ingrijorare pentru un anumit eveniment
Stomacul - Ai inghitit prea multe impotriva vointei tale
Esofag - Dorinta acuta de a refuza,de a nu 'inghiti'
Inima - Frustrare legata de copii
Cervixul - Frustrare adanca si persistenta
Glandele suprarenale - Te indrepti intr-o directie in care refuzi sa mergi
Ficat Frica (stress) de a ramane fara manacre (bani pt a procura mancare) sau iti simti viata in pericol.

Principiile pentru VINDECARE !

A. In primul rand: Pacientul devine stapanul absolut al tratamentului. E 100% responsabil pentru conditia lui si nu-si pune sperantele in numeni, mai mult decat in el insusi.

B. Apoi pacientul va lucra la intelegerea CAUZEI care a provocat conflictul – si, implicit, boala.

C. In final, va colabora constructiv cu doctorul, pentru a crea un plan eficient de rezolvare a conflictului, atat MENTAL cat si PRACTIC.

*Este absolut necesar ca pacientul la inteleaga cat mai bine CE se intampla de fapt cu el, pentru a putea sa aiba o atitudine constructiva si motivata, in procesele de autovindecare.

Alte reguli de viata

* Dr. Hamer pune accentul pe rezolvarea EMPIRICA (practica) a orcarui conflict emotional, insa pot fi benefice si psihoterapia, terapiile prin hipnoza si regresie sau altele de acest fel.

*Frica de cancer/moarte poate genera alt conflict, pe langa cel existent. E nevoie sa renunti total la astfel de ganduri, pentru ca faza de vindecare sa se desfasoare fara probleme.

* O persoana sanatoasa, bine hranita, odihnita, relaxata, cu activitate fizica zilnica si care are convingeri pozitive, va face mult mai usor fata orcarui conflict – si, de asemenea, se va lovi de mult mai putine.

* Persoanlele cu situatie materiala buna au un risc mult mai mic de a se imbolnavi, spre deosebire de cei saraci (care nu au bani pentru a rezolva anumite conflicte)

* La femeile insarcinate, orice forma de cancer sau de tip cancer se va vindeca/elimina pe cale naturala, incepand cu a 3-a luna de sarcina, deoarece sarcina are prioritate absoluta, spune dr. Hamer.

Asadar, indiferent ce boala ai avea, intreaba-te intai DE CE TE-AI IMBOLNAVIT si doar apoi gandeste-te ce medicamente ai nevoie sau daca ai nevoie de vreun medicament.

 

BINEINTELES CA MAI ESTE MULT DE LUCRU PANA LA FAZA IN CARE SA TE SIMTI STAPAN PE SITUATIE.DAR PANA LA URMA TOTUL DEPINDE DE NOI ,DE ATITUDINEA NOASTRA FATA DE TOT!

FII LUMINA SI IUBIRE SI VIATA ITI VA DARUI TOT CE TREBUIE CA SA POTI MERGE MAI DEPARTE!

DAR MAI INTAI FA O CURATENIE IN MINTEA,IN TRUPUL SI IN INIMA TA!

DUMNEZEU ESTE CU TINE SI NU UITA ASTA!

 

duminică, 22 septembrie 2013

UN POEM DE POVESTE-Eminescu rasucindu-se in mormant

"
A fost odata ca-n povesti, A fost - de-ar mai fi iara - Din neamuri tracice, regesti, O prea frumoasa tara. Si era una pe pamant Si mandra-n toate cele Cum e icoana unui sfant Si Luna intre stele. Ma doare-n suflet cand privesc La tot ce se intampla Si in mormant ma rasucesc Si cuie-mi intra-n tampla. Eu nu mai simt miros de tei In viata mea postuma, Nu vad nici vajnici pui de lei. Doar mucegai si huma. Luceferi nu mai stralucesc Cand tara e o rana, Copiii mamele-si bocesc Ca n-au in blide hrana. Cantat-am graiul romanesc, Aceasta dulce limba. Dar astazi, cei ce-o mai vorbesc Prin alte tari o schimba. Degeaba le-am lasat cu dor O "Doina", sa tresara! Trecutul nu e viitor Si viata li-i amara. Nici harta nu-i ca-n alte dati Din Nistru pana-n Tisa; Moldova-i astazi jumatati. Cat rau facutu-ni-s-a! Degeaba scris-am eu scrisori Din vremuri de urgie Si m-am rugat de-atatea ori Mai bine sa va fie. Avut-am piatra la hotar Si-n tara noastra singuri Cules-am holde din brazdar. Acum n-aveti nici linguri... O, biet popor roman sarac Cu-o tara prea bogata! Tu vino-i raului de hac Sa nu ti-o vanda toata! Si da-i afara pe straini Cu toti imburghezitii, Sa nu-ti mai fie-n alte maini Guverne si politii! Cu trupe de comedianti Numindu-le partide Sunteti romanii emigranti Din rai in tari aride. Pierdut-ati banii tarii-n vant Si-i goala visteria. Mai dati si ape si pamant Si vindeti Romania. Mihai Viteazul v-a lasat O tara mai rotunda. Voi azi ati scoc-o la mezat, Strainii va inunda. Aveti intinsul Baragan Si nu aveti o paine, Aveti si turme si ciobani Dar duceti vieti de caine. Aveti bogatii munti Carpati Si dulcea Miorita, Paduri de brazi ce va sunt frati, Si flori in poienita, Aveti o delta ca-n povesti - Vedeti sa nu v-o fure - Atatea ape, atatia pesti Si nu mancati nici mure... Nici vii pe deal nu mai zaresti, Livesile se-uscara Cand marul Tarii Romanesti Se-aduce de afara. Nu vine Mircea cel Batran, Nici Stefan, de la Putna Sa vi-l alunge pe pagan Cand voi lasat-ati lupta! Albastrul cerului senin Se-ntuneca mai tare De-atatia nouri de venin, De-atata delasare. Nu voi a va-nvata de rau Ci-ncerc a va-telege: De ani si ani cadeti in hau, Nimic nu va mai merge. Rusine sa va fie-n veac Ca v-ati tradat strabunii De parca n-ati fi pui de dac Ci rude-ati fi cu hunii! Lasati pe-ai vostri guvernanti Sa va inece-n smoala, Sa fiti doar simpli figuranti Pe scena lor de boala? Un singur lucru eu voi sti In lumea care trece: Urmasul meu roman va fi Si muritor si rece. Eu nu mai am ce sa mai sper. Va vad de-atata vreme Tarandu-va in trai mizer De griji si de probleme. Si nici nu pot a mai privi A voastra neputinta. Ma-ntorc la starea mea dintai. Ma-ntorc in nefiinta." Luceafarul vorbi profet Spre neamul lui, spre tara. Si, lacrimand, se stinse-ncet.Muri a doua oara...''
      de MARIAN BAMBOI


Dureros de adevarat,dar asta este!Multumesc pentru aceasta poezie!
Energii benefice cu lumina si luceferi stralucind in viata noastra!
 Pace ,lumina,iubire!

Dincolo de Iluzii

duminică, 15 septembrie 2013

Bio-fizicianul Virgiliu Gheorghe cu un mesaj important pentru parinti re...

LOCURI SUPERBE DIN INTREAGA LUME!



 
 
  Locuri minunate din intreaga lume

     Undeva în Vietnam ... Canal de navigatie prin lanurile de orez.
  Frumusete in Noua Zeelanda... !!


  Discutie cu o Baracuda intr-un Giant Aquarium



Enchanted River se afla in Filipine. Se numeste “enchanted” (fermecat) pentru ca nimeni nu i-a descoperit izvorul, cu toate eforturile multor oameni, chiar si scafandri de performanta. Nimeni nu a reusit sa pescuiasca macar un peste din acest rau... Se spune ca aceasta culoare deosebita a apei, un albastru minunat, se datoreaza adancimii. Claritatea si culoarea apei se schimba in decursul zilei, cea mai frumoasa imagine a acestei minuni a naturii apare in jurul orei pranzului.  



  In apele cristaline ale Lacului Huron din Ontario , poti face o descoperire de senzatie...




   3D Street Art , Rennes , France .



                          Casa din pom, Filipine

                       

                          O carare de piatra intr-un lac din Polonia.

                       

                            Ausangate Mountain , Anzi , Peru . O alta lume...

                       


              Spirale de apa la Cascada Elakala ~ Blackwater Falls State Park , West Virginia

                         

  Padurea de piatra Zhangjiaje din Hunan , China . Inspiratie pentru muntii plutitori din filmul „Avatar”.



   Hong Kong .



    O stea de mare pe plaja...


  Groenlanda



 In Polonia poti gasi o padure cu pomi curbati... (Crooked Forest )



Statuia Mantuitorului Christos care vegheaza intregul Rio de Janeiro este cu adevarat deosebita.
In primul rand o poti vedea din orice colt al orasului. Trebuie, de asemenea, spus ca majoritatea locuitorilor, inclusiv bastinasii din „favele”, stiu exact ce reprezinta statuia si o respecta cu toata fiinta. 

                  

  Fiecare casa ar trebui sa aiba asa ceva! - Tobogan pe scara...



Uimitoarea migratie anuala a crabilor rosii in Australia .
In fiecare an, milioane de crabi, colorati intr-un rosu aprins, isi parasesc vizuinile din Insula Christmas , Australia si pornesc intr-o lunga si grea calatorie. Coboara faleze, urca pe dune, ocolesc obstacolele 
ivite in cale pentru a ajunge la tarmul oceanului si a-si depune ouale. Urmeaza reintoarcerea pe platoul central al insulei cu urmasii „la remorca”. Migratia seamana cu un rau viu colorat care onduleaza in insula
si poate dura trei saptamani. Evenimentul are loc in luna noiembrie sau decembrie (crabii pleaca in calatorie numai pe timp ploios), coincide cu fluxul oceanic si cu perioada astronomica de luna in scadere.     


  Insula vulcanica, nelocuita, Aogashima - Japonia.



  Oaza Guelta d'Archei, Sahara  



  Nufarul urias Victoria se gaseste pe fluviul Amazon... 



  Gudvangen, Norvegia



   Podul Tibetan din Claviere, Piemont, Italia.



  Frumusetea ciresilor infloriti in jurul lacului ( Sakura , Japan ) - Superb!!!


              Cascada Prskalo , Serbia
           

          Perspectiva gigantesca in Redwood Forest , California . Ce mici suntem...
        

  Zachariasbryggen - Bergen , Norvegia



  „Cave Hotel” in Muntii Cederberg, Africa de Sud.



          Cum poti intra la apa in Japonia !!!

       

          Coasta Amalfi, Florenta, in  Italia

       

             Gradina in Bougainvilla Patio 

       

         Oglinda apei...

       

Voringfossen este pe locul 83 in clasamentul celor mai inalte cascade din Norvegia.




Preikestolen, Norvegia 




           Marele Elefant Artificial, Nantes , Franta,

        

           SI IN FINAL - Un nou design pentru baia ta! - Ti-ar place?

        
 
  MULTUMESC CELOR CARE MI-AU TRIMIS ACEST MESAJ SUPERB!
VA IUBIM!

TREZIREA - Conexiuni Divine - documentar subtitrat în română


Faceți căutări pe acest blog

BLOGAREALA

FII MANDRU CA ESTI ROMAN

FII MANDRU CA ESTI ROMAN