O credinţă a locurilor spune că
fiecare suflet are propria vibraţie, care îi exprimă amprenta unică şi
menirea existenţei. Femeia care a prins cântecul din invizibil îl îngână
cu glas tare, iar celelalte frendonează împreună cu ea, ca să-l
memoreze şi să-l poată repeta fără şovăire. Apoi se întorc în trib, unde
îl vor învăţa şi ceilalţi.
În momentul naşterii întreaga
suflare se adună în jurul pruncului şi îi cântă cântecul propriului său
suflet. În anii următori tribul este prezent la fiecare dintre lecţiile
de viaţă pe care le primeşte copilul şi îi sărbătoreşte fiecare reuşită
cu acelaşi cântec. Mai târziu, când intră în rândul bărbaţilor sau al
femeilor, când se căsătoreşte, când are primul copil… Omul îşi aude
cântecul din nou şi din nou. De fiecare dată primeşte celebrarea
colectivă a esenţei sale sufleteşti. Când se pregăteşte să părăsească
această existenţă îl ascultă pentru ultima oară. La fel ca în prima zi
de viaţă, toţi membrii tribului vin la căpătâiul său şi cântă cântecul
care-i însoţeşte naşterea în lumea de dincolo.
Comunitatea aceasta se conduce
după reguli simple. Dacă cineva din grup comite o greşeală gravă, o
nedreptate, un act imoral sau violent este convocat întregul trib.
Oamenii fac cerc în jurul celui vinovat. Ce fel de judecată şi ce fel de pedeapsă urmează? Niciuna.
Grupul începe să cânte celui care
a greşit cântecul propriului său suflet. Tribul ştie că nu pedeapsa
este cu adevărat folositoare pentru cineva care a încălcat codul de
convieţuire. Ci iubirea şi reamintirea esenţei reale a fiinţei sale.
Căci atunci când un om îşi recunoaşte cântecul propriului suflet nu mai
are nici cruzimea, nici slăbiciunea de a face lucruri care îi rănesc pe
cei din jur.
Un prieten adevărat îţi ştie
cântecul pe dinafară şi ţi-l cântă când tu l-ai uitat. Cei care te
iubesc nu se lasă înşelaţi de greşelile pe care le-ai făcut sau de
imaginea catastrofală pe care o poţi avea uneori despre tine însuţi. Îţi
amintesc frumuseţea unică a sufletului tău, tocmai când te simţi mai
urât şi mai nevrednic. Îţi amintesc faptul că eşti complet chiar în
momente când te consideri neputincios şi rupt în bucăţi, îţi aduc aminte
că eşti curat, exact când te simţi mai vinovat. Şi te fac să vezi din
nou care-ţi este menirea în această viaţă, tocmai când eşti mai confuz
şi mai puţin încrezător.
Te-ai născut şi ai crescut
departe de tribul african care în momentele de răscruce fredonează
omului cântecul esenţial al sufletului său. Dar viaţa îţi arată când ţii
linia melodică şi când nu. Dacă te simţi împăcat şi senin, ceea ce faci
se potriveşte cu adevărat cântecului tău; dacă suferi, te frămânţi, te
revolţi sau te blamezi, probabil că ai început să falsezi. În cele din
urmă însă toţi vom ajunge să ne recunoaştem propriul cântec şi să-l
cântăm desăvârşit.
Nu te îngrijora dacă te simţi
nesigur uneori şi ai senzaţia că glasul îţi derapează. Chiar şi marii
cântăreţi păţesc asta câteodată. Bucură-te de fiecare clipă şi cântă
fără oprire pe drumul tău de întoarcere acasă.
www.dulcedeea.wordpress.com
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu