BINECUVANTARE

Viata mea, cuvintele mele, inima mea, toate iti apartin Tie, Doamne! Faca-se Voia Ta in Toate! Mintea mea a devenit mintea Ta, corpul meu a devenit Corpul Tau, Spiritul meu este Unul cu Spiritul Tau. Vino Tu si traieste prin mine. Binecuvanteaza-mi fiinta si inalta-mi Spiritul, pentru a simti splendoarea uniunii cu Tine! Multumesc. AMIN.ASA SA FIE,SI ASA ESTE!

IMNUL UNIVERSULUI

„Da, Doamne, cred: şi cred din ce în ce mai puternic, pentru că nu este doar o încercare de a mă consola, ci de a mă desăvârşi, tu eşti la originea impulsului şi la sfârşitul acestui drum, pe care toată viaţa mea nu pot decât să îl urmez. Şi tu eşti cel care însufleţeşti pentru mine, cu omniprezenţa ta, miriada de influenţe cărora mă supun permanent. În viaţa care izvorăşte din mine şi în materia care mă susţine găsesc mai mult decât darurile tale. Te găsesc pe tine însuţi care mă faci să particip la existenţa ta. O, Doamne, a cărui chemare precede prima noastră mişcare, dăruieşte-mi aspiraţia de a exista – pentru ca, prin acea sete divină care este darul tău, accesul la marile ape să se deschidă în mine. Nu mă lipsi de setea divină de viaţă, acea energie primordială. Şi tu, a cărui înţelepciune iubitoare îmi dă formă din toate formele şi întâmplările lumii, ajută-mă să pot să cred, să cred cu înflăcărare şi mai presus de orice, în prezenţa ta activă.” ~Teilhard de Chardin, Imnul Universului

IERTARE!

IERTAREA sa ne primeneasca Inimile de vina greselilor si greutatilor trecutului, CONSTIENTIZAREA momentului "Acum" sa ne limpezeasca Mintile de gandurile prea multe si prea-lumesti, RESPIRAREA in Ritmul Propriu sa ne readuca Sanatatea in trupurile noastre, ACCEPTAREA Prezentei Lui "Sunt Cine Sunt" sa ne calauzeasca spre Acasa, IUBIREA si INTELEPCIUNEA Lui Christos sa ne inspire zi de zi precum in vechime au luminat pe fericitii contemporani ai LUI IISUS! NAMASTE! "Încurajat să intru în mine însumi, călăuzit de Tine, am intrat în adâncul inimii mele... O, Adevăr veşnic şi Iubire adevărată şi scumpă Veşnicie! Tu eşti Dumnezeul meu, după tine suspin ziua şi noaptea... Târziu de tot Te-am iubit, O, Frumuseţe atât de veche şi atât de nouă, târziu de tot Te-am iubit! Şi iată, Tu erai înăuntrul meu şi eu eram afară, şi acolo Te căutam... Tu erai cu mine şi eu nu eram cu Tine. Mă ţineau departe de Tine acele creaturi care, dacă nu ar fi în Tine, nici măcar nu ar exista. M-ai chemat, ai strigat, ai spart surzenia mea. M-ai luminat, m-ai străfulgerat şi, în cele din urmă, ai vindecat orbirea mea. Ai suflat peste mine parfumul Tău şi eu l-am respirat şi acum mă topesc după Tine. Te-am gustat şi acum mi-e foame şi sete de Tine!". SF.AUGUSTIN

CUNOASTEREA

CUNOAȘTEREA: Inteligența spirituală care trăiește înăuntrul fiecărei persoane. Sursa a tot ceea ce știm. Înțelegere intrinsecă. Înțelepciune eternă. Partea nesfârșită din noi care nu poate fi influențată, manipulată sau coruptă. Un potențial în toate formele de viață inteligentă. Cunoașterea este Dumnezeu în tine și Dumnezeu este întreaga Cunoaștere din Unives.
„Neînfricarea ta, în viitor, trebuie să nu fie născută din prefăcătorie, ci născută din certitudinea ta în Cunoaștere. În acest fel, tu vei fi un refugiu al păcii și o sursă de bogăție pentru alții. Asta îți este menit să fii. Din acest motiv ai venit în lume.

IISUS

Cel mai mare OM din istorie, Cel mai mare OM din istorie, Iisus, n-a avut servitori, si totusi I se spunea Stapan N-a avut diploma, si totusi I se spunea Invatator. N-a avut medicamente, si totusi I se spunea Vindecator. N-a avut armata, si totusi se temeau de EL N-a castigat nici un razboi, si totusi a cucerit lumea. N-a comis nici o crima, si totusi l-au rastignit. A fost inmormantat, si totusi traieste si azi.

duminică, 29 ianuarie 2012

ghidul comorilor

Ruinele unei civilizații necunoscute, descoperite în Panama

Arheologii au descoperit o civilizatie necunoscuta la El Cano, care a inflorit in centrul statului Panama, denumind-o a "capeteniilor de aur". Alaturi de mormintele gasite au fost descoperite podoabe si bijuterii din aur.
Noile morminte descoperite in America Centrala erau intesate de obiecte din aur si pietre pretioase, insa adevarata comoara o reprezinta urmele civilizatiei necunoscute, au anuntat arheologii, potrivit National Geographic.
"Este cu adevarat o descoperire spectaculoasa. Probabil cea mai importanta pentru aceasta cultura, din 1930, cand in apropiere de Sitio Conte, din centrul statului Panama, s-au descoperit artefacte din aur", a spus antropologul John Hoopes.
Pana in prezent, dovezile gasite la Sito Conte reprezentau singurele marturii ale acestei culturi, care se intinde din anul 250 d.Hr. si pana in secolul al XVI-lea, atunci cand au venit conchistadorii spanioli.
Artefactele descoperite recent sunt datate din perioada cuprinsa intre anii 700 si 1000 d.Hr. si au fost descoperite la aproximativ trei kilometri de Sitio Conte, intr-un sit numit El Cano.
Campul de pietre monolit si de sculpturi a atras cautatorii de comori, la inceputul secolului al XX-lea, asa fiind descoperite mormintele unor oameni obisnuiti.
Acum cativa ani, arheologul Julia Mayo, de la Intitutul Smithsonian, a decis sa reinvestigheze situl de la El Cano. Sapaturile facute, incepand cu anul 2005, au scos la iveala o serie de morminte.
In 2008, s-a descoperit scheletul unei conducator de rang inalt, imbracat intr-o platosa si avand o centura din aur. Sapaturile recente din 2011 au scos la iveala inca un mormant al unei capetenii, impodobit cu artefacte din aur, bratari, cercei si un colier din pietre semipretioase.
Tot la El Cano au mai fost gasite si niste podoabe si bijuterii din aur, care infatiseaza creaturi mitologice, doar pe jumatate oameni. "Suntem inca in faza analizei iconografice.
Unele dintre ele sunt asemanatoare unor varcolaci si vampiri din cultura occidentala", a declarat Hoopes.
Comoara de la El Cano va pune intr-o noua lumina civilizatia "capeteniilor de aur". "O parte a problemei este ca devastarea regiunii de catre spanioli s-a petrecut atat de timpuriu si atat de complet incat nu stim in ce limba vorbeau bastinasii", a spus Hoopes. El crede ca oamenii din aceasta zona aveau "o cultura distincta, care a inflorit in centrul statului Panama".       
sursa/www.ziare.ro

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu


Faceți căutări pe acest blog

BLOGAREALA

FII MANDRU CA ESTI ROMAN

FII MANDRU CA ESTI ROMAN