Şi am înţeles devreme că oamenii văd numai ceea ce vor ei să vadă.
Că nu contează cum e realitatea şi care e adevărul, că fiecare îşi are
universul propriu în care se scaldă şi nimănui nu-i place să înoate în
ape reci care îngheaţă plămânii în tine şi îţi taie respiraţia. Preferăm
cu toţii să stăm comod într-un loc călduţ şi să purtăm ochelari de
soare, că viaţa se vede mai bine printr-o pereche de lentile frumos
colorate, că trecutul nu mai pare atât de gri atunci când selectezi cu
grijă ce să-ţi aduci aminte şi nici viitorul nu mai e atât de sumbru
atunci când îţi cosmetizezi prezentul. Şi chiar dacă afară e ger, putem
oricând să ne reflectăm lumea din jur în funcţie de propriile valori,
astfel încât să ni se scurgă zilele numai într-o vară continuă. Oamenii
cred ceea ce vor să creadă, aud numai ceea
ce
vor să audă, vor îmbrăţişa cu braţele deschise chiar şi cea mai mare
imbecilitate atâta timp cât ea se mulează perfect pe sistemul lor de
valori. Am înţeles, într-un final, că poţi să-l plesneşti pe un om în
faţă cu adevărul şi să-l zgâlţâi din toate încheieturile, că poţi să-ţi
înfigi unghiile în conştiinţa lui sau, dimpotrivă, să-i mângâi cu
blândeţe moralitatea, că adevărul tău nu e adevărul lui, iar teoremele
tale dau cu rest în matematica pe care a învăţat-o el la şcoală. Fiecare
îşi transpune lumea obiectivă în propriu suflet, îşi aşterne lumea
exterioară în universul interior astfel încât mai apoi să doarmă cât mai
bine; vrem, nu vrem, în cele din urmă, cu toţii facem asta. Trăim
împreună, dar separat. Ştiu acum că fiecare om are universul său, iar
dacă el crede în realitatea lui din toţi rărunchii, atunci poate să-şi
recreeze oricând propriul rai chiar şi în Iad şi să păşească cu tălpile
goale pe cărbuni încinşi purtându-şi cu mândrie zâmbetul pe buze. Mi-e
clar că lumea nu e aceeaşi pentru toţi, că nu există un adevăr general
valabil şi că fiecare om îşi poartă propria cruce, că legile universale
îşi au rostul numai atâta timp cât oamenii îşi accepta tacit rolul de
roboţi, de rotiţe care se învârt mecanic în acest sistem numit
societate. Iar legile astea funcţionează numai aici, acum, cât suntem
unii lângă alţii şi ne punem măşti peste măşti, straturi de piele unul
peste altul încercând să îngropăm cât mai adânc ceea ce suntem cu
adevărat.
Am înţeles de mult ca atunci când suntem ceea ce suntem cu
adevărat suntem diferiţi. Că cei din jur o să ni se pară ciudaţi, de
neînţeles, că ceea ce eu iubesc altuia poate să-i repugne, că lucrurile
sfinte pentru mine sunt călcate în picioare de alţii, că eu pot să-mi
zugrăvesc interiorul în alb şi negru, iar altul va dori să vadă
curcubeul în fiecare dimineaţa când deschide ochii. Ştiu că oamenii nu
simt la fel, că nu poţi să ceri cuiva să simtă, că nu poţi să le ceri
să-ţi dea şi mai ales să te înţeleagă. Pentru ca în interior nu
funcţionam toţi după aceleaşi reguli, iar când e vorba de lumea mea, tu
nu poţi să-mi ceri să fie drept, corect, căci nu avem aceeaşi unitate de
măsură. Pentru ca dreptatea e alta pentru fiecare, pentru că nu suntem
egali, pentru că suntem unii mici şi alţii mari, unii slabi şi alţii
puternici, pentru că unii avem vise care te dărâmă prin imensitatea lor,
iar alţii nu pot vedea mai departe de ziua de mâine. Şi dacă îţi e greu
să accepţi ceea ce ţie nu-ţi seamănă, măcar încearcă să nu judeci. Iar
dacă tot vrei să judeci, măcar nu o face în funcţie de vârstă sau de
culoarea părului, căci ceea ce spui despre alţii va spune multe despre
tine. Sau mai bine nu judeca deloc şi asumă-ţi numai faptul că trăim cu
toţii sub acelaşi cer, dar purtăm în noi lumi şi lumi diferite.
UN GAND BUN DE LA UN OM BUN!
Faceți căutări pe acest blog
BLOGAREALA
-
Puterea lui Cinci ~ Sarmis si ai nostrii
-
Ayi Wena
ordpotenSsg25la38c5h44t8th0u194hh0lcg51tmi38g29ulf82262ht01a ·
ADEVĂRUL VĂ ELIBEREAZĂ! - DE LA DEYIJA SWYINOUN
OCULTA ARE O CART...
Acum 6 ore
-
-
În căutarea paranormalului
-
En quête de paranormal (2015)„Un documentar exclusiv, realizat printr-un
tur al Franței, de fenomene inexplicabile. Acolo unde știința se oprește,
ei decid...
Acum 5 zile
-
Mov de urzica
-
*Dati click pe alb sa vedeti !!!!*
Acum 5 zile
-
2025 -2026 Începutul unei noi ere
-
Un om de știință german pe numele său Wernher Von Braun, în cartea sa
"Proiectul Marte - O poveste tehnică", numește pe șeful guvernului marțian
"EL...
Acum o săptămână
-
Taine-35- Timpul- în stil stănescian
-
Timpul mă privea fix
cu ochiul hulpav de corb
flămând.
Mai lasă-mă, i-am zis,
Mai lasă-mă,
sau de fapt,
învață-mă, să te întind,
Să te lungesc ș...
Acum 2 săptămâni
-
-
Fără chef
-
M-aș duce undeva, dar n-am nici chef nici unde să mă duc...
Acum 7 luni
-
Răsăritul soarelui negru
-
În spatele istoriei lumii se ascund forțe nevăzute și o a doua istorie
ascunsă a religiei, a societăților secrete, a ordinelor secrete și a
simbolurilor ...
Acum un an
-
Cine Spune ca Iubirea Nu Exista Minte
-
Daca ideea se uneste cu o dorinta puternica, arzatoare, ceva care nu poti
sa controlezi, peste puterea ta de a intelege intr-un mod logic, o iei
uneori c...
Acum 3 ani
-
Cobra: Raport Situatia Planetara
-
Road Trip with Raj on
Unsplash
Actualizare a situației planetare de Cobra
Eliminarea grupului ocul...
Acum 3 ani
-
Cronica unei pandemii regizate
-
„Obiectivul lor final, căruia i se subordonează toată înșelăciunea
practicată de autorități, este să captureze puterea politică, astfel încât,
folosind sim...
Acum 3 ani
-
TEHNICA MUŞCĂ!
-
*TEHNICA MUŞCĂ! *
- Ce ceas este acela cu limbi de foc, vă rog?
- Care ceas?
- Acela d...
Acum 4 ani
-
E PRIMĂVARĂ IAR CU TEI CĂRUNȚI
-
*Pe-același drum, cu-aceeași pași mărunți*
*Mă plimb cu gândurile-n poala minții,*
*E primăvară iar cu tei cărunți,*
*Și sparg clepsidra dorului cu dinții...
Acum 4 ani
-
Ne-am mutat pe www.terra-misterioasa.blogspot.ro
-
Acest site va fi, în curând, închis. Deja se publică articole noi pe
www.terra-misterioasa.blogspot.ro Vă așteptăm acolo.
www.terra-misterioasa.blogspot...
Acum 5 ani
-
-
Femeia pe Pamant
-
Eu sunt femeia. Am fost aici de la inceput. Aici, cu voi, printre voi. Nici
eu n-am stiu cine sunt, cu toate ca am intrat de multe ori in biserici,
m-am in...
Acum 6 ani
-
Moment istoric! Falcon Heavy, cea mai puternică rachetă din lume, a fost
lansată cu succes
-
SpaceX a lansat marţi cu succes cea mai puternică rachetă din lume. Corpul
principal al rachetei se află pe o traiectorie către Marte, în timp ce
propuls...
Acum 6 ani
-
PENTRU SUFLET
-
Acum 6 ani
-
ANUNACU
-
*ANUNACU*
Cartea „*ANUNACU*” se află în librăriile Cărtureşti şi se poate comanda
online aici:
*http://carturesti.ro/carte/anunacu-1989884?p=1 *Tiraj li...
Acum 6 ani
-
Acatistul Sfântului Mucenic Emilian de la Durostor
-
Ziua de pomenire: 18 Iulie
Condac 1:
Ca pe o podoabă a mucenicilor și apărător fierbinte al dreptei credințe, te
lăudăm pe tine, Sfinte Mucenice Emilian,...
Acum 6 ani
-
Dupa cutremurul din Italia, pe 08 Decembrie am spus ce va fi in Europa
-
*Dupa avertizarea mea cu privire la cutremurul din Italia, am revenit in
luna Decembrie cu aceasta noua mentiune, intr-o postare de a mea pe
facebook.*...
Acum 7 ani
-
Confesiunea unui suflet in trup
-
Cartea mea* DIN INIMA TA, NAŞTE-MĂ!** Confesiunea unui suflet în trup, s-a
nascut! Cine doreste sa cumpere cartea sa-mi scrie un mail la
marianagheorghem@...
Acum 7 ani
-
Despre psihologia terorismului- E.F. Edinger, discipol al lui Jung
-
Terorismul este o manifestare a psihicului. Rădăcina psihologica a
terorismului poate fi perceputa printr-un resentiment fanatic - o ură
cvasi-psihotica...
Acum 8 ani
-
Am relansat Radio Frecvența Sufletului. Bucurați-vă de cea mai frumoasă
muzică! 500 de melodii noi
-
De astăzi sunteți invitați să reveniți pe Radio Frecvența Sufletului. Cu
500 de melodii noi, alături de alte 800 selectate din cele pe care le-ați
audiat p...
Acum 8 ani
-
Daca nu te uraste nimeni...
-
“Daca nu te uraste nimeni, faci ceva gresit.” Vorbele personajului de film
Gregory House spun multe. De fapt, intreg personajul este o colectie de
idei ca...
Acum 9 ani
-
Torturi nunta
-
Acum 9 ani
-
Which Dimension will be Your Destination?
-
Good afternoon. I Am Saint Germain.
After my last message my answers for many became news to more than had been
aware of ascension. Since my chelas have no...
Acum 9 ani
-
MISTERE LEGATE DE MAREA PIRAMIDĂ DIN EGIPT
-
*Î*
*n ciuda afirmaţiilor infatuate şi orgolioase ale unor „savanţi”
contemporani, care caută să ne convingă de faptul că enormul edificiu antic
a fost con...
Acum 9 ani
-
CUM NE DA TZEAPA AVION.RO
-
*Asa cum multi stiti deja, in februarie plec cu o mina de prietene in
frumosul Egipt. Pentru ca eu *
*m-am ocupat de organizare, fetele mi-au dat banii sa...
Acum 10 ani
-
Shoud 9 Materialele Cercului Crimson Seria Libertatii
-
*MATERIALELE CERCULUI CRIMSON*
*Seria Libertatii*
*SHOUD 9: Cum sa traiesti -“ ADAMUS transmis de Geoffrey Hoppe Prezentat
Cercului Crimson, in data de ...
Acum 10 ani
-
Tradiţia sărbătorii Sânzienelor, a Solstiţiului de vară şi a zilei
Sfântului Ioan Botezătorul
-
*Noaptea de Sânziene este o noapte magică, un moment de linişte, de
echilibru, în care se deschid porţile cerului şi lumea de dincolo vine în
contact cu...
Acum 10 ani
-
MARILE TAINE ALE PAMÂNTULUI ROMÂNESC - VORTEXUL SACRU
-
http://remerra.blogspot.com/2012/03/marile-taine-ale-pamantului-romanesc.html
http://www.orfeu2000ki.ro/marile_taine_ale_pamantului_romanesc/1957.htm
Acum 10 ani
-
TEMEŢI-VĂ DE VOI INŞIVĂ !
-
*Binecuvântaţi să fiţi şi spiritele voastre să îşi dea seama cine sunt !*
*Nu răspundeţi la FORŢĂ cu forţă şi răspundeţi la PACE cu pacea voastră!*
*Isto...
Acum 11 ani
-
TEMEŢI-VĂ DE VOI INŞIVĂ !
-
*Binecuvântaţi să fiţi şi spiritele voastre să îşi dea seama cine sunt !*
*Nu răspundeţi la FORŢĂ cu forţă şi răspundeţi la PACE cu pacea voastră!*
*Isto...
Acum 11 ani
-
Litanie catre Duhul Sfant
-
*scrisa de parintele Arsenie Boca (1910-1989)*
Slava Tatalui si Fiului si Sfantului Duh, precum era la inceput , acum
si pururea si in vecii vecilor, am...
Acum 12 ani
-
Pretiozitatea sistemului Yoga si a Hinduismului
-
Cine va putea sa spuna deplin cat de pretios este sistemul Yoga si
Hinduismul?
Acestea sunt inca la fel de pretioase sia stazi deoarece revelatii si
ini...
Acum 12 ani
-
Torturi de inceput de an
-
* un tort inspiratie Giovanna ( nu asa de frumos ca al ei, dar mai
perseverez)*
*prima data cand fac un tort cu animalute Webkins*
*o buburuza (in plin...
Acum 12 ani
-
Little Blue
-
Acum 12 ani
-
Cateva tehnici de relaxare
-
Exercitiile regulate de relaxare corporala si mentala ajuta la eliberararea
tensiunilor musculare, blocajelor energetice, elimina stresul, presiunea
psih...
Acum 12 ani
-
Dupa absolvire. Un nou inceput
-
Dragă cititorule,
Mă numesc Alina –Florina Popovici şi sunt absolventă a Facultăţii de
Ştiinţe Economice, Oradea, promoţia 2010, iar în prezent urmez ma...
Acum 13 ani
-
Primul pas...spre schimbare
-
Salutare..... ;)
Iata pasesc si eu, putin timida pe platforma virtuala!
A trecut ceva vreme pana am decis sa fac acest pas...
Am crescut, m-am maturizat si ...
Acum 14 ani
-
-
-