Acum 4 ore
luni, 26 decembrie 2016
joi, 22 decembrie 2016
Cartea Urantia Capitolul 63 Prima familie umană
Cartea Urantia
Capitolul 63
Prima familie umană
(711.1) 63:0.1 URANTIA a fost înregistrată ca lume locuită atunci când primele două fiinţe umane - gemenii - aveau unsprezece ani şi înainte de a fi devenit părinţii primului născut din a doua generaţie a adevăratelor fiinţe umane. Mesajul arhanghelic trimis de pe Salvington cu această ocazie de recunoaştere planetară oficială, se încheia cu aceste cuvinte:
(711.2) 63:0.2 ”Mintea umană a apărut pe a 606-a a Sataniei, iar părinţii acestei noi rase vor fi numiţi Andon şi Fonta. Toţi arhanghelii se roagă pentru ca aceste creaturi să poată fi rapid dotate cu prezenţa personală a darului spiritului Tatălui Universal.”
(711.3) 63:0.3 Andon este numele nebadonian care înseamnă „prima creatură asemănătoare Tatălui şi vădind o sete de perfecţiune umană”. Fonta înseamnă „prima creatură asemănătoare Fiului şi arătând o sete de perfecţiune umană”. Andon şi Fonta nu au cunoscut aceste nume decât în momentul în care le-au fost atribuite, pe parcursul fuziunii lor cu Ajustorul lor de Gândire. Pe parcursul şederii lor de muritori pe Urantia, ei s-au numit reciproc Sonta-an şi Sonta-en, Sonta-an însemnând „iubit de mamă” şi Sonta-en „iubită de tată”. Ei înşişi şi-au dat aceste nume a căror semnificaţie este o dovadă de respect şi afecţiune pe care le încercau unul pentru celălalt.
(711.4) 63:1.1 În numeroase privinţe, Andon şi Fonta au format cuplul de fiinţe umane cel mai remarcabil care a trăit vreodată pe suprafaţa pământului. Aceste două fiinţe minunate, adevăraţii părinţi ai întregii umanităţi au fost, în toate privinţele, superioare descendenţilor lor imediaţi şi radical diferiţi de toţi strămoşii lor atât imediaţi, cât şi îndepărtaţi.
(711.5) 63:1.2 Părinţii acestui prim cuplu uman erau, aparent, puţin diferenţiaţi de media tribului lor, cu toate că au făcut parte dintre membrii cei mai inteligenţi ai grupului care a învăţat primul să lanseze pietre şi să folosească săgeţi în lupte. Ei foloseau, de asemenea, obiecte ascuţite din piatră, din silex şi din os.
(711.6) 63:1.3 Atunci când încă trăia împreună cu părinţii săi, Andon a fixat cu ajutorul unor tendoane din carnea unor animale o bucată de silex ascuţit la capătul unui băţ şi a folosit cel puţin de douăsprezece ori această armă pentru salvarea vieţii lui şi pe cea a surorii lui care, la fel de curioasă şi aventuroasă ca şi el, nu îl însoţea mereu în toate explorările sale.
(711.7) 63:1.4 Decizia luată de Andon şi Fonta de a părăsi tribul de primate implică o calitate a minţii aflate cu mult deasupra inteligenţei mai grosiere caracteristice atât descendenţilor de mai lor de mai târziu care s-au aplecat până într-acolo încât să se unească cu rubedeniile lor înapoiate din triburile simiene. Însă ei încercau sentimentul vag de a fi ceva mai mult decât nişte animale, căci aveau o personalitate. Acest sentiment era întărit de prezenţa interioară a Ajustorului Gândirii lor.
(712.1) 63:2.1 După ce Andon şi Fonta s-au hotărât să fugă către nord, pentru o vreme au fost apăsaţi de fel de fel de temeri, în special de teama de a nu fi pe placul tatălui lor şi al familiei lor imediate. Ei au avut în vedere eventualitatea de a fi asaltaţi de rude ostile şi au recunoscut, de asemenea, posibilitatea de a-şi afla moartea în mâinile membrilor tribului lor, care erau deja invidioşi pe ei. Când au fost mai tineri, gemenii şi-au petrecut cea mai mare parte a timpului unul în tovărăşia celuilalt, şi din acest motiv nu erau prea bine văzuţi de neamurile lor, animale ale tribului de Primate. Faptul de a fi construit în arbori un adăpost separat şi mult superior celorlalte nu a ameliorat poziţia lor în trib.
(712.2) 63:2.2 În acest nou cămin din frunzişul copacilor, după ce, într-o noapte, treziţi fiind de o furtună violentă şi stând ei cu teamă cuprinşi într-o tandră îmbrăţişare, au luat hotărârea fermă şi definitivă de a părăsi habitatul lor tribal şi căminul lor din coroana arborilor.
(712.3) 63:2.3 Ei îşi pregătiseră deja un adăpost rudimentar în coroana unui arbore, la o depărtare de jumătate de zi de mers spre nord. Aceasta a fost ascunzătoarea lor secretă şi sigură pentru prima zi pe care şi-au petrecut-o departe de pădurea lor natală. Cu toate că gemenii împărtăşeau frica de moarte a primatelor de a rămâne pe sol pe timp de noapte, ei au pornit spre nord la căderea nopţii. Ca să întreprindă această călătorie noaptea, fie ea şi cu lună plină, le-a trebuit un curaj formidabil, însă ei s-au gândit, cu temei, că era mai puţin probabil să li se observe lipsa şi să fie apoi urmăriţi de rudele şi de membrii tribului lor. Ei au ajuns cu bine, la puţin timp după miezul nopţii, la locul prestabilit dinainte.
(712.4) 63:2.4 Pe parcursul călătoriei lor către nord, ei au descoperit un depozit de silex sub cerul liber, conţinând multe pietre ale căror forme erau potrivite pentru diverse întrebuinţări; şi ei şi-au adunat câteva şi pentru viitor. Încercând să cioplească acest silex pentru a-i da o formă mai bine adaptată anumitor nevoi, Andon a descoperit că se produceau scântei, şi a venit ideea de a face foc. Însă această noţiune nu a prins rădăcini în mintea sa în momentul respectiv de vreme ce climatul era încă stabil şi nevoia de foc nu se făcea încă simţită.
(712.5) 63:2.5 Însă soarele de toamnă cobora mereu mai jos pe cer, iar nopţile deveneau din ce în ce mai reci, pe măsură ce gemenii înaintau spre nord. Ei se văzuseră deja nevoiţi să se folosească de piei şi blănuri de animale pentru a se încălzi. Înainte să se fi scurs o lună de la părăsirea de către ei a căminului familial Andon i-a dat de înţeles consoartei sale că el are impresia că poate să facă foc folosindu-se de cremene. Timp de două luni, ei au încercat fără succes să facă foc folosind scânteia produsă prin scăpărarea una de alta a pietrelor de cremene. În fiecare zi cuplul ciocnea pietrele de silex şi se străduia să dea foc unor bucăţi de lemn. În cele din urmă, într-o seară, pe la asfinţit, secretul tehnicii a fost descoperit atunci când Fonta a avut ideea de a se urca într-un copac din preajmă pentru a folosi un cuib de pasăre abandonat. Cuibul era uscat şi foarte inflamabil aşa că a luat foc de la o singură scăpărare, imediat ce a fost atins de o scânteie. Ei au fost atât de surprinşi şi surprinşi de reuşita lor încât aproape că lăsaseră focul să se stingă, dar au reuşit să-l ţină aprins adăugând un combustibil adecvat, şi atunci a început prima căutare după lemne de foc de către părinţii întregii omeniri.
(712.6) 63:2.6 Acela a fost unul dintre cele mai fericite momente ale vieţii lor scurte, însă plină de evenimente. Pe toată durata nopţii, ei au stat jos, privind cum arde focul lor, realizând foarte vag că descoperirea lor le permitea să înfrunte clima şi să fie astfel, pentru totdeauna, independenţi de rudele lor animale din ţinuturile sudice. După trei zile de odihnă şi de stat în jurul focului, ei au plecat mai departe.
(712.7) 63:2.7 Strămoşii primate ai lui Andon întreţinuseră adesea focuri aprinse de fulgere, însă până atunci nici o creatură terestră nu a posedat o metodă de aprins o flacără la voinţă. Cu toate acestea, a fost nevoie de mult timp pentru ca gemenii să înţeleagă că paiele uscate şi alte materiale sunt la fel de bune pentru aprinderea unui foc ca şi cuiburile păsărilor.
(713.1) 63:3.1 Trecuseră aproape doi ani de la noaptea în care gemenii îşi părăsiseră căminul când s-a născut primul lor copil. I-au dat numele Sontad; şi Sontad a fost prima creatură născută pe Urantia care a fost învelită în nişte veşminte protectoare după naşterea sa. Acesta a fost începutul rasei umane şi, odată cu această nouă evoluţie, a apărut instinctul de îngrijire cum se cuvine a noilor născuţi, care erau tot mai plăpânzi şi care trebuia să caracterizeze dezvoltarea progresivă a minţii fiinţelor de ordin intelectual, în contrast cu tipurile pur animale.
(713.2) 63:3.2 Andon şi Fonta au avut, de toţi, nouăsprezece copii, şi au trăit îndeajuns de mult încât să se vadă înconjuraţi de aproape cincisprezece nepoţi şi şase strănepoţi. Familia locuia în patru adăposturi stâncoase vecine, un fel de caverne, dintre care trei comunicau prin galerii săpate în calcarul moale cu ajutorul uneltelor de silex făcute de copiii lui Andon.
(713.3) 63:3.3 Aceşti primi andoniţi dădeau dovadă de un spirit de clan foarte pronunţat; ei vânau în grupuri şi nu se îndepărtau niciodată prea mult de locul în care se stabiliseră. păreau a-şi da seama că formează cu toţii un grup izolat şi unic de fiinţe vii şi că trebuie, prin urmare, să caute să nu se despartă. Acest sentiment de legătură familială intimă provenea, fără îndoială, dintr-o intensificare a ajutorului mental acordat de spiritele adjutante.
(713.4) 63:3.4 Andon şi Fonta au trudit neîncetat pentru hrănirea şi creşterea membrilor clanului lor. Ei au trăit până la vârsta de patruzeci şi doi de ani, şi au murit amândoi în timpul unui cutremur, zdrobiţi sub o stâncă care atârna undeva deasupra lor. Cinci dintre copiii lor şi unsprezece dintre strănepoţi au pierit odată cu ei, şi aproape douăzeci dintre urmaşii lor au suferit răniri severe.
(713.5) 63:3.5 La moartea părinţilor săi, Sontad, deşi era grav rănit la un picior, a preluat îndată conducerea clanului, ajutat cu iscusinţă de soaţa lui, care era şi cea mai mică dintre surorile lui. Primul lor obiectiv a fost acela de a rostogoli nişte bolovani sub care să-i îngroape bine pe toţi cei care muriseră atunci: părinţi, fraţi, surori şi copii. Nu trebuie acordată o însemnătate exagerată acestui act de înmormântare. Ideile lor despre eventuala supravieţuire după moarte erau foarte vagi şi neclare, căci ele proveneau în mare măsură din viaţa fantastică şi plină de variaţie conţinută în visele lor.
(713.6) 63:3.6 Această familie a lui Andon şi Fonta a rămas astfel unită până la a douăzecea generaţie, când lupta pentru hrană şi fricţiunile sociale au dus la începerea dispersării lor.
(713.7) 63:4.1 Oamenii primitivi - andoniţii - aveau ochi negrii şi ten măsliniu, aduceau a încrucişare de rasă galbenă şi roşie. Melanina este o substanţă colorantă care se găseşte în epiderma tuturor fiinţelor umane. Este pigmentul originar al epidermei andonice. Prin înfăţişarea generală şi prin culoarea pielii, aceşti primi andoniţi semănau mai degrabă cu eschimoşii de azi decât cu orice alt tip de fiinţe umane vii. Ei au fost primele creaturi care au folosit blana de animale pentru a se apăra de frig; aveau ceva mai mult păr pe corp decât au umanii din ziua de azi.
(713.8) 63:4.2 Viaţa tribală a strămoşilor animale ai acestor oameni primitivi a lăsat să se întrevadă începuturile a numeroase convenţii sociale. Dezvoltarea emoţiilor şi creşterea puterii cerebrale a acestor fiinţe a antrenat o dezvoltare imediată a organizării sociale şi o nouă diviziune a muncii în cadrul clanului. Ei aveau un instinct al imitaţiei extrem de dezvoltat, însă instinctul jocului era doar uşor dezvoltat, iar simţul umorului lipsea aproape în întregime. Omul primitiv zâmbea uneori, însă nu se lăsa niciodată cuprins de un râs viguros. Umorul a reprezentat moştenirea ulterioară a omului de la rasa adamică. Aceste fiinţe umane primitive nu erau nici atât de sensibile la durere, nici atât de sensibile la situaţii neplăcute precum numeroşi muritori apăruţi mai târziu prin evoluţie. Naşterea nu a fost o încercare dureroasă sau chinuitoare pentru Fonta şi pentru progenitura ei.
(714.1) 63:4.3 Ei formau un trib minunat. Bărbaţii erau apţi să lupte eroic pentru siguranţa soaţelor şi urmaşilor lor; femeile se devotau cu afecţiune copiilor. Însă patriotismul lor era strict limitat la clanul imediat. Ei erau foarte loiali faţă de familia lor; erau gata să moară, fără ezitare, pentru a-şi apăra copiii, însă nu erau în stare să conceapă ideea de a încerca să facă lumea mai bună pentru nepoţii lor. Altruismul nu se născuse încă în inima omului, deşi toate emoţiile esenţiale naşterii religiei erau deja prezente în aceşti aborigeni de pe Urantia.
(714.2) 63:4.4 Aceşti oameni primitivi aveau o afecţiune vie pentru tovarăşilor lor şi aveau, cu siguranţă, o idee reală, deşi rudimentară, asupra prieteniei. Mai târziu a devenit ceva obişnuit ca, în cursul bătăliilor constant reluate cu triburile inferioare să fie văzuţi cum unii dintre aceşti oameni primitivi continuau să lupte cu curaj ajutându-se numai de o singură mână, pe când cu cealaltă încercau să protejeze şi să salveze un tovarăş de luptă rănit. Multe dintre trăsăturile de caracter cele mai nobile şi mai elevate care s-au afirmat pe parcursul evoluţiei ulterioare începeau deja să se contureze deja într-o manieră emoţionantă la aceste popoare primitive.
(714.3) 63:4.5 Clanul andonic originar a păstrat o linie de şefi neîntreruptă până la a douăzeci şi şaptea generaţie când, pentru că nu era nici un succesor din descendenţa directă a lui Sontad, doi pretendenţi rivali, membri ai clanului, au intrat în război pentru supremaţie.
(714.4) 63:4.6 Înainte de marea dispersare a clanurilor andonice, s-a format un limbaj bine dezvoltat ca urmare a primelor lor eforturi de a comunica între ei. Acest limbaj nu a încetat să se îmbogăţească, şi se făceau aproape zilnic noi adăugiri datorită unor invenţii noi şi unor adaptări la mediu ale acestui popor activ, neobosit şi curios. Acest limbaj a devenit limba vorbită pe Urantia, limba familiei umane primitive până la apariţia ulterioară a raselor de culoare.
(714.5) 63:4.7 Odată cu trecerea timpului, clanurile andonice sporeau la număr, şi contactul acestor familii în expansiune a provocat conflicte şi neînţelegeri. Doar două obiective ocupau gândirea acestor popoare: faptul de a vâna pentru a avea hrană şi acela de a lupta pentru a se răzbuna în urma vreunei nedreptăţi sau a vreunei insulte reale sau presupuse, adresată de vreun trib vecin.
(714.6) 63:4.8 Certurile dintre familii au luat amploare, între triburi au izbucnit războaiele şi cele mai bune elemente din grupurile cele mai capabile, şi mai avansate au suferit pierderi serioase. Unele dintre aceste pierderi au fost ireparabile, unele viţe înzestrate cu aptitudinile şi cu inteligenţele cele mai valoroase au fost pierdute pe vecie. Această primă rasă şi civilizaţia ei primitivă au fost ameninţate cu dispariţia de către aceste războaie neîncetate dintre clanuri.
(714.7) 63:4.9 Este imposibil să faci ca nişte fiinţe atât de primitive să trăiască mult timp în pace. Omul este descendentul unor animale combative; atunci când nişte oameni lipsiţi de cultură ajung să aibă legături mai apropiate unii cu alţii, ei se irită şi se jignesc reciproc. Purtătorii Vieţii cunosc această tendinţă a creaturilor evolutive, şi în consecinţă iau măsuri pentru divizarea, în cele din urmă, a fiinţelor umane pe cale de dezvoltare cel puţin în trei, şi mai ales în şase, rase distincte şi separate.
(715.1) 63:5.1 Primele rase care se trag din Andon nu au pătruns până foarte departe în Asia la început nu au intrat în Africa. Geografia acestor timpuri le orienta către nord, şi aceste popoare au călătorit tot mai spre nord, până când au fost împiedicate de lenta înaintare a celei de a treia glaciaţii.
(715.2) 63:5.2 Înainte ca acest imens strat de gheaţă să fi atins Franţa şi Insulele Britanice, descendenţii lui Andon şi ai Fontei înaintaseră spre est prin Europa, şi întemeiaseră peste o mie de localităţi separate de-a lungul marilor fluvii care duceau la Marea Nordului ale cărei ape erau pe vremea aceea calde.
(715.3) 63:5.3 Membrii acestor triburi andonice au fost primii locuitori instalaţi pe râurile şi pe fluviile Franţei. Ei au locuit de-a lungul Sommei vreme de zeci de mii de ani. Somma este singurul râu al cărui curs nu a fost modificat de glaciaţii. El curgea către mare în această perioadă, aproape la fel ca astăzi. De aceea, de-a lungul văii acestei ape se găsesc atât de numeroase urme ale descendenţilor lui Andon.
(715.4) 63:5.4 Aceşti aborigeni ai Urantiei nu locuiau în arbori, cu toate că păstraseră obiceiul de a se refugia în vârful lor în caz de pericol. Ei rămâneau în general la adăpostul falezelor care atârnau deasupra râurilor şi în grote, fapt care le asigura o bună vedere asupra căilor de acces şi îi ferea de fenomenele naturii. Ei se puteau bucura astfel de comodităţile focurilor lor fără a fi prea mult incomodaţi de fum. Nu erau cu adevărat nişte locuitori ai cavernelor, cu toate că, în cursul epocilor ulterioare gheţarii mai tardivi au înaintat mai departe spre sud, ceea ce i-a făcut pe descendenţii lor să se refugieze în caverne. Ei preferau să îşi aşeze taberele aproape de marginea unei păduri şi pe lângă un râu.
(715.5) 63:5.5 Ei au devenit foarte repede remarcabil de pricepuţi în camuflarea lăcaşurilor parţial adăpostite şi au dovedit o mare iscusinţă în construirea bordeielor de piatră în formă de domuri, încăperi care le serveau drept doc de dormit şi în care se băgau noaptea. Ei închideau intrarea bordeiului lor rostogolind în dreptul ei o piatră mare pe care au adus-o înăuntru întocmai pentru aşa ceva, iar asta mai înainte de a pune definitiv la loc pietrele acoperişului.
(715.6) 63:5.6 Andoniţii erau vânători cutezători şi îndemânatici şi, cu excepţia fructelor sălbatice şi ale anumitor arbori, ei se hrăneau exclusiv cu carne. La fel cum Andon a născocit toporul de piatră, descendenţii săi au descoperit de timpuriu năvodul şi harponul şi s-au folosit eficient de ele. În sfârşit, o minte capabilă de a crea unelte funcţiona în deplin acord cu o mână capabilă de a le utiliza. Aceşti primi oameni au devenit foarte iscusiţi în modelarea uneltelor din silex. Ei făceau lungi călătorii în căutarea silexului, la fel cum oamenii de astăzi merg la capătul pământului în căutarea de aur, de platină sau de diamante.
(715.7) 63:5.7 În numeroase alte domenii, aceste triburi andonice au dat dovadă de un grad de inteligenţă pe care descendenţii lor care regresau nu l-au atins într-o jumătate de milion de ani, cu toate că au redescoperit, în numeroase rânduri, diverse metode de aprindere a focului.
(715.8) 63:6.1 Paralel cu dispersarea tot mai mare a andoniţilor, nivelul cultural şi spiritual al clanurilor a mers înapoi pe parcursul unei perioade de aproape zece mii de ani, până în zilele lui Onagar, care a preluat conducerea acestor triburi, a adus pacea între ele şi, pentru prima dată, le-a făcut să îl adore pe „Cel care dă Suflu oamenilor şi animalelor”.
(716.1) 63:6.2 Filozofia lui Andon a fost cât se poate de confuză; el cu greu putuse scăpa să nu devină un adorator al focului din pricina marelui confort dobândit din clipa descoperirii sale accidentale. Cu toate acestea raţiunea l-a împiedicat să adore focul şi l-a orientat către soare, sursa superioară şi impunătoare a căldurii şi a luminii, însă această sursă era prea îndepărtată, şi aşa că Andon nu a devenit un adorator al soarelui.
(716.2) 63:6.3 De la început, andoniţilor le-a fost teamă de fenomenele naturii - trăsnet, fulger, ploaie, ninsoare, grindină şi gheaţă. Însă foamea rămânea mobilul cel mai constant prezent al acestor timpuri primitive şi, cum andoniţii îşi extrăgeau cea mai mare parte a hranei lor din animale, ei s-au consacrat, până la urmă, unei forme de adoraţie a unor animale. Pentru Andon, cele mai mari animale comestibile erau simboluri de putere creativă şi de putere însufleţitoare. Din timp în timp, se stabilise obiceiul de a se desena unele dintre aceste mari animale ca reprezentând obiecte de adoraţie. În perioada de popularitate a vreunui animal, acestuia i se trasa un contur grosolan pe pereţii cavernelor. Mai târziu, pe măsură ce artele au continuat să facă progrese, aceşti zei animale au fost gravaţi pe diferite ornamente.
(716.3) 63:6.4 Foarte de timpuriu, popoarele andonice au căpătat obiceiul de a renunţa să mănânce carnea animalului venerat de tribul lor. Pentru a crea o impresie mai puternică asupra spiritului tinerilor, ele au stabilit curând un ceremonial de veneraţie în jurul corpului unuia dintre aceste animale venerate. Mai târziu încă, această celebrare primitivă s-a transformat la descendenţii lor în ceremonii sacrificiale mai complicate. Aceasta este originea introducerii sacrificiilor în cult. Această idee a fost elaborată de Moise, în ritualul evreu, şi conservată în principiul ei de Apostolul Paul sub forma doctrinei iertării păcatului prin „vărsarea de sânge”.
(716.4) 63:6.5 Hrana avea o importanţă supremă în viaţa fiinţelor umane primitive, şi acest fapt este demonstrat de rugăciunea învăţată de aceşti oameni simpli de la Onagar, marele lor învăţător. Iată această rugăciune:
(716.5) 63:6.6 ”O Suflare a Vieţii, dă-ne nouă astăzi hrana noastră cea de toate zilele, izbăveşte-ne de blestemul gheţii, salvează-ne de duşmanii noştri din păduri şi primeşte-ne cu îndurare în Marele Dincolo”.
(716.6) 63:6.7 Onagar îşi avea cartierul general în Oban, colonie situată pe ţărmul nordic al Mediteranei vechi, în regiunea Mării Caspice actuale. Această localitate era un loc de şedere situat într-un punct în care traseul care ducea din Mesopotamia meridională către nord se întorcea către est. Din Oban, Onagar a trimis învăţători în locurile îndepărtate pentru a răspândi noua sa doctrină, a unei deităţi unice, şi conceptul său legat de viaţa viitoare, pe care a numit-o Marele Transcendent. Aceşti emisari ai lui Onagar au fost cei dintâi misionari din lume; ei au fost, de asemenea, primele fiinţe umane care au gătit carnea, primele care au utilizat focul pentru a pregăti hrana; ele găteau carnea înfigând-o în capătul unor beţe şi, de asemenea, o puneau pe pietre calde; mai târziu, ele au prăjit în foc bucăţi mari, însă descendenţii lor aproape au revenit la folosirea cărnii crude.
(716.7) 63:6.8 Onagar s-a născut cu 983.323 de ani înainte de anul 1934 al erei creştine, şi a trăit până la vârsta de şaizeci şi nouă de ani. Povestea acestor înfăptuiri ale acestui maestru gânditor şi şef spiritual al timpurilor care precedă sosirea Prinţului Planetar formează o mărturie pasionantă a organizării acestor popoare primitive într-o adevărată societate. Onagar a instituit un guvern tribal eficient, ceva ce generaţiile succesive nu au mai atins înainte de trecerea mai multor milenii. Până la sosirea Prinţului Planetar, nu a existat niciodată pe pământ o civilizaţie având un atât de înalt grad spiritual. Aceşti oameni simpli aveau o religie reală, deşi primitivă, care a fost apoi pierdută de descendenţii lor a căror rasă a degenerat.
(717.1) 63:6.9 Cu toate că Andon şi Fonta au primit amândoi câte un Ajustor al Gândirii ca şi mulţi dintre urmaşii lor, numai începând cu epoca lui Onagar Ajustorii şi îngerii păzitori au venit în mare număr pe Urantia. Această epocă a fost, cu siguranţă, vârsta de aur a omului primitiv.
(717.2) 63:7.1 Andon şi Fonta, admirabilii întemeietori ai rasei umane, au primit recunoaşterea valorii lor în momentul judecării Urantiei, timpul sosirii Prinţului Planetar. Ei s-au ridicat, la vremea respectivă, din regimul lumilor palat cu statutul de cetăţeni ai Ierusemului. Cu toate că nu li s-a permis niciodată să se întoarcă pe Urantia, ei sunt la curent cu istoria rasei pe care au fondat-o. Ei au fost dezamăgiţi de trădarea lui Caligastia şi s-au întristat de eşecul lui Adam, însă s-au bucurat infinit de mult la vestea că Mihail a ales lumea lor ca scenă a consacrării sale finale.
(717.3) 63:7.2 Andon şi Fonta s-au contopit pe Ierusem cu Ajustorul Gândirii lor, aşa cum au făcut-o mai mulţi dintre copiii lor, dintre care şi Sontad, însă majoritatea urmaşilor lor, chiar şi cei imediaţi, nu au atins decât fuziunea cu Spiritul.
(717.4) 63:7.3 Puţin după sosirea lor pe Ierusem, Andon şi Fonta au primit de la Suveranul Sistemului permisiunea de a se întoarce pe prima lume palat, pentru a servi acolo în tovărăşia personalităţilor morontiale care primesc pelerinii timpului venind de pe Urantia şi mergând către sferele celeste. Ei au primit i această sarcină pentru o durată nedeterminată. Cu ocazia prezentelor revelaţii, ei au căutat să trimită urări pe Urantia, însă cererea lor a fost în mod înţelept respinsă.
(717.5) 63:7.4 Acesta este capitolul cel mai eroic şi cel mai pasionant al întregii istorii a Urantiei, povestea evoluţiei, a luptei pentru viaţă, a morţii şi a supravieţuirii eterne a părinţilor excepţionali ai întregii umanităţi.
(717.6) 63:7.5 [Prezentat de un Purtător al Vieţii rezident pe Urantia.]
Cartea Urantia- Capitolul 6 Fiul Etern
Cartea Urantia
Capitolul 6
Fiul Etern
(73.1) 6:0.1 FIUL etern este expresia finală şi desăvârşită a „întâiului” concept personal şi absolut al Tatălui Universal. În consecinţă, în toate circumstanţele în care Tatăl se exprimă într-o manieră personală şi absolută, el o face prin Fiul său Etern, care a fost întotdeauna, este acum şi va fi întotdeauna Cuvântul divin şi viu. Acest Fiu Etern rămâne în centrul tuturor lucrurilor, în asociere cu prezenţa personală şi imediat învăluitoare a Tatălui Universal şi Etern.
(73.2) 6:0.2 Pentru a avea acces la canalele de gândire ale intelectului uman vorbim despre „întâiul” gând al lui Dumnezeu şi facem aluzie la o imposibilă origine a Fiului Etern în timp. Asemenea deformări de limbaj reprezintă cele mai mari eforturi ale noastre de stabilire a unui compromis care să permită contactul cu mintea creaturilor muritoare legate de timp. În sensul secvenţial, Tatăl Universal nu ar fi putut niciodată să aibă un prim gând, nici Fiul Etern să aibă un început. Însă eu am fost instruit să-i zugrăvesc minţii muritoare limitate de timp realităţile eternităţii, servindu-mă de aceste simboluri ale gândirii, şi de a desemna relaţiile eternităţii prin aceste concepte temporale de secvenţă.
(73.3) 6:0.3 Fiul Etern este personalizarea spirituală a conceptului universal şi infinit al Tatălui Paradisului relativ la realitatea sa divină, la spiritul său necalificat şi la personalitatea sa absolută. Şi în chipul acesta Fiul constituie revelaţia divină a identităţii de creator a Tatălui Universal. Personalitatea perfectă a Fiului dezvăluie că Tatăl este efectiv sursa eternă şi universală a tuturor valorilor şi semnificaţiilor a ceea ce este spiritual, voliţional, intenţional şi personal.
(73.4) 6:0.4 În efortul nostru de a-i înlesni minţii finite din timp să-şi formeze un concept secvenţial al relaţiilor dintre fiinţele infinite şi eterne ale Trinităţii Paradisului, noi ne folosim de o astfel de înlesnire în formarea unei concepţii pentru a ne referi la „primul concept personal, universal şi infinit al Tatălui.” Îmi este imposibil să-i transmit minţii umane o idee adecvată a relaţiilor eterne dintre Deităţi. De aceea folosesc nişte termeni care îi vor da minţii finite o oarecare idee despre relaţiile acestor fiinţe eterne în epocile subsecvente ale timpului. Noi credem că Fiul a izvorât din Tată. Suntem învăţaţi că ambii sunt în mod necondiţionat eterni. Se pare, aşadar, că nici o creatură din timp nu va putea să înţeleagă vreodată pe deplin acest mister al unui Fiu care este provenit din Tată, şi care este în acelaşi timp un veşnic coordonat al Tatălui însuşi.
(73.5) 6:1.1 Fiul Etern este Fiul originar şi unic zămislit de Dumnezeu. El este Dumnezeu Fiul, a Doua Persoană a Deităţii şi creatorul asociat al tuturor lucrurilor. La fel cum Tatăl este Prima Mare Sursă-Centru, tot aşa Fiul este a Doua Mare Sursă-Centru.
(74.1) 6:1.2 Fiul Etern este centrul spiritual şi administratorul divin al guvernului spiritual al universului universurilor. Tatăl Universal este mai întâi un creator, şi după aceea un controlor. Fiul Etern este mai întâi un cocreator, şi după aceea un administrator spiritual. „Dumnezeu este spirit”, iar Fiul este o revelare personală a acestui spirit. Prima Sursă-Centru este Absolutul Voliţional. A Doua Sursă Centru este Absolutul Personalităţii.
(74.2) 6:1.3 Tatăl Universal nu acţionează niciodată în calitate de creator, afară decât împreună cu Fiul sau cu acţiunea coordonată a Fiului. Dacă autorul Noului Testament s-ar fi referit la Fiul Etern, el ar fi exprimat adevărul atunci când a spus: „La început era Cuvântul, şi Cuvântul era cu Dumnezeu, şi Cuvântul era Dumnezeu. Toate lucrurile au fost făcute prin el, şi nimic din ceea ce a fost făcut nu a fost făcut fără el.”
(74.3) 6:1.4 Când un Fiu al Fiului Etern a apărut pe Urantia, cei care au fraternizat cu această fiinţă divină sub formă umană au vorbit despre ea ca despre „Cel care era de la început, pe care l-am înţeles, pe care l-am văzut cu ochii noştri, pe care l-am privit, pe care l-am atins cu mâinile noastre, însăşi Cuvântul vieţii”. Iar acest Fiu de dar provenea de la Tată tot atât de mult ca şi Fiul Original. Se face aluzie la acest fapt într-una din rugăciunile sale pământeşti: „Şi acum, o, Tată, preamăreşte-mă cu sinele tău, cu slava pe care o aveam alături de tine dinainte ca lumea aceasta să fie.”
(74.4) 6:1.5 Fiul Etern este cunoscut sub diverse nume în diferitele universuri. În universul central, este numit Sursa Coordonată, Cocreatorul şi Absolutul Asociat. Pe Uversa, sediul suprauniversului vostru, noi desemnăm Fiul ca Centru al Spiritului Coordonat şi ca Etern Administrator al Spiritului. Pe Salvington, sediul universului vostru local, Fiul este cunoscut ca Sursă-Centru Eternă Secundă. Melchizedekii îl numesc Fiul Fiilor. În lumea voastră, dar nu în sistemul vostru de sfere locuite, Fiul Originar a fost confundat cu un Fiu Creator coordonat, Mihail din Nebadon, care s-a coborât pe sine peste rasele muritoare de pe Urantia.
(74.5) 6:1.6 Cu toate că orice Fiu al Paradisului poate fi pe drept cuvânt numit Fiu al lui Dumnezeu, noi avem obiceiul de a-i rezerva denumirea de „Fiu Etern” Fiului Originar, Cea de a Doua Sursă-Centru, cocreator cu Tatăl Universal al universului central putere şi de perfecţiune, şi cocreator al tuturor celorlalţi Fii divini izvorâţi din Deităţi infinite.
(74.6) 6:2.1 Fiul Etern este statornic şi absolut vrednic de încredere, tot atât de mult cât şi Tatăl Universal. El este, de asemenea, la fel de spiritual ca Tatăl, şi tot un spirit cu adevărat nelimitat. Vouă, cei de origine umilă, Fiul vi se va părea a fi mai personal, de vreme ce vă va fi cu un pas mai aproape decât Tatăl Universal în ceea ce priveşte accesibilitatea.
(74.7) 6:2.2 Fiul Etern este Cuvântul etern al lui Dumnezeu. El este în întregime asemănător Tatălui. În realitate, Fiul Etern este Dumnezeu Tatăl aşa cum se manifestă el personal universului universurilor. Şi aşa a fost şi este şi pentru totdeauna va fi adevărat despre Fiul Etern şi despre toţi Fiii săi Creatori coordonaţi: „Cine l-a văzut pe Fiu a văzut Tatăl”.
(74.8) 6:2.3 În natura lor, Fiul şi Tatăl spiritual sunt în întregime asemănători. Când îl adorăm pe Tatăl Universal, noi îi adorăm efectiv în acelaşi timp pe Dumnezeu Fiul şi pe Dumnezeu Spiritul. În sensul divin, Dumnezeu Fiul este tot atât de real şi de etern în natură ca şi Dumnezeu Tatăl.
(75.1) 6:2.4 Fiul nu numai că posedă toată justeţea infinită şi transcendentă a Tatălui, dar şi reflectă toată sfinţenia de caracter a Tatălui. Fiul împărtăşeşte perfecţiunea Tatălui şi împărtăşeşte cu el responsabilitatea de a ajuta toate creaturile de imperfecţiune în eforturile lor spirituale de a atinge perfecţiunea divină.
(75.2) 6:2.5 Fiul Etern posedă întregul caracter de divinitate al Tatălui şi toate atributele sale de spiritualitate. Fiul este plenitudinea absoluităţii lui Dumnezeu, în personalitate şi în spirit, şi Fiul revelează aceste calităţi în conducerea sa personală a guvernării spirituale a universului universurilor.
(75.3) 6:2.6 Dumnezeu este într-adevăr un spirit universal. Dumnezeu este spirit, şi această natură spirituală a Tatălui este focalizată şi personalizată în Deitatea Fiului Etern. În Fiu toate calităţile spirituale sunt aparent foarte mult dezvoltate de diferenţierea faţă de universalitatea Primei Surse Centru. Şi, la fel cum Tatăl împărtăşeşte natura sa spirituală cu Fiul, tot astfel amândoi împărtăşesc spiritul divin cu Autorul Comun, Spiritul Infinit, cu tot atâta plenitudine şi lipsă de rezervă.
(75.4) 6:2.7 În iubirea de adevăr şi în crearea de frumos, Tatăl şi Fiul sunt egali, atâta doar că Fiul pare a se consacra mai mult realizării frumuseţii exclusiv spirituale a valorilor universale.
(75.5) 6:2.8 În bunătatea divină eu nu disting nici o deosebire între Tată şi Fiu. Tatăl îşi iubeşte copiii din univers precum un tată. Fiul Etern priveşte la toate creaturile atât ca un tată, cât şi ca un frate.
(75.6) 6:3.1 Fiul împărtăşeşte justiţia şi justeţea Trinităţii, însă umbreşte aceste trăsături de divinitate prin personalizarea infinită a iubirii şi a îndurării Tatălui. Fiul este pentru univers revelaţia iubirii divine universului. Aşa cum Dumnezeu este iubire, tot aşa este Fiul milostenie. Fiul nu poatea iubi mai mult decât Tatăl, însă poate arăta îndurare creaturilor şi într-un alt chip, căci nu numai că el este un creator primordial precum Tatăl, dar este şi Fiul Etern al aceluiaşi Tată, împărtăşind prin aceasta experienţa de filiaţie a tuturor celorlalţi fii ai Tatălui Universal.
(75.7) 6:3.2 Fiul Etern este marele slujitor al milosteniei pe lângă întreaga creaţie. Milostenia este esenţa caracterului spiritual al Fiului. Când mandatele Fiului Etern sunt emise pe circuitele spiritului ale celei de-a Doua Surse-Centru, ele sunt în ton cu notele milosteniei.
(75.8) 6:3.3 Pentru a înţelege iubirea Fiului Etern, trebuie mai întâi să percepeţi sursa sa divină, Tatăl, care este iubire, şi apoi să vedem dezvăluirea acestei afecţiuni infinite în vasta grijă a Spiritului Infinit şi a oştirii sale aproape nelimitate de personalităţi tutelare.
(75.9) 6:3.4 Slujirea Fiului Etern este consacrată revelării Dumnezeului iubirii universului universurilor. Acest Fiu divin nu este angajat în sarcina nedemnă de a încerca să îl convingă pe îngăduitorul său Tată să le iubească pe umilele sale creaturi şi să se arate îndurător cu răufăcătorii timpului. Cât e de greşit a vi-l închipui pe Fiul Etern rugându-se de Tatăl Universal să se arate îndurător faţă de umilele sale creaturi din lumile materiale ale spaţiului! Asemenea concepte de Dumnezeu sunt grosolane şi groteşti. Ar trebui mai degrabă să realizaţi că toate intervenţiile pline de îndurare ale Fiilor lui Dumnezeu sunt o revelaţie directă a inimii pline de iubire universală şi de compasiune infinită a Tatălui. Iubirea Tatălui este sursa reală şi eternă a compătimirii Fiului.
(75.10) 6:3.5 Dumnezeu este iubire, Fiul este compătimire. Compătimirea este iubirea aplicată, iubirea Tatălui în acţiune în persoana Fiului său Etern. Iubirea acestui Fiu universal este tot atâta de universală. Aşa cum este ea înţeleasă, iubirea, pe o planetă sexuată, iubirea lui Dumnezeu se compară mai mult cu iubirea unui Tată, pe când iubirea Fiului Etern se aseamănă mai mult cu afecţiunea unei mame. Primitive, într-adevăr, sunt astfel de ilustrări, însă eu le folosesc cu speranţa de a transmite minţii umane ideea că există o diferenţă între iubirea Tatălui şi iubirea Fiului, nu de conţinut divin, ci de calitate şi de tehnică de expresie.
(76.1) 6:4.1 Fiul Etern motivează nivelul spiritual al realităţii cosmice; puterea spirituală a Fiului este absolută în raport cu toate actualităţile universului. El exercită un control desăvârşit asupra interasocierii tuturor energiilor spirituale nediferenţiate şi a tuturor activităţilor spirituale actualizate prin intermediul stăpânirii lui absolute a gravitaţiei spiritului. Orice spirit pur nefragmentat şi toate fiinţele şi valorile spirituale răspund la puterea de atracţie infinită a Fiului originar din Paradis. Dacă eternul viitor ar fi să asiste la apariţia unui univers nemărginit, gravitaţia spiritului şi puterea de spirit a Fiului Originar s-ar vădi cu totul adecvate pentru controlul spiritual şi administrarea efectivă a unei astfel de creaţii fără hotare.
(76.2) 6:4.2 Fiul este omnipotent numai în domeniul spiritual. În eterna economie a administrării universului, nu se întâlneşte niciodată repetetarea irositoare şi inutile a funcţiunilor. Deităţile nu se dedau unei duplicări superflue a serviciului lor din univers.
(76.3) 6:4.3 Omniprezenţa Fiului Originar constituie unitatea spirituală a universului universurilor. Coeziunea spirituală a întregii creaţii se bazează pe prezenţa activă pretutindeni a spiritului divin al Fiului Etern. Când ne imaginăm prezenţa spirituală a Tatălui, găsim dificil să o diferenţiem în gândirea noastră de prezenţa spirituală a Fiului Etern. Spiritul Tatălui se află veşnic în spiritul Fiului.
(76.4) 6:4.4 Tatăl trebuie să fie spiritualmente omniprezent, însă această omniprezenţă pare inseparabilă de activităţile de pretutindeni ale Fiului Etern. Cu toate acestea, noi credem cu adevărat că, în toate situaţiile de natură spirituală dublă care comportă prezenţa Tatălui-Fiu, spiritul Fiului este coordonat cu cel al Tatălui.
(76.5) 6:4.5 În contactul său cu personalităţile, Tatăl acţionează prin circuitul personalităţii. În contactul personal şi detectabil cu creaţia spirituală, el apare în fragmentele Deităţii sale totale, şi aceste fragmente ale Tatălui au o funcţiune solitară, unică şi exclusivă oricând şi oriunde apar ele în universuri. În toate aceste situaţii, spiritul Fiului este coordonat cu funcţiunea spirituală a prezenţei fragmentate a Tatălui Universal.
(76.6) 6:4.6 Din punct de vedere spiritual, Fiul Etern este omniprezent. Spiritul Fiului Etern este cu toată certitudinea cu voi şi în jurul vostru, însă nu în voi şi ca o parte din voi, ca Veghetorul de Mister. Acest fragment interior al Tatălui ajustează mintea umană la atitudini progresiv divine; astfel, această minte care se înalţă răspunde tot mai bine puterii spirituale de atracţie a atotputernicului circuit gravitaţional de spirit al celei de a Doua Surse-Centru.
(76.7) 6:4.7 Fiul originar este universal şi spiritual conştient de sine însuşi. În înţelepciune, Fiul este pe deplin egal cu Tatăl. În domeniile cunoaşterii, ale omniscienţei, noi nu putem distinge între Prima şi a Doua Sursă. Ca ţi Tatăl, Fiul ştie totul; el nu este niciodată surprins de nici un eveniment din univers; el înţelege sfârşitul încă dintru început.
(77.1) 6:4.8 Tatăl şi Fiul cunosc realmente numărul şi amplasarea tuturor spiritelor şi ale tuturor fiinţelor spiritualizate din universul universurilor. Nu numai că Fiul cunoaşte toate lucrurile în virtutea propriului său spirit omniprezent, dar, deopotrivă cu Tatăl şi cu Autorul Comun, el are deplină cunoştinţă de vasta inteligenţă reflectivă a Fiinţei Supreme, inteligenţă care este conştientă tot timpul de toate cele ce se întâmplă în toate lumile celor şapte suprauniversuri. Iar omnisciinţa Fiului din Paradis este asigurată şi pe alte căi.
(77.2) 6:4.9 Fiul Etern, în calitate de personalitate spirituală iubitoare, îndurătoare şi tutelară este pe deplin şi infinit egal cu Tatăl Universal. Cât despre toate contactele sale personale pline de îndurare şi de afecţiune cu fiinţele ascendente ale tărâmurilor inferioare, Fiul Etern este la fel de mărinimos şi de plin de consideraţie, la fel de răbdător şi de îndurător ca şi Fii săi paradisiaci din universurile locale, aceşti Fii care se lasă atât de frecvent peste lumile evolutive ale timpului.
(77.3) 6:4.10 Nu are rost să vorbim mai mult despre atributele Fiului Etern. Cu excepţiile semnalate, este necesar să studiem atributele spirituale ale lui Dumnezeu Tatăl numai pentru a înţelege şi a evalua corect atributele lui Dumnezeu Fiul.
(77.4) 6:5.1 Fiul Etern nu acţionează personal în domeniile fizice. Pe nivelele de ajutor dat minţii fiinţelor create, el nu operează decât prin Autorul Comun. Altfel însă, aceste condiţii nu îl limitează în nici un fel pe Fiul Etern în deplina şi libera exercitare a tuturor atributelor divine de omniscienţă, de omniprezenţă şi de omnipotenţă spirituale.
(77.5) 6:5.2 Fiul Etern nu impregnează personal potenţialele de spirit inerente infinităţii Absolutului Deităţii. Însă, pe măsură ce aceste potenţiale devin actuale, ele cad sub atotputernica dominaţie a circuitului gravitaţional spiritual al Fiului.
(77.6) 6:5.3 Personalitatea este darul exclusiv al Tatălui Universal. Fiul Etern îşi trage personalitatea din Tată, însă el nu conferă personalitate fără Tată. Fiul dă naştere unei vaste oştiri de spirite, însă aceste derivaţii nu sunt personalităţi. Atunci când Fiul creează personalităţi, el o face în conjuncţie cu Tatăl sau cu Creatorul Comun care poate acţiona în locul Tatălui în acest gen de relaţii. Fiul Etern este astfel un cocreator de personalităţi, însă nu conferă personalitate nici unei fiinţe; el însuşi, de unul singur, nu creează niciodată fiinţe personale. Totuşi, această limitare nu îl privează pe Fiu de aptitudinea de a crea tot felul de tipuri de realitate altfel-decât-personale.
(77.7) 6:5.4 Fiul Etern este limitat în transmiterea prerogativelor de creator. Tatăl, eternizându-l pe Fiul Original, i-a conferit puterea şi privilegiul de a se alătura ulterior Tatălui în actul divin de a mai produce şi alţi Fii care să posede atribute creatoare. Ei au făcut aceasta şi îl mai fac încă. Însă, odată ce aceşti Fii coordonaţi au fost produşi, se pare că prerogativele creatoare nu sunt transmisibile mai departe. Fiul Etern nu transmite facultatea creatoare decât primei personalizări directe. De aceea, atunci când Tatăl şi Fiul se unesc pentru a personaliza un Fiu Creator, ei izbutesc în scopul lor. Însă Fiul Creator astfel adus în existenţă nu este niciodată apt să transmită sau să delege prerogativele creatoare diverselor ordine de Fii pe care le poate crea la rândul său, deşi se poate vedea apărând la Fiii superiori ai universurilor locale o reflectare foarte limitată a atributelor creatoare ale unui Fiu Creator.
(78.1) 6:5.5 Fiul Etern, în calitate de fiinţă infinită şi exclusiv personală, nu poate să îşi fragmenteze natura. El nu poate nici să distribuie, nici să confere părţi individualizate din sinea sa altor persoane sau entităţi, aşa cum fac Tatăl Universal şi Spiritul Infinit. Însă Fiul se poate revărsa pe sine, ceea ce şi face, ca spirit iluminat pentru a scălda întreaga creaţie şi a atrage fără încetare către el toate personalităţile spiritului şi toate realităţile spirituale.
(78.2) 6:5.6 Amintiţi-vă întotdeauna că Fiul este portretul personal al Tatălui spiritual pentru întreaga creaţie. Fiul este personal şi numai personal în sensul Deităţii. O astfel de personalitate divină şi absolută nu ar putea fi dezintegrată sau fragmentată. Dumnezeu Tatăl şi Dumnezeu Spiritul sunt cu adevărat personali însă, pe lângă faptul de a fi astfel de personalităţi ale Deităţii, ei sunt şi tot ceea ce mai există.
(78.3) 6:5.7 Cu toate că Fiul Etern nu poate participa personal la crearea Ajustorilor Gândirii, el a făcut totuşi parte din consiliu cu Tatăl Universal în eternul trecut. El a aprobat planul şi a promis o cooperare permanentă atunci când Tatăl, proiectând acordarea Ajustorilor Gândirii, a propus Fiului: „Să facem omul muritor după propria noastră imagine.” Şi, la fel cum fragmentul de spirit al Tatălui sălăşluieşte în voi, tot aşa vă învăluie prezenţa din spirit a Fiului, şi amândoi lucrează perpetuu ca unul singur la înnobilarea voastră spirituală.
(78.4) 6:6.1 Fiul Etern este spirit şi posedă o minte, însă nu o minte şi un spirit pe care mintea umană le-ar putea înţelege. Un muritor poate percepe mintea la nivele finite, cosmice, materiale şi personale. Omul observă fenomene mentale şi la organismele vii care funcţionează pe un nivel subpersonal (animal), însă îi este greu să priceapă natura minţii atunci când ea este asociată cu unele fiinţe supramateriale şi este parte din personalităţi exclusiv spirituale. Cu toate acestea, mintea cere definiţii diferite atunci când se referă la nivelul spiritual de existenţă şi atunci când este folosită pentru a marca funcţiuni spirituale de inteligenţă. Tipul de minte care este direct legat de spirit nu se compară nici cu mintea care coordonează spiritul şi materia, nici cu cea care nu este legată decât de materie.
(78.5) 6:6.2 Spiritul este întotdeauna conştient, înzestrat cu o minte şi posedă variate faze de identitate. Fără o minte, într-o fază sau alta, nu ar exista nici o conştiinţă spirituală în fraternitatea fiinţelor spiritului. Echivalentul minţii, aptitudinea de a cunoaşte şi de a fi cunoscut, îi este ceva firesc Deităţii. Deitatea poate fi personală, prepersonală, subpersonală sau impersonală, însă nu este niciodată lipsită de minte, adică are cel puţin capacitatea de a comunica cu fiinţe, cu personalităţi sau cu entităţi similare.
(78.6) 6:6.3 Mintea Fiului Etern este asemănătoare celei a Tatălui, însă deosebită de orice alte minţi din univers şi, împreună cu mintea Tatălui, ea este ancestrul vastelor şi diverselor minţi ale Creatorului Comun. Mintea Tatălui şi a Fiului, acel intelect care este ancestral în raport cu mintea absolută a celei de-a Treia Surse-Centru, este pote cel mai bine înfăţişată în premintea unui Ajustor al Gândirii, căci, deşi aceste fragmente de la Tată sunt în întregime în afara circuitelor de minte ale Autorului Comun, au totuşi o oarecare formă de preminte: ele cunosc şi sunt deopotrivă cunoscute; ele se bucură de echivalentul gândirii umane.
(78.7) 6:6.4 Fiul Etern este în întregime spiritual. Omul este aproape-aproape în întregime material. De aceea, numeroase lucruri ce ţin de personalitatea spirituală a Fiului Etern, de cele şapte sfere spirituale ale sale care înconjoară Paradisul, şi de natura creaţiilor impersonale ale Fiului din Paradis, vor trebui să aştepte ca voi să fi dobândit statutul spiritual care va urma împlinirii ascensiunii voastre morontiale a universului local din Nebadon. Atunci, pe când veţi traversa suprauniversul şi vă veţi continua calea către Havona, numeroase mistere ascunse în spirit se vor clarifica pe măsură ce veţi începe să fiţi înzestraţi cu „o minte a spiritului” - clarviziunea spirituală.
(79.1) 6:7.1 Fiul Etern este aceea personalitate infinită, din ale cărei lanţuri de personalitate necalificată Tatăl a scăpat prin tehnica trinitizării şi prin virtutea căreia el a continuat mereu de atunci încoace să se reverse cu prisosinţă şi ls nesfârşit peste universul ei tot mai întins de Creatori şi de creaturi. Fiul este personalitate absolută; Dumnezeu este personalitate paternă- sursa de personalitate, împărţitorul de personalitate, cauză a personalităţii. Orice fiinţă personală îşi trage personalitatea din Tatăl Universal, întocmai cum Fiul Originar îşi trage veşnic personalitatea din Tatăl Paradisului.
(79.2) 6:7.2 Personalitatea Fiului Paradisiac este absolută şi pur spirituală, iar această personalitate absolută este, de asemenea, arhetipul divin şi etern, mai întâi al acordării de personalitate Autorului Comun de către Tată şi, ulterior, a acordării de personalitate miriadelor sale de creaturi din tot cuprinsul întinsului univers.
(79.3) 6:7.3 Fiul Etern este cu adevărat un slujitor mărinimos, un spirit divin, o putere spirituală şi o personalitate reală. Fiul este natura spirituală şi personală a lui Dumnezeu manifestată universurilor - suma şi substanţa Primei Surse-Centru, despuiată de tot ceea ce este nepersonal, extradivin, nespiritual şi pur potenţial. Însă este imposibil să îi transmitem minţii umane o imagine în cuvinte a frumuseţii şi a măreţiei personalităţii celeste a Fiului Etern. Tot ceea ce tinde să obscureze Tatăl Etern lucrează cu o influenţă aproape egală la împiedicarea recunoaşterii conceptuale a Fiului Etern. Trebuie să aşteptaţi ajungerea voastră în Paradis, şi atunci o să înţelegeţi voi de ce n-am fost eu în stare să descriu caracterul acestei personalităţi absolute pe înţelesul minţii finite.
(79.4) 6:8.1 În ceea ce priveşte identitatea, natura şi alte atribute ale personalităţii, Fiul Etern este egalul deplin al Tatălui Universal, complementul său perfect, eterna sa contrapondere. În acelaşi sens în care Dumnezeu este Tatăl Universal, Fiul est Mama Universală, iar noi toţi, umili sau mari, alcătuim familia lor universală.
(79.5) 6:8.2 Pentru a aprecia caracterul Fiului, ar trebui să studiaţi revelaţia caracterului divin al Tatălui. Ei sunt una, dintotdeauna şi de nedespărţit. Ca personalităţi divine ei sunt practic de nedistins de către ordinele de inteligenţe inferioare. Pentru cei a căror origine este în actele creative ale Deităţilor înseşi, recunoaşterea separată a Tatălui şi a Fiului este mai puţin dificilă. Fiinţele native din universul central şi din Paradis disting Tatăl şi Fiul nu numai ca pe o singură unitate personală de control universal, dar şi ca pe două personalităţi separate operând în domenii definite ale administrării universului.
(79.6) 6:8.3 În calitate de persoane, voi îl puteţi concepe pe Tatăl Universal şi pe Fiul Etern ca individualităţi separate, căci aşa şi sunt într-adevăr. Însă în administrarea universurilor ei sunt atât de împletiţi şi de strâns legaţi unul de altul, încât nu este întotdeauna posibil să se distingă între ei. Când, în treburile universului, Tatăl şi Fiul sunt întâlniţi în interasocieri confuze, nu este întotdeauna benefic să se încerce să se izoleze operaţiunile lor. Voi doar amintiţi-vă că Dumnezeu este gândirea iniţiatoare, iar Fiul, cuvântul expresiv. În fiecare univers local, această inseparabilitate este personalizată în divinitatea Fiului Creator, care îl reprezintă atât pe Tată, cât şi pe Fiu pe lângă creaturile a zece milioane de lumi locuite.
(80.1) 6:8.4 Fiul Etern este infinit, însă ni-l putem apropia prin persoanele Fiilor săi Paradisiaci şi prin grija plină de răbdare a Spiritului Infinit. Fără serviciul dăruirii de sine al Fiilor Paradisului şi fără grija plină de iubire a creaturilor Spiritului Infinit, fiinţele de origine materială cu greu ar mai putea avea spera să ajungă la Fiul Etern. Şi este tot atât de adevărat că având ajutorul şi îndrumarea acestor agenţi celeşti, muritorii conştienţi de Dumnezeu vor ajunge într-adevăr în Paradis şi vor sta cândva în prezenţa personală a acestui maiestuos Fiu al Fiilor.
(80.2) 6:8.5 Cu toate că Fiul Etern este arhetipul la care trebuie să ajungă personalităţile muritoare, vă este mai uşor să pricepeţi realitatea atât a Tatălui cât şi a Spiritului, deoarece Tatăl este atribuitorul efectiv al personalităţii voastre umane, iar Spiritul Infinit este sursa absolută a minţii voastre muritoare. Însă, pe măsură ce urcaţi pe calea progresului spiritual care duce în Paradis, personalitatea Fiului Etern vă va deveni tot mai reală, iar realitatea minţii sale infinit spirituale va deveni mai uşor de disctins de către mintea voastră spiritualizată progresiv.
(80.3) 6:8.6 Conceptul de Fiului Etern nu va putea niciodată să strălucească în mintea voastră materială sau în mintea morontială subsecventă. Şi până nu vă veţi spiritualiza şi nu veţi începe ascensiunea voastră de spirit, înţelegerea de către voi a personalităţii Fiului Etern nu va începe să devină la fel de vie ca şi conceptul vostru asupra personalităţii Fiului Creator originar din Paradis care, în persoană şi ca persoană, s-a încarnat odinioară pe Urantia şi a trăit acolo ca un om printre oameni.
(80.4) 6:8.7 În orice experienţă din universul vostru local trebuie ca Fiul Creator, căruia oamenii pot să-i înţeleagă personalitatea, să compenseze incapacitatea voastră de a pricepe deplina semnificaţie a Fiului Etern din Paradis, care este spiritual într-un mod mai exclusiv, dar totuşi personal. Atunci când vă înălţaţi trecând prin Orvonton şi Havona şi lăsaţi în urmă imaginea vie şi profundele amintiri ale Fiului Creator al universului vostru local, depăşirea experienţei voastre materiale şi morontiale va fi compensată de concepte mereu mai largi şi de o înţelegere tot mai intensă a Fiului Etern al Paradisului, a cărui realitate şi apropiere va creşte întruna pe măsură ce veţi progresa către Paradis.
(80.5) 6:8.8 Fiul Etern este o mare şi glorioasă personalitate. Cu toate că mintea umană şi materială nu are puterea de a sesiza actualitatea personalităţii unei asemenea fiinţe infinite, nu vă îndoiţi, ea este o persoană. Ştiu despre ce vorbesc. Am stat în prezenţa divină a acestui Fiu Etern de nenumărate ori şi am pornit apoi în călătorie prin univers pentru a îndeplini mărinimoasele sale porunci.
(80.6) 6:8.9 [Compus de un Consilier Divin desemnat să formuleze acest capitol care îl descrie pe Fiul Etern al Paradisului.]
sâmbătă, 17 decembrie 2016
sâmbătă, 10 decembrie 2016
CALEA AURIE: MINUNATA LUME A DRAGONILOR SACRI ANGELICI
CALEA AURIE: MINUNATA LUME A DRAGONILOR SACRI ANGELICI: MINUNATA LUME A DRAGONILOR SACRI ANGELICI Dragoni, dragoni..... Ooo Doamne, asta da subiect de discutat. Mi-am dat seama cat este...
vineri, 9 decembrie 2016
CARTEA URANTIA-NASTEREA LUI IISUS
Cartea Urantia
Capitolul 122
Naşterea şi pruncia lui Iisus
(1344.1) 122:0.1 CU GREU va fi posibil să se explice în profunzime numeroasele motive care au condus la alegerea Palestinei ca ţară de manifestare pentru Mihail, şi în special de ce tocmai familia lui Iosif şi a Mariei a trebuit să fie desemnată drept cadrul imediat al apariţiei acestui Fiu al Dumnezeu pe Urantia.
(1344.2) 122:0.2 După studiul raportului special asupra statutului lumilor izolate, pregătit de Melchisedeci, în consultaţie cu Gabriel, Mihail a ales în cele din urmă Urantia ca planetă pentru a-şi îndeplini manifestarea sa finală. În urma acestei decizii, Gabriel a făcut o vizită personală pe Urantia şi, ca o concluzie a studiului său al grupurilor umane şi a examenului său al trăsăturilor caracteristice spirituale, intelectuale, rasiale şi geografice ale lumii şi ale popoarelor ei, el a decis că evreii posedau acele avantaje relative care justificau selectarea lor ca rasă în sânul căreia să se efectueze manifestarea. După ce Mihail a aprobat această decizie, Gabriel a numit şi a trimis în grabă pe Urantia Comisia Familială a celor doisprezece - aleasă dintre personalităţile ordinelor celor mai elevate din univers - căreia i-a fost conferită sarcina de a face o anchetă asupra vieţii familiale iudaice. Când munca acestei comisii a luat sfârşit, Gabriel era pe Urantia şi a primit raportul care desemna trei uniuni în perspectivă ca fiind, după opinia comisiei, deopotrivă de favorabile, ca familie de manifestare, pentru încarnarea proiectată a lui Mihail.
(1344.3) 122:0.3 Printre cele trei cupluri desemnate, Gabriel i-a ales personal pe Iosif şi Maria; apoi, el i-a apărut în persoană Mariei şi i-a adus, în acelaşi timp, fericita veste că ea fusese aleasă să devină mama pământeană a copilului de manifestare.
(1344.4) 122:1.1 Iosif, tatăl uman al lui Iisus (Iosua ben Iosif), era un evreu dintre evrei: el avea totuşi multe calităţi ereditare rasiale neiudaice, care se altoiseră, cu diverse ocazii, pe arborele său genealogic prin linia feminină a predecesorilor lui. Strămoşii tatălui lui Iisus existau din vremea lui Avraam şi, prin acest venerabil patriarh, îşi aveau obârşia în liniile ascendente străvechi care conduc la sumerieni şi la nodiţi şi, prin triburile meridionale ale anticilor oameni albaştri, până la Andon şi Fonta. David şi Solomon nu erau strămoşi în linie directă ai lui Iosif, al cărui neam nici nu se trăgea direct din Adam. Ascendenţii apropiaţi ai lui Iosif erau artizani - antreprenori, tâmplari, zidari şi fierari. Iosif era el însuşi tâmplar, şi a devenit mai târziu antreprenor. Familia sa aparţinea unei lungi şi ilustre linii de persoane însemnate din popor, înălţate din timp în timp prin apariţia de indivizi excepţionali care se făcuseră remarcaţi în domeniul evoluţiei religiei pe Urantia.
(1345.1) 122:1.2 Maria, mama pământeană a lui Iisus, descindea în linie directă dintr-o lungă linie de străbuni excepţionali cuprinzând multe femei, printre cele mai remarcabile din istoria rasială a Urantiei. Deşi Maria a fost o femeie obişnuită a vremurilor şi a generaţiei ei, cu un temperament destul de normal, ea se socotea, printre strămoşii ei, dintre femeile la fel de ilustre ca şi Annon, Tamar, Rut, Bethsabe, Ansie, Cloa, Eva, Enta şi Ratta. Nici o femeie iudee a epocii nu poseda un neam care să aibă în comun strămoşi mai iluştri sau avându-şi obârşii mai promiţătoare. Strămoşii Mariei, ca şi cei ai lui Iosif, erau caracterizaţi prin predominanţa indivizilor viguroşi, dar de nivel mediu, sporadic înălţaţi de numeroase personalităţi excepţionale, care se afirmau în marşul civilizaţiei şi al evoluţiei progresive a religiei. Din punct de vedere rasial, este dificil a o considera pe Maria ca pe o iudee în sensul propriu al cuvântului. Prin cultura şi prin credinţele ei, ea era iudee, însă prin darurile ei ereditare, ea era mai mult un compus de viţe siriene, hitite, feniciene, greceşti şi egiptene; ereditatea ei rasială avea baze mai largi decât cea a lui Iosif.
(1345.2) 122:1.3 Dintre toate cuplurile vii din Palestina în momentul în care Mihail îşi pregătea manifestarea, Iosif şi Maria formau combinaţia ideală a vastelor înrudiri rasiale şi a înzestrărilor de personalitate superioare mediei. Planul lui Mihail era acela de a apărea pe pământ ca un om mediu, pentru ca oamenii de rând să-l poată înţelege şi primi favorabil. De aceea, Gabriel a făcut tocmai alegerea unor persoane ca Iosif şi Maria pentru a deveni părinţii de manifestare.
(1345.3) 122:2.1 Opera realizată de Iisus în cursul vieţii sale pe Urantia a fost, de fapt, începută de Ioan Botezătorul. Tatăl lui Ioan, Zaharia, aparţinea preoţimii iudee, în vreme ce mama sa, Elisabeta, era membră a ramurii mai prospere a marelui grup familial căruia îi aparţinea şi Maria, mama lui Iisus. Zaharia şi Elisabeta, deşi erau căsătoriţi de mulţi ani, nu aveau nici un copil.
(1345.4) 122:2.2 În ultimele zile ale lunii iunie din anul 8 dinaintea erei creştine, cam la trei luni după căsătoria lui Iosif şi a Mariei, Gabriel i-a apărut Elisabetei, într-o zi la amiază, întocmai cum, mai târziu, el şi-a făcut cunoscută prezenţa sa Mariei. Gabriel zise:
(1345.5) 122:2.3 ”În timp ce în Ierusalim, soţul tău Zaharia oficiază înaintea altarului, în timp ce poporul adunat se roagă pentru venirea unui eliberator, eu, Gabriel, vin să anunţ că în curând tu vei purta un fiu care va fi precursorul acestui divin Maestru: tu îl vei numi pe fiul tău Ioan. El va creşte consacrat Domnului Dumnezeul tău şi când va fi în floarea vârstei, va bucura inima ta, fiindcă el va întoarce multe suflete către Dumnezeu şi va anunţa totodată venirea tămăduitorului de suflet al poporului tău şi eliberatorul întregii omeniri. Ruda ta, Maria, va fi mama acestui copil al făgăduinţei, iar eu îi voi apărea şi ei.”
(1345.6) 122:2.4 Această viziune a speriat-o tare pe Elisabeta. După plecarea lui Gabriel, ea a reflectat mult la această experienţă, meditând îndelung la spusele maiestuosului vizitator, dar ea nu a vorbit despre această revelaţie cu nimeni altul în afară de soţul ei, până la întâlnirea sa ulterioară cu Maria, în anul următor, pe la începutul lui februarie.
(1345.7) 122:2.5 Totuşi, vreme de cinci luni, Elisabeta şi-a păstrat secretul chiar şi faţă de soţul ei. Când ea i-a destăinuit despre vizita lui Gabriel, Zaharia a întâmpinat povestea ei cu scepticism şi, timp de săptămâni, el s-a îndoit de realitatea întregii experienţe, neconsimţind să creadă decât pe jumătatea în vizita făcută de Gabriel soţiei sale, până în momentul în care el nu a mai putut pune la îndoială faptul că ea aştepta un copil. Zaharia era foarte nedumerit cu privire la apropiata maternitate a Elisabetei, dar el nu a pus la îndoială integritatea soţiei sale, cu toată vârsta ei înaintată. Nu înainte de a şasea săptămână precedând naşterea lui Ioan, s-a întâmplat că Zaharia, în urma unui vis impresionant, a dobândit întreaga convingere că Elisabeta avea să devină mama unui fiu al destinului, un om însărcinat cu pregătirea căii pentru venirea lui Mesia.
(1346.1) 122:2.6 Către jumătatea lui noiembrie, cu opt ani înainte de începutul erei creştine, Gabriel i-a apărut Mariei în timp ce ea lucra în casa ei din Nazaret. Mai târziu, când Maria nu s-a mai îndoit că avea să devină mamă, ea l-a convins pe Iosif să o lase să se ducă în Oraşul lui Iuda, pe dealurile situate la şapte kilometri vest de Ierusalim, pentru a face o vizită Elisabetei. Gabriel le informase pe fiecare dintre cele două viitoare mame de apariţia lui în faţa celeilalte. Ele erau deci nerăbdătoare să se întâlnească, să compare experienţele lor şi să discute despre viitorul probabil al fiilor lor. Maria a rămas trei săptămâni la vara sa îndepărtată. Elisabeta a contribuit mult la consolidarea încrederii Mariei în viziunea lui Gabriel, astfel încât Maria s-a reîntors acasă şi mai amplu devotată vocaţiei de a fi mama copilului destinului, care trebuia atât de curând să se prezinte lumii ca un bebeluş lipsit de apărare, un copil normal şi mediu al tărâmului.
(1346.2) 122:2.7 Ioan s-a născut în Oraşul lui Iuda, în ziua de 25 martie a anului 7 dinaintea erei creştine. Zaharia şi Elisabeta s-au bucurat foarte mult că le venise un fiu după cum le promisese Gabriel. În cea de-a opta zi, când au prezentat copilul pentru circumcizie, ei i-au dat oficial pronumele de Ioan, după cum le fusese prescris mai înainte. Deja, un nepot al lui Zaharia plecase în Nazaret, ca purtător al mesajului Elisabetei pentru Maria, anunţând-o că fiul ei se născuse şi că se numea Ioan.
(1346.3) 122:2.8 Din cea mai fragedă copilărie a lui Ioan, părinţii lui i-au inculcat judicios ideea că avea să crească şi să devină un şef spiritual şi un maestru al religiei, iar inima lui Ioan era mereu un teren favorabil sugestiilor care erau astfel semănate acolo. Chiar şi în copilăria sa, el putea fi adeseori găsit în templu în timpul perioadelor de slujbă ale tatălui său, şi era extrem de impresionat de semnificaţia a tot ceea ce vedea.
(1346.4) 122:3.1 Într-o seară, către apusul soarelui, înainte ca Iosif să fi intrat în casă, Gabriel îi apăru Mariei lângă o masă joasă de piatră; după ce şi-a revenit din uimire, el îi spuse: „Eu vin la ordinul Celui care este Maestrul meu şi pe care tu trebuie să-l iubeşti şi să-l hrăneşti. Ţie, Maria, îţi aduc veşti bune, căci eu te anunţ că concepţia ta este poruncită de cer,şi la timpul cuvenit vei deveni mama unui fiu; îl vei numi Iosua; el va inaugura împărăţia cerurilor pe pământ şi printre oameni. Să nu vorbeşti despre toate astea decât cu Iosif şi cu Elisabeta, ruda ta căreia eu i-am apărut de asemenea şi care, şi ea, va da naştere unui fiu al cărui nume va fi Ioan. Acela va pregăti calea pentru mesajul de eliberare pe care fiul tău îl va proclama oamenilor cu o mare putere şi cu o profundă convingere. Nu te îndoi de vorbele mele, Maria, căci acest cămin a fost ales ca locuinţă pământeană a copilului destinului. Binecuvântarea mea este cu tine, puterea celor Prea Înalţi te va întări, şi Domnul întregului pământ te va acoperi cu umbra sa.”
(1346.5) 122:3.2 Timp de mai multe săptămâni, Maria a meditat în taină în inima sa asupra acestei vizitări. Când fu sigură că aştepta un copil, ea îndrăzni în cele din urmă să-i destăinuiască soţului ei aceste evenimente ieşite din comun. Când Iosif află toate astea, şi cu toate că el a avut mare încredere în Maria, a fost foarte tulburat, şi nu a putut să doarmă timp de mai multe nopţi. La început, Iosif avu îndoieli în legătură cu vizita lui Gabriel. Apoi, când fu aproape convins că Maria auzise realmente vocea şi văzuse forma divinului mesager, el îşi frământa creierii, întrebându-se cum de se puteau întâmpla asemenea lucruri. Cum putea oare un descendent de fiinţe umane să fie un copil al destinului divin? Iosif nu putu rezolva acest conflict de idei până ce, după mai multe săptămâni de chibzuială, Iosif şi Maria au ajuns la concluzia că ei fuseseră aleşi pentru a deveni părinţii lui Mesia, cu toate că iudeii fuseseră departe de a avea conceptul că eliberatorul aşteptat trebuia să fie de natură divină. După ce ajunseră la această concluzie capitală, Maria se grăbi să plece într-o vizită la Elisabeta.
(1347.1) 122:3.3 La rândul ei, Maria s-a dus la părinţii ei Ioachim şi Ana. Cei doi fraţi ai ei, cele două surori precum şi părinţii ei au fost întotdeauna foarte sceptici în legătură cu misiunea divină a lui Iisus, deşi în această epocă ei fireşte că nu ştiuseră nimic despre vizita lui Gabriel. Maria i-a mărturisit însă surorii sale, Salomeea, faptul că ea credea că fiul ei era menit să devină un mare maestru.
(1347.2) 122:3.4 Anunţul lui Gabriel către Maria a fost făcut în ziua ce a urmat concepţiei lui Iisus, şi acesta a fost singurul eveniment supranatural legat de întreaga experienţă a Mariei constând în a purta şi a aduce pe lume copilul făgăduinţei.
(1347.3) 122:4.1 Iosif nu a acceptat ideea că Maria avea să devină mama unui copil extraordinar decât după ce făcuse experienţa unui vis foarte impresionant. În acest vis, i-a apărut un strălucit mesager celest şi i-a zis, printre alte lucruri: „Iosif, eu ţi-am apărut la ordinul Celui care domneşte acum în ceruri; am fost împuternicit să te informez în ceea ce priveşte fiul pe care Maria urmează să îl poarte, şi care va deveni o mare lumină în lumea aceasta. În el va fi viaţa, şi viaţa sa va deveni lumina omenirii. El va veni mai întâi la oamenii din propriul său popor, dar ei cu greu îl vor primi; însă, tuturor celor care îl vor primi, el le va revela faptul că ei sunt copiii lui Dumnezeu.” După această experienţă, Iosif nu s-a mai îndoit niciodată în întregime de istorisirea Mariei cu privire la vizitarea lui Gabriel şi la promisiunea că pruncul care se va naşte va fi un mesager divin pentru lume.
(1347.4) 122:4.2 În toate aceste vizite nu se spusese nimic cu privire la casa lui David. Nu se notificase nimic care să dea de înţeles că Iisus va deveni un „eliberator al iudeilor”, nici chiar că el trebuia să fie Mesia cel mult aşteptat. Iisus nu era un Mesia aşa cum îl socotiseră iudeii, ci el era eliberatorul lumii.Misiunea sa era legată de toate rasele şi de toate popoarele, şi nu numai de un grup particular.
(1347.5) 122:4.3 Iosif nu era din linia regelui David. Maria avea mai mulţi strămoşi decât Iosif în ramura lui David. Este foarte adevărat că Iosif s-a dus în Betleem, oraşul lui David, ca să se înscrie pentru recensământul roman, dar asta pentru că, şase generaţii mai înainte, străbunul său patern, fiind orfan, fusese adoptat de un anume Zadoc, care descindea direct din David; de aceea, Iosif se socotea şi el ca aparţinând „casei lui David”.
(1347.6) 122:4.4 Mai toate pretinsele profeţii mesianice ale Vechiului Testament au fost redactate la mult timp după viaţa pământească a lui Iisus, pentru a i se aplica lui. Vreme de secole, profeţii evrei proclamaseră venirea unui eliberator, iar aceste promisiuni fuseseră interpretate de generaţii succesive ca raportându-se la un nou şef iudeu care va ocupa tronul lui David: se socotea că, prin metodele de reputaţie miraculoasă ale lui Moise, el va încerca să îi stabilească pe iudei în Palestina ca pe o naţiune puternică, liberă de orice dominaţie străină. Mai mult, numeroase pasaje figurative, care apar toate în cuprinsul Scripturilor ebraice, au fost, cu timpul, aplicate pe nedrept misiunii lui Iisus. Multe dintre textele Vechiului Testament au fost deformate în aşa fel încât să pară a se potrivi cu unele episoade din viaţa pământească a Maestrului. Iisus însuşi a tăgăduit o dată public orice legătură cu casa regală a lui David. Chiar şi pasajul „o tânără fată va aduce pe lume un fiu” a fost schimbat în „o virgină va aduce pe lume un fiu”. Echivocul se sprijină în egală măsură pe numeroasele genealogii ale lui Iosif şi ale Mariei, care au fost stabilite după cariera lui Mihail pe pământ. Un mare număr dintre aceste ascendenţe cuprindeau mulţi strămoşi ai Maestrului, dar, în ansamblu, ele nu sunt autentice şi nimeni nu se poate bizui pe exactitatea lor. Prea adesea, primii ucenici ai lui Iisus au cedat tentaţiei de a prezenta străvechile expresii profetice ca aflându-şi împlinirea lor în viaţa Domnului şi Maestrului lor.
(1348.1) 122:5.1 Iosif era un om cu maniere blânde, extrem de conştient şi în orice lucru, fidel convenţiilor şi practicilor religioase ale poporului său. El vorbea puţin, dar gândea mult. Starea jalnică a poporului evreu îi cauza multă amărăciune. În tinereţea sa, dintre cei opt fraţi şi surori, el fusese mai vesel, dar, în cursul primilor ani ai căsătoriei sale (în timpul copilăriei lui Iisus), el a fost supus la perioade de uşoară descurajare spirituală. Aceste manifestări temperamentale s-au atenuat treptat chiar înaintea morţii sale premature, şi după ce situaţia materială a familiei sale fusese ameliorată de înălţarea sa, de la rangul de tâmplar, la rolul unui antreprenor prosper.
(1348.2) 122:5.2 Caracterul Mariei era cu totul opus celui al soţului ei. În general voioasă, ea era foarte rar abătută şi poseda o natură mereu radioasă. Maria se lăsa pradă expresiei libere şi frecvente a sentimentelor ei emoţionale; ea nu a fost niciodată văzută mâhnită până la moartea subită a lui Iosif. Abia îşi revenise din acest şoc, că ea s-a şi afundat în neliniştea şi perplexitatea stârnite în ea de extraordinara carieră a fiului ei mai mare, care s-a derulat atât de rapid sub privirea ei uluită. Însă, în cursul acestei întregi experienţe insolite, Maria a rămas calmă, curajoasă şi destul de prudentă în raporturile ei cu ciudatul şi puţin înţelesul ei fiu mai mare, şi cu fraţii şi surorile lui care au urmat.
(1348.3) 122:5.3 Iisus păstra de la tatăl său foarte mult din blândeţea sa excepţională şi din minunata sa comprehensiune plină de simpatie a naturii umane; el moştenise de la mama sa darul lui de mare educator, precum şi imensa sa capacitate de justă indignare. În reacţiile sale emoţionale faţă de anturajul său în timpul vieţii sale adulte, Iisus era uneori, ca şi tatăl său, meditativ şi pios, alteori caracterizat printr-o tristeţe aparentă, dar, cel mai adesea, el mergea înainte în maniera optimistă şi hotărâtă care corespundeau naturii mamei lui. În ansamblu, caracterul Mariei tindea să domine cariera divinului Fiu pe măsură ce acesta creştea şi înainta cu paşi mari în viaţa sa de adult. În unele privinţe, Iisus era un amestec de trăsături de caracter ale părinţilor săi; sub alte aspecte, el prezenta trăsăturile unuia ei în contrast cu cele ale celuilalt.
(1348.4) 122:5.4 De la Iosif, Iisus a păstrat stricta sa educaţie în uzanţele ceremoniilor iudaice şi cunoaşterea excepţională a Scripturilor ebraice; de la Maria, el a extras un punct de vedere mai larg asupra vieţii religioase şi o concepţie mai liberală a libertăţii spirituale personale.
(1349.1) 122:5.5 Cele două familii ale lui Iosif şi ale Mariei erau foarte instruite pentru vremea lor. Educaţia lui Iosif şi a Mariei depăşea cu mult media pentru epoca lor şi pentru situaţia lor socială. El era un gânditor, ea era o femeie prevăzătoare, înzestrată cu o mare capacitate de adaptare şi cu un simţ practic în îndeplinirea sarcinilor imediate. Iosif era brunet cu ochi negri; Maria era de tip aproape blond cu ochi căprui.
(1349.2) 122:5.6 Dacă Iosif ar fi trăit, el ar fi devenit indubitabil un ferm credincios în misiunea divină a fiului său mai mare. Maria oscila între credinţă şi îndoială, foarte mult influenţată de poziţia luată de ceilalţi copii ai ei şi de prietenii şi părinţii ei, însă în cele din urmă ea era mereu întărită în atitudinea ei de amintirea apariţiei lui Gabriel îndată după concepţia copilului.
(1349.3) 122:5.7 Maria era o ţesătoare expertă, având o îndemânare peste medie în mai toate artele menajere ale epocii; ea era o bună stăpână a casei şi superior capabilă să creeze un cămin. Iosif şi Maria erau amândoi buni educatori şi au vegheat ca proprii lor copiii să fie foarte versaţi în cunoştinţele timpului lor.
(1349.4) 122:5.8 În epoca în care era tânăr, Iosif a fost angajat de tatăl Mariei pentru a construi o anexă la casa sa, şi în momentul când Maria i-a adus lui Iosif o cană cu apă în cursul unei mese de prânz s-a întâmplat că, pentru prima dată, cei doi tineri care erau sortiţi să devină părinţii lui Iisus au început cu adevărat să îşi facă curte.
(1349.5) 122:5.9 Iosif şi Maria s-au căsătorit, potrivit datinii iudaice, la domiciliul Mariei, în vecinătatea Nazaretului, când Iosif a avut douăzeci şi unu de ani. Această căsătorie a fost încheiată după o logodnă normală de circa doi ani. Puţin după aceea, ei s-au instalat în noua lor casă din Nazaret, care fusese construită de Iosif cu ajutorul a doi dintre fraţii lui. Această casă era situată la poalele înălţimilor care dominau atât de agreabil ţinutul înconjurător. În această casă special pregătită, tinerii soţi în aşteptarea unui copil se gândeau să întâmpine copilul făgăduinţei, fără a-şi închipui că acest important eveniment din univers avea să survină în Betleemul din Iudeea, în timp ce ei lipseau de la domiciliul lor.
(1349.6) 122:5.10 Cea mai mare parte a familiei lui Iosif s-a alăturat învăţăturilor lui Iisus, însă foarte puţini membrii ai familiei Mariei au crezut în el înainte de plecarea sa din această lume. Iosif a înclinat mai mult către conceptul spiritual de Mesia cel aşteptat, însă Maria şi familia ei, în special tatăl ei, se raliau ideii de Mesia ca eliberator temporar şi şef politic. Strămoşii Mariei se identificaseră făţiş cu cauza macabeilor în vremurile pe atunci încă recente.
(1349.7) 122:5.11 Iosif a susţinut cu vigoare punctul de vedere oriental sau babilonian al religiei iudaice. Maria se înclina puternic spre interpretarea occidentală sau elenistă a legi şi a profeţilor, care era mai largă şi mai liberală.
(1349.8) 122:6.1 Casa lui Iisus se găsea aproape de înaltele dealuri din partea nordică a Nazaretului, la o oarecare distanţă de izvorul satului, situat în secţiunea estică a oraşului. Familia lui Iisus locuia în cartierele periferice ale oraşului, ceea ce i-a făcut mai uşor tânărului băiat să se bucure de frecventele plimbări la ţară şi să se caţere până în vârful acestor înalte ţinuturi vecine, dealurile cele mai înalte din sudul Galileii, cu excepţia lanţului muntelui Tabor la est şi a dealului lui Nain, care avea aproape aceeaşi altitudine. Casa era situată puţin spre sud şi est faţă de promontoriului sudic al acestui deal, şi aproape la jumătatea drumului dintre poalele sale şi drumul care ducea de la Nazaret la Cana. În afară de ascensiunea dealului, plimbarea favorită a lui Iisus consta în a merge de-a lungul unei cărări înguste care şerpuia pe lângă baza dealului în direcţia nord-est, până în punctul în care ea se reunea cu drumul spre Sepphoris.
(1350.1) 122:6.2 Locuinţa lui Iosif şi a Mariei era construită din piatră, şi se compunea dintr-o încăpere cu un acoperiş plat, plus o construcţie anexă pentru a adăposti animalele. Mobilierul consta dintr-o masă joasă de piatră, oale şi vase din pământ ars şi din piatră, un război de ţesut, o lampă, mai multe taburete mici, şi nişte rogojini pentru a dormi pe podeaua de piatră. În curte, lângă anexa animalelor, se găsea adăpostul care acoperea cuptorul şi râşniţa de grâne. Era nevoie de două persoane pentru a face să meargă acest tip de râşniţă, una pentru a măcina şi alta pentru a o alimenta cu grăunţe. Când Iisus era mic, el alimenta adesea râşniţa cu grăunţe, în timp ce mama sa învârtea piatra de moară.
(1350.2) 122:6.3 Mai târziu, când familia s-a înmulţit, ei se aşezau cu toţii pe vine pentru a lua masa în jurul mesei de piatră mărite, şi puneau mâncarea în aceeaşi farfurie sau vas comun. Iarna, în timpul mesei de seară, masa era luminată de o mică lampă plată de pământ ars care era umplută cu ulei de măsline. După naşterea Martei, Iosif a adăugat la casă o odaie mare, care a fost utilizată ca atelier de tâmplărie în timpul zilei şi ca o cameră de dormit pe durata nopţii.
(1350.3) 122:7.1 În luna martie a anului 8 dinaintea erei creştine (luna în care Iosif şi Maria s-au căsătorit), Cezar Augustus a decretat că toţi locuitorii imperiului roman trebuiau să fie număraţi şi că trebuia să se facă un recensământ de care se puteau servi la îmbunătăţirea prelevării impozitelor. Şi aceasta, împreună cu serioasele dificultăţi interioare ale lui Irod, regele Iudeei, şi cu faptul că iudeii fuseseră întotdeauna foarte ostili oricărei tentative de 'numărare a populaţiei', contribuiseră la întârzierea cu un an a recensământului din regatul iudeu. În tot imperiul roman, acest recensământ a fost efectuat în anul 8 dinaintea erei creştine, dar nu şi în regatul lui Irod din Palestina, unde a avut loc cu un an mai târziu, în anul 7.
(1350.4) 122:7.2 Nu era necesar ca Maria să meargă la Betleem pentru înregistrare - Iosif fiind autorizat să-şi înregistreze familia. Dar Maria, care era o persoană aventuroasă şi foarte dinamică, a insistat să-l însoţească. Ea se temea să rămână singură, de frică ca copilul să nu se nască în absenţa lui Iosif; în plus, Betleem nu era departe de Oraşul lui Iuda, iar Maria prevedea posibilitatea unei întâlniri cu ruda sa Elisabeta.
(1350.5) 122:7.3 De fapt, Iosif i-a interzis Mariei să-l însoţească, dar a fost inutil; în momentul împachetării hranei pentru călătoria de trei sau patru zile, ea a pregătit porţii pentru două persoane şi a fost gata de plecare. Dar, înainte de a porni efectiv la drum, Iosif fusese de acord cu plecarea Mariei, şi au părăsit voioşi Nazaretul în zorii zilei.
(1350.6) 122:7.4 Iosif şi Maria erau săraci şi, cum nu aveau decât un singur animal de povară, Maria, fiind însărcinată, călărea animalul care purta proviziile, în timp ce Iosif mergea pe jos, conducând animalul. Construcţia şi aranjamentul unei case reprezentaseră o serioasă micşorare a resurselor lui Iosif, dat fiind că el trebuia totodată să contribuie la întreţinerea părinţilor lui, tatăl său devenind invalid nu de multă vreme. Astfel încât, acest cuplu iudeu şi-a părăsit umilul său domiciliu în acea dimineaţă din 18 august, anul 7 dinaintea erei creştine, pentru a pleca spre Betleem.
(1351.1) 122:7.5 Prima lor zi de călătorie i-a făcut să înconjoare colinele de la poalele muntelui Gilboa, unde ei au campat peste noapte pe malul Iordanului. Ei au făcut multe supoziţii asupra naturii fiului care avea să li se nască, Iosif aderând la conceptul unui Spirit Maestru, iar Maria susţinând ideea unui Mesia iudeu, un eliberator al naţiunii ebraice.
(1351.2) 122:7.6 Devreme, în dimineaţa zilei de 19 august, Iosif şi Maria au pornit din nou la drum. Ei şi-au luat masa de seară la poalele muntelui Sartaba, care domina valea Iordanului, şi şi-au continuat călătoria, ajungând în Ierihon, unde s-au oprit pentru a înnopta într-un han la drumul mare, în cartierele mărginaşe ale oraşului. După masa de seară, şi după mai multe discuţii despre asuprirea de către guvernarea romană, despre Irod, despre recensământ şi despre influenţa comparată a Ierusalimului şi a Alexandriei în calitate de centre de studii şi de cultură iudaică, călătorii Nazaret ului s-au retras pentru repausul nocturn. Devreme, în dimineaţa zilei de 20 august, ei şi-au reluat călătoria şi au ajuns la Ierusalim înainte de amiază. Ei au vizitat templul şi şi-au urmat calea pentru a sosi în Betleem în toiul după-amiezii.
(1351.3) 122:7.7 Hanul era înţesat; în consecinţă, Iosif a căutat locuinţă la nişte rude îndepărtate, dar toate camerele Betleemului erau pline de lume. Când a revenit la curtea hanului, cineva l-a informat că grajdurile pentru caravane, tăiate în partea laterală a stâncii şi situate dedesubtul hanului, erau golite de animalele lor şi curăţate pentru primirea de clienţi. Lăsând măgarul în curte, Iosif a luat pe umeri sacii cu veştminte şi cu provizii, şi a coborât cu Maria treptele de piatră ce duceau la adăpostul lor. Ei s-au pomenit instalaţi în ceea ce fusese un hambar de cereale, în faţa grajdurilor şi a ieslelor. Foile de cort fuseseră aşternute, şi ei s-au socotit fericiţi că au găsit un adăpost atât de confortabil.
(1351.4) 122:7.8 Iosif se gândea să meargă să se înscrie numaidecât, dar Maria era ostenită; ea suferea mult, şi l-a rugat să rămână lângă ea, ceea ce a şi făcut.
(1351.5) 122:8.1 Toată noaptea, Maria a fost agitată, astfel încât cuplul nu a dormit mult. În zorii zilei, durerile naşterii au început clar, şi, la amiaza zilei de 21 august din anul 7 dinaintea erei creştine, cu ajutorul şi cu generoasa asistenţă a tovarăşilor de călătorie, Maria a dat naştere unui băieţel. Iisus din Nazaret s-a născut pe lume; el a fost învelit în veştmintele pe care Maria le adusese în eventualitatea unui asemenea eveniment, şi culcat într-o iesle vecină.
(1351.6) 122:8.2 Copilul făgăduinţei venise pe lume exact în acelaşi fel cu copiii dinainte de şi din ziua aceea. În cea de-a opta zi, după practica iudaică, el a fost circumcis şi numit oficial Iosua (Iisus).
(1351.7) 122:8.3 În ziua care a urmat naşterii lui Iisus, Iosif si-a făcut recensământul. Un om, cu care Iosif legase conversaţie cu două zile mai înainte la Ierihon, l-a dus la un prieten bogat care ocupa o cameră la han, şi care s-a declarat fericit să schimbe locuinţa sa cu cea a cuplului din Nazaret. După amiază, ei s-au mutat în han, unde au locuit aproape trei săptămâni, până ce au găsit găzduire la o rudă îndepărtată a lui Iosif.
(1351.8) 122:8.4 A doua zi după naşterea lui Iisus, Maria i-a transmis Elisabetei că fiul ei se născuse, şi aceasta i-a răspuns invitându-l pe Iosif să vină la Ierusalim pentru a vorbi cu Zaharia despre toate treburile lor. În săptămâna următoare, Iosif s-a dus la Ierusalim pentru a discuta cu Zaharia. Zaharia şi Elisabeta dobândiseră amândoi convingerea sinceră că Iisus trebuia realmente să devină eliberatorul iudeilor, Mesia, şi că fiul lor Ioan va deveni şeful asistenţilor săi, mâna dreaptă a destinului său. De vreme ce Maria împărtăşea aceleaşi idei, nu a fost greu să îl determine pe Iosif să rămână la Betleem, oraşul lui David, pentru ca Iisus, crescând, să poată deveni succesorul lui David la tronul întregului Israel. În consecinţă, ei au rămas mai bine de un an în Betleem, Iosif făcând în tot acest timp câteva lucrări de tâmplărie.
(1352.1) 122:8.5 La prânz, în momentul naşterii lui Iisus, serafimii Urantiei, adunaţi sub ordinele conducătorilor lor, au cântat efectiv imnurile de glorie deasupra ieslei din Betleem, dar aceste rostiri de slăvire nu au fost auzite de urechile omeneşti. Nici un păstor sau nici o creatură muritoare nu au venit să îşi aducă omagiile copilului din Betleem înainte de ziua în care anumiţi preoţi sosind din Ur au fost trimişi din Ierusalim de Zaharia.
(1352.2) 122:8.6 Aceşti preoţi din Mesopotamia fuseseră informaţi, cu ceva timp mai înainte, de un ciudat învăţător religios din ţările lor, că avusese un vis în care fusese informat de apariţia viitoare a 'luminii vieţii' pe pământ, sub forma unui nou-născut, şi printre iudei. Aceşti trei învăţători plecară într-acolo, căutând această 'lumină a vieţii'. După mai multe săptămâni de căutări zadarnice în Ierusalim, ei aveau de gând să plece înapoi în Ur, când Zaharia i-a întâlnit şi le-a destăinuit credinţa sa că Iisus era obiectul căutării lor; el i-a trimis la Betleem, unde au găsit bebeluşul şi au lăsat darurile lor Mariei, mama sa pământeană. Copilul avea aproape trei săptămâni în timpul vizitei lor.
(1352.3) 122:8.7 Aceşti oameni înţelepţi nu au văzut nici o stea pentru a se orienta către Betleem. Frumoasa legendă a stelei Betleemului a luat naştere după cum urmează: Iisus se născuse pe 21 august la amiază, în anul 7 dinaintea erei creştine. Or, în ziua de 29 mai a aceluiaşi an 7, avusese loc o extraordinară conjuncţie a lui Jupiter şi a lui Saturn în constelaţia Peştilor. Este un fapt astronomic remarcabil că conjuncţii similare s-au produs pe 29 septembrie şi pe 5 decembrie din acelaşi an. Pe baza acestor evenimente excepţionale, dar absolut naturale, zeloşii bine intenţionaţi ai generaţiilor următoare au construit atrăgătoarea legendă a stelei Betleemului, care conducea Magii la ieslea unde l-au văzut şi l-au adorat pe copilul nou-născut. Inteligenţele Orientului şi ale Orientului Mijlociu se delectau cu poveştile cu zâne şi ţeseau continuu astfel de mituri admirabile în jurul vieţii şefilor lor religioşi şi al eroilor lor politici. În absenţa tiparului, când cea mai mare parte a cunoştinţelor umane se transmitea pe cale orală de la o generaţie la următoarea, era foarte uşor ca miturile să devină tradiţii, şi ca tradiţiile să fie în cele din urmă acceptate ca fapte.
(1352.4) 122:9.1 Moise îi învăţase pe iudei că fiecare fiu prim-născut aparţinea Domnului, dar că acei copii, în loc de a fi sacrificaţi după cum era datina printre naţiunile păgâne, puteau să aibă viaţa salvată dacă părinţii lor voiau să-i răscumpere plătind cinci shekeli oricărui preot autorizat. Exista de asemenea o ordonanţă mozaică care decreta că după o anumită perioadă de timp, o mamă trebuia să se prezinte la templu pentru purificare (sau să facă prin altcineva sacrificiul adecvat). Era obiceiul de a se îndeplini aceste două ceremonii în acelaşi timp. În consecinţă, Iosif şi Maria s-au dus în persoană la templu, în Ierusalim, pentru a-l prezenta pe Iisus preoţilor, pentru a efectua răscumpărarea, şi totodată pentru a face sacrificiul adecvat pentru a asigura Mariei purificarea ceremonială a pretinsei murdării de pe urma naşterii.
(1353.1) 122:9.2 Două personaje având un caracter remarcabil se plimbau constant în curtea templului, Simion, un cântăreţ, şi Ana, o poetă. Simion era iudeean, dar Ana era galileeană. Cei doi îşi ţineau frecvent tovărăşie şi erau intimii preotului Zaharia, care le încredinţase secretul despre Ioan şi Iisus. Simion şi Ana doreau amândoi cu ardoare venirea lui Mesia, iar încrederea lor în Mesia i-a făcut să creadă că Iisus era eliberatorul aşteptat de poporul iudeu.
(1353.2) 122:9.3 Zaharia ştia în ce zi trebuiau să vină Iosif şi Maria la templu cu Iisus, şi convenise dinainte cu Simion şi cu Ana că el le va ridica mâna în semn de salut, la trecerea procesiunii primilor-născuţi, pentru a-l indica pe Iisus.
(1353.3) 122:9.4 Pentru această ocazie, Ana scrisese un poem pe care Simion s-a apucat să-l cânte, spre mai marea uluire a lui Iosif, a Mariei şi a tuturor celor care erau adunaţi în curţile templului. Iată imnul lor care celebra răscumpărarea fiilor prim-născuţi:
(1353.4) 122:9.5 Binecuvântat fie Domnul, Dumnezeul Israelului,(1353.5) 122:9.6 Căci el ne-a vizitat, şi şi-a răscumpărat poporul.(1353.6) 122:9.7 El a înălţat un corn al salvării pentru fiecare dintre noi(1353.7) 122:9.8 În casa servitorului său David.(1353.8) 122:9.9 Potrivit celor zise prin gura sfinţilor săi profeţi -(1353.9) 122:9.10 El ne va elibera de duşmanii noştri şi de mâna tuturor celor care ne urăsc;(1353.10) 122:9.11 Pentru a arăta îndurare părinţilor noştri şi a reaminti sfânta sa alianţă -(1353.11) 122:9.12 Jurământul prin care s-a legat lui Avraam tatăl nostru(1353.12) 122:9.13 Că ne va îngădui, după eliberarea din mâinile duşmanilor noştri,(1353.13) 122:9.14 Să-l servim fără frică,(1353.14) 122:9.15 În sfinţenie şi în dreptate înaintea lui în toate zilele vieţii noastre.(1353.15) 122:9.16 Da, şi tu, copil al făgăduinţei, tu vei fi numit profetul celui Preaînalt;(1353.16) 122:9.17 Căci tu vei merge în faţa Domnului pentru a stabili împărăţia sa,(1353.17) 122:9.18 Să dai de ştire despre mântuire poporului său(1353.18) 122:9.19 În iertarea păcatelor lui.(1353.19) 122:9.20 Bucuraţi-vă în blânda îndurare a Dumnezeului nostru, Pentru că sursa de lumină din înalt ne-a vizitat acum(1353.20) 122:9.21 Pentru a-i ilumina pe cei care se menţin în întunericul şi în umbra morţii,(1353.21) 122:9.22 Pentru a îndruma paşii noştri pe căile păcii.(1353.22) 122:9.23 Şi acum lasă-l pe servitorul tău să plece în pace, O Doamne, potrivit cuvântului tău,(1353.23) 122:9.24 Căci ochii mei au văzut mântuirea ta(1353.24) 122:9.25 Pe care tu ai pregătit-o în faţa tuturor popoarelor,(1353.25) 122:9.26 O lumină pentru a-i ilumina chiar şi pe gentili(1353.26) 122:9.27 Şi gloria poporului tău Israel.
(1353.27) 122:9.28 Pe drumul de întoarcere la Betleem, Iosif şi Maria au fost tăcuţi - tulburaţi şi copleşiţi de o teamă respectuoasă. Maria era foarte tulburată de salutul de bun rămas al Anei, bătrâna preoteasă, iar Iosif nu era de acord cu efortul prematur de a face deja din Iisus Mesia cel aşteptat de poporul iudeu.
(1353.28) 122:10.1 Iscoadele lui Irod nu stăteau degeaba. Când ei i-au dat seamă despre vizita preoţilor din Ur la Betleem, Irod i-a convocat pe aceşti caldeeni înaintea lui. El i-a chestionat cu stăruinţă pe aceşti înţelepţi despre noul „rege al iudeilor”, dar ei nu prea i-au dat satisfacţie, explicând că pruncul fusese născut de o femeie care venise cu soţul ei la Betleem pentru recensământ. Irod nu era mulţumit de acest răspuns. El i-a trimis cu o pungă de bani şi le-a poruncit să găsească copilul, pentru ca şi el să meargă să-l adore de vreme ce ei declaraseră că împărăţia sa trebuia să fie spirituală, şi nu temporală. Înţelepţii nemairevenind, Irod a devenit bănuitor. În vreme ce el frământa aceste lucruri în mintea sa, informatorii lui au revenit şi i-au făcut un raport complet asupra recentelor incidente survenite la templu: ei i-au adus o copie a anumitor părţi din cântecul lui Simion care fusese cântat la ceremonia răscumpărării lui Iisus. Ei nu se gândiseră să îi urmărească pe Iosif şi pe Maria. Irod s-a înfuriat foarte tare pe agenţii săi, incapabili să îi spună unde dusese cuplul copilul. El a trimis atunci nişte anchetatori însărcinaţi să îi depisteze pe Iosif şi pe Maria. Ştiind că Irod urmărea familia nazareeană, Zaharia şi Elisabeta au rămas departe de Betleem. Băieţelul a fost ascuns la părinţii lui Iosif.
(1354.1) 122:10.2 Iosif se temea să caute de lucru, iar slabele lui economii scădeau rapid. Chiar şi în momentul ceremoniei de purificare din templu, Iosif s-a considerat destul de sărac pentru a limita la doi tineri porumbei ofranda Mariei, după cum poruncise Moise pentru purificarea mamelor nevoiaşe.
(1354.2) 122:10.3 Când după mai mult de un an de căutări, spionii lui Irod nu l-au găsit pe Iisus, şi cum se presupunea că bebeluşul era încă ascuns în Betleem, Irod a pregătit un decret poruncind scotocirea sistematică a tuturor caselor din Betleem şi omorârea tuturor băieţeilor având vârsta sub doi ani. În felul acesta, Irod spera să se asigure că copilul sortit să devină „regele iudeilor” va fi exterminat. Astfel că şaisprezece băieţei au pierit într-o zi în Betleemul Iudeii. Dar intriga şi moartea, chiar şi în familia sa apropiată, erau lucruri foarte frecvente la curtea lui Irod.
(1354.3) 122:10.4 Masacrul acestor copii a avut loc către mijlocul lui octombrie din anul 6 dinaintea erei creştine, în vreme ce Iisus avea vârsta cu puţin peste un an. Însă chiar şi printre ataşaţii de la curtea lui Irod erau oameni care credeau în venirea lui Mesia, iar unul dintre aceştia, aflând de ordinul de masacrare a băieţeilor din Betleem, s-a pus în legătură cu Zaharia care, la rândul lui, a trimis un mesager la Iosif şi, în noaptea dinaintea masacrului, Iosif şi Maria au părăsit Betleemul cu copilul pentru a se duce în Alexandria din Egipt. Ei au mers în Alexandria cu fondurile procurate de Zaharia, iar acolo Iosif şi-a reluat meseria, în timp ce Iisus şi Maria locuiau la nişte rude înstărite ale familiei lui Iosif. Ei au stat în Alexandria vreme de doi ani întregi, şi nu s-au reîntors în Betleem decât după moartea lui Irod.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)
BLOGAREALA
-
Ți s-a deteriorat VEDEREA? Fa masaje si sa nu mănânci niciodată peste sau animale din mare. Mu Yuchun. - CUM VA AJUTATI OCHII PRIN MASAJ
-
Puterea lui Cinci ~ (220) - *Cati Dodu* psSenorodt9ucghhi204h0htt7ulut9292imh8l1t23af1m7l08a104013um · UNII EXPLICA FUNDATURA dupa ce am explicat-o eu ,simplu ,clar si str...
Acum 5 ore -
-
SECTA SÂNGELUI I, II și III (de Lois Sasek) - Secta Sângelui I (2023) - 27 de victime, 27 de martori (de Lois Sasek)„Halloween își are originile în festivalul Samhain, când oamenii erau sacrificați. Ma...
Acum o săptămână -
O altfel de privire-351- Copacul - Sunt zile când viața mă scoate ușor din fluxul ei și mă așază pe o margine în contemplare; atunci mă simt „ca și cum sunt între două lumi” dar am și p...
Acum o săptămână -
-
Mercur retrograd în Săgetător (25 nov - 15 dec) - Mercur retrograd în Săgetător (25 nov - 15 dec) Energia Săgetătorului cuprinde tot, ne poate face încăpățînați, obtuzi și reticenți, iar Mercur rx va...
Acum 3 săptămâni -
Răsăritul soarelui negru - În spatele istoriei lumii se ascund forțe nevăzute și o a doua istorie ascunsă a religiei, a societăților secrete, a ordinelor secrete și a simbolurilor ...
Acum 2 ani -
Cobra: Raport Situatia Planetara - Road Trip with Raj on Unsplash Actualizare a situației planetare de Cobra Eliminarea grupului ocul...Acum 3 ani
-
Atistul japonez Ku-san face artă din cafea cu spuma de lapte,vă invit la o cafea altfel.. - *Sursă: AICI * *Zi perfectă tuturor vă doresc!* *Vă îmbrățișez și mulțumesc de vizită!*
Acum 5 ani -
-
Ne-am mutat pe www.terra-misterioasa.blogspot.ro - Acest site va fi, în curând, închis. Deja se publică articole noi pe www.terra-misterioasa.blogspot.ro Vă așteptăm acolo. www.terra-misterioasa.blogspot...Acum 6 ani
-
Hexakosioihexekontahexaphobia - *Hexakosioihexekontahexaphobia* - Crezi în Dumnezeu? - Da, domnule *numerolog*, cred. ...
Acum 6 ani -
Acum - Sunt Valeria-Violeta. Acum sunt Violeta. M-am nascut din nou. Acum sunt o fiinta noua. Dumnezeu Absolutul este la mine in inima. Ara Rara Avis este Lumina. ...Acum 6 ani
-
-
NASA: Saturn şi Jupiter conţin toate condiţiile pentru dezvoltarea vieţii. - *Anunţ important al NASA: Saturn şi Jupiter conţin toate condiţiile pentru dezvoltarea vieţii. Sonda Cassini a descoperit hidrogen pe Enceladus. S-a det...
Acum 7 ani -
Dupa cutremurul din Italia, pe 08 Decembrie am spus ce va fi in Europa - *Dupa avertizarea mea cu privire la cutremurul din Italia, am revenit in luna Decembrie cu aceasta noua mentiune, intr-o postare de a mea pe facebook.*...
Acum 8 ani -
-
-
CERN și SUPER-LASERUL de la Măgurele. Ce spune un specialist român care lucrează la ambele proiecte - Astăzi, în Europa, sunt în curs de desfășurare două experimente științifice uriașe, atât prin investiția în dotarea tehnică, cât și prin țintele științific...
Acum 9 ani -
The song of Lyra - Lyra este într-adevăr o poarta stelara 12 dimensionala și locul de naștere al întregii rase umane. Este Alpha și Omega noastră, începutul nostru și acu...
Acum 9 ani -
Oare cum ar putea arăta lumea ? - „Societatea noastră este condusă de nişte oameni nebuni care au obiective nebuneşti. Cred că suntem conduşi de nişte maniaci, către nişte ţeluri demente şi...
Acum 9 ani -
Oamenii care Dau Sfaturi au Nevoie de Ele - Din experienta mea de pana acum n-am putut sa nu observ faptul ca oamenii care se inghesuie sa dea sfaturi altor persoane de fapt au cea mai mare nevoie d...Acum 9 ani
-
de Sfintele Pasti «ritrovarsi assieme» attraverso le diversità che ci riempiono di gioia di essere noi stessi - *“LA CATTURA DI CRISTO” 1602 CARAVAGGIO * La Resurrezione di Gesù è motivo di gioia per tutti noi. Rendiamoci conto della nostra missione di diffondere q...
Acum 9 ani -
Daca nu te uraste nimeni... - “Daca nu te uraste nimeni, faci ceva gresit.” Vorbele personajului de film Gregory House spun multe. De fapt, intreg personajul este o colectie de idei ca...
Acum 10 ani -
-
Which Dimension will be Your Destination? - Good afternoon. I Am Saint Germain. After my last message my answers for many became news to more than had been aware of ascension. Since my chelas have no...Acum 10 ani
-
MISTERE LEGATE DE MAREA PIRAMIDĂ DIN EGIPT - *Î* *n ciuda afirmaţiilor infatuate şi orgolioase ale unor „savanţi” contemporani, care caută să ne convingă de faptul că enormul edificiu antic a fost con...
Acum 10 ani -
CUM NE DA TZEAPA AVION.RO - *Asa cum multi stiti deja, in februarie plec cu o mina de prietene in frumosul Egipt. Pentru ca eu * *m-am ocupat de organizare, fetele mi-au dat banii sa...
Acum 10 ani -
Shoud 9 Materialele Cercului Crimson Seria Libertatii - *MATERIALELE CERCULUI CRIMSON* *Seria Libertatii* *SHOUD 9: Cum sa traiesti -“ ADAMUS transmis de Geoffrey Hoppe Prezentat Cercului Crimson, in data de ...
Acum 11 ani -
Tradiţia sărbătorii Sânzienelor, a Solstiţiului de vară şi a zilei Sfântului Ioan Botezătorul - *Noaptea de Sânziene este o noapte magică, un moment de linişte, de echilibru, în care se deschid porţile cerului şi lumea de dincolo vine în contact c...
Acum 11 ani -
MARILE TAINE ALE PAMÂNTULUI ROMÂNESC - VORTEXUL SACRU - http://remerra.blogspot.com/2012/03/marile-taine-ale-pamantului-romanesc.html http://www.orfeu2000ki.ro/marile_taine_ale_pamantului_romanesc/1957.htm
Acum 11 ani -
CREIERUL INIMII - În timp ce Laceys, un mic grup de cercetători cardiovasculari îşi făcea cercetarea lor în Psihofiziologie, lor li s-a alăturat un gr...
Acum 11 ani -
TEMEŢI-VĂ DE VOI INŞIVĂ ! - *Binecuvântaţi să fiţi şi spiritele voastre să îşi dea seama cine sunt !* *Nu răspundeţi la FORŢĂ cu forţă şi răspundeţi la PACE cu pacea voastră!* *Isto...
Acum 11 ani -
TEMEŢI-VĂ DE VOI INŞIVĂ ! - *Binecuvântaţi să fiţi şi spiritele voastre să îşi dea seama cine sunt !* *Nu răspundeţi la FORŢĂ cu forţă şi răspundeţi la PACE cu pacea voastră!* *Isto...
Acum 11 ani -
Litanie catre Duhul Sfant - *scrisa de parintele Arsenie Boca (1910-1989)* Slava Tatalui si Fiului si Sfantului Duh, precum era la inceput , acum si pururea si in vecii vecilor, am...
Acum 12 ani -
Pretiozitatea sistemului Yoga si a Hinduismului - Cine va putea sa spuna deplin cat de pretios este sistemul Yoga si Hinduismul? Acestea sunt inca la fel de pretioase sia stazi deoarece revelatii si ini...Acum 12 ani
-
Torturi de inceput de an - * un tort inspiratie Giovanna ( nu asa de frumos ca al ei, dar mai perseverez)* *prima data cand fac un tort cu animalute Webkins* *o buburuza (in plin...Acum 12 ani
-
-
Cateva tehnici de relaxare - Exercitiile regulate de relaxare corporala si mentala ajuta la eliberararea tensiunilor musculare, blocajelor energetice, elimina stresul, presiunea psih...
Acum 13 ani -
Dupa absolvire. Un nou inceput - Dragă cititorule, Mă numesc Alina –Florina Popovici şi sunt absolventă a Facultăţii de Ştiinţe Economice, Oradea, promoţia 2010, iar în prezent urmez ma...Acum 13 ani
-
Primul pas...spre schimbare - Salutare..... ;) Iata pasesc si eu, putin timida pe platforma virtuala! A trecut ceva vreme pana am decis sa fac acest pas... Am crescut, m-am maturizat si ...Acum 15 ani
-
-
-
FII MANDRU CA ESTI ROMAN
