SENSUL ABANDONARII-ECKHART TOLLE

 

Acceptarea prezentului

Aţi vorbit de câteva ori despre „abandonare”. Nu-mi place această idee. Sună fatalist, într-un fel. Dacă acceptăm întotdeauna lucrurile aşa cum sunt, nu vom mai face niciun efort pentru a le ameliora. Mi se pare că progresul constă tocmai în acest lucru, atât în sfera personală, cât şi în sfera colectivă, să nu acceptăm limitele prezentului şi să ne străduim să le depăşim şi să creăm ceva mai bun. Dacă nu am fi făcut acest lucru, am trăi şi acum în peşteri. Cum împăcaţi ideea de abandonare cu schimbarea lucrurilor şi rezultatelor?

Pentru unii oameni, abandonarea poate avea conotaţii negative, implicând înfrângerea, renunţarea, eşecul de a face faţă dificultăţilor vieţii, letargia ş.a.m.d. Adevărata abandonare, totuşi, este un lucru total diferit. Nu înseamnă să accepţi pasiv orice situaţie în care eşti implicat şi să nu faci nimic în această privinţă. Nici nu înseamnă să nu-ţi mai faci planuri sau să nu întreprinzi acţiuni pozitive.

Abandonarea este înţelepciunea simplă, dar profundă, ce constă în a te supune mai degrabă decât a te opune cursului vieţii. Singurul loc în care puteţi simţi cursul vieţii este Clipa de acum, aşa că a te abandona înseamnă a accepta momentul prezent necondiţionat şi fără rezerve. Înseamnă a renunţa la orice rezistenţă internă faţă de ceea ce este. 
Rezistenţa internă înseamnă a spune „nu” la ceea ce există, prin critică şi negativism emoţional. Devine extrem de pronunţată mai ales atunci când lucrurile „merg prost”, adică atunci când există un decalaj între cererile sau aşteptările rigide ale minţii şi realitate. Aceasta este prăpastia durerii. Dacă aţi trăit suficient, ştiţi că lucrurile pot „merge prost” foarte des. Tocmai în acele momente trebuie să practicaţi abandonarea, dacă doriţi să eliminaţi durerea şi suferinţa din viaţa dvs. Acceptarea stării prezente vă eliberează imediat de identificarea cu mintea şi astfel vă reconectează cu Fiinţa. Rezistenţa este mintea.

Abandonarea este un fenomen pur interior. Nu înseamnă că la nivel exterior nu puteţi întreprinde nimic pentru a schimba situaţia. De fapt, nu situaţia în întregime trebuie să o acceptaţi atunci când vă abandonaţi, ci numai micul segment numit Acum. 

De exemplu, dacă aţi fi împotmolit undeva în noroi, nu aţi spune: „Bine, mă resemnez să fiu împotmolit în noroi”. Resemnarea nu este abandonare. Nu trebuie să acceptaţi o situaţie de viaţă indezirabilă sau neplăcută. Şi nici nu trebuie să vă minţiţi, spunând că nu este nimic rău în a fi împotmolit în noroi. Nu. Recunoaşteţi în totalitate dorinţa dvs. de a ieşi din această situaţie. Vă restrângeţi atenţia la momentul prezent, fără să îl etichetaţi în niciun fel. Aceasta înseamnă că nu există o judecată critică la adresa Clipei de acum. Deci nu există rezistenţă, negativism emoţional. Acceptaţi calitatea acestui moment. Apoi treceţi la acţiune şi faceţi tot ce puteţi pentru a ieşi din noroi. O astfel de acţiune eu o numesc pozitivă. Este mult mai eficientă decât acţiunea negativă, care vine din furie, disperare sau frustrare.

Până când nu obţineţi rezultatul dorit, continuaţi să practicaţi abandonarea, evitând etichetarea Clipei de acum.

Daţi-mi voie să vă ofer o analogie vizuală pentru a ilustra ceea ce vreau să spun. Mergeţi noaptea pe o potecă, înconjurat de o ceaţă deasă. Dar aveţi o lanternă puternică, care trece prin ceaţă şi creează un spaţiu îngust în faţa dvs. Ceaţa este situaţia dvs. de viaţă, care include trecutul şi viitorul; lanterna este prezenţa dvs. conştientă; spaţiul clar din faţa dvs. este Clipa de acum.

Lipsa abandonării vă consolidează forma psihologică, scoica sinelui fals, şi astfel creează un puternic sentiment de separare. Lumea din jur şi mai ales oamenii încep să fie percepuţi ca o ameninţare. Apare compulsia inconştientă de a-i distruge pe ceilalţi judecându-i critic şi nevoia de a concura şi a domina. Chiar şi natura devine un duşman, iar percepţiile şi interpretările dvs. sunt guvernate de frică. Boala mentală pe care o numim paranoia este numai o formă puţin mai acută a acestei stări normale, dar disfuncţionale a conştiinţei. 
Nu numai forma dvs. psihologică, dar şi forma fizică — corpul dvs. — se întăresc şi se rigidizează prin rezistenţă. Tensiunea creşte în diferite segmente ale corpului, iar corpul ca întreg se contractă. Circulaţia liberă a energiei vieţii prin corp, esenţială pentru o funcţionare sănătoasă, este foarte redusă. Exerciţiile asupra corpului şi anumite forme de terapie fizică pot fi utile în restabilirea circulaţiei acestei energii, dar dacă nu practicaţi abandonarea în viaţa de zi cu zi, aceste lucruri nu pot aduce decât o ameliorare temporară a simptomelor, deoarece cauza — tiparul rezistenţei — nu a fost dizolvat.

Există în dvs. ceea ce rămâne neafectat de condiţiile trecătoare, care formează situaţia de viaţă dată, şi numai abandonându-vă aveţi acces la el. Este viaţa dvs., însăşi Fiinţa — care există etern în domeniul atemporal al prezentului. Găsirea acestei vieţi este „singurul lucru necesar” despre care vorbea Iisus.

Dacă găsiţi că situaţia dvs. de viaţă este nesatisfăcătoare sau chiar intolerabilă, numai abandonându-vă într-o primă fază puteţi sparge tiparul inconştient de rezistenţă ce perpetuează această situaţie. Abandonarea este perfect compatibilă cu acţiunea, cu iniţierea schimbării sau cu realizarea obiectivelor. Dar în starea de abandonare totală o energie complet diferită, de o calitate diferită, vă animă acţiunile. Abandonarea vă reconecteaza cu energia-sursă a Fiinţei, şi dacă ceea ce faceţi este inundat de Fiinţă, aceasta devine o celebrare plină de bucurie a energiei vieţii, care vă poartă şi mai adânc în prezent.

Prin lipsa de rezistenţă, calitatea conştiinţei dvs., şi din acest motiv calitatea tuturor acţiunilor pe care le întreprindeţi, creşte infinit de mult. Rezultatele vor veni de la sine şi vor reflecta această calitate. Am putea numi acest lucru „acţiune de abandonare de sine”. Nu este o muncă, aşa cum ne-am obişnuit noi cu ea de mii de ani. 
Pe măsură ce tot mai mulţi oameni se vor trezi, cuvântul muncă va dispărea din vocabularul nostru şi poate că în locul lui va fi creat unul nou.

Calitatea conştiinţei dvs. din acest moment este elementul determinant al viitorului pe care îl veţi trăi. Aşa că abandonarea este cel mai important lucru pe care îl puteţi face pentru a produce schimbări pozitive. Orice acţiune pe care o întreprindeţi este secundară. Nici o acţiune cu adevărat pozitivă nu poate să provină dintr-o stare de conştiinţă din care lipseşte abandonarea.

Înţeleg că dacă mă aflu într-o situaţie neplăcută sau nesatisfăcătoare şi accept complet momentul aşa cum este, nu va exista suferinţă sau nefericire. Voi fi deasupra acestora. Dar tot nu înţeleg bine de unde vine energia sau motivaţia acţiunii pentru producerea schimbării, în condiţiile în care nu există o anumită cotă de nemulţumire?

În stare de abandonare, înţelegeţi foarte clar ce trebuie făcut şi treceţi la fapte, făcând câte un lucru pe rând şi concentrându-vă asupra fiecăruia. Învăţaţi de la natură: observaţi cum se împlineşte fiecare lucru şi cum se desfăşoară firIul vieţii, fără nemulţumire sau nefericire. De aceea a spus Isus: „Luaţi seamă la crinii câmpului cum cresc, nu se ostenesc şi nici nu torc”.

Dacă situaţia dvs. generală este nesatisfăcătoare sau neplăcută, separaţi-vă de ea chiar în acest moment şi abandonaţi-vă situaţiei existente. Aceasta este lumina lanternei care străbate ceaţa. Starea dvs. de conştiinţă încetează atunci să mai fie controlată de condiţii externe. Nu mai acţionaţi pe baza reacţiei şi a rezistenţei.

Analizaţi datele concrete ale acţiunii. Întrebaţi-vă: „Pot să fac ceva pentru a schimba această situaţie, pentru a o ameliora sau a ieşi din ea?”. Dacă da, întreprindeţi acţiunile potrivite. Concentraţi-vă nu asupra celor 100 de lucruri pe care le veţi face sau va trebui să le faceţi la un moment dat, ci asupra singurului lucru pe care îl puteţi face acum. Aceasta nu înseamnă că nu trebuie să vă faceţi niciun fel de planuri. Poate că stabilirea unui plan de acţiune este lucrul pe care îl puteţi face acum. Dar asiguraţi-vă că nu începeţi să derulaţi în sinea dvs. „filme mentale”, că nu vă proiectaţi în viitor, pierzând astfel Clipa de acum. Orice acţiune veţi întreprinde, este posibil să nu îşi arate roadele imediat. Până când se vor vedea rezultatele — nu vă împotriviţi situaţiei existente. 
Dacă nu puteţi întreprinde nimic şi nici nu puteţi ieşi din situaţie, folosiţi situaţia pentru a pătrunde mai adânc în starea de abandonare, în Clipa de acum, în Fiinţă. Când pătrundeţi în această dimensiune atemporală a prezentului, schimbarea vine deseori în feluri ciudate, fără să fie nevoie să faceţi mare lucru. Viaţa devine cooperantă, începe să vă ajute. Dacă factori interni ca frica, vinovăţia sau inerţia v-au împiedicat să faceţi ceva, ei se vor dizolva în lumina prezenţei conştiente.

Nu confundaţi abandonarea cu o atitudine de tipul „Nu mă mai deranjează nimic” sau „Nu îmi mai pasă”. Dacă vă veţi uita mai atent, veţi descoperi că o astfel de atitudine este contaminată de negativism, sub forma resentimentelor ascunse, astfel încât nu este deloc o abandonare, ci o rezistenţă mascată.

Când vă abandonaţi, îndreptaţi-vă atenţia în interior pentru a verifica dacă a mai rămas vreo urmă de rezistenţă. Fiţi foarte vigilent făcând acest lucru; altfel, un rest de rezistenţă poate continua să se ascundă într-un colţ întunecat, sub forma unui gând sau a unei emoţii nerecunoscute…

ECKHART TOLLE - Sensul abandonarii