PE LUMEA ASTA [SI NU IN STELE] EXISTA TREI MARI SURSE DE ROST; FAMILIA [BATRANII], PAMANTUL,
CREDINTA!
Paseste pe Pamant, prin pasi Ceresti. Cultiva pe Pamant, seminte Ceresti. Construieste pe Pamant, Lacasuri Ceresti. Hraneste Pamantul cu Lumina Cerului. Priveste Pamantul, din perspectiva Raiului si astfel vei binevesti Raiul pe pamant.
BINECUVANTARE
Viata mea, cuvintele mele, inima mea, toate iti apartin Tie, Doamne! Faca-se Voia Ta in Toate! Mintea mea a devenit mintea Ta, corpul meu a devenit Corpul Tau, Spiritul meu este Unul cu Spiritul Tau. Vino Tu si traieste prin mine. Binecuvanteaza-mi fiinta si inalta-mi Spiritul, pentru a simti splendoarea uniunii cu Tine!
Multumesc. AMIN.ASA SA FIE,SI ASA ESTE!
IMNUL UNIVERSULUI
„Da, Doamne, cred: şi cred din ce în ce mai puternic, pentru că nu este doar o încercare de a mă consola, ci de a mă desăvârşi, tu eşti la originea impulsului şi la sfârşitul acestui drum, pe care toată viaţa mea nu pot decât să îl urmez. Şi tu eşti cel care însufleţeşti pentru mine, cu omniprezenţa ta, miriada de influenţe cărora mă supun permanent. În viaţa care izvorăşte din mine şi în materia care mă susţine găsesc mai mult decât darurile tale. Te găsesc pe tine însuţi care mă faci să particip la existenţa ta. O, Doamne, a cărui chemare precede prima noastră mişcare, dăruieşte-mi aspiraţia de a exista – pentru ca, prin acea sete divină care este darul tău, accesul la marile ape să se deschidă în mine. Nu mă lipsi de setea divină de viaţă, acea energie primordială. Şi tu, a cărui înţelepciune iubitoare îmi dă formă din toate formele şi întâmplările lumii, ajută-mă să pot să cred, să cred cu înflăcărare şi mai presus de orice, în prezenţa ta activă.”
~Teilhard de Chardin, Imnul Universului
IERTARE!
IERTAREA sa ne primeneasca Inimile de vina greselilor si greutatilor trecutului,
CONSTIENTIZAREA momentului "Acum" sa ne limpezeasca Mintile de gandurile prea multe si prea-lumesti,
RESPIRAREA in Ritmul Propriu sa ne readuca Sanatatea in trupurile noastre,
ACCEPTAREA Prezentei Lui "Sunt Cine Sunt" sa ne calauzeasca spre Acasa,
IUBIREA si INTELEPCIUNEA Lui Christos sa ne inspire zi de zi precum in vechime au luminat pe fericitii contemporani ai LUI IISUS!
NAMASTE!
"Încurajat să intru în mine însumi, călăuzit de Tine,
am intrat în adâncul inimii mele...
O, Adevăr veşnic şi Iubire adevărată şi scumpă Veşnicie!
Tu eşti Dumnezeul meu,
după tine suspin ziua şi noaptea...
Târziu de tot Te-am iubit,
O, Frumuseţe atât de veche şi atât de nouă,
târziu de tot Te-am iubit!
Şi iată, Tu erai înăuntrul meu şi eu eram afară,
şi acolo Te căutam...
Tu erai cu mine şi eu nu eram cu Tine.
Mă ţineau departe de Tine acele creaturi care,
dacă nu ar fi în Tine, nici măcar nu ar exista.
M-ai chemat, ai strigat, ai spart surzenia mea.
M-ai luminat, m-ai străfulgerat şi, în cele din urmă,
ai vindecat orbirea mea.
Ai suflat peste mine parfumul Tău
şi eu l-am respirat şi acum mă topesc după Tine.
Te-am gustat şi acum mi-e foame şi sete de Tine!".
SF.AUGUSTIN
CUNOASTEREA
CUNOAȘTEREA: Inteligența spirituală care trăiește înăuntrul fiecărei persoane. Sursa a tot ceea ce știm. Înțelegere intrinsecă. Înțelepciune eternă. Partea nesfârșită din noi care nu poate fi influențată, manipulată sau coruptă. Un potențial în toate formele de viață inteligentă. Cunoașterea este Dumnezeu în tine și Dumnezeu este întreaga Cunoaștere din Unives.
„Neînfricarea ta, în viitor, trebuie să nu fie născută din prefăcătorie, ci născută din certitudinea ta în Cunoaștere. În acest fel, tu vei fi un refugiu al păcii și o sursă de bogăție pentru alții. Asta îți este menit să fii. Din acest motiv ai venit în lume.
IISUS
Cel mai mare OM din istorie,
Cel mai mare OM din istorie, Iisus, n-a avut servitori, si totusi I se spunea Stapan
N-a avut diploma, si totusi I se spunea Invatator.
N-a avut medicamente, si totusi I se spunea Vindecator.
N-a avut armata, si totusi se temeau de EL
N-a castigat nici un razboi, si totusi a cucerit lumea.
N-a comis nici o crima, si totusi l-au rastignit.
A fost inmormantat, si totusi traieste si azi.
HO`oponopono spune ca poti sa te detasezi, sa vezi viata prin ochii unui prunc si astfel se pot corecta o multitudine de greseli.
Una dintre cele mai bune metode este sa fii recunoscator pentru tot ceea ce se intampla, chiar si atunci cand iti este greu sa vezi situatia ca pe o binecuvantare. Cand vei fi recunoscator ti se vor deschide multe usi si se vor ivi multe oportunitati. Pur si simplu vor aparea de nicaieri.
Repeta asta in minte: multumesc, multumesc, multumesc. Aceasta este modul de a te detasa, o metoda de a nu te afunda in problema, a nu judeca si a nu da vina. Este un fel de a trai viata de zi cu zi si de a respira. Atat timp cat etichetezi lucrurile cu bine si rau, esti blocat.
Sunt programele vechi care se tot deruleaza.
De fiecare data cand aceste programe incep sa se deruleze spune “multumesc” tie insuti,adica sursei energetice creatoare,Dumnezeului aflat in interiorul tau.
Spunand “multumesc” iti asumi responsabilitatea 100% si inseamna :”imi pare rau , te rog sa ma ierti pentru orice este in mine si a creat, a atras asta in viata mea…”
Alt secret ca te poti detasa este sa nu ai asteptari. Vei fi ales sa afli ce are pregatit Dumnezeu pentru tine cand vei renunta la asteptari.De multe ori nu suntem conştienti de rezultatele deja planificate in mintea noastra.
Sa stii ca esti puternic dincolo de cele mai nebunesti vise ale tale si capabil sa atragi tot ceea ce este potrivit pentru tine, chiar daca nu corespunde cu imaginea ta despre ce ar fi cel mai bine. Si cel mai important este sa realizezi ca fiecare “nu” este benefic si chiar nu iti poti da seama de aceasta in acel moment. Inseamna ca ti se va intampla ceva mult mai bun, mai potrivit tie.
Fiecare “nu” reprezinta o ocazie pentru a-ti asuma responsabilitatea si a fi recunoscator.
Desi sunt mult mai multe, aceste doua principii sunt de baza in Ho’oponopono si te vor influenta pozitiv astfel incat sa se intample lucruri perfecte in viata ta.
„Ho`oponopono este un proces de cainta,iertare si transformare, este o cerere adresata Dragostei de a goli fiinta de energiile toxice si de a o umple cu Sine.”
„Recunoştinţa este calea directă spre Dumnezeu şi îngeri. Dacă avem răbdare, oricât de mânioşi şi supăraţi ne simţim, putem găsi ceva pentru care să fim recunoscători. Cu cât mai mult căutăm recunoştinţă, cu atât îngerii ne vor da mai multe motive să fim recunoscători şi fericiţi în viaţă.” (Terry Lynn Taylor) • „Recunoştinţa este memoria inimii.” (Balzac) • „Bucuria este cea mai simplă formă de recunoştinţă.” (Karl Barth) • „Dacă ai dat, uită; dacă ai luat, pomeneşte.” (proverb) • „Pentru cel mai mic lucru să fii recunoscător.” (proverb) • „A spune mulţumesc înseamnă mai mult decât doar bune maniere. Înseamnă o bună spiritualitate.” (Alfred Painter) • „Recunoștința este cheia unei vieți fericite pe care o ținem în mâinile noastre, pentru că, dacă nu suntem recunoscători, atunci indiferent cât de mult am avea, nu vom fi fericiți – deoarece întotdeauna vom dori să avem altceva sau ceva mai bun.” (David Steindl-Rast) • „Să ne ridicăm și să fim recunoscători, pentru că, dacă nu am învățat multe lucruri astăzi, măcar am învățat puține, iar dacă nu am învățat nici puține, măcar nu ne-am îmbolnăvit, iar dacă ne-am îmbolnăvit, măcar nu am murit; așa că, haideți să fim cu toții recunoscători.” (Buddha) • „Recunoștința nu numai că este cea mai mare dintre virtuți, dar este și sursa tuturor celorlalte. ” (Cicero) • „Nu putem călători spre fericire, nu o putem poseda, câștiga, purta sau consuma. Fericirea este experiența spirituală de a trăi fiecare clipă cu iubire, grație și recunoștință.” (Denis Waitley) • „Unii spun o mulțumire înainte de a mânca. Aceasta este foarte bine. Dar eu mulțumesc înainte de a audia un concert sau o operă; mulțumesc înainte de a viziona o piesă de teatru sau o pantomimă; mulțumesc înainte de a deschide o carte și înainte de a picta, de a înota, de a dansa, de a mă juca; și spun o mulțumire și înainte de a-mi înmuia pana în cerneală.” (G. K. Chesterton) • „Recunoștința este cea mai delicată floare care răsare în sufletul nostru.” (Henry Ward Beecher) • „Nu te ruga atunci când plouă, dacă nu te rogi și atunci când strălucește soarele.” (Leroy Paige) • „Să le fim recunoscători celor care ne fac fericiți, căci ei sunt încântătorii grădinari care ne fac sufletele să înflorească.” (Marcel Proust) • „Dacă singura rugăciune pe care ai spus-o în viață ta a fost „mulțumesc”, aceasta este suficient.” (Meister Eckhart) • „Recunoștința dezvăluie plenitudinea vieții. Ne transformă percepția, făcându-ne să înțelegem că ceea ce avem este suficient sau mai mult decât ne este necesar. Transformă negarea în acceptare, haosul în ordine, confuzia în claritate… Ea transformă problemele în daruri, eșecurile în succese, momentele neașteptate în sincronizări perfecte, iar greșelile în evenimente importante. Recunoștința dă sens zilei de ieri, aduce pacea în ziua de azi și ne oferă o perspectivă pentru ziua de mâine.” (Melodie Beattie) • „În Noul Testament religia este grația, iar etica este recunoștința.” (Thomas Erskine) • „Recunoștința este semnul sufletelor nobile.” (Aesop) • „Cea mai bună modalitate de a plăti pentru un moment minunat pe care ți-l oferă viața este acela de a te bucura de el.” (Richard Bach) • „Reflectează asupra binecuvântărilor din prezent, din care oricine are destule; și nu asupra necazurilor din trecut, din care oricine are câteva.” (Charles Dickens) • „Tată ceresc, Tu cel care mi-ai dăruit viața, dăruiește-mi, te rog, o inimă plină de recunoștință.” (William Shakespeare) • „În viața noastră de zi cu zi trebuie să ne dăm seama că nu fericirea ne face recunoscători, ci recunoștința ne face fericiți.” (Albert Clarke) • „Recunoștința este atunci când amintirile sunt păstrate în inimă și nu în minte.” (Sam N. Hampton)
Traieste-ti divinitatea" de Adamus Saint-Germain prin Geofrrey Hoppe Eu sunt cel ce eu sunt, Adamus cel suveran, din Ordinul angelic al cercului crimson. De ce sunteti aici citind aceste pagini? Nu pentru ca mai este ceva ce mai trebuie sa invatati. Deja stiti tot ce este continut in aceasta carte, cu o posibila exceptie. Si nici nu cititi aceste cuvinte din pura curiozitate. Aceasta carte nu s-ar afla in mainile voastre daca ati avea doar un interes minor in lucrurile metafizice. Sunteti aici pentru ca sunteti pregatiti de o experienta, la un anumit nivel al sufletului, o experienta plina de spirit. Asta se intampla cand studentul se opreste din cautat; el incepe sa experimenteze. Lui dumnezeu ii place sa experimenteze si voi sunteti dumnezeu deasemenea. Experientele pe care le veti avea in timpul petrecut impreuna, strecurate in paginile acestei carti, vor depinde in intregime de voi. Puteti inainta rapid sau incet. Poate fi intens sau moderat. Voi, dragi prieteni, controlati volanul, acceleratia si frana. Eu nu sunt decat un biet pasager in experientele voastre. Va voi oferi sfaturi de-a lungul calatoriei, unele care va vor placea si multe altele care nu va vor placea. Eu voi fi vocea subtila care va va reaminti sa va ascultati pe voi. Va voi spune cateva povesti de ale mele pentru a va ajuta sa va amintiti ca povestile voastre nu sunt decat...povesti. Vom avea timpuri cand vom rade impreuna si timpuri cand vom plange impreuna. De la prima pagina citita si pana la ultima(care s-ar putea sa nu fie ultima pagina a cartii), eu voi fi cu voi la fiecare pas pe cale, zi si noapte, in orele voastre treze si in timpul viselor. Datoria mea este sa va aduc intotdeauna inapoi la voi, in special cand va pierdeti in mintea voastra sau in alte taramuri. Eu voi fi o amintire constanta a faptului ca totul este simplu si ca deja este in voi. Nu este nici un mister aici, decat, desigur, daca voi vreti sa fie. Cand terminati de citit aceasta carte, va rog sa o oferiti si altei persoane. Daca nu cunoasteti pe nimeni care sa poata beneficia de aceasta experienta, lasati-o pe o banca intr-un parc, pe un scaun intr-un tren, sau intr-o toaleta. Voi nu mai aveti nevoie de ea si eu nu vreau ca voi sa va intoarceti sa mai studiati nimic. Cand veti elibera aceasta carte, ea isi va gasi calea catre persoana potrivita, la timpul potrivit. Asa lucreaza energia in lumea frumoasa a Spiritului. Daca alegeti, eu ma voi alatura voua acum, astfel incat sa putem incepe experienta. Vom lucra la nivele multiple simultan. La un nivel, veti citi cuvintele din unele din lecturile mele catre publicul din jurul lumii. Voi deja stiti intelepciunea continuta in aceste cuvinte dar poate va va face placere felul in care eu comunic cu publicul. La alte nivele veti intalni unele aspecte ale voastre si din vietile trecute si din cele prezente; va veti intalni cu Corpul constiintei voastre; veti avea oportunitatea de a va infrunta lumina si intunericul; veti intelege unele jocuri pe care le jucati; veti experimenta makyo-ul si ahmyo-ul vostru; si in final, as fi onorat sa impartasesc un lucru pe care probabil nu il stiti. GARANTIE Eu va voi garanta fericirea si implinirea. Daca veti avea incredere in voi, veti avea acele lucruri pe care le-ati evitat mult timp- fericire, pace, implinire si maiestrie, in timp ce va bucurati de realitatea fizica pe pamant. Daca aveti incredere in voi neconditionat, va garantez ca veti avea toate aceste lucruri. "Dar voi putea sa vad aura?" intrebati voi. "Voi putea sa transform pietrele in aur?" Asta e o joaca de copii. Veti fi capabili sa vindecati instantaneu pe altii? La dracu, nu. Lasati-i sa sufere pana cand vor fi pregatiti sa elibereze. Acest lucru e mai adevarat decat va puteti imagina. Stiti, este un lucru foarte egoist. V-am privit pe unii dintre voi incercand sa vindece instantaneu pe altii. Sa va fie rusine! Vorbesc serios, pentru ca o faceti pentru voi. Am vazut asta la unii dintre voi. O faceti pentru ca vreti sa demonstrati ca sunteti ca Isus. Veti aborda problema complet diferit. Eu va voi provoca. Voi arunca multe sisteme de credinta vechi. Vad ca unii dintre voi inca se mai tin cu dintii de anumite concepte. "Dar cum as putea elibera unele dintre acele lucruri?" Ei bine, o veti face, mai devreme sau mai tarziu, lovind si tipand, sau poate intr-o stare totala de permitere. Aceasta este noua energie. Nu functioneaza ca cea veche. Chiar acum unele dintre simturile voastre intuitive se deschid. Simtiti o energie care este diferita si este foarte dificil de definit. O parte din voi o indeparteaza; o parte din voi e intrigata de ea. Aceasta este noua energie- doar o parte mica din ea- care vine acum. Vom incepe sa lucram cu ea. Nu stiu cate luni sau ani sau decade vom avea impreuna, dar voi lucra cu voi la fiecare pas al caii. Imi voi lua un angajament fata de voi ca va veti gasi fericirea, implinirea, indiferent cum vreti sa o numiti, si chiar inainte de a o gasi, ma veti injura de toti sfintii. Chiar inainte de a o gasi, vi se va parea ca sunteti intr-un haos si o dezordine totala. Pot spune asta pentru ca stiu cine sunteti. Nu numai ca am impartasit experiente in trecut, dar eu deasemenea stiu ca voi aveti un angajament profund fata de calea voastra spirituala. Sunteti determinati, chiar daca simtiti ca ati avut multe esecuri de-a lungul caii. Am auzit rugaciunile si rugamintile voastre. De asta sunt eu aici. Nu vom fi prea esoterici. Voi ati fost acolo, ati facut asta si nu ar face decat sa va dezorienteze. Nu voi fi filosofic cu voi. Vor fi zile cand vom fi impreuna, cand s-ar putea sa simtiti ca nu s-a intamplat nimic si sa aflati mai tarziu ca ceva extraordinar s-a intamplat. Asa functioneaza noua energie. Vor fi timpuri cand veti crede ca nu faceti nici un progres si apoi veti realiza ca progresul este o iluzie si ca sunteti chiar foarte bine. Eu voi fi cu voi in fiecare moment in fiecare zi si noapte, la fiecare pas al caii. Asta este promisiunea mea pentru voi. Voi fi intotdeauna acolo. A TRAI IN ILUZIE Am trait multe, multe vieti pe pamant. Am fost cu multi dintre voi in ultimele zile din Atlantida, in Templele din Tien. Mi-am oferit experienta de a fi blocat intr-un cristal energetic mai mult de o suta de mii de ani. Cristalul era real si este deasemenea o metafora pentru propria mea inchisoare a sistemelor de credinta. Cand m-am eliberat din inchisoarea crstalului, mi-am jurat ca intotdeauna sa traiesc deschis si liber. Mi-am jurat ca daca m-as naste pe pamant intr-un corp fizic si as juca orice rol, il aleg fara sa mai fiu vreodata incarcerat. Am avut o viata in Israel pe vremea lui Yeshua(Isus). Am fost un rabin rebel. Nu este o coincidenta faptul ca in acea viata l-am intalnit si am lucrat cu Yeshua si ocazional cu Maria Magdalena. Am renuntat la pozitia mea de rabin spre ingrijorarea si furia celorlalti rabini pentru a lucra cu Yeshua. El a fost un vindecator. El a fost un transformator de energie, un adevarat alchimist. Eu am invatat de la el si el de la mine. Povestea mea nu a fost scrisa in biblie, dar poate ca asta a fost bine, pentru ca altfel as fi fost blocat in ea asa cum i s-a intamplat lui Tobias sau lui Yeshua. Am trait multe alte vieti, inclusiv cea cu care sunteti cel mai familiarizati, cand am fost Saint-Germain- Contele de Saint-Germain. Mi-am petrecut o viata ca cel pe care il stiti drept Mark Twain sau Samuel Clemens. Am avut multe, multe alte vieti inainte, in timpul si dupa Atlantida. Eu sunt ca si voi, cu o exceptie: eu m-am eliberat. M-am eliberat din limitarile realitatii umane sau mai bine spus, de iluzia umana. Diferenta intre voi si mine nu este mai mare decat o linie foarte subtire, o iluzie. Voi stati de o parte a iluziei; eu stau de cealalta parte. Tot restul este cam la fel despre noi. Noi am inceput ca ingeri. Am luptat si ne-am jucat cu mult, mult timp ca pamantul sa existe. Noi am venit pe pamant. Am experimentat cum este sa fii nascut intr-un corp fizic si sa ai multe incarnari. Am experimentat multe aspecte diferite ale noastre de-a lungul calatoriei, creand o varietate de vieti diferite, personalitati diferite si identitati diferite. Diferenta- singura diferenta- intre mine si voi este linia iluzorie. Spun iluzorie pentru ca am realizat la un moment dat ca totul a fost un joc, totul a fost o iluzie. Eu nu am fost Saint-Germain. Eu nu am fost un rabin evreu. Eu nu am fost Samuel Clemens. Eu am fost tot ce eu sunt. Acestea nu au fost decat simple roluri pe care le-am jucat, la fel cum actorii joaca personaje diferite pe scena. Diferenta intre voi si mine este ca voi luati rolul pe care il jucati acum prea in serios. Voi credeti ca voi- aceasta identitate umana- este inceputul si sfarsitul; eu cred ca nu sunteti decat un rol temporar. Eu va iubesc, va onorez si va respect, dar identitatea voastra umana nu inseamna nimic. Va disparea. Acest rol pe care il jucati, prefacandu-va ca sunteti un anumit uman, traind intr-un anumit loc, cu o anumita slujba, va disparea. Ceea ce va ramane va fi dulceata experientei. O experienta care, desigur, este o parte a sufletului vostru, o parte a intregului a cine sunteti, o parte a "eu sunt-ului" vostru, dar nu sunteti voi. Voi va prefaceti ca aveti dureri, nevoi si dorinte. Va prefaceti ca nu aveti destui bani, iubire, sustinere sau oportunitati. Va prefaceti ca nu cunoasteti Calea si pentru mine asta e cel mai trist dintre toate. Va prefaceti ca nu aveti raspunsurile. Dar Standardul- Standardul care Eu Sunt si Standardul care puteti deveni- intelege ca totul este un joc. Va puteti supara gandind ca eu nu iau destul de in serios viata voastra saraca, ca nu simt destul de multa mila pentru voi. Lasati acel joc sa dispara. Asta este vampirism energetic. Este mai mult decat vampirism energetic; este un fel de a va tine blocati in aceasta realitate. Nu vedeti ca exista atat de multe alte relitati in jurul vostru? Sunteti concentrati in aceasta singura dimensiune, dar in jurul vostru sunt dimensiuni si realitati si posibilitati pe care va prefaceti ca nu le vedeti. Apoi plangeti catre dumnezeu sau catre ingeri "arata-mi calea". Eu spun ca aceasta Cale deja este in voi. Este deja aici. Cand vreti sa vedeti Calea? Cand vreti sa simtiti Calea? Cand vreti sa experimentati Calea? Si voi spuneti "Dar, dar, dar Adamus!" In momentul in care spuneti "dar" si incepeti sa faceti compromisuri, eu plec. Aveti aceste "dar"-uri in capul vostru care va opresc, va tin pe loc. Eu am lucruri mai bune de facut.Si apropo, si voi la fel. Si voi la fel. Compromisurile voastre, "dar"-urile voastre, sunt ezitari in timp si constiinta. Voi imi spuneti "Dar, dar ce fac cu familia mea?" Ce fac cu familia mea? Nu le-ar fi mai bine daca ati fi un adevarat Standard si nu un uman compromis? "Dar, dar" spuneti voi "dar ce fac cu slujba mea?" Oricum nu va place slujba pe care o aveti. Va plangeti de ea tot timpul. Voi spuneti "Dar, dar ce voi face pentru bani?" Cu astfel de atitudine, ati putea da faliment si infometa. Probabil ati muri si apoi veti veni pe partea cealalta si vom avea o discutie lunga. Abundenta este peste tot. Este in aerul din jurul vostru. Este in energia din jurul vostru. Imaginati-va ca sunteti intr-o bula transparenta. In aceasta bula se afla tot ce aveti nevoie pentru sustinerea voastra umana si o abundenta mareata. Totul este aici, dar nu vreti sa va uitati. Este ca un orb care se plimba printr-un mare supermarket intreband "dar unde este mancarea?" Daca ati intinde mana, daca v-ati deschide ochii, veti vedea ca mancarea este peste tot. Energia exista intr-o stare naturala pana cand este activata. Cand este activata la comanda voastra, se va actualiza. Amintiti-va: "Maestrul permite energiei sa il serveasca". Voi sunteti un Maestru. Voi permiteti energiei sa va serveasca. Fie ca energia este de o alta persoana sau in depozitul neutru din eter, vrea sa va serveasca. Dar mai intai vrea sa stie un singur lucru- faptul ca recunoasteti ca voi sunteti un Creator, ca voi sunteti un Standard. Majoritatea oamenilor recunosc faptul ca sunt inferiori. Ei recunosc ca sunt pierduti si nu stiu ce dracu fac. Umanii recunosc ca sunt slabi, ca zu dizabilitati, ca sunt distorsionati, ca sunt mai putin inteligenti. Stiti ce se intampla? Energia le va servi exact asta, literalmente. Daca va treziti dimineata si spuneti "ei bine, va fi una din zilele alea. Va trebui sa ma lupt cu oamenii. Voi avea tensiuni si stres. Sunt supraponderal si abia mai pot plati facturile". Instantaneu in acel moment, toate energiile se aliniaza si va vor servi pentru restul zilei. sursa: www.crimsoncircle.com
Puterea lui Cinci ~ (220)
-
*Cati Dodu*
psSenorodt9ucghhi204h0htt7ulut9292imh8l1t23af1m7l08a104013um ·
UNII EXPLICA FUNDATURA
dupa ce am explicat-o eu ,simplu ,clar si str...
SECTA SÂNGELUI I, II și III (de Lois Sasek)
-
Secta Sângelui I (2023) - 27 de victime, 27 de martori (de Lois
Sasek)„Halloween își are originile în festivalul Samhain, când oamenii erau
sacrificați. Ma...
O altfel de privire-351- Copacul
-
Sunt zile când viața mă scoate ușor din fluxul ei și mă așază pe o margine
în contemplare; atunci mă simt „ca și cum sunt între două lumi” dar am și
p...
Mercur retrograd în Săgetător (25 nov - 15 dec)
-
Mercur retrograd în Săgetător (25 nov - 15 dec)
Energia Săgetătorului cuprinde tot, ne poate face încăpățînați, obtuzi și
reticenți, iar Mercur rx va...
Răsăritul soarelui negru
-
În spatele istoriei lumii se ascund forțe nevăzute și o a doua istorie
ascunsă a religiei, a societăților secrete, a ordinelor secrete și a
simbolurilor ...
Ne-am mutat pe www.terra-misterioasa.blogspot.ro
-
Acest site va fi, în curând, închis. Deja se publică articole noi pe
www.terra-misterioasa.blogspot.ro Vă așteptăm acolo.
www.terra-misterioasa.blogspot...
Acum
-
Sunt Valeria-Violeta. Acum sunt Violeta. M-am nascut din nou. Acum sunt o
fiinta noua.
Dumnezeu Absolutul este la mine in inima. Ara Rara Avis este Lumina.
...
The song of Lyra
-
Lyra este într-adevăr o poarta stelara 12 dimensionala și locul de naștere
al întregii rase umane. Este Alpha și Omega noastră, începutul nostru și
acu...
Oare cum ar putea arăta lumea ?
-
„Societatea noastră este condusă de nişte oameni nebuni care au obiective
nebuneşti. Cred că suntem conduşi de nişte maniaci, către nişte ţeluri
demente şi...
Oamenii care Dau Sfaturi au Nevoie de Ele
-
Din experienta mea de pana acum n-am putut sa nu observ faptul ca oamenii
care se inghesuie sa dea sfaturi altor persoane de fapt au cea mai mare
nevoie d...
Daca nu te uraste nimeni...
-
“Daca nu te uraste nimeni, faci ceva gresit.” Vorbele personajului de film
Gregory House spun multe. De fapt, intreg personajul este o colectie de
idei ca...
Which Dimension will be Your Destination?
-
Good afternoon. I Am Saint Germain.
After my last message my answers for many became news to more than had been
aware of ascension. Since my chelas have no...
MISTERE LEGATE DE MAREA PIRAMIDĂ DIN EGIPT
-
*Î*
*n ciuda afirmaţiilor infatuate şi orgolioase ale unor „savanţi”
contemporani, care caută să ne convingă de faptul că enormul edificiu antic
a fost con...
CUM NE DA TZEAPA AVION.RO
-
*Asa cum multi stiti deja, in februarie plec cu o mina de prietene in
frumosul Egipt. Pentru ca eu *
*m-am ocupat de organizare, fetele mi-au dat banii sa...
CREIERUL INIMII
-
În timp ce Laceys, un mic grup de cercetători cardiovasculari
îşi făcea cercetarea lor în Psihofiziologie, lor li s-a alăturat un gr...
TEMEŢI-VĂ DE VOI INŞIVĂ !
-
*Binecuvântaţi să fiţi şi spiritele voastre să îşi dea seama cine sunt !*
*Nu răspundeţi la FORŢĂ cu forţă şi răspundeţi la PACE cu pacea voastră!*
*Isto...
TEMEŢI-VĂ DE VOI INŞIVĂ !
-
*Binecuvântaţi să fiţi şi spiritele voastre să îşi dea seama cine sunt !*
*Nu răspundeţi la FORŢĂ cu forţă şi răspundeţi la PACE cu pacea voastră!*
*Isto...
Litanie catre Duhul Sfant
-
*scrisa de parintele Arsenie Boca (1910-1989)*
Slava Tatalui si Fiului si Sfantului Duh, precum era la inceput , acum
si pururea si in vecii vecilor, am...
Pretiozitatea sistemului Yoga si a Hinduismului
-
Cine va putea sa spuna deplin cat de pretios este sistemul Yoga si
Hinduismul?
Acestea sunt inca la fel de pretioase sia stazi deoarece revelatii si
ini...
Torturi de inceput de an
-
* un tort inspiratie Giovanna ( nu asa de frumos ca al ei, dar mai
perseverez)*
*prima data cand fac un tort cu animalute Webkins*
*o buburuza (in plin...
Dupa absolvire. Un nou inceput
-
Dragă cititorule,
Mă numesc Alina –Florina Popovici şi sunt absolventă a Facultăţii de
Ştiinţe Economice, Oradea, promoţia 2010, iar în prezent urmez ma...
Primul pas...spre schimbare
-
Salutare..... ;)
Iata pasesc si eu, putin timida pe platforma virtuala!
A trecut ceva vreme pana am decis sa fac acest pas...
Am crescut, m-am maturizat si ...