BINECUVANTARE

Viata mea, cuvintele mele, inima mea, toate iti apartin Tie, Doamne! Faca-se Voia Ta in Toate! Mintea mea a devenit mintea Ta, corpul meu a devenit Corpul Tau, Spiritul meu este Unul cu Spiritul Tau. Vino Tu si traieste prin mine. Binecuvanteaza-mi fiinta si inalta-mi Spiritul, pentru a simti splendoarea uniunii cu Tine! Multumesc. AMIN.ASA SA FIE,SI ASA ESTE!

IMNUL UNIVERSULUI

„Da, Doamne, cred: şi cred din ce în ce mai puternic, pentru că nu este doar o încercare de a mă consola, ci de a mă desăvârşi, tu eşti la originea impulsului şi la sfârşitul acestui drum, pe care toată viaţa mea nu pot decât să îl urmez. Şi tu eşti cel care însufleţeşti pentru mine, cu omniprezenţa ta, miriada de influenţe cărora mă supun permanent. În viaţa care izvorăşte din mine şi în materia care mă susţine găsesc mai mult decât darurile tale. Te găsesc pe tine însuţi care mă faci să particip la existenţa ta. O, Doamne, a cărui chemare precede prima noastră mişcare, dăruieşte-mi aspiraţia de a exista – pentru ca, prin acea sete divină care este darul tău, accesul la marile ape să se deschidă în mine. Nu mă lipsi de setea divină de viaţă, acea energie primordială. Şi tu, a cărui înţelepciune iubitoare îmi dă formă din toate formele şi întâmplările lumii, ajută-mă să pot să cred, să cred cu înflăcărare şi mai presus de orice, în prezenţa ta activă.” ~Teilhard de Chardin, Imnul Universului

IERTARE!

IERTAREA sa ne primeneasca Inimile de vina greselilor si greutatilor trecutului, CONSTIENTIZAREA momentului "Acum" sa ne limpezeasca Mintile de gandurile prea multe si prea-lumesti, RESPIRAREA in Ritmul Propriu sa ne readuca Sanatatea in trupurile noastre, ACCEPTAREA Prezentei Lui "Sunt Cine Sunt" sa ne calauzeasca spre Acasa, IUBIREA si INTELEPCIUNEA Lui Christos sa ne inspire zi de zi precum in vechime au luminat pe fericitii contemporani ai LUI IISUS! NAMASTE! "Încurajat să intru în mine însumi, călăuzit de Tine, am intrat în adâncul inimii mele... O, Adevăr veşnic şi Iubire adevărată şi scumpă Veşnicie! Tu eşti Dumnezeul meu, după tine suspin ziua şi noaptea... Târziu de tot Te-am iubit, O, Frumuseţe atât de veche şi atât de nouă, târziu de tot Te-am iubit! Şi iată, Tu erai înăuntrul meu şi eu eram afară, şi acolo Te căutam... Tu erai cu mine şi eu nu eram cu Tine. Mă ţineau departe de Tine acele creaturi care, dacă nu ar fi în Tine, nici măcar nu ar exista. M-ai chemat, ai strigat, ai spart surzenia mea. M-ai luminat, m-ai străfulgerat şi, în cele din urmă, ai vindecat orbirea mea. Ai suflat peste mine parfumul Tău şi eu l-am respirat şi acum mă topesc după Tine. Te-am gustat şi acum mi-e foame şi sete de Tine!". SF.AUGUSTIN

CUNOASTEREA

CUNOAȘTEREA: Inteligența spirituală care trăiește înăuntrul fiecărei persoane. Sursa a tot ceea ce știm. Înțelegere intrinsecă. Înțelepciune eternă. Partea nesfârșită din noi care nu poate fi influențată, manipulată sau coruptă. Un potențial în toate formele de viață inteligentă. Cunoașterea este Dumnezeu în tine și Dumnezeu este întreaga Cunoaștere din Unives.
„Neînfricarea ta, în viitor, trebuie să nu fie născută din prefăcătorie, ci născută din certitudinea ta în Cunoaștere. În acest fel, tu vei fi un refugiu al păcii și o sursă de bogăție pentru alții. Asta îți este menit să fii. Din acest motiv ai venit în lume.

IISUS

Cel mai mare OM din istorie, Cel mai mare OM din istorie, Iisus, n-a avut servitori, si totusi I se spunea Stapan N-a avut diploma, si totusi I se spunea Invatator. N-a avut medicamente, si totusi I se spunea Vindecator. N-a avut armata, si totusi se temeau de EL N-a castigat nici un razboi, si totusi a cucerit lumea. N-a comis nici o crima, si totusi l-au rastignit. A fost inmormantat, si totusi traieste si azi.

miercuri, 1 aprilie 2015


 Acesta Este Cuvantul Meu, Alfa si Omega,
Evanghelia lui Isus,
Revelatia lui Hristos pe care, intre timp,
o cunosc crestinii din intreaga lume.
 
Hristos, Fiul lui Dumnezeu, Coregentul cerurilor,
Mantuitorul tuturor oamenilor si al tuturor sufletelor,
Constructorul si Domnitorul Imparatiei lui Dumnezeu pe pamant,
reveleaza viata Sa, gandirea si lucrarile Sale ca Isus din Nazaret
prin profeta Sa, Gabriele din Wurzburg.
 
(c) Das Ist Mein Wort, Das Evanghelium Jesu.
Editura - Das Wort GmbH – Germania, 1989.
1100 pagini.
Tradus din limba germana.
Traducere in curs de elaborare.
Pentru orice intrebare legata de sens
editia germana este referinta.
 
Nota - In aceasta opera vom gasi atat textul original al cartii: ”Evanghelia lui Isus” (o evanghelie apocrifa), in italice, cat si textul nou revelat de catre Hristos cu caractere drepte. La finalul textului gasiti Introducerea cartii.

 Capitolul 82 - Prima parte

Crucificarea lui Isus
 Isus a rezistat tuturor atacurilor si a devenit Mantuitor (1-2). Pilat a sacrificat un nevinovat ca sa isi pastreze pozitia (3-4). A procrea sau a da nastere in pacat sau in iubire neconditionata (5-7). Omul defineste, el insusi, haina pe care o va purta sufletul lui in lumea de dincolo (8-13). Pacatosul care se caieste (14-16). Triumful aparent al tenebrelor s-a transformat in victorie a lui Hristos pentru slava Tatalui – Doar corpul spiritual pur poate intra in ceruri (17-19).
  
 Apoi, el li l-a dat pe Baraba. Dupa ce L-au biciuit pe Isus, el L-a dat pentru a fi rastignit. Atunci soldatii procuratorului L-au dus cu ei in sala de judecata si au adunat o intreaga trupa de soldati in jurul Lui.
Si L-au dezbracat si I-au pus o manta de purpura. Si au impletit o coroana de spini pe care I-au pus-o pe cap si I-au dat o trestie in mana dreapta. Ei au ingenunchiat in fata Lui si L-au luat in ras spunand: "Plecaciune, Imparat al iudeilor!" (Cap. 82, 1-2)
 
Eu, Hristosul, explic, corectez si aprofundez cuvantul: 
 
Toate mijloacele de care dispuneau demonii au fost utilizate pentru a Ma ispiti, pentru a Ma face sa Ma indoiesc de Misiunea Mea. Caci orice indoiala fata de Dumnezeu este un pacat.
Eu nu am avut indoieli si nici nu am pacatuit, de aceea ”Totul s-a savarsit!” a putut fi pronuntat pentru a permite unei parti din mostenirea Mea spirituala, Puterea partiala iesita din Puterea primordiala sa se reverse, ca scantei, in suflete. Nici deriziunea, nici insulta mantiei de purpura, coroana de spini si nici trestia nu M-au putut determina sa pacatuiesc. Eu am ramas in Cel Vesnic in care Eu, Hristosul, Eu Sunt.
Nimeni nu ajunge la Tatal, in ceruri, decat prin Mine, Fiul lui Dumnezeu si Co-regentul cerurilor, devenit Mantuitorul tuturor sufletelor si al tuturor oamenilor.
Daca poporul evreu si neamul lui David Mi-ar fi ramas fideli, Eu nu ar fi trebuit sa indur supliciul crucii. M-as fi inaltat la ceruri in ochii tuturor. Cerul ar fi ramas in mijlocul poporului Meu caci oamenii ar fi pus in practica Legile ceresti, iar Eu as fi revenit spre ei ca Domnitor al Imparatiei lui Dumnezeu pe pamant.
 Vedeti: cel care nu face decat sa asculte Legea vietii fara a o pune in practica ramane asa cum este; el este manipulat de catre cel care crede ca domneste asupra lumii: satana simturilor, fortele raului.
Eu am ramas in Tatal Cel Vesnic si am indeplinit, in Duh, Lucrarea de mantuire care a fost hotarata in cer: repatrierea tuturor sufletelor si a tuturor oamenilor prin lucrarea iubirii.
 
 3.      Isus a ieşit deci afara, purtand cununa de spini şi haina de purpura. "Iata Omul!", le-a zis Pilat.
4.      Cand L-au zarit, marii preoti si fruntasii, au inceput sa strige: "Rastigneşte-L! Rastigneşte-L!" Si Pilat le-a zis: "Luati-L voi şi rastigniti-L, caci eu nu gasesc nici o vina in El". (Cap. 82, 3-4)
 
 
Eu, Hristosul, explic, corectez si aprofundez cuvantul: 
 
Spunand: "Luati-L voi şi rastigniti-L, caci eu nu gasesc nicio vina in El", Pilat, in ciuda a toate, s-a facut vinovat. Sprijinindu-se pe ceea ce recunoscuse in el insusi si pe pozitia lui exterioara, el ar fi putut aduce la ratiune mai multi evrei.
Ganditi-va la aceasta: este imposibil sa intorci din drum, dintr-o data, un intreg popor. Fiecare, individual, este o parte din popor si este important pentru popor. Daca Pilat ar fi gandit si actionat altfel, el ar fi fost pentru Mine, Hristosul. Dar, in acest fel, el a fost impotriva Mea.
Pilat si-a aratat slabiciunea. El se temea de popor pentru ca vroia sa isi pastreze pozitia in lume. Comportamentul lui Pilat a fost si este un simbol pentru multi. Cel care este indreptat spre lume depinde de mase daca vrea sa isi pastreze puterea si pozitia in lume. El va merge pana la a-si sacrifica semenul pentru a-si pastra consideratia si aceasta putere exterioara.
 
 Si scuipandu-L, I-au luat trestia si-L tot loveau in cap. Si dupa ce si-au batut joc de El, L-au dezbracat de manta, L-au imbracat cu hainele Lui si L-au dus sa Il rastigneasca.
Ducandu-L, ei au oprit un om pe nume Simon din Cirene care iesea la camp. Ei l-au obligat sa poarte crucea in spatele lui Isus. O mare multime Il urma, cu multe femei care se lamentau si Il plangeau.
Dar Isus S-a intors spre ele zicand: ”Voi, fiice ale Ierusalimului, nu Ma plangeti pe Mine, ci plangeti asupra voastra insiva si a copiilor vostri. Caci iata venind zilele in care se va spune: Ferice de cele sterpe si de corpul care n-a nascut si de sanii care nu au alaptat!” (Cap. 82, 5-7)
 
Eu, Hristosul, explic, corectez si aprofundez cuvantul: 
 
Vedeti: oamenii care isi lovesc si isi scuipa aproapele sunt cei care s-au lovit si s-au scuipat ei insisi prin propriile lor pacate. Astfel, ca Isus, Eu am fost, pentru multi oameni un simbol. Simon, care M-a ajutat sa port crucea a fost, deasemenea, un simbol pentru multi.
Multi oameni simpli care nu accepta in inima lor frivolitatile, fastul si luxul acestei lumi vor fi adevarate ajutoare altruiste in via Domnului. Ei ii vor ajuta pe multi oameni sa isi duca crucea.
Viata Mea ca Isus din Nazaret este un simbol pentru toti oamenii pana ce viata spirituala, viata in Mine, se vor fi trezit in fiecare dintre ei. Si Cuvintele Mele raman valabile in lume pana ce lumina lumii va fi impregnat toate sufletele si toti oamenii. Dar atat timp cat numerosi oameni se lasa dirijati de tenebre, ele vor seduce, fara incetare, pe cei care sunt ca o trestie in vant, care odata se indreapta spre Duhul lui Dumnezeu si altadata spre lume. Multi dintre ei genereaza, continuu, noi cauze si dau, deasemenea, nastere unor copii impovarati cu cauze identice sau comparabile cu ale lor.
Semnificatia cuvintelor: ”Ferice de cele sterpe si de corpul care n-a nascut si de sanii care nu au alaptat !” este urmatoarea: toti cei care sunt o trestie ezitanta in vant ar trebui sa se intristeze in legatura cu ei insisi deoarece creaza si dau nastere, fara incetare, unor lucruri care le sunt identice sau comparabile cu ei. Caci ceea ce se aseamana se aduna. Si, in aceste cuvinte, este continuta legea atractiei si a achitarii cauzelor care ii leaga mutual pe parinti si pe copii, cauze pe care trebuie sa le expieze si sa le puna in ordine impreuna.
Cuvintele ”Ferice de cele sterpe si de corpul care n-a nascut si de sanii care nu au alaptat !” inseamna si ca: cel care procreaza si da nastere in pacat sau in depravare creaza ceva identic sau comparabil cu ceea ce este el insusi iar pacatosul va trebui, din nou, sa sufere sub pacat. Cei care se aseamana se aduna, fara incetare. Aceasta este in mod special valabil in epoca in care Eu am revelat ceea ce se intampla: lumea materialsita se prabuseste. Vai de cei care traiesc in pacat.
Dar nu toate sterilitatile sunt consecutive unei greseli. Atunci cand va veni timpul ca suflete luminoase sa vina pe pamant, oameni de lumina vor da nastere unor suflete de lumina.
Vedeti: preafericiti sunt cei care au dat si dau nastere unor suflete de lumina; caci ei nu au procreat si nu procreaza in pacat; ei nu au dat si nu dau  nastere in pacat. Ei au procreat si procreaza in iubire altruista si dau nastere in iubire altruista. Astfel de sani vor da, deasemenea, viata altruista.
 
   Atunci vor incepe sa zica muntilor: "Cadeti peste noi!", şi dealurilor: "Acoperiti-ne!" Caci daca se fac aceste lucruri copacului verde, ce se va face celui uscat?"
   Impreuna cu El duceau şi pe doi talhari care trebuiau omorati impreuna cu Isus. Cand au ajuns la locul numit Calvarul si Golgota, care vrea sa zica osuar, ei  L-au rastignit acolo, pe El şi pe talhari: unul la dreapta, şi altul la stanga.
    Si a fost la ceasul al treilea cand L-au rastignit si I-au dat sa bea otet amestecat cu bila. Si dupa ce a gustat, El nu a vrut sa bea. Si Isus zicea: "Tata, iarta-i, caci nu ştiu ce fac!"
   Dupa ce L-au rastignit pe Isus, soldatii I-au luat hainele, Le-au impartit in patru, o bucata pentru fiecare soldat, precum si camasa. Dar camasa era fara cusatura, cusuta dintr-o singura bucata. De aceea si-au spus intre ei: sa nu o sfasiem ci sa tragem la sorti a cui sa fie.
    Ca sa se implineasca scriptura care zice: ”Ei si-au impartit hainele Mele intre ei si Mi-au tras camasa la sorti”. Iata ce au facut soldatii. Si ei s-au asezat si au inceput sa Il pazeasca.
   Si I-au pus deasupra capului Lui o insemnare cu litere grecesti, latine si ebraice: ”Acesta este regele iudeilor”. (Cap. 82, 8-13)
 
 Eu, Hristosul, explic, corectez si aprofundez cuvantul: 
 
Ei si-au impartit hainele Mele si le-au tras la sorti. Lacomia omului nu se da inapoi nici in fata hainelor unui condamnat la moarte. Eul lacom nu respecta nimic si pe nimeni, el nu se respecta nici pe sine insusi. Fie ca le-a obtinut onest sau nu, omul nu poate intra in Imparatia cerurilor cu toate bunurile sale. Si el va trebui sa se desparta chiar si de ultima lui camasa.
Sufletul, dimpotriva, merge in viata de dincolo cu hainele pacatului sau ale virtutii. Nici sufletul si nici omul nu pot impiedica aceasta. Ceea ce omul a semanat, suflet poarta. El nu poate ascunde si nici nu se poate elibera de acestea decat daca iarta, cere iertare, repara si nu mai comite acelasi pacat. Doar in acest mod haina pacatului ii poate fi ridicata.
Nu soarta este cea care determina haina pe care o porti sau pe care vrei sa o lasi ca suflet ci tu insuti prin comportamentul tau fata de Legea lui Dumnezeu.
Cuvintele ”Acesta este regele iudeilor” era, de fapt, o batjocura; dar Pilat presimtea ca este mai mult decat atat: este Regele, Domnitorul Imparatiei lui Dumnezeu pe pamant, al Noului Israel si al Noului Ierusalim.
  
    Multi dintre iudei au citit aceasta insemnare, pentru ca locul unde fusese rastignit Isus era aproape de cetate. Atunci marii preoti ai iudeilor i-au zis lui Pilat: "Nu scrie: Acesta este regele iudeilor, ci scrie ca: El a zis: Eu sunt Imparatul iudeilor". Pilat a raspuns: "Ce am scris, am scris".
 Unul din talharii rastigniti Il batjocorea şi zicea: "Nu eşti Tu Hristosul? Ajuta-Te pe Tine insuti şi ajuta-ne şi pe noi!" Dar celalalt i-a reprosat spunand: "Nu te temi de Dumnezeu, tu, care eşti sub aceeaşi osanda? Pentru noi este drept, caci primim rasplata cuvenita pentru faradelegile noastre; dar Acesta n-a facut nici un rau."
  Şi a zis lui Isus: "Doamne, adu-Ti aminte de mine, cand vei veni in Imparatia Ta!" Isus i-a zis: "Adevarat iti spun: nu mai tarziu de astazi, vei fi cu Mine in rai."
(Cap. 82, 14-16)
 
Eu, Hristosul, explic, corectez si aprofundez cuvantul:
 
Cuvintele pe care Eu le-am pronuntat ca Isus catre pacatosul care s-a cait: "Adevarat iti spun: nu mai tarziu de astazi, vei fi cu Mine in rai" erau cuvinte de iertare. El s-a dus catre domeniile mai inalte ale vietii acolo unde nu trebuia sa suporte nici dureri, nici mahnire caci el se recunoscuse pe sine insusi, se pocaise si ispasise; astfel, el a fost primit in Mine, Hristosul. El furase pentru familia lui care era infometata.Celalalt era un asasin care si-a primit rasplata.
  
Si ei treceau prin fata crucii si Il batjocoreau, si dadeau din cap spunand: ”Tu vroiai sa distrugi templul si sa Il refaci in trei zile. Ajuta-te pe Tine – Insuti acum! Daca esti Fiul lui Dumnezeu, coboara de pe cruce !”
Si marii preoti Il batjocoreau impreuna cu carturarii si batranii spunand: ”El a salvat un miel, dar nu Se poate ajuta pe El Insusi. Daca este Imparatul lui Israel, sa coboare acum de pe cruce si vom crede in El. El avea incredere in Dumnezeu, Sa Il lasam Lui, daca Il vrea pe El. Caci a zis: ”Eu Sunt Fiul lui Dumnezeu”.
Zarafii si negustorii de animale au vorbit la fel spunand: ”Tu ai alungat din templu pe negustorii de vaci, de oi si de porumbei dar, acum, Tu Insuti esti o oaie care a fost sacrificata”. (Cap. 82, 17-19)
 
Eu, Hristosul, explic, corectez si aprofundez cuvantul: 
 
Eu am suportat toate acestea pentru ca mantuirea sa poata atinge toate sufletele si pe toti oamenii in planurile de purificare si in lume. Tenebrele au calomniat, au ridiculizat si au omorat corpul Meu pamantesc; dar ele nu au ajuns sa obtina ceea ce vroiau: sa Ma desparta de Dumnezeu facandu-Ma sa Ma indoiesc de El. Eu am ramas in Tatal Meu si Tatal Meu a ramas in Mine.
In acest mod, Eu L-am slavit pe Tatal in Mine. Astfel, slava Tatalui a venit in aceasta lume ca lumina a mantuirii prin intermediul Meu, Hristosul. Si nimeni nu poate stinge aceasta lumina a lumii. Ea s-a sadit in toate sufletele si in toti oamenii, chiar si in cel mai intunecat demon; fie ca o admite sau nu, el a primit de la Mine lumina mantuirii. Prin aceasta si el va fi eliberat de pacatele lui.
 
Eu am coborat de pe cruce dar nu si cu corpul Meu pamantesc. Nu corpul pamantesc poate intra in ceruri ci doar corpul spiritual pur. Totusi, cel care considera corpul pamantesc ca fiind masura tuturor lucrurilor vrea sa pastreze corpul fizic. Iar daca traieste in pacat, el va parasi corpul fizic in pacat si prin pacat. Iar aceasta poate fi foarte dureros, caci el vrea sa isi pastreze pacatul. Pacatul se leaga de corpul fizic si, astfel, de aceasta lume.
Toti cei care Ma urmeaza, vor trebui sa suporte, pana la sfarsitul lumii pacatoase lucruri identice sau comparabile cu cele pe care le-am suportat Eu. Pentru ei este valabil aceasta: daca ei M-au persecutat pe Mine, ei va vor persecuta si pe voi. Daca ei M-au calomniat si M-au ridiculizat, ei va vor calomnia si ridiculiza si pe voi. Daca M-au defaimat pe Mine, ei va vor defaima si pe voi. Daca M-au omorat, ei vor omori si vor tortura pe multi dintre voi, fie ca va fi in cuvinte, in fapte sau in amebele.
 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Faceți căutări pe acest blog

BLOGAREALA

FII MANDRU CA ESTI ROMAN

FII MANDRU CA ESTI ROMAN