BINECUVANTARE

Viata mea, cuvintele mele, inima mea, toate iti apartin Tie, Doamne! Faca-se Voia Ta in Toate! Mintea mea a devenit mintea Ta, corpul meu a devenit Corpul Tau, Spiritul meu este Unul cu Spiritul Tau. Vino Tu si traieste prin mine. Binecuvanteaza-mi fiinta si inalta-mi Spiritul, pentru a simti splendoarea uniunii cu Tine! Multumesc. AMIN.ASA SA FIE,SI ASA ESTE!

IMNUL UNIVERSULUI

„Da, Doamne, cred: şi cred din ce în ce mai puternic, pentru că nu este doar o încercare de a mă consola, ci de a mă desăvârşi, tu eşti la originea impulsului şi la sfârşitul acestui drum, pe care toată viaţa mea nu pot decât să îl urmez. Şi tu eşti cel care însufleţeşti pentru mine, cu omniprezenţa ta, miriada de influenţe cărora mă supun permanent. În viaţa care izvorăşte din mine şi în materia care mă susţine găsesc mai mult decât darurile tale. Te găsesc pe tine însuţi care mă faci să particip la existenţa ta. O, Doamne, a cărui chemare precede prima noastră mişcare, dăruieşte-mi aspiraţia de a exista – pentru ca, prin acea sete divină care este darul tău, accesul la marile ape să se deschidă în mine. Nu mă lipsi de setea divină de viaţă, acea energie primordială. Şi tu, a cărui înţelepciune iubitoare îmi dă formă din toate formele şi întâmplările lumii, ajută-mă să pot să cred, să cred cu înflăcărare şi mai presus de orice, în prezenţa ta activă.” ~Teilhard de Chardin, Imnul Universului

IERTARE!

IERTAREA sa ne primeneasca Inimile de vina greselilor si greutatilor trecutului, CONSTIENTIZAREA momentului "Acum" sa ne limpezeasca Mintile de gandurile prea multe si prea-lumesti, RESPIRAREA in Ritmul Propriu sa ne readuca Sanatatea in trupurile noastre, ACCEPTAREA Prezentei Lui "Sunt Cine Sunt" sa ne calauzeasca spre Acasa, IUBIREA si INTELEPCIUNEA Lui Christos sa ne inspire zi de zi precum in vechime au luminat pe fericitii contemporani ai LUI IISUS! NAMASTE! "Încurajat să intru în mine însumi, călăuzit de Tine, am intrat în adâncul inimii mele... O, Adevăr veşnic şi Iubire adevărată şi scumpă Veşnicie! Tu eşti Dumnezeul meu, după tine suspin ziua şi noaptea... Târziu de tot Te-am iubit, O, Frumuseţe atât de veche şi atât de nouă, târziu de tot Te-am iubit! Şi iată, Tu erai înăuntrul meu şi eu eram afară, şi acolo Te căutam... Tu erai cu mine şi eu nu eram cu Tine. Mă ţineau departe de Tine acele creaturi care, dacă nu ar fi în Tine, nici măcar nu ar exista. M-ai chemat, ai strigat, ai spart surzenia mea. M-ai luminat, m-ai străfulgerat şi, în cele din urmă, ai vindecat orbirea mea. Ai suflat peste mine parfumul Tău şi eu l-am respirat şi acum mă topesc după Tine. Te-am gustat şi acum mi-e foame şi sete de Tine!". SF.AUGUSTIN

CUNOASTEREA

CUNOAȘTEREA: Inteligența spirituală care trăiește înăuntrul fiecărei persoane. Sursa a tot ceea ce știm. Înțelegere intrinsecă. Înțelepciune eternă. Partea nesfârșită din noi care nu poate fi influențată, manipulată sau coruptă. Un potențial în toate formele de viață inteligentă. Cunoașterea este Dumnezeu în tine și Dumnezeu este întreaga Cunoaștere din Unives.
„Neînfricarea ta, în viitor, trebuie să nu fie născută din prefăcătorie, ci născută din certitudinea ta în Cunoaștere. În acest fel, tu vei fi un refugiu al păcii și o sursă de bogăție pentru alții. Asta îți este menit să fii. Din acest motiv ai venit în lume.

IISUS

Cel mai mare OM din istorie, Cel mai mare OM din istorie, Iisus, n-a avut servitori, si totusi I se spunea Stapan N-a avut diploma, si totusi I se spunea Invatator. N-a avut medicamente, si totusi I se spunea Vindecator. N-a avut armata, si totusi se temeau de EL N-a castigat nici un razboi, si totusi a cucerit lumea. N-a comis nici o crima, si totusi l-au rastignit. A fost inmormantat, si totusi traieste si azi.

joi, 31 octombrie 2013

iubire neconditionata


Iubire neconditionata
Copacul nu-i cere o favoare frunzei, chiar daca el o intretine. Soarele nu-i cere o favoare Pamantului, chiar daca el il lumineaza. Apa nu-i cere o favoare setei, chiar daca ea o potoleste. Mancarea nu-i cere o favoare foamei, chiar daca ea o stinge. Aerul nu iti cere o favoare tie, chiar daca el te tine in viata. Aceasta este natura. Acesta este exemplul pe care natura ni-l ofera.

vineri, 11 octombrie 2013

MUNTII NOSTRII AUR POARTA-DESTEAPA-TE ROMANE!

Iata ce avem, si n-avem voie sa stim...
Din 2005, Romania nu mai scoate nici un gram de aur din minele sale. Motivul oficial: zacamintele sunt epuizate. Totusi, opt firme straine au primit licente de exploatare in zonele epuizate, care s-au dovedit a fi foarte bogate: contin aur in valoare de 54 de miliarde de euro. Explicatia: Au avut hartile geologice ale statului roman,
ne-a spus dr. ing. Florea Neagu
Zacamintele de aur din Romania, majoritatea situate in patrulaterul aurului - adica perimetrul Baia de Cris, Sacaramb, Zlatna si Baia de Aries, din Muntii Apuseni - dar si in Maramures, sunt exploatate, cu eficienta, de foarte mult timp.
Pe timpul lui Ceausescu se scoteau intre 14 si 20 de tone de aur pe an. Dar, dupa 1990, extractia a scazut dramatic,iar in 2005, minele au fost sigilate. Oficial s-a spus ca sunt epuizate,
 a afirmat dr. ing. Florea Neagu, fost director al Institutului de Proiectari Miniere, omul care a proiectat si realizat mine de aur in patrulaterul aurului.
Un eveniment interesant s-a petrecut in anul 2000, cand Banca Nationala a refuzat sa mai cumpere aur de la minele romanesti pe motiv ca nu poate avea o rezerva mai mare de metal pretios decat 15% din tot ce inseamna rezerva valutara. Cum aceste mine nu aveau voie sa vanda metalul extras decat Bancii Nationale, au dat, cum era de asteptat, faliment. Daca vechile firme romanesti care se ocupau de metalul pretios au disparut, in locul lor au venit, in mod ciudat, opt companii straine care au cerut in concesiune parcele pentru prospectiunea si exploatarea zacamintelor de aur, tocmai de unde acestea se terminasera.
250 de tone, doar la Rosia Montana
Potrivit declaratiilor facute pentru DailyBusiness. ro de reprezentantii firmei Gabriel Resources, la Rosia Montana s-a gasit un zacamant de aur in valoare de 11 miliarde de dolari, adica de aproximativ 250 de tone de metal pretios. De asemenea, firma Carpatian Gold a gasit la mina Barza, in Muntii Zarandului, inchisa pentru ca nu mai era rentabila, un zacamant de aur in valoare de 12 miliarde de dolari! Recent, Stefan Marincea, presedintele Institutului Geologic Roman, a declarat ca in tara noastra mai sunt zacaminte in valoare de cel putin 54 de miliarde de dolari. Interesant este si faptul ca toate firmele straine au mers lapunct ochit - punct lovit, adica au obtinut licente de prospectiuni si exploatare exact pe zonele cele mai bogate  ... Cum?
Inca este mult aur in subteran
Firmele straine nu au descoperit nimic, datele apartin scolii de geologie din Romania. Am fost directorul Institutului de Proiectari Miniere si am realizat mine de aur in Apuseni. Scoteam si productii de 40 de kilograme de aur pe tona de minereu, ceea ce este foarte mult. Pot sa spun ca inca este mult aur in subteran, dar nu stiu de ce nu le exploateaza direct statul. Pe vremea mea, informatiile aveau caracter secretdar acum le are toata lumea. Firmele straine au gasit metale pretioase in Romania consultand hartile geologice realizate pe vremea lui Ceausescu. Acum,statul, prin reprezentantii sai, a stiut perfect ce da in con cesie,
 ne-a spus dr. ing. Neagu.
Prima harta a bogatiilor romanesti dateaza din 1925
In 1925, in Romania s-a realizat o baza solida de date privind toate zacamintele nationale. Scoala romaneasca de prospectiuni geologice a crescut constant.
Zacamintele din tara au fost cercetate permanent de mai multe organisme de specialisti si inregistrate pe profile, adica sectiuni desenate ale ariilor prospectate geologic. In 1968, toate aceste date au fost inregistrate si intr-un calculator adus de la americani si instalat intr-unul din sediile Intreprinderii de Prospectiuni si Foraje Geofizica, in strada Biserica Amzei din Bucuresti. In 1971, cei de la prospectiuni au mai cumparat un calculator, Texas Instruments, pentru stocarea datelor. A fost instalat in alt sediu, in strada Coralilor din Capitala, unde se gaseau si profile geologice realizate in toata tara. Pe baza acestor informatii, Ceausescu facuse un plan de extractie pana in anul 2050. Dupa 1990, in imobilul din Coralilor s-au lucrat primele numere ale ziarului Adevarul.
Ulterior, imobilul a fost cumparat de omul de afaceri Ovidiu Tender, care desfasoara activitati in domeniul prospectiunilor geologice etc. In fine, in 1992 a izbucnit un scandal in sediul din Coralilor: disparusera toate profilele geologice. Una dintre persoanele care au lucrat in institut ne-a spus ca
pretul vanzarii documentatiei secrete a fost de 10.000 de dolari...
Privatizarea rezervelor este tinuta la secret
Am cerut Agentiei Nationale pentru Resurse Minerale (ANRM) detalii despre licentele primite de firmele straine pentru exploatarea aurului pe teritoriul Romaniei. Raspuns:
Informatiile solicitate nu se incadreaza in categoria informatiilor de interes public. (...) Sunt documentatii care fac parte din categoria informatiilor clasificate.
 Iata ce scrie in Constitutia Romaniei, art. 136: Bogatiile de interes public ale subsolului, spatiul aerian, apele cu potential energetic valorificabil, de interes national, plajele, marea teritoriala, resursele naturale ale zonei economice si ale platoului continental, precum si alte bunuri stabilite de legea organica fac obiectul exclusiv al proprietatii publice. Iata ce spune Legea 544/2001: Accesul liber si neingradit al persoanei la orice informatii de interes public constituie unul dintre principiile fundamentale ale relatiilor dintre persoane si autoritatile publice, in conformitate cu Constitutia Romaniei.
Datorie externa, 92,1 miliarde
In decembrie 1989, Romania nu mai avea nici o datorie externa. De atunci, lucrurile s-au schimbat. Conform datelor Bancii Nationale, publicate cu patru luni in urma, tara noastra a acumulat, in ultimii 20 de ani, o datorie externa de 92,1 miliarde de euro.
Record pentru pretul aurului
Aurul a inregistrat un maxim istoric de 1.505,4 dolari pe uncie
(n.r.-unitate de masura egala cu 35 de grame) miercuri, fiind tranzactionat la 1.502,96 dolari, fata de 1.493,9 cu cat fusese vandut marti. Economistii apreciaza ca pretul aurului a crescut cu 5% in aprilie, iar trendul ar putea continua,
metalele pretioase fiind considerate un plasament ferit de riscuri.
Dezvaluiri Libertatea
Secretele zacamintelor de aur, vandute pe 10.000 de dolari
22 Aprilie 2011
http://www.libertatea.ro/detalii/articol/dezvaluiri-libertatea-secretele-zacamintelor-de-aur-vandute-pe-10-000-de-dolari-332016.html
============================
Profesorul Gheorghe Popescu de la Facultatea de Geologie Bucuresti, unul dintre cei mai cunoscuti geologi romani specializati pe zacaminte de aur
======================
Un studiu recent asupra exploatarii zacamintelor de aur din Romania arata ca suntem in elita mondiala a metalelor pretioase. "Ocupam locul cinci in lume la extractie, in decursul istoriei", ne-a spus profesorul dr. Gheorghe Popescu de la Facultatea de Geologie Bucuresti, autorul cercetarii. Cu toate acestea, Romania mai are 6.000 de tone de aur in zacaminte. Cat inseamna asta? Daca ne raportam la cursul BNR de vinerea trecuta, cand un gram de aur a fost 180 de lei, valoarea totala a zacamintelor este de aproximativ 250 de miliarde de euro! Si aceasta in conditiile in care poporul roman se lupta cu saracia si cu nesiguranta locurilor de munca.
Mineritul aurului pe teritoriul Romaniei este o traditie multimilenara. Cele mai vechi podoabe de aur gasite la noi au fost descoperite la Moigrad, judetul Salaj si apartin epocii pietrei, adica au o vechime de 6.000 de ani. Inca de atunci, stramosii nostri cunosteau metalurgia aurului.
Suntem pe locul cinci in lume
"Din stravechime pana acum, din Carpatii Romaniei s-au extras 2.070 de tone de aur, lucru care ne plaseaza pe locul cinci in lume, dupa Africa de Sud, Canada, Statele Unite si Australia. Dupa cum se vede in grafice, cea mai mare parte a fost folosita de altcineva decat poporul roman. Vestea buna este insa ca mai avem, in sediment, de trei ori cat s-a exploatat pana acum, adica vreo 6.000 de tone. Ramane de vazut cum vor fi folosite. Deocamdata, pe noi, pe specialisti, nu ne intreaba nimeni nimic",
ne-a spus profesorul dr. Gheorghe Popescu, unul dintre cei mai cunoscuti geologi romani specializati pe zacaminte de aur.
ォナ「ara noastra primeste prea putin pentru zacamintele pe care le concesioneaza
Conform Legii minelor, modificata in 2009, Romania primeste din partea companiilor care exploateaza bunurile subterane o redeventa de doar 4% din tot ce se extrage . Adica, daca se castiga 100 de milioane de euro din extractia aurului, statul incaseaza 4 milioane, iar restul merge la firma care exploateaza mina.
"Eu cred ca aceste redevente sunt in defavoarea tarii noastre, care primeste prea putin pentru zacamintele pe care le concesioneaza. Sigur ca investitorul trebuie sa castige, dar o afacere trebuie sa fie reciproc avantajoasa, adica trebuie sa castige si Romania, sau Romania in primul rand, pentru ca este proprietarul",
 ne-a spus prof. Gheorghe Popescu. 
De mentionat este faptul ca in Africa de Sud redeventa pentru aur este de 20%. 

Exclusiv 
Avem 6.000 de tone de aur, adica 250 de miliarde de euro!
Sorin Golea 14 Noiembrie 2011

http://www.libertatea.ro/detalii/articol/Avem-6-000-de-tone-de-aur-adica-250-de-miliarde-de-euro-364785.html
 

Autocunoasterea prin Constientizarea Sinelui: Vaccinarea – adevărul ascuns

Autocunoasterea prin Constientizarea Sinelui: Vaccinarea – adevărul ascuns: Un film documentar despre vaccinuri şi despre cum acestea cauzează mai multe probleme decât ajută. Acesta este un documentar şocant, dar ex...

Faceți căutări pe acest blog

BLOGAREALA

FII MANDRU CA ESTI ROMAN

FII MANDRU CA ESTI ROMAN