BINECUVANTARE

Viata mea, cuvintele mele, inima mea, toate iti apartin Tie, Doamne! Faca-se Voia Ta in Toate! Mintea mea a devenit mintea Ta, corpul meu a devenit Corpul Tau, Spiritul meu este Unul cu Spiritul Tau. Vino Tu si traieste prin mine. Binecuvanteaza-mi fiinta si inalta-mi Spiritul, pentru a simti splendoarea uniunii cu Tine! Multumesc. AMIN.ASA SA FIE,SI ASA ESTE!

IMNUL UNIVERSULUI

„Da, Doamne, cred: şi cred din ce în ce mai puternic, pentru că nu este doar o încercare de a mă consola, ci de a mă desăvârşi, tu eşti la originea impulsului şi la sfârşitul acestui drum, pe care toată viaţa mea nu pot decât să îl urmez. Şi tu eşti cel care însufleţeşti pentru mine, cu omniprezenţa ta, miriada de influenţe cărora mă supun permanent. În viaţa care izvorăşte din mine şi în materia care mă susţine găsesc mai mult decât darurile tale. Te găsesc pe tine însuţi care mă faci să particip la existenţa ta. O, Doamne, a cărui chemare precede prima noastră mişcare, dăruieşte-mi aspiraţia de a exista – pentru ca, prin acea sete divină care este darul tău, accesul la marile ape să se deschidă în mine. Nu mă lipsi de setea divină de viaţă, acea energie primordială. Şi tu, a cărui înţelepciune iubitoare îmi dă formă din toate formele şi întâmplările lumii, ajută-mă să pot să cred, să cred cu înflăcărare şi mai presus de orice, în prezenţa ta activă.” ~Teilhard de Chardin, Imnul Universului

IERTARE!

IERTAREA sa ne primeneasca Inimile de vina greselilor si greutatilor trecutului, CONSTIENTIZAREA momentului "Acum" sa ne limpezeasca Mintile de gandurile prea multe si prea-lumesti, RESPIRAREA in Ritmul Propriu sa ne readuca Sanatatea in trupurile noastre, ACCEPTAREA Prezentei Lui "Sunt Cine Sunt" sa ne calauzeasca spre Acasa, IUBIREA si INTELEPCIUNEA Lui Christos sa ne inspire zi de zi precum in vechime au luminat pe fericitii contemporani ai LUI IISUS! NAMASTE! "Încurajat să intru în mine însumi, călăuzit de Tine, am intrat în adâncul inimii mele... O, Adevăr veşnic şi Iubire adevărată şi scumpă Veşnicie! Tu eşti Dumnezeul meu, după tine suspin ziua şi noaptea... Târziu de tot Te-am iubit, O, Frumuseţe atât de veche şi atât de nouă, târziu de tot Te-am iubit! Şi iată, Tu erai înăuntrul meu şi eu eram afară, şi acolo Te căutam... Tu erai cu mine şi eu nu eram cu Tine. Mă ţineau departe de Tine acele creaturi care, dacă nu ar fi în Tine, nici măcar nu ar exista. M-ai chemat, ai strigat, ai spart surzenia mea. M-ai luminat, m-ai străfulgerat şi, în cele din urmă, ai vindecat orbirea mea. Ai suflat peste mine parfumul Tău şi eu l-am respirat şi acum mă topesc după Tine. Te-am gustat şi acum mi-e foame şi sete de Tine!". SF.AUGUSTIN

CUNOASTEREA

CUNOAȘTEREA: Inteligența spirituală care trăiește înăuntrul fiecărei persoane. Sursa a tot ceea ce știm. Înțelegere intrinsecă. Înțelepciune eternă. Partea nesfârșită din noi care nu poate fi influențată, manipulată sau coruptă. Un potențial în toate formele de viață inteligentă. Cunoașterea este Dumnezeu în tine și Dumnezeu este întreaga Cunoaștere din Unives.
„Neînfricarea ta, în viitor, trebuie să nu fie născută din prefăcătorie, ci născută din certitudinea ta în Cunoaștere. În acest fel, tu vei fi un refugiu al păcii și o sursă de bogăție pentru alții. Asta îți este menit să fii. Din acest motiv ai venit în lume.

IISUS

Cel mai mare OM din istorie, Cel mai mare OM din istorie, Iisus, n-a avut servitori, si totusi I se spunea Stapan N-a avut diploma, si totusi I se spunea Invatator. N-a avut medicamente, si totusi I se spunea Vindecator. N-a avut armata, si totusi se temeau de EL N-a castigat nici un razboi, si totusi a cucerit lumea. N-a comis nici o crima, si totusi l-au rastignit. A fost inmormantat, si totusi traieste si azi.

joi, 30 august 2012

IUBITI CEEA CE VA DORITI!


 Si mai presus de orice, alegeti sa IL CUNOASTETI  PE DUMNEZEU.
De fapt, ALEGETI ACEASTA IN PRIMUL RAND  si toate celelalte vor veni de la Sine." Toata viata ati fost invatati  sa va simtiti vinovati pentru lucrurile pe care le doriti cel mai mult.
Vi se spune ca nu trebuie sa folositi in scopul satisfactiei personale ceva care-ti ofera o imensa satisfactie personala. Si daca exista ceva ce faceti cu dragoste, n-ar trebui sa fiti recompensati in plus, primind bani. Astfel mesajul lumii este : va puteti bucura de ceva numai daca aveti un sentiment negativ fata de acesta. Sentimentul de vinovatie este adesea folosit de voi in incercarea de a va simti vinovat pentru ceva care va face sa va simtiti, de fapt, bine, si astfel “sa va reimpacati “ cu Dumnezeu….despre care credeti ca nu vrea sa va simtiti bine in nici o privinta. Considerati ca, in special, nu trebuie sa va simtiti bine cand e vorba de  bucuriile trupului. Si absolut deloc atunci cand e vorba despre sex.
Adevar va spun Eu voua: iubiti, iubiti, iubiti lucrurile pe care le doriti, pentru ca dragostea voastra pentru ele e cea care le atrage catre voi.
Desconsiderarea fata de viata sau fata de bucuriile ei – chiar si fata de cele mai de jos, cele fizice – inseamna desconsiderare fata de Mine,Creatorul. Pretuirea fata de tot ce tine de viata inseamna consideratie fata de procesul pe care l-am creat.
Pentru ca, daca voi considerati creatia Mea ca fiind lipsita de sfintenie, pe Mine cum ma considerati? Dar cand considerati creatia Mea ca fiind sacra, binecuvantati experienta pe care o aveti fata de ea si, de asemenea , ma preamariti pe Mine.
Este in regula sa iubesti sexul. Ceea ce nu iti face bine este sa devii dependent de sex (sau de orice altceva). Dar este in regula sa te indragostesti de el.
Este de asemenea in regula sa iti iubesti Sinele.
De fapt, este obligatoriu!
Toata viata ati fost invatati ca e mai bine sa dati decat sa primiti. Cu toate acestea, nu puteti sa dati ceea ce nu aveti. De aceea e atat de importanta satisfactia personala. Nu vorbim de satisfactia personala in detrimentul altora. Nu ne referim la  a ignora nevoile celorlalti. Viata , totusi, n-ar trebui sa insemne sa-ti ignori propriile tale nevoi. Pentru ca “satisfactia personala “ este un alt cuvant pentru Dragostea de Sine.
Exerseaza sa iubesti lucrurile pe care ti le doresti . Exerseaza spunand urmatoarele cuvinte de zece ori pe zi.
IUBESC SEXUL
IUBESC BANII
MA IUBESC PE MINE
PUTEREA
GLORIA
FAIMA
SUCCESUL
VICTORIA
PREAMARIREA CELORLALTI
SA FIU MAI BUN
SA AM MAI MULT
SA STIU CUM
SA STIU DE CE
Aceste lucruri formeaza insasi viata. Cand le iubiti, iubiti viata. Cand declarati ca le doriti, anuntati ca alegeti tot binele pe care viata vi-l poate oferi. Cu cat iti acorzi mai multa placere tie insuti, cu atat poti sa dai mai multa placere altuia. Daca iti acorzi tie insuti placerea puterii, ai mai multa putere de a imparti cu altii. Acelasi lucru este valabil si pentru faima, bogatie, glorie, succes, sau orice altceva care te face sa te simti bine. "A te simti bine" este modalitatea sufletului de a striga "Acesta sunt eu!"; este modul sufletului de a spune "prezent". Daca pornesti de la ideea ca "toti suntem Una", atunci este virtual imposibil sa consideri ca a-i face rau altuia "te face sa te simti bine". Asa numitul comportament iresponsabil dispare. Fiintele evoluate cauta sa traiasca experienta vietii in cadrul acestor parametri. In cadrul acestor parametri, zic Eu, sa va acordati voua insiva permisiunea de a avea tot ceea ce viata are de oferit .
Alegeti deci sexul – tot sexul pe care il puteti obtine.
Energia care scoate in evidenta sexul este energia care scoate in evidenta viata : adica insasi viata.
Voi ati reprimat sexul tot asa cum ati reprimat viata, in loc sa va exprimati Sinele pe deplin, cu daruire si bucurie.
Codurile morale, constrangerile religioase, tabu-urile sociale si conventiile emotionale cu care ati investit sexul (dragostea si intreaga viata) v-au facut incapabili de a va bucura de viata.
Sexul inseamna bucurie. Sexul este, de asemenea, sacru. Bucuria si ideea de sacru se interfereaza.
 Sexul este o exprimare extraordinara a dragostei - dragoste pentru celalalt, dragoste pentru sine, dragoste pentru viata.
De aceea sunteti obligati sa-l iubiti!
Nu v-am dat niciodata ceva de rusine - si cu atat mai putin corpul vostru si functiunile lui. Sentimentul de atractie si dorinta intensa de a te indrepta spre celalalt, de a deveni unul, este dinamica esentiala a tot ceea ce traieste. Eu am pus-o in totul. O aveti inca de la nastere si se afla in mod inerent in interiorul a Tot Ceea ce Este.
Si alegeti puterea – toata puterea e care o puteti aduna! Si alegeti faima – toata faima la care puteti ajunge! Si alegeti succesul – tot succesul pe care-l puteti capata! Si alegeti victoria – toata victoria pe care o puteti trai ca experienta!
Dar nu alegeti sexul in locul dragostei, ci ca pe o sarbatorire a ei. Si nu alegeti puterea asupra altora, ci puterea impreuna cu ei. Si nu alegeti faima ca scop in sine, ci ca pe un mijloc de a ajunge la o finalitate mai inalta. Si nu alegeti succesul in detrimenul altora, ci ca pe un instrument prin care sa-I ajutati pe ceilalti. Si nu alegeti victoria cu orice pret, ci victoria care nu-i costa nimic pe ceilalti, ba chiar le aduce si lor un castig.
Dati-i inainte si alegeti preamarirea celorlalti, dar considerati-i pe toti ca pe niste fiinte asupra carora voi va puteti revarsa intreaga preamarire, si faceti-o! Dati- i inainte si alegeti sa fiti mai buni – dar nu mai buni decat altii Dati-i inainte si alegeti sa aveti mai mult, dar numai pentru ca, in felul acesta, sa aveti mai mult de daruit. Si da, alegeti “sa stiti cum” si “sa stiti de ce” –astfel incat sa puteti impartasi cu ceilalti toata cunoasterea voastra.
fragmente din " Conversatii cu Dumnezeu"  de Neale Donald Walsch

INGERASII BUCURIEI CU VOI!

DE multe ori reflectăm la ce ar gândi alţii, ce impresie am face asupra celorlalţi dacă ne-am comporta într-un fel sau altul. Ar fi bine să ne debarasăm de rolurile pe care le jucăm de obicei şi să lăsăm voiciunea interioară să iasă la suprafaţă.
Bucuria înseamnă libertate de exprimare, înseamnă să avem încredere în copilul interior şi să-l lăsăm să se manifeste. Copilul din noi ştie să trăiască viaţa pur şi simplu, fără a o complica prin nenumărate reflecţii ce pun mereu în balanţă  nevoile noastre şi aşteptările celorlalţi. Viaţa din noi vrea să se exprime, iar noi o legăm de interpretări morale, sociale sau religioase, trecând-o prin numeroase filtre. Uneori ţinem prea mult la disciplină, ne controlăm prea mult şi ne încorsetăm sufletul, care are mare nevoie de libertate.
Dumnezeu ne-a dăruit viaţa ca s-o trăim cu intensitate şi bucurie, s-o înflorim, nu doar să existăm în această lume.
Îngeri ai bucuriei, vă rog să mă ajutaţi să mă bucur de viaţă şi de libertate cu toate simţurile. Să mă eliberez de orice gând legat de aşteptările celorlalţi şi să mă încred în viaţa care este în mine. Să aduceţi bucuria în sentimentele, gândurile şi faptele mele, astfel încât să pot trăi din plin bucuria vieţii. Îndepărtaţi vălul care mă separă de conştiinţa eternităţii, ca să pot recunoaşte darurile lui Dumnezeu în mine şi în jurul meu şi să mă bucur de ele cu recunoştinţă. Căci sunt parte din Tatăl şi sufletul meu vibrează la bucuria Lui.

miercuri, 29 august 2012

Bali Diving HD-o incursiune in adancuri!


  Un paradis subacvatic,o adevarata atractie pentru cei interesati!
   TERRA ESTE FORMIDALA!
BINECUVANTATA MAMA TERRA SI TOT CEEA CE REPREZINTA EA!

duminică, 19 august 2012

Dei - Mesaje de suflet: Copiii De Cristal

RAMAN INOCENTI SI ISI PASTREAZA NAIVITATEA COPILAREASCA TOT DACA NOI LE PERMITEM!
CU IUBIRE SI LUMINA SALUT FIECARE COPIL!AI MEI,AI TAI,SALUT COPILUL DIN TINE!
Dei - Mesaje de suflet: Copiii De Cristal: Copiii noilor generatii...sunt Magnifici... I-ati observat in parc? Cat de naturali si frumosi sunt? Sunt indragostita de ei, de puri...

sâmbătă, 11 august 2012

IUBIRE!


 Dumnezeu este Iubire, ceea ce arată că şi noi, oamenii, ca şi copii ai Lui suntem picături din Iubirea Nesfârşită şi Eternă care vibrează peste tot în Univers. Suntem demni să iubim, să fim iubiţi, să trăim iubirea, suntem demni să ne respectăm unii pe alţii, să ne ajutăm unii pe alţii în acest proces de devenire care este viaţa.
Trebuie doar să credem profund şi din toată inima că suntem demni de tot ceea ce este mai bun şi mai sublim pentru noi şi aceea situaţie, fiinţă, calitate sau orice altceva ce ne dorim benefic va veni spre noi. Depinde de noi înşine să credem şi să fim demni!
     IUBIRE,LUMINA,PACE,ARMONIE!

PUTEREA GANDULUI-REINVENTEAZA-TE!

http://www.scribd.com/doc/24986507/Puterea-Gandului-SWAMI-SIVANANDA#fullscreen
  AM PUTEA VORBI MULT PREA MULT DESPRE FORTA SUPREMA A GANDULUI
 DAR TOT NU AR FI SUFICIENT DACA NU AM GANDI!ASA CUM TREBUIE NU ORICUM!
          AM AFLAT CA DISCIPLINA SE APLICA CU SRICTETE SI IN MODUL DE GANDIRE!
    MAI ALES!
    ACEASTA CARTE E UNA DIN MULTELE DESPRE PUTEREA GANDULUI SI MIE MI SE PARE DESTUL DE ACCESIBILA PENTRU TOATA LUMEA, ADICA NU E ASA FILOZOFICA , E MAI PE INTELESUL TUTUROR!
   PACE ,IUBIRE, ARMONIE,FERICIRE,SANATATE,PROSPERITATE!

Faceți căutări pe acest blog

BLOGAREALA

FII MANDRU CA ESTI ROMAN

FII MANDRU CA ESTI ROMAN