BINECUVANTARE

Viata mea, cuvintele mele, inima mea, toate iti apartin Tie, Doamne! Faca-se Voia Ta in Toate! Mintea mea a devenit mintea Ta, corpul meu a devenit Corpul Tau, Spiritul meu este Unul cu Spiritul Tau. Vino Tu si traieste prin mine. Binecuvanteaza-mi fiinta si inalta-mi Spiritul, pentru a simti splendoarea uniunii cu Tine! Multumesc. AMIN.ASA SA FIE,SI ASA ESTE!

IMNUL UNIVERSULUI

„Da, Doamne, cred: şi cred din ce în ce mai puternic, pentru că nu este doar o încercare de a mă consola, ci de a mă desăvârşi, tu eşti la originea impulsului şi la sfârşitul acestui drum, pe care toată viaţa mea nu pot decât să îl urmez. Şi tu eşti cel care însufleţeşti pentru mine, cu omniprezenţa ta, miriada de influenţe cărora mă supun permanent. În viaţa care izvorăşte din mine şi în materia care mă susţine găsesc mai mult decât darurile tale. Te găsesc pe tine însuţi care mă faci să particip la existenţa ta. O, Doamne, a cărui chemare precede prima noastră mişcare, dăruieşte-mi aspiraţia de a exista – pentru ca, prin acea sete divină care este darul tău, accesul la marile ape să se deschidă în mine. Nu mă lipsi de setea divină de viaţă, acea energie primordială. Şi tu, a cărui înţelepciune iubitoare îmi dă formă din toate formele şi întâmplările lumii, ajută-mă să pot să cred, să cred cu înflăcărare şi mai presus de orice, în prezenţa ta activă.” ~Teilhard de Chardin, Imnul Universului

IERTARE!

IERTAREA sa ne primeneasca Inimile de vina greselilor si greutatilor trecutului, CONSTIENTIZAREA momentului "Acum" sa ne limpezeasca Mintile de gandurile prea multe si prea-lumesti, RESPIRAREA in Ritmul Propriu sa ne readuca Sanatatea in trupurile noastre, ACCEPTAREA Prezentei Lui "Sunt Cine Sunt" sa ne calauzeasca spre Acasa, IUBIREA si INTELEPCIUNEA Lui Christos sa ne inspire zi de zi precum in vechime au luminat pe fericitii contemporani ai LUI IISUS! NAMASTE! "Încurajat să intru în mine însumi, călăuzit de Tine, am intrat în adâncul inimii mele... O, Adevăr veşnic şi Iubire adevărată şi scumpă Veşnicie! Tu eşti Dumnezeul meu, după tine suspin ziua şi noaptea... Târziu de tot Te-am iubit, O, Frumuseţe atât de veche şi atât de nouă, târziu de tot Te-am iubit! Şi iată, Tu erai înăuntrul meu şi eu eram afară, şi acolo Te căutam... Tu erai cu mine şi eu nu eram cu Tine. Mă ţineau departe de Tine acele creaturi care, dacă nu ar fi în Tine, nici măcar nu ar exista. M-ai chemat, ai strigat, ai spart surzenia mea. M-ai luminat, m-ai străfulgerat şi, în cele din urmă, ai vindecat orbirea mea. Ai suflat peste mine parfumul Tău şi eu l-am respirat şi acum mă topesc după Tine. Te-am gustat şi acum mi-e foame şi sete de Tine!". SF.AUGUSTIN

CUNOASTEREA

CUNOAȘTEREA: Inteligența spirituală care trăiește înăuntrul fiecărei persoane. Sursa a tot ceea ce știm. Înțelegere intrinsecă. Înțelepciune eternă. Partea nesfârșită din noi care nu poate fi influențată, manipulată sau coruptă. Un potențial în toate formele de viață inteligentă. Cunoașterea este Dumnezeu în tine și Dumnezeu este întreaga Cunoaștere din Unives.
„Neînfricarea ta, în viitor, trebuie să nu fie născută din prefăcătorie, ci născută din certitudinea ta în Cunoaștere. În acest fel, tu vei fi un refugiu al păcii și o sursă de bogăție pentru alții. Asta îți este menit să fii. Din acest motiv ai venit în lume.

IISUS

Cel mai mare OM din istorie, Cel mai mare OM din istorie, Iisus, n-a avut servitori, si totusi I se spunea Stapan N-a avut diploma, si totusi I se spunea Invatator. N-a avut medicamente, si totusi I se spunea Vindecator. N-a avut armata, si totusi se temeau de EL N-a castigat nici un razboi, si totusi a cucerit lumea. N-a comis nici o crima, si totusi l-au rastignit. A fost inmormantat, si totusi traieste si azi.

luni, 26 decembrie 2011

MESAJ DE CRACIUN PENTRU TOTI.

Am venit să vă urăm bucuria și iubirea asociate cu această sărbătoare şi, de asemenea, să vă spunem despre adevaratul sens al Craciunului. Crist, care înseamnă Lumină, este un termen pentru conștiința iluminată şi nu este numele unui  om special. Isus a atins constiința Cristică în timp ce a fost pe pământ, care i-a permis să  "însămânţeze" conșiința materială grea din acea perioadă, cu lumina adevărului. Acest lucru a permis acelora pregătiți pentru adevăr şi care l-au căutat să acceseze ceea ce nu a fost pus la dispoziţia lor până în acel punct. Cristul este cel care este iluminat și poartă Lumina Conştiinţei Divine. Cristul este conștiința atinsă de uniune cu Sursa.

Cristul se naşte în fiecare om atunci când îşi da seama (nu intelectual vorbind), de unitatea lui cu Sursa. Aceasta este evoluţie, despre asta este vorba în experiența dimensiunii a treia .

 Sărbătoarea de Crăciun este de obicei considerată ca o celebrare a naşterii Fiului lui Dumnezeu într-o iesle. Ieslea simbolizează faptul că conştiinţa Cristică nu poate fi născută decât  într-o conştiinţă golită de sensul-conceptelor materiale şi credinţele de separare şi dualitate. Drumul lung al Mariei şi Iosif  spre Betleem doar pentru a nu găsi nici un loc pentru Maria să nască reprezintă  "călătoria omului prin vieți de experiență a dimensiunii a treia şi lecţii care încă nu l-au lăsat cu un confort real sau sentiment de completare.

Ieslea atunci este acea golire de ego-ul necesar pentru a recunoaşte şi a da naştere la conştiinţa Cristică. Într-o conştiinţă umilă lipsită de ego-ul şi interesul de sine, Cristul atunci poate găsi loc să se nască. Lumina Cristică este întotdeauna recunoscută de către cei asemenea Lumini, şi, astfel, regii (fiinţele iluminate) au adus daruri valoroase pentru a onora ceea ce au recunoscut. În cadrul experienţei dimensiunii a treia, vor exista întotdeauna acei netreziți care sunt ameninţaţi de către Crist, şi aşa în ignorantă de propria lumină, ei încearcă să-l distrugă, crezând că acesta va submina agenda lor materială, bazată pe ego. Şi astfel, Cristul trebuie să fie de multe ori ascuns unde numai cei asemenea Lumini îl pot recunoaste,  - cei cu  "ochi de văzut și urechi de auzit".

Cristul se naşte în fiecare suflet în momentul în care acceptă şi recunoaşte propria divinitate. Cristul nu este un "fiu al lui Dumnezeu "special deoarece toţi sunt fii ai lui Dumnezeu. Nu există nimic altceva decât Conștiința Sursei Divine - tot ceea ce este, este şi aparține lui UNU. Orice altceva este pur si simplu falsa credinţă de separare.

Naşterea lui Cristos nu are loc o dată pe an la un singur individ. Deşi omenirea nu este adesea conştientă de acest lucru, actele de iubire determinate în timpul sezonului de vacanţă reprezintă o recunoaştere inconştientă a Unimii tuturor formelor de viaţă. Toate lucrurile vii sunt conectate prin virtutea de a fi doar O VIAȚĂ.

Crăciunul vostru personal pot veni în orice moment, dacă v-ați pregatit, deoarece toţi vor avea Crăciunul propriu la un moment dat în evoluție. Cristul nu a fost niciodată născut, Cristul nu va muri niciodata. Cristul a fost întotdeauna şi va fi întotdeauna.

Craciun fericit, dragilor.

 Suntem Grupul Arcturian

12/25/11

Canalizat prin Marilyn Raffaele

www.onenessofall.com 25 Dec.2011

Traducere- Eliza

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Faceți căutări pe acest blog

BLOGAREALA

FII MANDRU CA ESTI ROMAN

FII MANDRU CA ESTI ROMAN